1,399 matches
-
a umplut traista, pentru că în momentul când a văzut că nu mai sunt, după scurte cercetări, a ajuns la concluzia că sigur plecasem cu celălalt grup și a venit acasă să vadă ce și cum. Pentru mine, a fost o consolare. Pentru el....nu știu ce a simțit în sinea lui.... însă nu era prima și nici ultima pățanie cu mine, care eram ,,un copil model', bun de dat exemplu la...,,așa nu”...dar ....de ...eram doar un copil până la urmă....și așa
AMINTIRI III de FLORI BUNGETE în ediţia nr. 2329 din 17 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376853_a_378182]
-
Difuzorul de sus, pe perete, mi-a ordonat s-o iau de la început... Abia la a treia înregistrare rezultatul a fost considerat satisfăcător și eu, ușurat, dar și roșu de emoție și rușine, am pus vioara în cutie. O anumită consolare am găsit în faptul că și celălalt violonist a pățit-o la fel... Seara, familia s-a delectat cu muzica, (tot cam scârțâită, chiar la a treia încercare) pe când eu aș fi preferat să uit toată aventura. Oricum, m-am
DIFUZORUL de BENI BUDIC în ediţia nr. 2325 din 13 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376850_a_378179]
-
Ce mai?! Era stânjenitor! * Auzind spusele Luxiței, încercai cu șoșele, cu momele, s-o îmbărbătez, să-i reamintesc atuurile avute, care șterg cât de cât minima dotare cerebrală a femeilor. Chiar o apucai protector pe după umeri, ca ultim gest de consolare. Abandonându-se pisicoasă îmbrățișării, învinsa mă puse la-ncercare întrebându-mă: De unde crezi c-ar survini diferența? Acum e acum, îmi zic scotocind în cap răspunsul și presimțind cumva NENOROCIREA! Așteaptă indulgenta ce-așteaptă. Apoi îl citează pe medicul ușor
CARE PE CARE de ANGELA DINA în ediţia nr. 2340 din 28 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376622_a_377951]
-
adu¬nat un dosar de presă cu totul remarcabil. Iată. Rodica Grindea: „Oglinda este una din acele cărți pe care simți nevoia să o recitești o dată, de două, de mai multe ori, ori de cîte ori simți nevoia de o consolare, de o deslușire a propriilor situații, de o refacere a for¬țelor sufletești în vederea confruntărilor cu prezentul, dar și cu propriul trecut"; Alexandru Mihalcea: „O scriitoare stăpînă pe mijloa¬cele de expresie ale prozei moderne, atentă la fenomenul social și
POPULAŢIA FLĂMÂNDĂ, ZIARISTUL ŞI ACTRIŢA de ION HOLBAN în ediţia nr. 1361 din 22 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/375147_a_376476]
-
Ne înfășurăm în gânduri și culori. De ce răul devine o tendință firească? Așez deoparte laitmotivul multor tragedii pentru că simt piciorul în gol, în mijlocul lumii. Am admirat întotdeauna calmul cerșetorilor. Grația privitului merită aplauze. Indiferența în fața mizeriei merită un premiu de consolare. Aștepți să vină timpul tău. Privești tâmpit în fața cerului căutând să te încarci pozitiv cu fiorii frumosului. Trec ore. Trec visele. Devin icnetele rănilor. Noi chemăm cuvântul și boala. Acceptăm inconștienți nădejdea totalului, cuminți ca în fața unei icoane. Nu suntem
UZURA UNUI GÂND NU JUSTIFICĂ LIPSA LUI de DORINA ŞIŞU în ediţia nr. 234 din 22 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/373077_a_374406]
-
trecut, ai împroșcat noroi și m-ai bârfit la toți, la orișicine. N-ai priceput că lumea spune despre noi: ”-El ... e un macho, ea ... e proastă bine.” De-o veșnicie nu mi-ai adresat o vorbă blândă sau o consolare. Nici nu mai știu de când nu mi-ai călcat, decât mândria mea rănită, în picioare. Atunci când SINGUR!!!!! mi-am făcut omletă și restul a rămas în farfurie, Ai pus de-asupra un șervet și te-ai făcut vedetă, zicând că
SUNT RĂU, CUCOANĂ! de MONICA BOKOR în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373096_a_374425]
-
mobilizeze, au declanșat cu celeritate o adevărată criză de franchețe, o nevoie acută de a mă confesa. - Mă simt pustiită și nu mai am chef de nimic, am îngăimat cu toată sinceritatea, covârșită de gânduri, imună la orice gen de consolare. - E firesc să fie așa, m-a întrerupt mătușa, sensibilizată de destăinuirea mea, dar ai răbdare Natalia! Lucrurile se pot schimba în timp. - Știu asta, am găsit putere să articulez fără pic de convingere. Probabil că mătușa a ghicit cu
ROMAN, EDITURA JUNIMEA 2013, CAPITOLUL 4 de DORINA GEORGESCU în ediţia nr. 2217 din 25 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371668_a_372997]
-
plece cu vreo ocazie, dar erau patru și nu încăpeau toți în aceeași mașină. Oricât încercă Alexandra să-și convingă fratele să nu se despartă de ea, el plecă cu cei doi prieteni cu o mașină, luându-i bagajul drept consolare, încercând s-o liniștească, asigurând-o nu i se va întâmpla nimic până la sosirea autobuzului următor, mai ales că era atâta lume în stație. Mușcându-și buzele să nu plângă, fata se retrase pe o bancă ceva mai deoparte și
CAPCANA DESTINULUI de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375651_a_376980]
-
lucru părea a-l spune Hesiod (Opere și Zile, v. 96-99), și, după el, poetul latin Ovidius Naso, deși nu se înțelege prea bine dacă speranța, rămasă în fundul vasului Pandorei, de care am amintit mai înainte, trebuie considerată ca ultima consolare lăsată bieților muritori, căzuți pradă tuturor celorlalte rele, ce se găseau în vasul fatal, sau nu-i mai degrabă de reținut ca ultim rău (odată ce se găsea în tovărășia celorlalte), ce n-ar avut posibilitatea să se răspîndească în lume
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
munteanului Bălcescu la 25 iulie 1848: "Dragă Bălcescule și voi toți, frații din Muntenia, voi eroici fii ai Libertății, primiți uralele de glorie și de fericire pe care vi le adresăm noi, emigranții din Moldova. Singură victoria Munteniei ne aduce consolarea pentru nenorocirile trăite în Moldova, fiindcă pentru noi, țara voastră este tot o patrie". Militanții din Țara Românească împreună cu grupul de români de la Paris și cu cîțiva revoluționari rezultați din experiența moldavă au vrut să realizeze o revoluție democratică, socială
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
cîțiva cotei așteptîndu-și moțăind condamnarea. Nici urmă de Max. L-or fi lichidat? Nu mă pot desprinde nici azi de privirea unui exemplar de culoarea vulpii, cu botul și ochii rozii, bătînd tare grilajul cu coada, implorînd. Ce dimineață! O consolare: să intru în Muzeul de Artă și să văd o "iarnă" de Craiu. Numai o dumnezeiască "iarnă" de Craiu ar putea alunga, înapoi în nord, zăpada aceasta murdară și tristă. La Muzeu deci! Ooo, nu. Mai întîi să dispară de pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
accidentat la genunchi, stă de vorbă acum cu Rusia nu ca-n războiul rece, extrem de grijulie și aproape timorată, ci de pe poziția ei de primă putere globală. Care totuși e precaută cu cealaltă "putere", oricînd în stare de gesturi nesăbuite. Consolarea noastră, deci, stă în perceperea unei Rusii ce nu mai poate decide mondial de una singură. Și mai e ceva, foarte important și, într-un fel, avantajîndu-ne: geografic, strategic deci, între noi și fosta noastră mare prietenă de la răsărit se
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de rînd, atunci te întrebi cum procedează acești oameni de afaceri, nu cu noi, artiștii, ci chiar cu partenerii lor în domeniu. Oare întreg stratul median al societății să se bazeze pe o astfel de ignobilă conduită? Ar fi o consolare: în același perimetru, oarecum balcanic, se situa și înstăritul contemplator, de-atunci, al lui Tonitza, dar se situează și cel de azi, al lui... Val Gheorghiu (scuze pentru eclipsa modestiei). Neavenită consolare, nu? Oricum, prefer iluzionării franchețea refuzului. Nu aș
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o astfel de ignobilă conduită? Ar fi o consolare: în același perimetru, oarecum balcanic, se situa și înstăritul contemplator, de-atunci, al lui Tonitza, dar se situează și cel de azi, al lui... Val Gheorghiu (scuze pentru eclipsa modestiei). Neavenită consolare, nu? Oricum, prefer iluzionării franchețea refuzului. Nu aș încheia optimist delicata excursiune, dacă nu aș menționa existența totuși a unor personaje situate în zona amintită, de-a dreptul fascinante, mai cu seamă (pentru mine) prin forța cu care își urmăresc
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
decembrie '89, atunci cine s-o facă? Actualul (fost) regim, care, prin definiție (bolșevică), este unul al măsluirilor? Cel puțin, garantul acestuia, reîntorsul la Cotroceni, ține una (cinică) și bună: nu se va ști niciodată cine au fost teroriștii. Scurt. Consolarea noastră, a multora din acestă țară debusolată, rămîne, pe moment, una minimă (dar rămîne): știm cine nu au fost teroriști! Imaginați-vă cam cum se uită actuala putere la o instituție precum Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității. Pusă pe picioare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că revoluția bolșevică rusească a fost o ediție revăzută a celei franceze, cu efecte monstruoase pe glob, dar mai ales în Europa răsăriteană, devenită un conglomerat de republici sovietice, atunci adeptul statului monarhic, armonios și nobil în esență, are măcar consolarea că mintea sa lucidă nu cauționează convulsiile întreținute premeditat de puterea care a importat o republică străină de fibra profundă românească. Și nu consumă pilula iliesciană a autenticității "revoluției" din '89. Îl întreb, odată, pe delicatul poet Florin Mihai Petrescu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ne păcălească surogatul de divertisment care ne intră pe cablul t.v. în casă: bîțîiala microfoanelor asudate e tot formă de violență. Una servită într-un staniol ce s-ar vrea de Oscar, dar nu e decît de Vacanța Mare. Consolarea ar putea veni de la constatarea că și pe la case mai mari cam tot așa stau lucrurile. (Numai că pe-acolo, pandantul vulgarității agresive e un masiv front al valorilor autentice, în stare a menține activ un estabilshment demn de tot
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Pe terasa de lîngă podul Wilson, cu vehicule în repaus și cu fioroasele căști pe masă, motocliștii par chiar oameni, cînd își sorb răcoritoarele. Dar dar blîndele, acum, Yamaha, Harley Davidson, Ninja, Honda, încălecate, vor reintra în regimul lor descreierat. Consolare: doar la o sută de metri statuia lui Descartes restabilește, de pe soclu, ordinea: Cogito, ergo sum! Și aici, da, cerșetori. Dar nu cu prunc într-o mînă și cu ziarul perimat în cealaltă. Exemplarele, deloc famelice, au la picioare superbe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
atît de simptomatic asemănătoare celui al domnului Lăzărescu. Mai și strîngînd în juru-le, la înțesate vernisaje, siluete la fel de prospere ca ale lor. (Ar trebui să cădem în periferică melancolie, dacă n-am observa imediat că sindromul e unul pancontinental. Halal consolare!) Tristeți provinciale. Cum însă, poftim, sub vremi sîntem (și vremile-s astea, date), să trecem peste bacoviene jinduri și să parafrazăm navigator eminescian o dată cu radioasele fete, cu radioșii băieți Pururi tineri, înfășurați în pixeli. Tristeți provinciale, nu? 14 iunie În
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
existat cîndva un mare potop. După care însă lumea s-a alcătuit și mai frumoasă de cum fusese. Nu? 2 august Într-o Românie generic diletantă, nici segmentul analizei politice nu mai poate surprinde prin lipsa lui crasă de profesionalism. Trista consolare ar sta doar în constatarea că întreg organismul statal funcționează încă amatoristic și doar o multașteptată integrare continentală ar mai putea ameliora situația. Carența vine, evident, dintr-o alterare lungă și brutală a tradiționalului stat românesc de către un comunism care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și a dat satisfacție Rusiei, de care „se va lega” din nou prin convenția de la Balta Liman. Michal Czajkowski observa, este adevărat, că intrarea lui Bem în Moldova nu a produs turcilor o impresie dezagreabilă, ceea ce însemna o foarte slabă consolare. Autoritățile otomane nu puteau și nici nu se gândeau să îmbrățișeze cauza revoluționarilor luptători pentru emancipare socială și națională. Ele îi foloseau în măsura în care îi puteau fi utili contra Rusiei țariste. Poarta nu era pregătită atunci să meargă până unde doreau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
barcarole care le dă speranțe. Sosește Dogele și toți trei se îmbrățișează, adânc mișcați (Nel tuo paterno amplesso). Este vorba de dragoste paterna și nu de rigoarea oficială ceea ce Jacopo vede acum în tatăl său. Această dragoste va constitui o consolare pe durata exilului sau. Însoțit de gărzi, Loredano sosește și îi spune lui Jacopo că hotărârea Consilului este că el să părăsească de îndată și pentru totdeauna Veneția. Cei trei se îmbrățișează încă o dată, dar Loredano îi desparte fără milă
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
lui. Într-un superb duet ea îi spune să plângă, deoarece durerea lui este justificată (Piangi, piangi; îl tuo dolore). Rodolfo declară că lacrimile lui sunt lacrimi de sânge pentru că inima lui este pe moarte și nu varsă lacrimi de consolare. Ceasul castelului bate și Rodolfo îi spune Luisei că pentru ei a bătut ceasul cel de pe urma. El îi cere să afle adevărul: “L-ai iubit pe Wurm?“ și o avertizează să nu mintă, deoarece înainte ca lumânarea de pe masa să
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
timp Egberto îi șoptește lui Godvino că dorește să-l întâlnească mai târziu în cimitirul castelului; el îl va provoca la un duel mortal. Actul ÎI Vechiul cimitir al castelului lui Egberto. În aceeași noapte Mină, copleșită de remușcări, caută consolare la mormântul mamei sale (Ah, dagli scanni eterei): ea se roaga și Îl implora pe Dumnezeu să o ierte și să o ajute: Unde sunt? Ce ma atrage aici? Este împărăția morții! Pe fiecare mormânt citesc păcatul meu“. Godvino îi
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
astfel capăt 382 războiului. Elisabeta este forțată să primească oferta lui Filip al ÎI lea și cei doi îndrăgostiți își deplâng soarta. Actul ÎI Scenă 1. O galerie din mănăstirea spaniolă Sân Giusto, Extramadrea, anul 1559. Don Carlo își caută consolarea la mormântul bunicului său, Carol al V lea5/. (Io l'ho perduta!). Într-o viziune îi apare persoană bunicului său care abdicase de la tron, pentru a deveni călugăr. Rodrigo, Marchiz de Posa și prieten din copilărie al lui Carlo, întors
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]