1,345 matches
-
și argon presupune că rocile nu conțineau argon la momentul formării și că argonul radiogenic a fost reținut cantitativ (de exemplu Ar). Mineralele sunt datate prin măsurarea concentrației de potasiu și de Ar radiogenic acumulat. Mineralele cele mai potrivite pentru datare includ biotitul, muscovitul hornblenda plutonică/metamorfică de grad înalt și feldspat vulcanic; mostre întregi de roci din curgerile vulcanice și întruziuni pot fi de asemenea datate dacă sunt nealterate. O altă aplicație a izotopilor potasiului a fost în studiul meteorologic
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
a realizat monumente impresionante are un stil diferit de cel al complexului scufundat de la Bahamas care se aseamănă mai mult cu cetățile Greciei miceniene sau a celor preincașe din Peru și Bolivia. Vârsta acestor construcții nu se știe, dar prin datarea cu metoda C14 a rădăcinilor de mangrove (amestec vegetal tropical care crește pe țărmurile marine mlăștinoase) fosilizate printre pietre au rezultat cca. 12000 de ani. Conform geologiei submarine în zona Bahama Banks nivelul apei era cu 6 m mai mic
Zidurile din Bimini () [Corola-website/Science/325372_a_326701]
-
Coasta Gherlii", pe o terasă a Someșului Mic, înaltă de 42 m., a fost descoperită o așezare fortificată, cu inventar. Așezare închisă de un val semicircular de pământ, lung de cca 50 m și înalt de cca 0,60 m.; datare repertoriu: neolitic, bronz timpuriu. La sud de oraș, între "Canalul Morii" și șoseaua Dej-Cluj, la baza castrului roman. Descoperiri: La sud de oraș, către Hășdate, la "Valea Slatinei" sau "Fântâna Sărată". Descoperiri: Descoperiri celtice și dacice neprecizate, aflate în inventarul
Gherla () [Corola-website/Science/296963_a_298292]
-
Dej-Cluj, la baza castrului roman. Descoperiri: La sud de oraș, către Hășdate, la "Valea Slatinei" sau "Fântâna Sărată". Descoperiri: Descoperiri celtice și dacice neprecizate, aflate în inventarul Muzeului din Gherla. De asemenea, un tezaur compus din obiecte dacice de argint.; datare repertoriu: La Tene; cultura: dacică. Ioan COSTIN, paroh gr.cat. din Baia Mare, este autorul primului "Manual de stupărit" în limba română din Transilvania, carte cu 36 de figuri, tipărită la Gherla la imprimeria "Aurora" în anul 1886. La 1891 se
Gherla () [Corola-website/Science/296963_a_298292]
-
să indice decât unele lucrări de renovare, cu efectuarea unor eventuale modificări, realizate în anii 1876-1877. O primă sursă menită să devanseze ctitoria bisericii este inscripția aflată pe o bârnă, din drepta intrării, care indică anul 1743. În ajutorul acestei datări vine însăși tipologia edificiului, de dimensiuni modeste, ai cărui pereți confecționați din bârne de stejar, încheiați în sistemul specific românesc ,coadă de rândunică”, înscriu planul străvechi: o navă dreptunghiulară, terminată spre est cu absida altarului, nedecroșată, poligonală, în trei laturi
Biserica de lemn din Bobohalma () [Corola-website/Science/316258_a_317587]
-
este așadar de la începutul sec. al V-lea și demonstrează că Alexandru este numit pe ultimul loc, fără nici o demnitate ierarhică, întărind și mai mult dubiile exprimate de Duchesne. Cimitirul și mormintele din el nu permit în nici un fel o datare atât de timpurie, ca perioada împăratului Traian, dar este vorba de un cimitir local, dat în folosință ca atare nu înainte de a doua jumătate a sec. al III-lea. Papa Alexandru I în iconografie și monumente Atributele cele mai frecvente
Papa Alexandru I () [Corola-website/Science/303750_a_305079]
-
al Mureșului și că bisericile ridicate la Drăușeni și Orăștie, au fost făcute de abia în perioada gotică. Ca direcție principală, analizele lui W.Horwath făcute pe baza arhitecturii ecleziastice se suprapun în linii mari peste mențiunile din diploma andreană. Datările lui W.Horwath, corectate parțial de Virgil Vătășianu, trebuiesc privite cu o oarecare prudență, deoarece nu se știe de fapt cam câte generații de locuitori au contribuit la construirea acestor biserici. În prezent, cercetările specialiștilor au conturat ideea că edificarea
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
putea fi demarată abia de la a treia generație de locuitori. Este adevărat că au fost și biserici care au fost construite în deceniile 2 și 3 ale secolului al XIII-lea. Un exemplu edificator fiind biserica de la Cisnădioara a cărei datare este plasată la începuturile arhitecturii ecleziastice săsești. Conform cercetărilor făcute de arheologul Radu Heitel, această biserică care a fost donată de Gocelinus cistercienilor din Cârța în 1223, era abia începută la momentul donării sale, construite fiind doar corul și fundația
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
structura neobișnuită disting această biserică de lemn între cele rămase în Transilvania, motivând salvarea ei, înainte de a fi prea târziu. Are hramul „Sfântul Nicolae” și figurează pe lista monumentelor istorice, . păstrează pe grinda de sprijin a bolții o inscripție de datare mai puțin obișnuită. Textul inscripției prezintă un amestec de grafie latină cu chirilică în limba maghiară. Limba maghiară și amestecul de grafii trimite la un fenomen istoric ce a marcat românitatea ardeleană pe parcursul secolului 17. În această perioadă unele comunități
Biserica de lemn din Almașu Mic () [Corola-website/Science/316981_a_318310]
-
un unicat în arhitectura sacrală de lemn din zonă și un important document de istorie și cultură transilvană. Acestea trebuiesc puse în corelație cu tehnica constructivă mixtă, mai puțin întâlnită, în care a fost ridicată. Inscripția conține un an de datare, subliniat printr-o linie de delimitare împrejur. Conform acestei inscripții biserica a fost ridicată în anul 1624, "„în zilele lui G[abriel] B[ethlen]”". Gabriel Bethlen a fost principele Transilvaniei între anii 1613-1629. În 1967 se afla în stare de
Biserica de lemn din Almașu Mic () [Corola-website/Science/316981_a_318310]
-
, comuna Păulești, județul Vrancea a fost ridicată în secolul XVIII. Figurează pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010 Cod LMI: . Caracteristicile tipologice și artistice încadrează Biserica Sf. Nicolae din Păulești ca fiind construită în secolul al XVIII-lea. Certificarea datării monumentului arhitectural - religios este dată de o inscripție situată pe latura de vest, în grafia chirilică. Este o însemnare, în partea sudică, a meșterilor ce au ridicat monumentul: „Să știi di când am fost sluga lui...(indescifrabil) și am scris
Biserica de lemn din Păulești () [Corola-website/Science/323445_a_324774]
-
și nu de la Dioclețian. Și adaugă părintele: „propunerea erei creștine a lui Dionisie a fost adoptată în Italia în anul 527, în Franța, o sută de ani mai târziu și în Anglia, în secolul al VIII-lea”. (Unele erori de datare ș 3-5 ani în minus privind nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos ș au fost corectate ulterior). Din capitolul II mi-am limpezit pronunția Sf. Cuvioase Paraschiva (în România îi tot zic Paraschieva!), miam detailat informația despre Sf. Dimitrie cel Nou
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_220]
-
originale, dintre puținele care se mai văd la vechile noastre biserici. Se distinge în mod cu totul deosebit decorul sculptat la intrare și în pridvor, concurând la faima sculpturii în lemn tradiționale din Gorj. Pisania cu semnăturile de meșteri și datarea din 1683-84 constituie un valoros izvor documentar. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: .
Biserica de lemn din Slăvuța () [Corola-website/Science/319446_a_320775]
-
între anii 1967 - 1969. Situl este mărginit în sud și est de apele pârâului Cernavodă, spre nord-vest aflându-se două șanțuri cu val. S-au descoperit materiale și urme ceramice atribuite așa-numitei culturi de Ciugud fapt ce a permis datarea întregii fortificații în secolul al XII-lea. În urma cercetărilor arheologice s-au descoperit urme de locuire (Cod LMI SB-I-m-A-11983.02) încă din vremuri preistorice (Cultura Coțofeni) și romane, fortificația (Cod LMI SB-I-m-A-11983.01) fiind atribuită locuitorilor evului mediu. Pe zona
Cetatea Scurtă (Orlat) () [Corola-website/Science/326079_a_327408]
-
de locuire (Cod LMI SB-I-m-A-11983.02) încă din vremuri preistorice (Cultura Coțofeni) și romane, fortificația (Cod LMI SB-I-m-A-11983.01) fiind atribuită locuitorilor evului mediu. Pe zona sitului au fost descoperite fragmente de ceramică de tip Ciugud, fapt ce a determinat datarea construcției cetății în secolul al XII-lea de către populația autohtonă, românească. De asemenea M. Roska menționează că aici a existat și o așezare neolitică. De la această fortificație și-a primit numele și Orlatul, numit în anul 1322, Comuna de Sub Cetate
Cetatea Scurtă (Orlat) () [Corola-website/Science/326079_a_327408]
-
fost înlocuită de un amplu edificiu din zidărie, ridicat în anul 1910. S-au păstrat totuși icoanele împărătești, pe lemn, ce au suferit, din păcate, o repictare stângace în 1910. S-au recopiat inscripțiile chilirice ce transmit importante elemente de datare și aparență. Pe icoana „Deisis” apare „1734 mst... Văsilie Zugravul”, iar pe „Arhanghelul Mihail” „AnD(o)mnului 1731 mst acto(m)vrie, aiaste icoane le-au făcut Văsălie Zugravul”. Alături de icoane s-a trensmis și un valoros fond de carte
Biserica de lemn din Cacova Ierii () [Corola-website/Science/315254_a_316583]
-
enigmatice biserici de lemn din Transilvania. Ea are o structură complexă, deosebită de ceea ce cunoaștem în Sălaj, ce amintește de cele mai vechi biserici de lemn din Maramureș cu două poale. Nu mai puțin interesantă este istoria ei. Conform unor datări dendrocronologice preliminare, butea bisericii a fost ridicată inițial în jurul anului 1558, reparată și eventual supraînălțată în jurul anilor 1761 și 1772. Interiorul a fost pictat în 1783. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Satul Racâș
Biserica de lemn din Racâș () [Corola-website/Science/309838_a_311167]
-
egale. După forma ornamentării, capitelurile erau vizibile pe toate laturile, deci stăteau libere, folosirea lor ca intermediar între fusurile celor trei coloane și cele patru arcuri ale tribunei fiind foarte plauzibilă, nu li se poate găsi o amplasare mai potrivită. Datarea în prima jumătate a secolului XIII ar corespunde și timpului în care asemenea tribune s-au construit - e drept, în alt chip - în bazilicile din zona Sebeșului, dar aici ne preocupă funcția și nu forma tribunei de vest care, la
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
cuprinde 9 femei și 8 bărbați. În morminte s-au găsit diferite obiecte, de la săbii la bijuterii. Arheologul german Heinrich Schliemann a găsit mare parte din aceste obiecte, unele declarându-le fără nici o dovadă ale lui Agamemnon (mai târziu, cu ajutorul datării cu carbon, s-a scos la lumină adevărul). În jurul anului 1350 î.Hr., zidurile cetății au fost reconstruite, fiind denumite de cei de mai târziu ciclopice (construite de ciclopi). Palatele regale a fost de asemenea reconstruite (probabil de mai multe ori
Micene () [Corola-website/Science/297350_a_298679]
-
și "Sf. Ecaterina" (25 noiembrie). Biserica „Sf. Lazăr” (Biserica de la Vama cea Mare) din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Pe această listă este trecută ca perioadă de datare sfârșitul secolului al XVIII-lea. Domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) a ctitorit în prima sa domnie din perioada 1703-1705 o biserică de lemn cu hramul „Sf. Lazăr”, în apropiere de vama domnească (cărvăsăria) și de casele părintești ale
Biserica Sfântul Lazăr din Iași () [Corola-website/Science/318008_a_319337]
-
fotografice. De-abia Hans Wentzel a pus bazele unei cercetări moderne a ansamblului. Una din primele lucrări care tratează monografic biserica Sf. Dionisiu datează geamurile la sfârșitul secolului al XIII-lea. Această lucrare de doctorat a servit la susținerea unei datări corespunzătoare de către Wentzel în catalogul său de referință despre vitraliile din sud-vestul Germaniei (1958). Wentzel susține în lucrarea sa originea pieselor din diferite ateliere renaniene și datează montarea lor în jurul anului 1300, deși această ipoteză contravenea datării corului în al
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
la susținerea unei datări corespunzătoare de către Wentzel în catalogul său de referință despre vitraliile din sud-vestul Germaniei (1958). Wentzel susține în lucrarea sa originea pieselor din diferite ateliere renaniene și datează montarea lor în jurul anului 1300, deși această ipoteză contravenea datării corului în al doilea sfert al secolului al XIV-lea de către Georg Dehio. Wentzel explică discrepanța dintre datarea vitraliilor și cea a arhitecturii cu existența unui edificiu premergător corului actual. Presupunerile lui Wentzel au fost contrazise din motive stilistice de către
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
Wentzel susține în lucrarea sa originea pieselor din diferite ateliere renaniene și datează montarea lor în jurul anului 1300, deși această ipoteză contravenea datării corului în al doilea sfert al secolului al XIV-lea de către Georg Dehio. Wentzel explică discrepanța dintre datarea vitraliilor și cea a arhitecturii cu existența unui edificiu premergător corului actual. Presupunerile lui Wentzel au fost contrazise din motive stilistice de către Peter Anstett, care a susținut o datare a vitraliilor pe la 1330. Odată cu aprofundarea cercetărilor privind producția de vitraliu
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
secolului al XIV-lea de către Georg Dehio. Wentzel explică discrepanța dintre datarea vitraliilor și cea a arhitecturii cu existența unui edificiu premergător corului actual. Presupunerile lui Wentzel au fost contrazise din motive stilistice de către Peter Anstett, care a susținut o datare a vitraliilor pe la 1330. Odată cu aprofundarea cercetărilor privind producția de vitraliu din regiune în timpul fazei de înflorire a goticului german problema periodizării a putut fi pusă mult mai diferențiat. Astfel, Becksmann, corifeul cercetării moderne de vitraliu în Germania, a ajuns
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
sud II cu scene din viața Mariei se deosebește însă de aceste grupe atât din punct de vedere coloristic cât și prin compoziția ciclului, dispusă de la bun început în patru compartimente. De aceea a fost datată de Becksmann în 1300. Datarea corului de către Dehio, care s-a dovedit a fi eronată, l-a determinat pe Walter Bernhardt să susțină până în 1995 o cronologie a executării vitraliilor în intervalul dintre 1330 și 1350. În 1993/94 rezultatele sale au fost contrazise de
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]