1,422 matches
-
procesul, 181, 199, 215-216, 218, 222, 238, 274-275 Eichmann la Ierusalim (de Hannah Arendt), 273 Eikh ezkera (poem liturgic), 49 El male Rahamim (rugăciune), 72, 266 Eleazar, 39 Eliezer bar Nathan, 62 Elkana, Yehuda, 226-227 Emmanuel, François, 270 Epistola de consolare (de Maimon ben Iosif), 90 Epistolă despre persecuție (de Moise Maimonide), 90, 92, 104 Esau, 222 Esprit, 235 Estera, 49-50, 97-98 Et ha-kol kol Yaakov nohem (rugăciune de penitență de Kalonymos ben Iuda din Mainz), 57 Europa Centrală, 122, 126
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
îndoială că o credință robustă, originară din Mediterana orientală, a modelat și inspirat pe constructorii mormintelor megalitice pe măsură ce aceștia se desfășurau de-a lungul Europei Occidentale"15. Dar religia nu era prima cauză a migrațiilor lor; religia nu era decât "consolarea exilului lor în extremul occident și nordul Europei". Emigranții căutau țari noi pentru a trăi în ele și minereuri pentru negoț 16. În ultima sa carte, Gordon Ghilde vorbea de o "religie megalitică", difuzată de exploratorii și colonizatorii mediteraneeni. O dată
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
erau Ixion, Tantal, Sisif, pentru că îl jigniseră pe Zeus în persoană. Menelaos nu coborâse în Hades, ci fusese transportat în Elyseu, doar pentru că, însurându-se cu Elena, devenise nepotul lui 26 Poeții ionieni par îngroziți de sărăcie, boală, bătrânețe. Singurele consolări posibile: războiul și gloria, sau desfătările aduse de bogăție. 27 Teognis, 425-426; Pindar, fr. 157; Sofocle, Oedip la Colonna, 1219 sq. 28 Odiseea, II, 489-491. Cuvinte devenite celebre, dar care vor atrage, mai târziu, critica necruțătoare a lui Socrate; cf.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ecologic etc. Să luăm de pildă, toate succesele de nume și de librărie, în afara ficțiunii, și de 50 ani încoace, de la Alexis Carrel pînă la Rika Zaraï trecînd prin Lacan, Girard, Garaudy etc. Nu eu fac acest amalgam odios. Articulația consolării narcisiste le-a făcut un plan de expunere comun: 1) Merge foarte prost: constatare. 2) Dar există ceva ca să ieșim din asta: descoperire. 3) Veniți la mine sau la ai mei: sfat. Deci, și în ciuda a tot, speranță. Răspunsul la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
bine era p-atuncea. Ea, cel puțin, s-ar fi putut să aibă dreptate, pentru că pe vremea ailaltă fusese laborantă într-un institut care se desființase, așa că regretele aveau oarece acoperire, nu erau doar cuvinte de clătit gura sau o consolare inofensivă pentru situația destul de albastră de acum. Stăteam în Militari, un cartier ca o pădure. Cel puțin asta e senzația când ieși în luminiș dintre blocuri. Când scoți capul în bulevardul drept, turnat fără pic de imaginație. Cartier care trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
societății românești de a-și asuma erori de o gravitate majoră. Tratamentul populației evreiești care a culminat cu pogromuri rămâne un exemplu fundamental. Am scris că politica struțului nu poate duce la nimic bun, ca să nu mai spun de neghioaba consolare: „Lasă, dom’le’, că alții au fost mai porci cu evreii..”. Când l-am citat pe Santayana cu al său: „Cei ce nu își amintesc trecutul sunt condamnați să-l repete”, mi s-a atras atenția că sunt cam livresc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
care m-a salvat de trasul zilnic de perciuni, o specialitate a Învățătorului, moștenită din străbunii glorioși. Rasul În cap nu i-a fost pe plac nici lui Bahrim și nici lui Papago, Îngrozit de cât de neatrăgător arătam. Drept consolare, În loc să-mi fac lecțiile, preferam să stau singur În fața oglinzii ore În șir și să „dirijez“: deși temporar ras În cap, aveam tupeul să mă cred Toscanini. Ori Silvestri, ori Gogu Georgescu, pe care Îl cunoscusem, pentru că era prieten cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și la șapte kilometri de bariera Bucureștilor, loc unde se ajungea anevoie, cu două tramvaie până la stația terminus, iar apoi și cu un autobuz, era totuși o nespusă mângâiere și liniștire, care dădea suferinței sale o preocu pare practică, o consolare a gândului și a trupului, veșnic îndemnate să ajungă acolo, la căpătâiul fiului iubit, fie să-i aprindă o lumânare, fie să-i pună o floare, fie doar să mângâie pământul care-i ținea acum loc de haină... Întâi s-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care i-au fost confirmate 2 de o vizită din înalt astfel: într-o noapte, pe când stătea treaz, a văzut limpede o imagine a Sfintei Fecioare cu Pruncul Isus și a fost pătruns multă vreme de o mult prea mare consolare. A simțit un asemenea dezgust pentru viața din trecut, mai ales pentru plăcerile trupești, încât i se părea că i s-au șters din suflet toate imaginile întipăriteîn el. Astfel că din acea zi până în luna august 1553, când s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
cuvintele lui Cristos cu roșu, iar pe cele ale Sfintei Fecioare cu albastru. Hârtia era lucioasă și liniată, iar scrisul era foarte frumos și îngrijit. O parte din timp și-o petrecea scriind, o parte rugându-se. Cea mai mare consolare a sa era să contemple cerul și stelele, lucru pe care îl făcea deseori și pentru mult timp, deoarece, în astfel de clipe, simțea un puternic imbold de a-L sluji pe Domnul nostru. Se gândea deseori la hotărârea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
faptele de pocăință pe care și le impusese. Când își amintea de vreun fel de pocăință pe care îl făcuseră sfinții, își propunea să facă și el același lucru sau chiar mai mult1 și în aceste gânduri își afla toată consolarea, fără a privi încă la vreun lucru lăuntric, neștiind ce este nici smerenia, nici dragostea, nici răbdarea și nici discernământul pentru a cântări și chibzui aceste virtuți. Singura lui dorință era aceea de a înfăptui lucruri mărețe deoarece și sfinții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
făcu un ocol, mergând spre un sat numit Manresa, unde dorea să stea câteva zile într-un spital. Voia de asemenea să-și însemneze câte ceva în cartea lui1 pe care o păstra cu mare grijă și care-i aducea multă consolare. Se afla deja la o leghe depărtare de Monserrat, când fu ajuns din urmă de un om care venea în goană întrebându-l dacă își dăduse cumva hainele unui sărac după cum zicea acesta. El spuse că da și ochii i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
-i crească și unghiile de la mâini și de la picioare, deoarece și de ele se îngrijise până atunci. În timpul șederii lui în spital, i se întâmpla adesea, în plină zi, să vadă în aer, aproape de el, ceva care îi aducea multă consolare, pentru că era de o mare frumusețe 1. El nu-șidădea seama ce putea fi, dar i se părea că avea oarecum înfățișarea unui șarpe, cu multe puncte care străluceau ca niște ochi, fără a fi ochi. Acest lucru îl desfăta nespus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fost prima ispitire pe care a avut-o după cele povestite mai sus1. Aceasta s-a întâmplat intrând într-o biserică unde participa zilnic la sfânta liturghie, la rugăciunea vesperelor și a completoriului 2 care se cântau, simțind o mare consolare 3; la liturghie,citea de obicei Patima lui Isus, rămânând nestrămutat în starea lui sufletească. 21. Dar puțin după această ispită, începu să simtă în suflet o mare nestatornicie. Se afla uneori într-o atare uscăciune, încât nu mai simțea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
acea dimineață și la o procesiune care ieșea din mănăstire, însă nu-și putu stăpâni lacrimile 2 până la prânz; după-masă nu putu să vorbească celorlalți decât despre Sfânta Treime, făcând tot felul de asemănări și simțind o mare bucurie și consolare. În urma acestui fapt, i s-a întipărit pentru toată viața simțirea unei mari evlavii atunci când se ruga Sfintei Treimi 1. 29. Al doilea. Odată i se înfățișă minții, cu mare bucurie spirituală, felul în care Dumnezeu a creat lumea; i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
care le primise de la Dumnezeu, Domnul nostru. Altă dată, în 1550, suferea de o boală foarte grea care, după părerea lui și a altora, putea fi cea de pe urmă. În acest timp, la gândul morții, avea o așa bucurie și consolare spirituală pentru că trebuia să moară, încât izbucnea în plâns. Această stare deveni atât de obișnuită încât înceta să se mai gândească la moarte pentru a nu mai fi atât de puternic consolat. 34. La începutul iernii căzu greu bolnav; pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
2, la o depărtare de zece leghe. Urcară pe corabia pelerinilor, și nici acum nu-și luă alte merinde decât nădejdea în Dumnezeu, așa cum făcuse și mai înainte. În tot acest timp, Domnul nostru îi apăru deseori, ceea ce îi dădu consolare și tărie. Mai mult, i se părea că vede un obiect rotund și mare, ca de aur, iar acesta i s-a înfățișat de la plecarea din Cipru până la sosirea la Iaffa. Taina de la Ierusalim Călare pe măgăruși, cum era obiceiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
45. Tuturor le păru un lucru bun și fiecare începu să se adune. Puțin înainte de a ajunge la locul de unde se zărea Orașul, văzându-i pe călugării care-i așteptau cu crucea, descălecară. Când zări Orașul, Pelerinul simți o mare consolare. După cum au mărturisit ceilalți, aceasta i-a cuprins pe toți, cu o bucurie ce nu părea firească. El însă avea să simtă mereu aceeași evlavie de-a lungul vizitelor la locurile sfinte. Hotărârea sa nestrămutată era aceea de a rămâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ajungând la el, îl prinse furios de braț. Pelerinul se lăsă dus fără a se împotrivi, iar vajnicul bărbat nu-l slăbi o clipă. Făcând acest drum ținut astfel de „creștinul cu cingătoare”, el primi de la Domnul nostru o mare consolare, căci i se părea că-L vede mereu deasupra lui pe Cristos, iar această consolare îmbelșugată dură până la mănăstire. Drumul de întoarcere (23 septembrie 1523 - ianuarie 1524) 49. Pelerinii plecară a doua zi și, după sosirea în Cipru, se împărțiră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
împotrivi, iar vajnicul bărbat nu-l slăbi o clipă. Făcând acest drum ținut astfel de „creștinul cu cingătoare”, el primi de la Domnul nostru o mare consolare, căci i se părea că-L vede mereu deasupra lui pe Cristos, iar această consolare îmbelșugată dură până la mănăstire. Drumul de întoarcere (23 septembrie 1523 - ianuarie 1524) 49. Pelerinii plecară a doua zi și, după sosirea în Cipru, se împărțiră pe diferite corăbii. Erau în port trei sau patru corăbii pentru Veneția; una era turcească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de făcut. Deoarece vedea că în colegii unii studenți slujeau vreunuia dintre mai-marii de acolo și aveau totuși timp de studiu, hotărî să-și caute un astfel de stăpân. 75. Făcu următoarea cugetare și luă o hotărâre, în care găsea consolare: închipuindu-și că maestrul său ar fi Cristos, îi puse unuia dintre studenți numele Sfântului Petru, altuia pe cel al Sfântului Ioan și tot așa, dându-le numele fiecărui apostol, gândindu-se: „Când stăpânul îmi va da o poruncă, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
un castel situat la trei leghe depărtare de Paris pe drumul spre Rouen, unde se află - se zice - haina Domnului nostru. Trecu de castel cu sufletul muncit, dar, în timp ce urca o colină, teama îl părăsi și îi veniră o mare consolare și o tărie spirituală, însoțite de așa o bucurie că începu să strige în plin câmp și să vorbească cu Dumnezeu. În acea seară, după paisprezece leghe de mers, a fost găzduit împreună cu un cerșetor sărac într-un spital; a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în oraș; multe persoane fură mișcate din evlavie de ceea ce spuneau și astfel ei primiră din belșug cele necesare traiului. Cât a stat în Vicenza, în cu totul alt fel decât la Paris, Pelerinul avu multe viziuni spirituale și multe consolări, aproape zilnic. Îndeosebi în Veneția, pe când se pregătea să fie hirotonit și să celebreze liturghia, ca și în timpul celor din urmă călătorii, primi mari vizite dumnezeiești, ca acelea pe care le avusese de obicei în Manresa. Pe când se mai afla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a dus la Monte Cassino ca să-i dea exerciții spirituale doctorului Ortiz. A rămas acolo patruzeci de zile, timp în care a avut o viziune cu licențiatul Hoces trecând la cer1. Întru aceasta a primit multe lacrimi și o mare consolare spirituală. A văzut aceasta atât de limpede, încât, dacă ar spune altfel, i s-ar părea că minte. Din Monte Cassino l-a luat cu sine pe Francisco Estrada 1. După ce s-a întors la Roma, s-a consacrat ajutorării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ignațian și Exerciții constă în fidelitatea cu care metoda de alegere propusă exercitanților este practicată de el însuși, în calitate de legislator cu privire la alegerea sărăciei. Într-adevăr, aici putem identifica fiecare dintre cei trei timpi indicați: perceperea iluminărilor neașteptate, atenția acordată alternanțelor consolărilor și dezolărilor, precum și cântărirea în tihnă a argumentelor. Ajutor în deslușirea Exercițiilor spirituale, textul Jurnalului, așa cum a fost așternut pe hârtie, se lasă citit la rândul său cu multă greutate iar traducerea sa este aproape cu neputință în sensul obișnuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]