2,852 matches
-
mai ales cât de durabilă era atracția mea față de fata aceea slăbuță cu mâinile reci. Pe de altă parte, nutream convingerea că Angela, ființă perspicace, înțelegea și ea unele lucruri, că își dădea seama de frământările ce aveau loc în cugetul meu și nu ignora faptul că, împotriva voinței mele, Adina mai exercita încă o anumită influență asupra mea. Mi se părea că citesc toate acestea în privirea ei, mai ales că apropierea despărțirii o întristase, în timp ce îmi potrivea cu gesturi
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
hotare firești e foc mistuitor... Am participat azi, 10 septembrie, într-o frumoasă zi de toamnă, la Poduri de dor - arme ale spiritului rostuite de scriitori și poeți din stânga Prutului la Muzeului Unirii din Iași, într-o roditoare simțire de cuget românesc. Cuvântul scris și pornit din suflet, răscolitor, sub pana scriitorilor din Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, amintind nostalgic de Grigore Vieru cu a sa Scrisoare din Basarabia, având invitați de marcă prin Horia Zilieru, Mihai Păstrăguș, Constantin Toni Dârțu
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
hotare firești e foc mistuitor... Am participat azi, 10 septembrie, într-o frumoasă zi de toamnă, la Poduri de dor - arme ale spiritului rostuite de scriitori și poeți din stânga Prutului la Muzeului Unirii din Iași, într-o roditoare simțire de cuget românesc.Cuvântul scris și pornit din suflet, răscolitor, sub pana scriitorilor din Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, amintind nostalgic de Grigore Vieru cu a sa Scrisoare din Basarabia, având invitați de marcă prin Horia Zilieru, Mihai Păstrăguș, Constantin Toni Dârțu
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
eram, dragă, spuse Criști fără să clipească măcar. Noaptea târziu, cănd somnul nu se lipea de el, se scula să fumeze o țigară. Se așeza pe canapeaua din hol, deschidea radioul și asculta pierdut în visare muzică ce ii liniștea cugetul. Criști, cu fiecare escapada, se apropia tot mai mult de diafana Carmen. Acum, pe jumătate amorțit de țigară, simțea cât îi este de dor de picioarele minunate ale iubitei, de gură ei ce săruta sălbatic, de glasul ei puțin răgușit
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII ROMAN---CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383258_a_384587]
-
model filozofic nou. Unic. Admis de către toți muritorii. Caut cuvinte pe care să le fixez într-o înșiruire logică infailibilă. Magistratul domină Stațiunea prin frază. Ordonanțele sale sunt capodopere în materie; pocnitura de bici perfectă. Limpezi. Scurte. Convingătoare. Pătrund în cugetul oamenilor de parcă ar fi elaborate - ca o necesitate - chiar de către ei. S-a ridicat, vreodată, cineva, fățiș împotriva edictelor lui, în afara Actorului? Sau a Romancierului? A mea? Pentru că noi tot prin cuvinte înțelegem Ordinea, dar altfel; debusolați, o pregătim... Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
trupu-i tomnatec, simți nevoia să se hodinească. Nu obosesc a lăuda obșteasca osârdie ce văz aici - grăi el către tătar. Ochii-mi se desfată, inima se-nalță. Dar adevăr zic ție, mărite han, că nevrednicele mele picioare sunt departe de cuget și nu mai voiesc a-l asculta. Au greșesc mult dacă, văzând colea acel minunat jilț, poftesc a ședea cum, iaca, și fac? Nicidecum, răspunse tătarul înclinându-se. Noi înșine prețuim șederea. Zăbava, când vine dinăuntru, vestește ridicarea, precum și ridicarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cum sunt, dar când mă gândesc ce era prin țară, parcă-mi saltă și-acum inima de bucurie! Călugării se uitară unul la altul. — Bine, bine, voinice, ce era știm și noi, dar ce-a mai fi rămas ar dori cugetul să afle - glăsui Metodiu. Voinicul își aținti privirea în depărtare. — Și eu aș vrea - suspină el. Dar uite că trebuie să stau aici. Păi de ce trebuie? - întrebă Iovănuț copilăros. — Cum de ce? M-a pus domnul să păzesc hotarele, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
călugări își reveniră total din spaima care le dăduse târcoale în precedentul episod. — Socot - grăi Metodiu cu glas binevoitor - că dacă v-aș numi „fraților” atunci când aș începe o vorbă cu domniile-voastre, mi-aș călca nu în puțină măsură pe cuget și simțiri. O jenă firească mă oprește să vă numesc astfel. îngăduiți-mi, așadar, cu înțelepciunea de care văd că dați dovadă, să vă numesc „oameni buni”. — Preacuvioșia-ta - răspunse Stănciuiescu Vasile - numește-ne matale cum vrei. Că ne vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
elineasca și latineasca, la moș Pafnutie care-l învățase a fluiera în dește, la mătușa Despina care-l scăpase de râie, la toți cei care, într-un fel sau altul, îi desăvârșiseră personalitatea. Tuturor acestora le aducea acum mulțumire în cuget și se gândea, în timp ce Cosette se apropia zâmbitoare, cu ochii ei negri, aprinși, că va trebuie să facă mult mai mult pe viitor, să muncească mai cu sârg, să fie mai activ, ca să răsplătească astfel încrederea pe care cei de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scăpat cu viață. Dar să trecem. V-ascult, Ce treabă aveți cu Vodă? — Luminăția-ta - zise Metodiu - cele grăite de vârstnica dar înțeleaptă dumitale gură hic et nunc fac lucrul nostru mai ușor. Căci nu m-aștept ca junele luminăției-tale cuget să se tulbure prea tare dacă ar afla că noi doi, așa jerpeliți și flenduroși cum ne vezi, am fost acolo unde ritoriceasca vorbire e ținută la mare preț și cuvintele sunt ca banii: dacă le ai, bine, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
supușii săi dragi adunați în jurul lui pentru a se veseli, la fel cum în alte dăți l-au înconjurat spre a se întrista. Un murmur de încuviințare se ridică din mijlocul boierilor. — Bucurie în suflet, bucurie în trup, iubire-n cuget și-n simțiri, iată ce voi să dau Moldovei! - continuă Vodă. Și de se va găsi vreunul din cei de față ori din cei rămași afară să se scoale cu zavistie și ocară împotrivă-mi, voi zice ca proorocul: batjocorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să poftiți cu noi la masă - zise roșcovanul ridicându-se. Numele meu e Vasea. — îți mulțumim, frate Vasea, și venim cu drag la voi - spuse Metodiu, așezându-se la masa celor șase-șapte care așteptau respectuos în picioare - căci mult place cugetelor noastre a sta întru creștini. — Mare e Dumnezeu - spuse cu blândețe roșcovanul. Pe loc repaus. Episodul 105 SUFLETUL SLAV Se vedea cât colo că fețele preacuvioșilor Metodiu și Iovănuț inspiră bărboșilor lor comeseni o anume sfială. Stăteau toți cu privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vasea, văd că tovarășii dumitale nu se simt tocmai bine de când, fără vreun gând rău, poposit-am la masa voastră. Au ce să fie? Este cumva de vederea prăfuitei noastre sutane prilej de întristare? Apasă-vă ceva pe suflet? Simte cugetul vostru urcând dinspre stomac greața acelei băuturi despre care, necunoscând-o prea bine, mi s-a spus că trezește în om dorința nu numai de a judeca lumea, ci și de a o schimba? — Precuvioșia-ta - răspunse Vasea, învârtind între degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunt date omului să trăiască. Și, dincolo de banalitatea acestei cugetări, gândiți-vă totuși câte îi sunt date omului să trăiască. Să luăm, de pildă, situația noastră: mergeam spre Râm și n-ar fi trebuit să zăbovim aici. Dar poate oare cugetul nostru să nu-și dea toată silința a face bine când vede câte se împotrivesc fericirii legitime a fiului dumneavoastră și a fetei jupânului Macek, Malgorzata? — Fiu? Care fiu? - clipi doamna Potoțki. — Fiul dumneavoastră, Zbignew - răspunse Metodiu. — Am eu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se întoarse în culcușul ei, gândindu-se nu fără admirație, că o țară unde oamenii fac politichie până și în somn nu va putea fi îngenuncheată ușor. Episodul 180 SE PUN LA CALE LUCRURI MARI Cu excepția lui Broanteș, ale cărui cuget și simțiri se îndreptau adesea spre țigăncușă, nimeni nu băga de seamă tulburarea și clocotul ce stăpâneau carnea Cosettei. Boierii, în așteptarea mesei, după ce se cunoscuseră și-și spuseseră fiecare păsul, o trecură iar pe politichie, vorbind, cum se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
colțurile catedrei, însoțiți de doi soldați de gardă elvețiană, se iviră Metodiu și Iovănuț. Papa le aprecie dintr-o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului, tenul deschis, nasurile ușor acviline, romane. „într-adevăr, vlahi”, gândi papa și, fără voia lui, în cuget și-n simțiri i se deșteptă brusc un val de simpatie. Cei doi călugări ajunseră lângă bancă, îngenuncheară, sărutară mâna molatic, întinsă spre ei și rămaseră așa, cu capetele plecate, reculeși. Hotărât lucru, Grigorie al XV-lea era impresionat. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce minunat, ce înălțător este până la urmă să te umilești. Să te târăști pur și simplu în fața mai marilor tăi, să fii un vierme, o mașină de încuviințat, să fii mereu îndoit cu trupul și cu mintea, să-ți biciui cugetul care spune „nu” până va spune „da, da, da”, să pândești fiecare mișcare a aproapelui tău numai pentru a-i sări întru ajutor, să ai mereu un zâmbet nătâng, de aprobare, pe față, când îți vorbește cel de deasupra ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
morții, eu totuși continui să mă apropii de camera aceea, supunându-mă unor îndemnuri cu totul și cu totul străine de rațiunea mea. Sunt, așadar, prizonierul și în același timp marioneta forțelor maniheiste ale universului. Ce om poate rezista cu cugetul curat unei asemenea grozăvii? Și cine poate face asta fără să piară? Dar iată-mă acum deschizând ușa camerei din mijloc cu propria-mi mână, singur săvârșind acest act fără putință de întoarcere, de nimeni obligat, trădat de propriile-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tînăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul Îi era bîntuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul Îi era bîntuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă În sinea sa și dulcele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pîntecele avea să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să-și strămute vremelnicia pămînteană În timp, să-și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să-și strămute vremelnicia pămînteană În timp, să-și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întîi Își aminti de dulcele nume al Priskăi, pentru că ea fusese În visul său și În veghea sa, În inima sa și În miezul vremii, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sa și În miezul vremii, În inima somnului și În miezul deșteptării sale. În prima clipă nu se putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să-și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu-se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să-și poată veni În simțiri. Numai că În sinele său nu află altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să-și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu-se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să-și poată veni În simțiri. Numai că În sinele său nu află altceva decît năluca visului și a deșteptării, a aceluia de dinainte și de după, În sinea sa nu află nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]