1,040 matches
-
nu era strîmt, nici fanatic. În orbita acelorași idei s-au născut, apoi, alte reviste, mai efemere, mai combative, dar cu o rază mult mai redusă de acțiune” („Contimporanul“, în Reporter, II, 47, noiembrie 1934). Lipsită de suportul revistei, gruparea Contimporanul va supraviețui, diseminată, în alte cîteva grupări plastice: o grupare omonimă continuă să expună încă în 1935 și 1936. „Arta Nouă” organizează, în 1930, o expoziție în Sala Ileana (unde, pe lîngă Marcel Iancu și Milița Petrașcu, mai expun Nina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1934 la Sala Ileana, iar Gruparea Criterion - în februarie 1933, la Sala Dalles. Eterogene și tot mai apropiate de mainstream-ul plastic, ele au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la Sala Ileana, iar Gruparea Criterion - în februarie 1933, la Sala Dalles. Eterogene și tot mai apropiate de mainstream-ul plastic, ele au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tip de proză poetizantă, cu precizarea că expresionismul nu a fost asimilat în literatura română pe filiera avangardei, ci apare mai mult ca ingredient secundar în cadrul unor tendințe artistice dintre cele mai diverse. Parcurgînd însă fragmentele publicate de Vinea în Contimporanul și comparîndu-le cu variantele incluse în Paradisul suspinelor, observăm diferențe semnificative: cele din revistă sînt uneori puse în pagină „avangardist”, asezonate cu elemente de „estetică tipografică”. Cele din volum nu. Finalul nuvelei „Luntre și punte“ („Am venit să-mi dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
demascată teatral și insolent. Altfel spus: „Jos Arta, căci s-a prostituat”... Segmentarea pe secvențe - uneori de cîteva rînduri - a textului prin intertitluri derutante sau simboluri grafice e un alt procedeu prin care Vinea se adaptează la „rigorile” avangardiste ale Contimporanului. Cel care declara, în 1915, „Literatura mă persecută. Îmi e iremediabil antipatică” („Chronique villageoise“, în Cronica, nr. 28, 1915) „deliteraturizează” în proză pînă prin 1925, anul apariției primului volum. Doar cîteva texte adoptă ostentativ și programatic maniera prozei avangardiste. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e iremediabil antipatică” („Chronique villageoise“, în Cronica, nr. 28, 1915) „deliteraturizează” în proză pînă prin 1925, anul apariției primului volum. Doar cîteva texte adoptă ostentativ și programatic maniera prozei avangardiste. Unul dintre ele e „Aliluia“, publicat în nr. 62 al Contimporanului și neinclus (totuși) în volumul Descîntecul. Flori de lampă. Textul - ostentativ abracadabrant - este alcătuit, ca și urmuzianul Pîlnia și Stamate, din patru părți inegale (a treia include și un III bis) cu subtitlul „A se citi cu peria de dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nostru nu e decît o poveste de aventuri și tot deodată cel mai complect roman care s’a scris vreodată. Neagă stilul, stiletul și stilograful ca amănunte ale unei epoci perimate”. Apărută pentru prima dată în nr. 12 (1922) al Contimporanului, „Cravata de cîrpă“ este, de departe, cel mai „urmuzian” text al lui Vinea, părînd a fi - ca și „Aliluia...“ - o concesie amuzantă față de radicalismul comilitonilor. Faptul nu a prea fost remarcat de critică. Dedicată „lui Jacques” (Costin), proza e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Emil Isac, nu au rezistat prea mult timp pe aliniamente radicale, repliindu-se pe coordonatele unui modernism heterodox, reconciliat cu tradiția. Jocul de măști al identităților scripturale, curent la avangardiști, apare și la Ion Vinea. Poemul în proză „Preumblare“ din Contimporanul, an II, nr.1, 6 ianuarie 1923 - una dintre piesele de rezistență ale autorului (semnată „camuflat” Ivan Aniew) -, apare cu mențiunea: „trad. Ion Vinea”. La fel și schița „Talionul“ (în Contimporanul, nr. 20. Umbra Revoluției mondiale bîntuie aceste proze, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și la Ion Vinea. Poemul în proză „Preumblare“ din Contimporanul, an II, nr.1, 6 ianuarie 1923 - una dintre piesele de rezistență ale autorului (semnată „camuflat” Ivan Aniew) -, apare cu mențiunea: „trad. Ion Vinea”. La fel și schița „Talionul“ (în Contimporanul, nr. 20. Umbra Revoluției mondiale bîntuie aceste proze, însă atitudinea auctorială - departe de a fi optimistă - indică un individualism sceptic și retractil: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să-ți arăt cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să-ți arăt cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi./ În zări, iată, se ivesc besnele”. Oarecum pe aceeași linie se situează scurta secvență „Ea“ (în Contimporanul, anul II, nr. 33, 3 martie 1923), unde figura Libertății planează - spînzurată - deasupra „noului ev”: „De curînd, poliția tuturor neamurilor a prins-o ca pe o prostituată, și din steagurile a treizeci de națiuni i-au ghemotocit căluș pestriț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este caracterul postsimbolist al acestei scrieri, pusă în umbră de apariția Crailor de Curtea-Veche (romanul lui Mateiu Caragiale văzuse lumina tiparului cu doar un an în urmă). Paralelismul realizat - pe linie expresionistă - de către Ov. S. Crohmălniceanu între revistele Gîndirea și Contimporanul trebuie completat cu paralelismul dintre Craii... mateini și Paradisul suspinelor. Ambele sînt romane poetice, manieriste și fantaste, cu intarsii onirice și cruzimi perverse, populate de personaje tarate. La Mateiu Caragiale însă dominanta e dată de bizantinismul arhaizant, de armonia compozițională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la debutul său editorial, unicul său volum va fi republicat abia în 2002, la Paralela 45 (ediție îngrijită de Geo Șerban, cu un fragment introductiv de Ov.S. Crohmălniceanu). Sumarul mai include o Addenda cu o parte din textele apărute în Contimporanul și neincluse în prima culegere, un poem-portet al lui F.T. Marinetti din Facla, IX, 358, 19 mai 1930, un „epitaf” confesiv despre Contimporanul apărut în Reporter, II, 47, noiembrie 1934, și fragmentele narative publicate între 1946-1947 în Revista Fundațiilor Regale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fragment introductiv de Ov.S. Crohmălniceanu). Sumarul mai include o Addenda cu o parte din textele apărute în Contimporanul și neincluse în prima culegere, un poem-portet al lui F.T. Marinetti din Facla, IX, 358, 19 mai 1930, un „epitaf” confesiv despre Contimporanul apărut în Reporter, II, 47, noiembrie 1934, și fragmentele narative publicate între 1946-1947 în Revista Fundațiilor Regale sub titlul „bucolic” „Plăcerile cîmpului“. Postfața „Jacques frondistul“ a lui de Geo Șerban sintetizează multe dintre informațiile disponibile despre viața și activitatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea - în pagina culturală a cotidianului Seara, condus de Alexandru Bogdan-Pitești, unde publică doar trei schițe: „Nocturnă“ (9 august 1914), „Spovedania unui pompier“ (4 octombrie) și „Din amintirile unei telegrame“ (17 octombrie). „Era considerat, astfel, trio-ul de bază al Contimporanului”, notează Geo Șerban în postfața ediției 2002. Textele decupează cu umor sec și enigmatic scene de banalitate cotidiană neliniștitoare, „caragialisme” din culisele teatrului sau „absurdități” ale birocrației poștale. În timpul războiului și al refugiului de la Iași al guvernului român, „Jac” colaborează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
printr-o scrisoare („depeșă”!) către Cocea malversațiunile financiare pro-germane (v. Depeșa, I, 37, 30 noiembrie 1918). Cînd în noiembrie 1918 Depeșa revine la numele de Chemarea - după ieșirea din arenă a ... Arenei -, Costin preia în paginile sale cronica muzicală (în Contimporanul va semna, sporadic, astfel de comentarii, influențe ale „melomaniei” fiind depistabile și în textele propriu-zis literare). Pasiune... urmuziană - dar, după cum avenit precizează Geo Șerban, muzica „patronase” și începuturile artistice ale lui Vinea (prieten în adolescență cu Clara Haskil și elev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literaturii din structurile muzicale, „pure” și „abstracte”). Faptul este valabil și pentru concentratele avangardiste de proză semnate, între alții, de Urmuz și Costin. Vreme de zece ani, cel din urmă a fost - alături de Marcel Iancu și Ion Vinea - sufletul revistei Contimporanul, pe care nu a „trădat-o” pentru nici o altă publicație și, asemenea lui Iancu, a susținut-o inclusiv financiar. La început colaborează cu articole politice și economice, virînd, pe nesimțite, către prozopoemul parodic și „fabulistic” ori către acrobațiile ludic-experimentale, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
colaborează cu articole politice și economice, virînd, pe nesimțite, către prozopoemul parodic și „fabulistic” ori către acrobațiile ludic-experimentale, printre clișeele capodoperelor clasice, improvizînd în registru minor pe teme „majore”, întorcînd pe dos, cu grație, locurile comune ale literaturii. După dispariția Contimporanului și-a urmat prietenii la Facla și, ocazional, la Reporter. Victimă a persecuțiilor rasiale din anii terorii legionare (fratele său este ucis cu sălbăticie în 1941), părăsește țara, plecînd în Israel, alături de cumnatul său Marcel Iancu. Se va întoarce însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poluant; nu insolența blasfemică, nu violența, nu scatologicul plebeu sînt armele cu care caută a le „combate”, ci libertatea umoristică - estetică în ultimă instanță - de a jongla cu convențiile, cu locurile comune ale tradiției culturale. Costin a mai publicat la Contimporanul și „notițe muzicale” despre festivalurile Beethoven și Wagner dirijate de George Georgescu, despre un recital de pian al Cellei Delavrancea sau despre „audițiile Béla Bartók”. Un interviu cu Milița Petrașcu și Marcel Iancu prilejuit de expoziția celor doi (v. nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mixîndu-le cu experimente „costiniene” și comentarii pe măsură: „Clasicii sînt desăvîrșiți fiindcă sînt în perfect acord cu epoca lor”. Nostalgia clasicismului (fie ea și avangardistă...) e, de altfel, specifică atît lui Costin, cît și comilitonilor constructiviști, abstracționiști și puriști de la Contimporanul... Corespondența lui Jacques G. Costin cu Tzara (trei epistole, 21 iunie 1929-7 iulie 1930) atestă, fără drept de apel, dorința fierbinte a celui dintîi de a-și depăși complexul provincial prin traducerea în limba franceză, la Paris, a volumului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și datată 1 iunie 1930 (303/236 TZR C. 974), îl persuadează pe toate căile. De la aluzii răsfățate gen „O seamă din cei cari mă lingușesc sau socotesc că trebuie să mă menajeze (...) frizează convingerea că produsele mele apărute în Contimporanul (și aiurea) ar dovedi un talent demn de o soartă mai bună, adică indicat să fie exprimat și într-o limbă europeană” pînă la somații brutale: „SĂ MĂ TRADUCI ÎN LIMBA FRANCEZĂ”. Cu gîndul la Orașul Lumină, Costin se agață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și decide. Lucrez acum la ultima bucată pentru volum, pe care ți-am dedicat-o demult”. Nimic nu lipsește din arsenal: nici osanalele la adresa lui Tzara, nici plîngerile privind băltirea și „băligarul” literar de acasă și despre lipsa de ecou a Contimporanului. Pe acest fundal monoton și dezolant, singurul eveniment de răsunet s-a dovedit a fi vizita lui Marinetti. Costin știe bine cîte „parale” avangardiste face liderul italian: membre de l’Academie Royale Italienne, „invitat oficial de Societatea italo-română, sub auspiciile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un consacrat și ca un adept al lui Mussolini”, Marinetti a ținut conferințe cu caracter „retrospectiv” și a făcut figură de... bărbat încă bine. Triumful Futurismului oficial, sărbătorit de instituțiile românești, i-a pus însă în umbră (vai!) pe premergătorii „contimporani”: „Tot Bucureștiul aprins s-a declarat deodată futurist, iar noi abia mai contam”. Mărturisind proximitatea „onorantă” cu Marinetti și laudele adresate lui Tzara, Costin dă o nouă dovadă de servilism: „Am fost bineînțeles tot timpul cu el. Într-o seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de servilism: „Am fost bineînțeles tot timpul cu el. Într-o seară au fost la mine cîteva ore. S-a vorbit de tine. Te-am pomenit în toasturile oficiale”. Avid de a se simți „la putere”, recunoscut de oficialități, autorul „contimporan” se dovedește a fi nu un avangardist autentic, ci un avangardist de provincie și de... prisos, condamnat să vegeteze în minoratul unui loc uitat de lume: „În sfîrșit o săptămînă furăm la putere, solicitați, recunoscuți de oficialitate. Apoi lucrurile și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cause”. Deși Tzara se distanțase încă din 1916 de militantismul războinic și fascizant al „mașinismului” marinettian (manifestele sale Dada o dovedesc - și nu numai ele), deși mișcarea futuristă degenerase dramatic în deceniul trei, Costin - ca și ceilalți membri ai grupărilor Contimporanul și Integral - continua să îi facă reclamă liderului italian. Căci, deși îi știau foarte bine orientarea ideologică, aveau încă nevoie de prestigiul său pentru a evada din „periferia” românească spre „universalitatea” occidentală. Această dorință de binecuvîntare externă prin vizita oficială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
schimb primele poeme ale lui Tristan Tzara, anterioare plecării sale, au fost adunate și publicate la București grație străduințelor lui Sașa Pană”. Béhar se arată, de asemenea, contrariat (și pe bună dreptate!) de entuziasmul filofuturist și de „straniul eclectism” de la Contimporanul și Integral (al cărui număr 12 cuprinde eseuri în românește, despre Futurism semnate de Stephan Roll și Ernest-Mihail Cosma, articole futuriste de F. Casavola, Farfa, Paolo Buzzi și Marinetti, ilustrații de Prampolini, Depero, A. Maino și... un interviu cu Tzara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]