1,341 matches
-
Palm House, gradul de umiditate e foarte ridicat și blugii mei se umezesc instantaneu. În centru, se află un lac cu nuferi. Pe suprafața apei zboară o mulțime de gângănii aproape invizibile. Petalele multicolore (roz, portocaliu, roșu) sunt ascuțite și contrastează într-un mod neașteptat cu frunzele rotunde și plate. Efectul e aproape hipnotic; oamenii din jur vorbesc în șoaptă, ca într-o biserică. — Am impresia că te mai preocupă și altceva, îmi spune Jake. În legătură cu grupul. —Păi... Îi spun despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
oraș și să am casa decorată în așa fel încât să reflecte caracterul meu. La început îi cumpăram lui Patrick pulovere, ca cele ale lui Jake, împletite fin și scumpe, care să-i scoată în evidență trupul armonios și să contrasteze cu culoarea ochilor. Patrick le îmbrăca doar de probă, arăta beton pentru câteva secunde, apoi, profund jenat, le scotea cât ai zice pește. La serviciu purta costum, iar în rest nu ieșea din blugi și din tricouri superlargi. Așa că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
calcane de case singuratice. Perechile de șine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta, cu o siguranță mașinală. Pe urmă se iviră suburbiile murdare, case dărăpănate, ulițe desfundate, contrastând violent cu sclipirile ce vesteau mai încolo palatele. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele, după ce scoase și pe coridor vreo două coșuri ce nu mai încăpuseră înăuntru, arendașul se ghemui cum putu pe o margine, lângă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
parcă i-ar fi fost soră, și la înfățișare, și la temperament. Generalul Dadarlat în schimb, cu toate că avea o inimă ca untul proaspăt, părea fioros ca un haiduc mai ales din pricina mustăților mari, negre, vopsite, cu vârfurile răsucite dârz, care contrastau cu părul de pe cap, rar și cam cărunt. Doamna general, voinică și înaltă ca și bărbatul ei, era mai tânără mult ca dânsul și încă cochetă. Marele hol ajunsese aproape neîncăpător. Prefectul, neuitîndu-și calitatea, își luă pentru început un aer
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a astronavei. După aspect, pereți goi și plafon înalt, se gândi că ar fi un antrepozit. Lumina lămpii scotea din negura forme bizare, aglomerate, care păreau fie părți integrante ale pereților, fie legate de ei, cine știe cum. Formele blânde și flexibile contrastau cu impresia solidă care emana din coastele osoase care întăreau coridoarele și pereții sălilor. Ele împodobeau pereții pe toată înălțimea lor, într-o ordine evidentă. Totuși nu-i dădea senzația că ar fi fost aranjate sau fixate, fiindcă mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
uită la vecin, de teamă să nu-i citească în ochi frica. Zburând puțin mai lent și angajându-se cu greu în niște enorme formații noroase. Nostromo își continua drumul spre spațiul vid, la întâlnirea cu rafinăria părăsită pe orbită. Contrastând cu aparentul calm care domnea pe punte, sala mașinilor era teatrul unei activități febrile. Brett asuda din greu într-o conductă dereglată, dorindu-și din toată inima să fie altundeva. ― Se schimbă ceva? întrebă Parker din exterior. ― Da. Așa cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
situează scena din Ghetsemani. Îl vedem pe Isus înspăimântat, căzut cu fața la pământ, implorându-l pe Dumnezeu să-i înlăture potirul suferinței (Mc 14,33-36). Descrierea prezentată aici nu este o ficțiune evlavioasă sau de o dogmă. Mai degrabă această scenă contrastează total cu portretul lui Isus, atât de senin creionat în In 17, unde stă de vorbă cu Dumnezeu, într-un sentimente de pace, se roagă pentru ucenicii săi și adaugă o rugăciune pentru toți cei care îl vor urma după
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
Rareori am simțit o mai puternică fascinație ca în acel moment; Traian se deșirase incredibil, avea poate un metru și optzeci înălțime. Purta un trening roșu ca flacăra, bluză și pantaloni, în picioare avea bascheți, dar tot aspectul său fizic contrasta cu ținuta asta sportivă. Mâinile, fața îi erau zbârcite, mersul clătinat părea de om bătrân. Doar după ochii lui sticloși îl mai puteai recunoaște. Era efectiv o ruină. Nu numai eu ci și ceilalți care stăteau la coadă la cele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
strâmb ale geometriei în spațiu. Alteori ningea afară de prăpădea, iar noi, privind pe ferestre în ora de română, aveam senzația ca toată sala zboară oblic în sus, cu viteză uriașă, ca o navă cosmică, în general, lumina aprinsă din clasă, contrastând cu imensitatea beznei de afară, ne dădea un sentiment atavic de intimitate, de adăpost, pe care trebuie să-l fi avut, în peșteri, în jurul focului, oamenii de altădată. Lumea devenea mică și ea era ușor de trăit. Dintr-o astfel
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
realitate, și din oglindă. Cu pași șovăitori, ea se reîntoarse pe sofa, își așeză sub cap o pernuță cu franjuri de mătase și peste câteva minute dormea. E singura ființă din câte cunosc care doarme cu ochii deschiși. Fixitatea privirii, contrastând cu mișcările pieptului din timpul respirației, îi dau atunci aspectul unei ființe în comă, al unui suflet care își vede, își aude, își simte moartea. M-am aplecat deasupra Ginei și m-am privit în ochii ei, care aveau pupilele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dat voie să mă uit, nu mi-a venit să cred. Furoul era negru și lucios, cu dantelă neagră. Îi ajungea până mai sus de pulpe, așa încît i se vedeau chiloțeii cache-sexe, tot de mătase neagră. Ținuta asta senzuală contrasta cu fața inocentă, bună, copilărească a Ginei. Am luat-o în brațe și am întins-o pe covor. Ne mângâiam cuprinși de-un soi de furie deznădăjduită. Gâfâind, strîngîndu-mă după umeri cu toată forța ei, ea îmi suspina la ureche
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
frumoasă, ci mai curând ciudată. Acum e rumenă din cauza frigului de afară, dar altă dată e palidă ca moartea. Iar uneori e roză în obraji ca fetele de ipsos din vitrine, căci folosește un fond de ten neobișnuit, roz-bonbon, care contrastează cu trăsăturile mai curând severe ale feței ei. Și acum are ochii încondeiați cu prea mult negru și prelungiți cu o codiță unsuroasă. Gura ar fi frumoasă fără umbra de mustață, destul de vizibilă. Cu pomeții ieșiți în afară, cu părul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unei exaltate reci, lucide, exaltată mai mult din dezamăgire decât din sete pentru un altfel de adevăr. Când paznicul aprinse felinarul cel mare, am privit-o mai de aproape; destul de tânără, fără expresie; fața rotundă, ochii albaștri, glas de fetiță, contrastând cu trupul ei bine legat, înalt, puternic, cu brațe vânjoase și piept larg. Era îmbrăcată ciudat, într-o toaletă de voiaj prin colonii, adaptată foarte curios la un drum de munte. Era atât de înghețată, încît paznicul a trebuit să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu căldură. Apoi, îl invită la masa lui. - De când vă aștept! exclamă patetic, aproape teatral. E a cincea oară când vin special aici, ca să vă întîlnesc. Era un bărbat fără vârstă, pistruiat, pe jumătate chel, cu favoriții de culoarea cuprului, contrastând cu paloarea blondă a părului. - Dacă v-aș spune că vă cunosc, că știu foarte bine cine sunteți, n-o să mă credeți. Așa că nu spun nimic... Dar cum și eu sunt probabil condamnat să ajung centenar, vreau să vă întreb
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
elegante și de aeriene, aproape nesubstanțiale, cu treptele lor înguste și șirurile de bare subțiri, verticale, aproape greu de observat cu ochiul liber, care susțineau balustradele înclinate. Păreau mai curând niște trapeze suspendate decât trepte. Aveau o culoare cenușiu-argintie, ce contrasta cu labirintul de țevi aurii printre care coborau, și erau umede și alunecoase. Părul și fața lui Tom erau muiate, hainele umede, pantofii acoperiți cu picături de apă. Simțea temperatura ridicată care, pe măsură ce cobora, devenea tot mai firbinte. Duduielile sacadate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-i ceară?... Putea să încerce și cu alții, dar era deja plictisit. Trecând pe strada Tudor Vladimirescu, în coloană, în drum spre stadion, Dănilă întorcea curios privirea spre dreapta și se uita la casa aceea arătoasă, masivă și solidă, contrastând cu casele banale din jur. În casa aceea locuiau cu familia lor surorile Onofrei. Curtea era de fiecare dată goală și gazonul tuns scurt, nicio urmă de viețuire. La ferestre erau trase până jos transperantele de pânză albă, îngălbenite de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
o femeie îmbrăcată aproape în zdrențe, dar zdrențele nu făceau decât să-i scoată și mai mult în relief frumusețea nerușinată și provocatoare, așa cum în noroi florile sânt și mai strălucitoare uneori. Era înaltă, avea părul scurt, carnea arămie și contrasta violent cu aspectul sordid al îmblînzitorilor. Exista ceva exotic în toată ființa ei de floare echivocă a smârcurilor. O frumusețe tulbure, păcătoasă și perfidă ca locurile unde trăia, accentuată de mersul lasciv, de târfă care-și cunoaște farmecele. Dar fața
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Sânt cam obosit. Am intrat în cancelarie foarte abătut, nu din cauza lapsusului, ci din cauza pălăriei (deși aș fi putut foarte bine să mă întorc s-o iau sau mai degrabă să cumpăr una nouă). Pe birou, un plic alb, care contrasta violent cu verdele postavului, îmi atrase privirile. Parcă m-a săgetat un curent electric. ― Scrisoarea Mihaelei! Asta trebuie să fie scrisoarea Mihaelei! Plicul nu purta nici o ștampilă poștală. În ce fel ajunsese la mine? ― De unde e asta? am întrebat cameristul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
simte că vara a intrat în ultima ei parte. Ziua începe să fie mai scurtă. Ieri, pe terasa de la "Amfiteatru" am observat, pentru prima oară, mese goale. Brusc, pescărușii invadează plaja. Pe nisip, au ceva ciudat. Ciocul ascuțit și ghearele contrastează violent cu impresia de eleganță pe care o lasă când îi vezi, în zbor, executând grațioase arabescuri. Încerc apa cu degetele să văd dacă mai e destul de caldă. Azi am obosit înotînd, dar, când e liniștită, "ne-înflorită" și fără
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pastilă contra "răului de mare". Preventiv, căci, până acum, slavă Domnului, n-am simptome de greață. S-ar putea să nici nu sufăr de "rău de mare". Totul e, deocamdată, o problemă psihică. De-afară, se aud mereu bufnete grele, contrastând cu liniștea totală de pe coridor. Parcă n-ar fi nimeni în celelalte cabine. Și trebuie să recunosc că această liniște mă predispune și mai mult la fantezii prăpăstioase. După cum, trebuie să recunosc că o călătorie pe mare, în condiții de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Neavând nici un reper, nu putem aprecia viteza. Înaintăm, dar nimic nu se schimbă. Parcă n-am pluti, ci am visa. În arhipelagul grecesc aveam impresia contrarie. Noi insule răsăreau întruna pe cerul orizontului. Spinarea lor despădurită delimita cerul, malurile stâncoase contrastau limpede cu marea. Nici o confuzie nu era cu putință; totul devenea reper în lumina necruțătoare. Și, de la o insulă la alta, pe micul nostru vapor care înainta leneș, aveam impresia că săltăm zi și noapte, fără o clipă de răgaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
dar îi apăreau banale, nepotrivite. Primise și trebuia parcă să dea mai mult decât atât. Din acele cuvinte începute și întrerupte și din acea simțire, Elena sta acum atârnată, cu buze întredeschise, cu mâini nedumerite. Marcian, cu o gravitate care contrasta cu voioșia lui obișnuită, aplecase capul spre vioara pe care o ținea încă în mâini. Ca și cum s-ar fi ridicat anevoie dintr-o îngenunchere, Elena căuta să reintre în normal. - Și coralul de care îmi spuneai! Cum o să fie? . .. Fără
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
nevăzuți ai stăpânilor, dar știam că veacul nebuniei se va sfârși cândva.” Un loc aparte în cuprinsul acestui volum îl are poemul ,,Ninge frumos”. E un fermecător tablou poetic al naturii binecuvântate cu albul pur al iernii, alb imaculat ce contrastează puternic - realist cu realitatea și traiul obișnuit al omului de rând măcinat de lipsuri și nevoi, cu sufletul întunecat și cătrănit, tânjind după nimicurile ce se aduceau pe piață. Însuși albul imaculat este întunecat de situația reală când poporului i
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
serios. Toamna și-a scuturat frunzele, anunțând sezonul alb. Zarzărul, care și-a pierdut rodul prin înghețul din 22 aprilie, îmi creează o stare sufletească bună prin tabloul cromatic al frunzelor căzute - un adevărat covor galben în 3-4 nuanțe, ce contrastează vizibil cu negrul pământului proaspăt desfundat din jurul lui. Mare păcat că nu sunt pictor! Ce mai tablou s-ar realiza!... Duminică, 1 noiembrie 2009. E o dimineață rece cu minus 5 grade. În casă e cald, liniște multă, confort, fapt
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
și zidul din fața ferestrelor. Un zid de cărămidă veche, roasă de intemperii, care închide curtea, spre miazăzi. Când nu plouă, vin să picotească pe el, amețite de soare, câteva ciori. Dincolo, se văd crengile unor oțetari al căror verde viguros contrastează cu galbenul veșted al zidului. Am aproape șaptezeci și patru de ani, vârstă la care nu pot pretinde că soarta n-a fost indulgentă cu mine. Mi-a acordat suficient timp pentru a da existenței mele un înțeles. Dacă n-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]