548 matches
-
pentru a stabili rapid legăturicu clienții. Îi place concurența asociată cu vânzările și abia așteaptă să depună raportul la sfârșitul lunii, pentru a vedea pe ce loc se situează În comparație cu celelalte departamente. Este o persoană cu multe idei, capabilă să conceptualizeze și să creeze. Angajarea persoanei potrivite În postul potrivit poate fi cea mai mare provocare cu care se confruntă managerii. Din fericire pentru persoanele sus-menționate, ele par să aibă slujbe care se potrivesc personalităților lor. Totuși, dacă ar fi să
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
ale indivizilor, biografia personală a fiecăruia, pentru a stimula dezvoltarea personală. În legătură directă cu principiul educației/învățării de-a lungul întregii vieți este și sintagma societatea educațională, o sintagmă seducătoare, cu o istorie relativ recentă (suedezul T. Husen o conceptualizează, ca atare, prin 1974), care desemnează totalitatea oportunităților educaționale construite pentru indivizi, ca răspunsuri strategice necesar să fie concepute și implementate la realități precum (Alheit și Dansien, apud Bron și Schemmann, 2002, pp. 211-236): - schimbarea naturii și a conținutului muncii
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
ale indivizilor, biografia personală a fiecăruia, pentru a stimula dezvoltarea personală. În legătură directă cu principiul educației/învățării de-a lungul întregii vieți este și sintagma societatea educațională, o sintagmă seducătoare, cu o istorie relativ recentă (suedezul T. Husen o conceptualizează, ca atare, prin 1974), care desemnează totalitatea oportunităților educaționale construite pentru indivizi, ca răspunsuri strategice necesar să fie concepute și implementate la realități precum (Alheit și Dansien, apud Bron și Schemmann, 2002, pp. 211-236): - schimbarea naturii și a conținutului muncii
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
iubitoare, conduce la ștergerea deplină a vulnerabilității dobândite după primul moment de viață advers (Fitzgerald et al., 1982). Stroufe, Coffino și Carlson (2010, p. 38) conchid cu privire la modul de acțiune al experienței timpurii în viața persoanei: „experiența timpurie poate fi conceptualizată mai degrabă ca generatoare de vulnerabilitate sau forță, față de experiențele de mai târziu, inclusiv față de modul în care experiențele ulterioare sunt privite și interpretate, și mai puțin ca generatoare de anumite efecte directe”. Deși cercetătorii din studiul Minnesota consideră că
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
canale” destinate transferului sau „fluxului” de resurse (fie materiale, fie non-materiale); - rețelele modelate la nivel individual definesc mediul structural generator de constrângeri asupra acțiunilor individuale (adică acțiunile unei entități sunt constrânse de rețeaua din care face parte); - modelele de rețea conceptualizează structura politică, socială, economică etc. Temele de cercetare ale analizei de rețea. Există numeroase teme de cercetare tradiționale/clasice care pot fi gândite În termeni ai rețelei sociale. Printre aceste teme de cercetare tradiționale/clasice, se numără (Wasserman și Faust
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
limbajul este în mod necesar legat de atitudini volitive, precum „dorințe, credințe și intenții”. O ființ] nu poate fi f]cut] fericit] sau nu poate fi dezam]git] f]r] ajutorul limbajului. Acceptând faptul c] abilitatea unei ființe de a conceptualiza și de a fi, astfel, conștient] de rolul s]u în orientarea propriei vieți, poate, într-adev]r, acorda acelei ființe un statut moral diferit, excluderea dorit] a tuturor animalelor pe baza presupusei lipse a acestor abilit]ți eșueaz]. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
1992; Luhmann, 1995 ș.a.) și teorii ale globalizării ce leagă fenomenul preponderent de ideea de postmodernitate (Bauman, 1999; Castells, 1997; ș.a.). Teoriile globalizării ce ar putea fi incluse în prima categorie sunt de fapt dezvoltări ale teoriilor modernizării. Giddens (1990) conceptualizează globalizarea ca produs sau chiar echivalent al modernității, localizând începuturile acestui proces în secolul al XIX-lea. Globalizarea reprezintă "intensificarea relațiilor sociale de pe cuprinsul globului, care leagă localități distante în așa fel încât evenimentele locale sunt produse de întâmplări care
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
locul în care sunt formulate condiționările formale ale oricărui tip de discurs, normele care vor ghida, prin "constrângere", orice tematizare "teoretică" și "practică". Motivația "opțiunii" pentru judicativul constitutiv poate căpăta în claritate dacă privim către modalitatea în care filosofia a conceptualizat identitatea și unitatea, atribute originare ale oricărui "obiect" preluat și prelucrat "subiectiv". Identitatea și am în vedere acum mai degrabă identitatea ne-formală, nu principiul logic al identității este condiția sub care ne apare ceva, este datul însuși ca dat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reflexivă) sau față de ceva din afară de sine (opoziție transcendentă) -, identitatea datului (donației sensibile, de exemplu) nu mai este ea însăși "datul" nu mai este "dat", ci "obiect constituit" și devine unitate obiectuală. Aceasta din urmă însă nu mai poate fi conceptualizată decât prin intelectul judicativ, deoarece constituirea sa a însemnat o încadrare a sa "categorială" și "eidetică", spre exemplu. Așa încât, A este A (enunț care păstrează întreaga bogăție semantică a lui A, fără a distinge între A-subiect și A-predicat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de sensuri prin reducția judicativă a ieșit la iveală și gândul poate, de asemenea, și rostirea și făptuirea despre ceea ce nu este încă, mai bine spus, despre ceea ce nu este încă ființă, fiind, tocmai de aceea, ne-ființă. Însuși Parmenide "conceptualiza", cum știm, și ne-ființa alături de ființă. Dar sensul de ne-ființă nu ne poate reține, acum, pentru lămurire. Condițiile pe care le pretinde, pentru aceasta, sunt de altă natură decât cele proprii dictaturii judicativului, deși în chiar orizontul acesteia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Există și un alt context care probează ideea neafirmării omnipotenței judicativului în discursul platonician, de mai multe ori amintit în lucrarea de față. Este vorba despre ceea ce s-a numit "tabela categoriilor" din Sofistul. Dezbătând condițiile în care poate fi conceptualizată ne-ființa, Platon vorbește despre următoarele cinci genuri supreme: ființa, starea (repausul) și mișcarea, acelașiul (identicul) și diferitul (alteritatea). Ne fiind, în mod propriu, predicate, ele ar putea fi gândite, în context platonician, non-predicativ, măcar în privința legăturii ultimelor patru cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dezvolta', decay 'a se caria, a se destrăma, a se dărăpăna' și, în alte limbi (în afara englezei), corespondentele verbelor blush 'a roși' și grow 'a crește'. Comportamentul acestor verbe în diverse limbi nu este omogen: engl. blush 'a roși' este conceptualizat ca verb fie de stare, fie de schimbare de stare, it. arrosire este un verb de schimbare de stare cu cauză internă, iar neerl. blosen este inergativ, cu cauză internă și nu denotă o schimbare de stare. Aceste verbe acceptă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
naștere'/disappear 'a dispărea', vanish 'a dispărea, a se estompa, a se șterge') − Levin și Rappaport Hovav (1995: 81, 119, 120, 121, 124, 126, 148, 152, 153, 165) − sunt tratate împreună pentru că sunt legate semantic, verbele de existență putând fi conceptualizate ca descriind starea rezultată în urma apariției unei entități. Aceste verbe sunt legate de verbele care descriu o configurație spațială și de cele de mișcare, relația dintre existență și localizare fiind sesizată de Lyons (1967: 390, apud Levin și Rappaport Hovav
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o citire de tipul "nava a naufragiat într-un anumit loc, dar nu a fost distrusă", informația privitoare la schimbarea de stare fiind mai puțin semnificativă. În cazul exemplului (g), schimbarea de stare pe care o descrie primul enunț este conceptualizată ca o localizare/configurație spațială în cel de-al doilea, dovadă fiind și posibilitatea atașării unui grup locativ. Comparând situația din limba română cu descrierea făcută de Levin și Rappaport Hovav (1995) pentru limba engleză (vezi supra, 3.2.1
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe care o au cu verbul. Într-un anumit sens, folosirea rolurilor semantice este analogă cu folosirea trăsăturilor în fonologie (Levin și Rappaport Hovav 2005: 35). Cazurile fillmoriene sunt primitive semantice, universale, înnăscute, ce derivă din felul cum ființa umană conceptualizează propria existență, referitor la structura evenimentului și la funcțiile participanților la eveniment; cazurile sunt definite independent de sensul lexical al verbului căruia îi sunt asociate (Stan 2005: 173). Teoria propusă de Fillmore a fost anticipată de studii anterioare 50, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în limba engleză: în engleza veche, verbul a fost supus unui proces de ergativizare, figura centrală devenind femeia, în locul fătului. Dacă în secolul al XVI-lea avortul era considerat un fenomen spontan, în secolul al XIX-lea, acesta era deja conceptualizat ca fiind un fenomen controlat. În engleza modernă, verbul a fost supus unui proces de tranzitivizare, deoarece, din punct de vedere tehnologic, avortul este din ce în ce mai puțin un fenomen cu cauză internă. În modelul tranzitiv, femeia nu mai este entitatea afectată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
descriu o forță externă sau o entitate care acționează asupra altei entități. Astfel de verbe au întotdeauna utilizări tranzitive și utilizări intranzitive, în care cauza externă nu este explicită, deci participă la alternanța cauzativă. Un eveniment cu cauză internă este conceptualizat ca fiind determinat de proprietățile inerente ale entității care participă la eveniment, fără intervenția unei forțe externe (verbe prototipice cu cauză internă sunt inergativele sing 'a cânta', dance 'a dansa'). Verbele care denotă evenimente cu cauză internă implicând un singur
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Cauzator Ambiental, care nu acceptă niciun fel de pasiv. Cauzatorul Ambiental este reatribuit unui grup cu by 'de (către)' prin pasivizare și este eliminat prin adjectivizare. Verbe ca s'étonner 'a fi uimit' și s'amuser 'a se amuza' sunt conceptualizate întotdeauna cu un Cauzator Ambiental, pe când s'arrêter 'a se opri' poate avea sau nu Cauzator Ambiental. Kittilä (2009: 67) concepe cauzativizarea ca fiind un proces marcat morfologic, care introduce un Agent în valența verbului și identifică trei subtipuri: cauzativizare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cele două tipuri de clasificare ține de modalitatea în care se raportează la dilema lui Sartori. Având în vedere că tipul de clasificare radială urmează ideea lui Wittgenstein privind asemănările de familie, el presupune faptul că un fenomen poate fi conceptualizat plecând de la un set de atribute definitorii care nu sunt împărtășite de toate cazurile particulare. Cu alte cuvinte, niciunul dintre cazuri nu este identic cu celălalt , însă fiecare membru al familiei împărtășește câteva atribute definitorii cu ceilalți membri ai acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
privitoare la așa-numita democrație "cu adjective" (Collier & Levitsky, 1997). Chiar dacă nu este locul să intrăm în profunzimile acestei dezbateri, credem că pentru a ne clarifica poziția, este relevant să spunem câteva cuvinte cu privire la modul particular în care a fost conceptualizată democrația, mai cu seamă când vine vorba de a o studia în raport cu populismul. Cu alte cuvinte, nu intenționăm să propunem un nou concept de democrație, sau să rezumăm definițiile sau teoriile democrației existente, ci mai degrabă vom trasa o schiță
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și mediul său. Modelul nu reține decât ipoteze cauzale psihogenetice care se referă la entități interne sau constructe de natură tautologică sau analogică. Astfel, denumirea descriptivă a unui comportament este, adesea, transformată într-un substantiv explicativ. Dinamica aparatului psihic este conceptualizată cu ajutorul împrumuturilor analogice de la alte discipline cum ar fi fizica, fiziologia, biologia, etc. Lipsa de consistență sau respingerea unei evaluări critice a ipotezelor, teoriilor și tratamentelor permite evitarea repunerii în cauză a postulatelor și dogmelor, și menținerea coerenței unui sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
în același timp sau succesiv, la același subiect. Ele nu sunt considerate ca „medicamente” ci ca mijloace specifice care ajută persoana să modifice unele aspecte ale funcționării sale. Dispariția problemelor nu constituie decât un indicator al schimbărilor obținute care sunt conceptualizate în termeni de autocontrol, de management al sinelui și de ameliorare a stării de bine. Evaluarea efectelor unui tratament este importantă pentru subiect și pentru transformarea sa, deoarece aceasta privește eficiența metodei și gradul său de adecvare, pertinența analizei și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
criterii - empatia, autenticitatea și cordialitatea - formează direcția afectivă a relației, dar nu sunt suficiente. Un terapeut trebuie, în plus, să fie un bun profesionist, să aibă un anumit statut și competențele necasare pentru a stabili relația terapeutică, să știe să conceptualizeze problemele, să aplice unele tehnici și să evalueze rezultatele. Pacienții nu-și doresc doar terapeuți pe care îi apreciază ci, mai ales, pe aceia care au soluții pentru problemele lor. Componentele raportului colaborativ Un terapeut trebuie să stabilească o relație
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
A le cunoaște bine permite recunoașterea lor și ameliorarea conduitei ce trebuie menținută. Pentru fiecare dintre aceste capcane este util să identificăm rezistențele și reactanțele, să auto-observăm emoțiile și sentimentele, gândurile automate, comportamentele și consecințele lor. Perspectivele, maniera de a conceptualiza problemele, acțiunile terapeutice sunt alese apoi în funcție de două principii: primum non nocere și parcimonia. Aceste principii elimină, sau reduc la maximum riscurile și inconvenientele și favorizează avantajele. Concluzii Metodele terapiei comportamentale și cognitive sunt, în esență, colaborative, și alianța terapeutică
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
era ceea ce ar fi vrut să facă, sau să spună, dacă ar fi putut. Acest exercițiu permite, în plus, identificarea trebuințelor emoționale de bază frustrate pe care pacientul trebuie să învețe să le revendice. Pacientul și terapeutul pot împreună să conceptualizeze în continuare și să traseze bazele schemei de tratament. Strategii terapeutice Strategii cognitive Această etapă este cea care s-a inspirat în modul cel mai direct din terapia cognitivă standard. După descoperirea modului propriu de funcționare prin intermediul paradigmei cognitive, pacientul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]