1,399 matches
-
numai la Costești, să târguim câte ceva pentru copii, că vine vara și trebuie, iar la Pitești e prea departe... Așa, rămâi sănătos, Lazăre!... Hai, dă-i drumul, băiete! Vizitiul țâțâi la cai. Trăsura se urni scârțâind și ieși din curte, cotind spre dreapta. Când dispăru, un argat rîse: ― Ăsta s-a dus dorului... Nu se mai întoarce, cum nu plec eu! ― D-apoi să se întoarcă numai când l-oi chema eu! mormăi Iacob Mitruțoiu. ― Gura, gura, băieți! făcu Lazăr Odudie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cuvine!... Ieși, măi, ăl cu nerușinarea! ― Iartă-l, don' șef, c-a glumit și el ca prostul... ― Apoi tocmai, să-i dau și eu o glumă... Dar sosi într-un suflet jandarmul și raportă că trăsura cu domnii tocmai a cotit spre curtea lui Miron Iuga. Între țărani știrea provocă o mișcare. Primarul, care se apropiase să afle ce-a spus ștafeta, se crezu obligat să explice că nici nu se putea să nu treacă prefectul pe la boierul bătrân cu care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zvârlugi, cărășei sau chișcari, cum li se spune pe la noi, iar în alte părți-țipari. Gârla, așa-i spunem, e un râu care vine de la 7080 de km dinspre miază-noapte, ca apoi să o ia puțin spre răsărit și deodată o cotește spre apus. Își are izvorul principal la fundul Văii Gugului. În drumul lui spre vărsare, adună apa de prin toate pârăiașele de pe unde trece de prin apropierea cătunelor Gugești, Manțu, Tăbălăiești, Crăsnășeni, Vinețești, ajungând în satul nostru, care pe vremea
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
s-au unit de-a lungul veacurilor spre a ține în jug poporul. L-au lipsit de învățătură, ca să-l poată stăpâni mai bine. Înalta societate nu este decât un ulcer mizerabil, care macină organismul statului”. Profesorul universitar Valeriu D. Cotea ajunge la concluzia că „Sfaturile sunt inutile, întrucât cei deștepți nu au nevoie de ele, iar cei proști nu le înțeleg”, în capitolul „ Autoverdict” din cartea „Cu și despre Valeriu D. Cotea, sub semnul bunului gust” de Petru Ioan (coord
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
care macină organismul statului”. Profesorul universitar Valeriu D. Cotea ajunge la concluzia că „Sfaturile sunt inutile, întrucât cei deștepți nu au nevoie de ele, iar cei proști nu le înțeleg”, în capitolul „ Autoverdict” din cartea „Cu și despre Valeriu D. Cotea, sub semnul bunului gust” de Petru Ioan (coord.). Și totuși ce mare bucurie și mulțumire sufletească și alinare simți când găsești, într-o carte un sfat, o indicație, o soluție pentru rezolvarea unei probleme, în special de sănătate, atunci când toți
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
unde să o pun, pînă cînd s-a destrămat și ultimul fir de potecă. Ora mea de plimbare impusă de doctor se terminase de mult. Mais qu’est-ce que j’aurais bien aimé encore une fois... Am mers mai departe, cotind puțin spre stînga pentru a regăsi firul apei după care să mă orientez. Întîi i-am auzit susurul. Nu peste mult timp l-am și văzut, dar rîpa care mă despărțea de rîu era prea abruptă pentru încălțările mele de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
vînt să ascult muntele. Apoi m-am tras într-o adîncitură și l-am privit. Se vedea clar drumul pe unde venisem, simplu și drept ca și cum era de la sine înțeles că de acolo de jos, din vale, de unde drumul o cotea spre stînga, nu puteai face altceva decît să ajungi aici, sus, în acest loc. Jos de tot se întrevedea drumul mare, cu așezările sale presărate la cîțiva kilometri una de alta. De partea cealaltă, pajiștile alpine străluceau în soarele asfințitului
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
electrice. Se făcea din ce în ce mai întuneric pe măsură ce coboram pe scăriță. Am ajuns într-o sală lungă și îngustă, mirosind a chit și a cânepă îmbibată de rugină, unde se vedea o mățărie încîlcită de țevi de diferite mărimi, ieșind din pereți, cotind rotund pe după colțuri, pline de robinete și manometre. Pe jos, cimentul umed pâlpâia stins sub lumina strecurată printr-un gemuleț zăbrelit, aflat foarte sus, aproape de tavan. Priveam fascinați țevile. Unele erau mai groase decât trupul nostru, altele subțiri cât degetul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rușine. Pe când altădată... Se amuză câtăva vreme gîndindu-se ce ar fi fost altădată, fără să înceteze să-și tragă aparatul de ras încet, cu ochii în patru, peste fiecare porțiune de piele care se întindea, acoperind oasele prelungi ale fălcilor. Coti apoi sub bărbie și începu să ia, dâră lângă dâră, crema de până la mărul lui Adam. Nici cea mai mică urmă de păr nu trebuia să-i mai rămână pe față. Becul electric îi obosea ochii, astfel că uneori contururile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Marcela venea a doua zi vânătă la noi, dar la fel de veselă și gata să ia tocul de la capăt. Ea m-a învățat să ne jucăm de-a doctorul. Blocul nostru avea un demisol, spre care coborau câteva trepte, înainte să cotească spre ușa apartamentului; la demisol se afla o nișă cu o bancă. Acolo ne jucam. De jocul nostru nu trebuia să știe nimeni. Datorită lui am aflat, tulburați, că eu și Marcela nu eram la fel, că, dincolo de îmbrăcăminte, există
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
imediat după ultima secundă a anului trecut și mă gândeam mai departe la ea în timp ce mergeam de-a lungul șoselei Ștefan cel Mare, întunecată, înghețată, luminată stins de lămpile portocalii, ca un adevărat culoar de infern. De la colțul blocului, am cotit pe Aleea Circului. Fulguia, foarte rar, dar pe jos zăpada ajunsese până la genunchi, înotai, pur și simplu, în ea. Boschetele de tuia și brazii de la colțurile aleii abia mai rezistau, cu crengile curbate de zăpadă. Putea fi Siberia, dacă pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în mov, înzorzonată ca o paparudă. Era aproape de ora unu și în lume era o tăcere scânteietoare, sub cerul calm care avea să fie toată săptămâna bun cu noi. Iadeșul trăgea spre poartă, așa că am ieșit în strada pustie. Am cotit-o la stânga, spre câmp. Abia ne țineam după Balena, care făcea niște pași caraghios de mari, zdruncinîndu-și halcile la fiecare călcătură pe caldarâmul neregulat; în jurul pietrelor din pavaj creșteau fire de iarbă. Am depășit ultima casă și în față ni
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vernil. Am deschis o ușă mare, cu glasvand, și am intrat într-un culoar nesfârșit, la fel de vernil. Am mai deschis apoi nenumărate alte uși, care dădeau în alte culoare tăcute. Mereu mă așteptam să intrăm în salonul mamei și mereu coteam, urcam, coboram pe culoarele întortocheate. Din loc în loc, câte o ușă numerotată era deschisă și vedeam înăuntru o chiuvetă și un closet de faianță sau o boxă cu mături murdare, teuri cu cârpe împuțite și cutii de sodă. Mai vedeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
R.S.S. Ucrainene urmând pe granița aceluiași raion Camenca în direcția localității Alexeevca, lăsând-o în componența R.S.S.U.; în continuare, pe granița raionului Rîbnița al R.S.S Moldovenești până la localitatea Vasilievca, lăsând-o în componența R.S.S. Moldovenești, de aici granița cotind spre Nord înspre localitatea Gotovți, lăsând-o în componența R.S.S. Ucrainene; În continuare, între centrele populate Crutîe și Ploti, lăsând localitatea Crutîe în componența R.S.S. Ucrainene, iar localitatea Ploti în componența R.S.S. Moldovenești; în continuare spre localitățile Moinaia, Semionovca, Burșteni
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
Asta a fost săpată pentru altceva. Pentru ce, nu-mi pot da seama. Dar nu vedeți, e mai lungă de trei metri, și acolo, alături, este încă una la fel, dar s-ar zice că nu e dreaptă, parcă ar coti, parcă s-ar desface în cruce. Și poate mai sunt și altele, mai departe, dar nu le vedem de aici. - S-o luăm din loc, șopti Iliescu, după ce mai cercetă o dată cerul. Să nu ne apuce ploaia. N-a început
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cît mai multe brațe de muncă - soldați, elevi și stu denți), iar despre instrucție nu se spun multe, pentru că supraviețuitorii sînt prea traumatizați ca să vorbească despre asta. Legendele și poveștile care circulă pe marginea subiectului fac ca neliniștea să o cotească spre teamă. Pe parcursul unui an se Întîlnesc două cicluri de soldați, iar „veteranii“ se pare că pot dispune de „răcani“ după chef. În plus, amestecul uman e mult mai neomogen, astfel că poți da peste tot felul de oameni, În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tău confort de acasă, de muzica și de cărțile tale, de prietenii tăi, cei mai mulți studenți, de faptul că apa caldă, chiar și așa raționalizată cum e, de acum Înainte va fi un lux. Așa că neliniștea ia forme acute și o cotește spre teamă. În plus, regretele nu stau și te sapă. O iei la vale pe rîpa asta, nu ai cu ce să te agăți, ești pur și simplu palid. Neliniștea devine teamă, apoi regretele, apoi iar neliniștea și teama, și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Deocamdată dansez, am niște blugi stone washed și o geacă de piele cu mîneci din denim. Vine, vine și mesajul imediat. Trupa scoate din instrumente (două clape, o chitară și o tobă) un pop electronic dansant care pe alocuri o cotește spre ceva mai dur, poate un punk melodios, poate un soi de rockabilly. Deci nici cu melodia nu e prea clară treaba. Nu reușesc să adorm, sînt copleșit de amintirile verii, o durere calmă și statornică. [ Eșecul previzibil al examenului
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
șoferul la colț, zice el. Dacă ai răbdare o jumătate de oră să-mi livrez corespondența, bănuiesc că nu te grăbești, ne Întoarcem Împreună. Șoferul lui Cristian iese din oraș printr-o mahala plină de fum, păduchi și veselie, o cotește pe lîngă gardul fabricii de conserve și apoi o ia direct pe cîmp, pe o potecă noroioasă care străjuiește un ogor negru - acum, gol. SÎnt vreo 5 kilometri pe care urmează să-i facem Într-o oră, sub cerul Închis
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și orbit, nu numai de aerul rece dar și de lumina puternică. Cât timp înotase în semiobscuritatea învăluitorului nor de abur, ieșise soarele și cerul se albăstrise. O luă pe lângă gardul viu, înalt, care mărginea grădina Camerelor din Ennistone, apoi coti pe lângă celălalt gard viu, de lângă bazin, și pe lângă peretele galben, smălțuit, în direcția „oalelor cu aburi“. Văzu în fața lui, stând chiar pe marginea „oalei“, silueta masivă, aproape complet despuiată, a lui William Eastcote. Își dădea părul pe spate, pieptănându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vrei să schimbi sau să sacrifici nimic, dar datorită unei vagi vibrații, te consideri iertat, inocent, simul iustus et peccator. Ajunseseră în apropierea islazului, străbătând Druidsdale și preotul observă că Rozanov, care până atunci îi îngăduise să traseze el ruta, cotise brusc la dreapta, pentru a evita să treacă pe strada unde locuia George McCaffrey. Părintele Bernard nu răspunse la întrebare, ci schimbă vorba: Ați vorbit mai înainte de iubire. Iubirea nu-i, într-un fel, dovada că binele și răul sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Veniți. În fond, nu s-a înecat unul dintre noi. E un lucru pentru care trebuie să mulțumim cerului. După masa de prânz, George se depărtase de grup. Porni pe aleea asfaltată, întâi în direcția opusă casei Maryvile, unde drumul cotea spre uscat și se pierdea într-o pădurice (aceasta era „plimbarea lui Brian“), și apoi îndărăt, în direcția Maryville, (când îl întâlnise pe Tom, pe la jumătatea drumului), lăsând în dreapta lui casa și promontoriul și coborând spre stâncile de unde era „imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o ajută să-și găsească ceasul. Când Brian ajunse la capătul câmpului, auzi o mașină demarând. Ceilalți îl ajunseră din urmă și o văzură pe Ruby așteptându-i înconjurată de sacoșe. Rover-ul mare al lui Bill Șopârla tocmai se îndepărta; coti pe drumul asfaltat, sforăi puternic când dădu colțul și dispăru cu totul. — Dumnezeule mare! Ni s-a luat Rover-ul. Unde-i George? Ruby arătă cu degetul spre șoseaua acum pustie. — Alex, George a plecat cu Rover-ul. Îl înțeleg foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
porțiune din ghețușul de pe trotuar, pe care lumina lăptoasă a zilei nu reușise să-l dezghețe. Gerul se strecura înăuntru pe deasupra pardoselii de ciment, dar ușa aceea întredeschisă nu stătea în calea curentului rece. Gerul o ocolea și se îndrepta cotind către picioarele mesei de lângă brad, pe care nu mai rămăsese niciun cadou. Iar în pragul acelei uși întredeschise stătea o femeie acum o vedea pentru prima oară care semăna puțin cu doamna Viziru când le recita la orele de română
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Treceau mai departe... Fanfara Garnizoanei ieșea de pe stadion, cu muzica ei tot mai îndepărtată. Urca bucățica de drum, cu iarbă uscată și călcată în picioare pe margine, prin dreptul tampoanelor de la capătul liniei moarte... Și coada fanfarei, unduindu-se, o cotea dispărând pe strada Avram Iancu... Dacă Rareș primește premiu pentru ceea ce a scris, spunea tata șezând la masă, înseamnă că încă n-am pierdut orice speranță. Plin de însuflețire, spunea: poți să scrii chiar și despre lucruri neconvenabile în noua
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]