590 matches
-
cu ea claritatea lumii solide. M-am trezit în partea de jos a bibliotecii din living. Partea de sus se rupsese și se prăbușise, îngropându-mă într-o avalanșă de cărți și așchii de lemn. Am tușit și m-am crispat. O coastă fisurată. Pe când încercam cu greu să mă ridic în capul oaselor, se produse o mică alunecare de cărți. Televizorul zăcea cu ecranul în jos, pe covor, la capătul cablului de alimentare întins la maximum, sofaua era răsturnată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai multe întrebări așteptându-și răspunsurile. Cum vrei, zise John. O să pleci de la noi mâine, atunci? M-am sprijinit de mașina de lângă a mea. — Mda, de unde știți? — Te-am văzut întorcându-te cu fata aia azi. Am simțit că mă crispez. — Scuze, probabil că trebuia să... John flutură mâna în semn de nu-ți face probleme. Sper că nu te deranjează c-o spun. Ești prins într-o luptă, nu-i așa, băiete? Urmă o clipă de tăcere. — Da, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spus c-o să se întoarcă, zise, așezându-se din nou lângă foc. Ian torcea, dând din cap în ritmul fălcilor care mestecau lacome. — Așa-i, am încuviințat. Apoi am zis: Tocmai mă gândeam că n-am adus votca. Ea se crispă. — O scăpare. Dar nu face nimic, o să-ncerc să spun povestea cu mintea limpede. O pauză. — Nu știu cu ce să încep. — Păi... începe cu începutul, continuă până la sfârșit, apoi oprește-te. Scoase un hohot scurt de râs care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
iar mai târziu avea să fie și mai rău. M-am gândit că are mult curaj. Mi‑am apropiat mâna și i-am vârât-o sub sutien, dezgolindu-i puțin câte puțin sânul. Nu s-a mișcat, dar s-a crispat puțin, a Închis ochii. Am continuat să-mi plimb mâna, mameloanele i se Întăriseră. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Pe urmă a fost ceva mai complicat. Am adus-o acasă, am urcat direct În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
politicos. Michel continuă vorbindu-i despre experiențele lui Aspect și despre paradoxul EPR: când două particule au fost unite, ele formează un tot inseparabil, „asta mi se pare foarte apropiat de povestea aia cu un singur trup”. Surâsul pastorului se crispă ușor. „Vreau să spun, continuă Michel cu Însuflețire, că pe plan ontologic li se poate asocia un vector de stare unică Într-un spațiu Hilbert. Înțelegeți ce vreau să spun? — Desigur, desigur...”, mormăi slujitorul lui Cristos aruncând priviri În jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
deasupra capului strângea un mic obiect galben și se pregătea să strige ceva, când degetele lui Napoleon i se Încleștară pe umăr. — Evri... aaah! gemu bătrânul. — Măi Arhimede, ce vă câcâiți atâta Înăuntru? se răsti Napoleon. — Marat, Maiestate, explică Arhimede, crispat sub falangele imperiale. Îi place să se bălăcească. — Și asta ce-i? continuă aspru Împăratul. Știți că n-aveți voie cu rățuște-n cadă! — E pentru studiul meu, Maiestate. Vreau să demonstrez că un corp gol pe dinăuntru, cu supapă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
îngrozea cel mai mult. Nu se va sfârși, calculase bine, într-adevăr, ea nu va rezista, nu mai avea putere. — Nu te îngrozi. Nu reîncepe, auzi, parcă, alături, lângă umărul ei, altă voce. Nu era vocea bestiei. Degetele subțiri se crispaseră în umărul ei, apăsând, rotind-o. Femeia de ieri, bruneta ciudată, delicată și atât de familiară, ca o colegă, cu o mască de sfârșeală și împli nire pe chip. Ceva lubric și matern, deopotrivă. Părul despletit, fusta sucită, fața umedă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vorba să ucidă fără riscuri, cu dinții de șobolan dezgoliți, Înaintează cu același mers tîrșîit ca și protectorul său - slujitor servil al groazei, sprijin de nădejde al crimei - ivindu-se cu dinții de șobolan dezgoliți, cu fața albă ca ceara crispată de frică și de plăcerea lașului de a ucide fără milă și pedeapsă, În timp ce soarele scînteiază necruțător pe butonii manșetelor scrobite și licărește stins pe butoiul pistolului automat albastru, pe care-l strînge În mîna tremurătoare și i-l oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nimeni și nu se mai auzise nimic despre ea. Ce mai fac cei de-acasă? Întrebă ea. Ce mai fac oamenii din Hopewell? CÎnd Îi vorbi, ochii ei fumurii, luminoși deveniră tăioși și strălucitori, pe fața tînără și slabă, gura crispată de amărăciune era tăioasă ca o lamă, iar glasul ei căpătase intenționat accente tăioase și batjocoritoare. Și totuși, dincolo de acest dispreț sfidător, stăruia blîndețea ciudată din glasul răgușit al fetei și, În timp ce-i vorbea, Îi atinse ușor brațul cu mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fără să se uite la ceilalți. La un moment dat se opri, Își vîrÎ mîna mare În buzunarul lăbărțat al hainei, scoase o țigară pe care o aprinse dintr-un singur gest al mîinii făcute căuș. Apoi fața i se crispă de Încîntare cînd trase din țigară, inspiră adînc și dădu drumul fumului Încet pe nas, după ce-l absorbise În adîncurile plămînilor săi puternici. Era un gest Încărcat de o plăcere senzuală, care reda fumatului și aromei de tutun Întreaga lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
spinare, atît de tare Îl apucase tusea. Domnul Gates era un om deosebit de plăcut: era Înalt și gras, dar foarte chipeș; avea un aer delicat, iar cînd era emoționat și voia să spună ceva, buzele Îi tremurau și i se crispau. Cred că de asta Îi spuneau Bunny. Deci tata Îi zise: — Stai jos și ia o gustare și pe urmă mai vedem noi. Domnul Gates spuse: — Ascultă, Joe, m-așteaptă șoferul afară și nu știu ce să fac cu el. — Adică l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
artificii ziua-n amiaza mare, o demonstrație de pantomimă compusă din zâmbete, grimase și gesturi amenințătoare, o fărâmițare a unei personalități masive într-o sumedenie de personalități zglobii, teribiliste. Ajunsă în punctul acesta mort, rațiunea umedă a lui Cosmin se crispă și refuză să se mai lase stoarsă ca o căciulă de lână ținută la aerisit pe sârmă, în ploaie. Degetele îi bâjbâiră după pachetul de țigări și, după câteva fumuri, făcu dublu click pe un fișier winamp, botezat Maiko, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
da seama care e situația și vom putea lua o hotărâre. Tonul lui alb nu mă putea înșela. Era prima oară că vorbea mai puțin optimist. Dar a evitat să-mi dea amănunte. Socotind, probabil, că și așa eram prea crispat, a preferat să reia convorbirea întreruptă de ecografie. ― Chiar nu mai credeți în nimic? O cameră de spital nu e locul cel mai potrivit pentru confesiuni. Și nici eu nu eram într-o stare potrivită unei discuții despre certitudini. Fixam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fără voia ei, pătimașă din ochii pe care și-i ferea de ai mei, pelvisul ei începând să se frece instinctiv de al meu - și dintr-odată, spre groaza mea, am intrat în erecție și tot corpul meu s-a crispat de panică în timp ce încercam să-l dezlipesc de omul de afaceri al cărui scrot era deja în contact direct cu al meu. Dar n-a mers; de fapt, dacă nu mă înșelam prea tare, acum intrase și el în erecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
exceptând un calendar mare pe hârtie lucioasă oferit de o firmă concurentă, agățat chiar în mijlocul peretelui din spatele lui Patrick. Fața lui fusese întotdeauna lungă și sinistră, dar ochii nu mi se păruseră niciodată atât de adormiți și buzele atât de crispate de resemnare și tristețe. Cu toate acestea, cred că era încântat să mă vadă și când a adus pahare de plastic cu apă și le-a pus pe birou, a reușit să schițeze un zâmbet. — Dragă Michael, spuse el așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
iveală antebrațe puternice și un piept fără păr, genunchii lui să-și facă loc între picioarele ei, limba lui să-i mozolească un sfârc, până când impulsul de a i se opune se manifestă din nou și tot corpul i se crispă. — Ascultă, Roddy... trebuie să discutăm despre asta. — Știu. Avem de discutat despre o mulțime de lucruri. Despre prețuri, de exemplu. Fără să vrea, Phoebe reacționă la mișcarea mâinii lui și își desfăcu și mai mult picioarele. — Prețuri? rosti ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse: — Să știi... că un chip frumos nu e totul. Continuând să țină în jos oglinda, el încercă să nu se uite în ea, dar nu se putea abține să mai arunce câte o privire. De fiecare dată, fața se crispa ca de o durere fizică. Shirley își puse cămașa de noapte. ...și care, în ultimii ani, mă făcuse aproape să pierd, îmi dădeam seama acum, sentimentul de viață trăită așa cum ar trebui să fie trăită. De fapt, aproape mă omorâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-ți cer permisiunea... Nu-i vorba de asta. Trase la loc cearșaful peste pânză și începu să rearanjeze mănunchiul de garofițe pus într-un borcan de gem pe pervazul ferestrei. — Tabloul e foarte bun, am spus. Simțeam cum se crispase brusc, dar am insistat cu gafele. Adică, faptul că dai atâta forță și dramatism unor obiecte din viața cotidiană este absolut remarcabil. Adică, o minge de fotbal și o rachetă de tenis... cine s-ar fi gândit că... Phoebe se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de carte, ce naiba! Pur și simplu n-am înțeles ce-ai vrut să spui. — Dar mie mi se pare foarte clar. Ajunsesem la al doilea paragraf, în care tonul devenea în mod explicit mai glacial. Îmi imaginam subiectul cronicii mele crispându-se deja, temându-se de ce va urma. — Ascultă, e clar vreo metaforă sau altă figură de stil inteligentă care mi-a scăpat, spuse Graham. Sunt convins că prietenii tăi din metropolă or să înțeleagă. — Chiar nu pricep despre ce vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ce îmi folosește?” - și-a sfârșit Toaibă gândul privind în jur... „Nu! Nu se poate ca pe toată întinderea asta să nu fie măcar un copac. Doamne! Ajutămă dacă mă auzi, Doamne!” A rămas cu ochii spre cer și mâinile crispate pe mânerul pumnalului... Încet-încet și-a adus aminte că undeva pe aproape, de o parte și de alta a drumului, se aflau livezile Merăuțenilor. „Unde-s? Doar nu le-au tăiat așa peste noapte... Parcă erau undeva după dâmbul din
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se contură tot mai clar silueta unui soldat roman. Era scund și îndesat, înspăimântător cu darda ce-i străpungea ochiul, o suliță înfiptă în umăr și alta în coapsă. El însă continua să înainteze încet, cu pași greoi, cu buzele crispate de durere și efort, cu dinții strălucind pe chipul mânjit de sânge. Striga, invocându-l pe Caesar, și își agita gladius-ul și scutul străpuns de săgeți. Căzut la pământ, lângă trunchiul frasinului sacru pe care romanii îl doborâseră de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcut din bârne de lemn. În cămin, focul abia mai pâlpâia. — E al tău. Salvează-l, zise bărbatul împingându-l pe Valerius. Grăbește-te. Pe o băncuță sprijinită de perete era întins un tânăr. Ținea ochii închiși. Chipul îi era crispat de durere și respira greu. Valerius observă petele închise la culoare de pe veșmântul lui rupt - era sânge uscat. Trupul său răspândea un miros înțepător, de sânge și sudoare. Era mirosul celui care luptase ca să supraviețuiască, al celui care se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mărunți și turnă peste ele apă caldă. — Mai întâi să punem capăt durerii. Dintr-un flacon adăugă câteva picături, pe care le numără cu grijă. Turnă încet poțiunea printre buzele uscate ale rănitului. Se aplecă să-i observe chipul. Trăsăturile crispate din cauza durerii se relaxară. „Acum pot să-mi încep treaba“, se gândi. Nu privi spre fata care se învârtea pe acolo. Nici măcar nu observase când intrase în încăpere. Era gata să se supună poruncii lui, tăcută, rapidă. Bărbatul, așezat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oferite de Vitellius, am avut grijă să se înființeze. — Și cine e nefericitul proprietar căruia Vitellius i-a luat vila, ca să ți-o dea ție? Sau, poate, negustorul iubitor de teatru a fost ucis fiindcă nu era vitellian? Manteus se crispă. Dacă nu mă înșel, maestre, tu ești cel care a venit la mine. Bănuiesc că vrei să-mi ceri ceva, pentru că nu ești omul care să facă vizite de curtoazie. — Nu te-ai schimbat deloc. Și când erai tânăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privește cu o compasiune scîrboasă și apoi pleacă la Îndatoririle ei. E Înlocuită de un vagabond care stă jos și suge dintr-o cutie mov de bere ieftină. Mi-o dă și mie. Eu iau o sorbitură, așteptîndu-mă să mă crispez cînd lichidul gros și scîrbos Îmi trece prin esofag, dar nu simt nimic. — Vin aici de-o grămadă de vreme, Îmi spune el, m-am lăsat de heroină, dar Înainte nu mă atingeam de marfa asta. Tennents nu fac niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]