583 matches
-
am trecut de Marea Recitare, iar cuvântul nostru nu va atârna prea greu. Noi nu cunoaștem mare lucru din ale vieții și se prea poate să fim indignați de fapte care, în ochii celorlalți oameni, par obișnuite. Acum, după ce am deșertat tot ce știm, acum, după ce am spus tot ce aveam pe suflet, e rândul tău, venerabile șeic, să vezi ce e de făcut. Când ne-am văzut din nou afară, l-am privit pe Iscoditor cu un aer de îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
loc, cum era și firesc, la „Tic-Tac“. Mi-a fost lene să scriu. Nu voi reuși niciodată să scriu ceea ce vreau. Ficțiunea e mai puternică, atotputernică, mai ales când folosesc vocea unui narator care hălăduiește prin mine... După ce m-am deșertat, am adormit fără nici o remușcare. Totuși, simt nevoia să scriu. Nu din nu știu ce deznădejde creatoare, ci doar pentru că îmi place. Descopăr jocul literaturii, altul și altfel decât cel de până acum. O altă libertate decât aceea din anii anteriori. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ținut-o doi ani la orezărie și când s-a întors nu mai avea nimic. Doar picioarele putrezinde. Veneam acolo fascinat de poveștile lor. Pentru un kefir, o bucată de salam sau câteva plăcinte puteam să-i ascult cum își deșertau desaga suferințelor. Nu m-am îndoit nici o clipă că poate inventau, poate improvizau spre a mă impresiona pe mine sau pe alții. Îmi era milă și, din puținul meu, credeam că le alin suferințele dându-le ceva și, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doua zi, petrecut în gară tot de ei și de clarinetistul Iambolis, de la circa financiară. Nu m-a lăsat să-i răspund. Nici nu am încercat. Știam că dacă începe să povestească nu mai poate fi oprit, până nu își deșerta tot șuvoiul de cuvinte. — O pungă, profesore. O pungă de plastic, maistore. Una roșie, cu o madamă pe copertă, o negresă în chiloței roșii, să mă scuze Ketty aici de față, cu țâțele goale. O ridic, mă uit în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era pe terminate. Mi-a lăsat mie garsoniera, a chicotit fetișcana. Mă mut singură acolo. De Paște fac un party cu bairam de inaugurare. Asta-i viața, a mai oftat, deschizând ușa cămăruței cu toboganul. Am urmărit-o cum își deșartă găleata cu resturi. Cum se apleacă apoi și ridică poșeta aceea. O cercetează gânditoare o clipă, apoi o aruncă peste brăduț. Mă vede rămas încă în dreptul geamului. Zâmbește, ridicând neputincioasă din umeri. Fără să-mi dau prea bine seama, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la bun început că mă privește cu multă... Cum să vă spun?... Multă îngăduință. ― Nu vă înșelați, râse Cristescu. Vorbește mereu de dumneavoastră... ― Adevărat? Ochii bătrânei se aprinseră brusc. Luă un ziar de pe scrin și improviză la iuțeală un cornet. Deșertă înăuntru coșulețul cu fursecuri și un pumn de migdale și i-l întinse. ― N-o să vă fie prea greu, domnule maior, nu-i așa? Vreau să știe că m-am gândit la el. Își frânse degetele încurcată. Am fost extrem de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
undeva într-un spațiu alb, o transă fără gânduri, un refugiu al ei unde nu putea pătrunde nimeni și nimic. În odaie se strecura seara. ― Trebuie să faci o baie, draga mea. O baie fierbinte cu multe săruri ― ai să deșerți acolo toate flaconașele acelea drăgălașe ― care te vor remonta cu si-gu-ran-ță. Ce e vocea asta străină? Nu-mi place deloc cum arăți, și mai ales cum primești acest... În sfârșit, acest mic eșec. Ai nevoie de liniște ca să te gândești
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
a ordonat acest demers este ca să nu trezească curiozități care ar putea face să eșueze operațiunea, Cu voia dumneavoastră, domnule comisar, îmi permit să nu fiu de acord, spuse primul adjutant, totul indică faptul că tipul e nerăbdător să-și deșerte sacul, cred chiar că, dacă ar ști unde ne aflăm, în momentul ăsta ar bate la ușa aceea, Presupun că da, răspunse șeful stăpânindu-și cu greu iritarea pe care i-o provoca ceea ce prezenta toate indiciile de critică demolatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ocazie. Acasă ne mai așteaptă doi copii mai mici. Nu i-am lăsat niciodată singuri. Acum sunt în grija bunicilor. După cum vorbea, se observa că femeia avea un of în suflet, ce o frământa și pe care voia să-l deșarte cu prima ocazie. Stați pe locul meu! Eu tot călătoresc mai mult în picioare, pentru că sunt fumător pasionat! În timp ce vorbea, tânărul Bidaru Costică indică locul neocupat din compartiment. În clipa următoare, mama băiatului, o săteancă deschisă la suflet, îmbrăcată pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sau pentru nerespectarea unei anumite cronologii. Toamna anului 1962, la începutul lunii octombrie. Frunzele copacilor de pe Bulevardul Magheru, pe jumătate verzi, pe jumătate ofilite, încă nu vroiau să se desprindă de pe ramuri. Soarele generos, ca în luna lui cuptor, își deșerta probabil ultimele sale rezerve de căldură, nu numai asupra orașului, ci și asupra canadienei cu care era îmbrăcat. Nou-nouță, cu două fețe, una vernil și cealaltă gri, deși cu fermoarul descheiat, ca un recipient de mare capacitate, comprimase aproape toate
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ales acest traseu, în loc să parcurgă în plus un drum lung, cotit și anevoios, pierzând timp prețios și energie, acum, au posibilitatea să ajungă unde și-au propus pe un drum mai direct și mai curat. În momentul când noi am deșertat printre primii canciocul cu amestec de ciment și piatră, știam precis că cei ce vor păși pe cărarea croită de înaintași vor mai adăuga și ei câte ceva. Atunci fiecare pietricică nou adăugată, ce va juca un rol important în configurația
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
bătrânul Toma, care au priceput că despica vreo amintire scumpă inimii ei. Tăcea cufundată în bucuria, durerea și suferința ei. Deodată, se întunecă, mistuita de gânduri. „Am păcătuit amarnic, și nu mai pot răbda păcatul din mine... trebuie să-l deșert...“ își zise ea în gând. „Nu îndrăznesc, mi-e groază de mine singură, își continuă ea gândul, și iadul are să se înspăimânte de mine, îi prea mare... Il simt în mine, ca pe o vietate spurcată...“ gândurile o măcinau și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și neorînduială și unde lumina este ca întunericul!" $11 1. Țofar din Naama a luat cuvîntul și a zis: 2. "Să rămînă această năvală de cuvinte fără răspuns și să creadă limbutul că are dreptate? 3. Vor face vorbele tale deșerte pe oameni să tacă? Și-ți vei bate joc de alții, fără să te facă cineva de rușine? 4. Tu zici: "Felul meu de a vedea este drept, și sunt curat în ochii Tăi." 5. A! de ar vrea Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
o sonerie. Na, că sună. Blestemat gîndul ăsta care cheamă din ce În ce mai des Întîmplarea. — Imediat, doamna Oprișan, o clipă să-mi pun ceva pe mine. Tocmai am ieșit din baie. țîmi strîng la repezeală foile de pe masă. Ascund radiatorul În șifonier. Deșert scrumiera În găleata de gunoi.) Gata, puteți intra. — Ghici, ce v-am adus? — Nu știu. — Ei, hai gîndește-te. Văd că ați venit fără ibric. Aveți iar nevoie de o cerere? — Nu mă lua așa că mă superi. — Iartă-mă, dar — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că aici, pe la noi, și cîinilor li se dă ceea ce rămîne În farfurii, bucăți de carne atinse de dinții și de limba noastră, resturi care oricum erau destinate pubelelor și tomberoanelor - iată stomacul unui animal, o pungă În care Îți deșerți gunoiul cu generozitatea celui care Își permite luxul de a face fapte bune. Și cîinele se gudură, Îți linge mîinile, dă din coadă. Dar există și cîini care primesc mîncarea lor specială, ambalată frumos În conserve argintii cu fotografii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de dovleci acoperă pustiul unei colivii din altă eră personal nu doresc decît un scurt dialog cu un anume domn Poldi - aici am șters parbrizul am maculat camera obscură - nu nu mai bine rămîn Între picioarele unei turme de capre deșartă pe mine atotvăzătorule această ploaie de zarzavaturi compromite-mă definitiv că-s atît de nerușinată o americă de exhibiționiști pe-o limbă de nisip cînd nu se mai lasă momit hop scoți din manșetă un număr excentric primo di camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Poți să mă jignești cît vrei. Știu că ne consideri niște ratați care fac umbră pămîntului degeaba, știu că ne disprețuiești pentru că nu ne-am realizat, n-avem nici mașină, nici video, nici mixer, nici prăjitor de pîine țscorpia Își deșartă veninul dacă s-ar vedea roșie și nădușită cu ochii ieșiți din cap cu venele umflate criza femeilor la vîrsta critică bravează o virtute fără obiect masochismul autoumilirii) — ...nu oferim mese la Inter — Aha, acum Înțeleg unde bați. Suferi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rai, legănați Într-o dulce inconștiență și șarpele nu le-a Învățat Încă gustul fricii și al rușinii. Maree de limfe se umflă ca aburii fierbinți Într-o baie turcească și bărbații se Întorc cu fața În jos și se deșartă, cuprinși de un fior epileptic, În nisipul care șterge toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos și umed. Sus pe dîmb recruții În uniformele lor cafenii, În poziție de drepți lîngă tunuri, scrutînd marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cuvînt fără litere, ceva ce nu se poate rosti, așa ar trebui să fie poezia pe care tu n-ai putea s-o Înțelegi niciodată și nici eu și nimeni decît urechea aceea - o pîlnie a nopții În care se deșartă ca-ntr-o conspirație tot ce e mut și nevăzut, fiindcă nu poartă masca noastră și este atît de adevărat Încît nouă ni se pare anormal. Scriu În neștire, de treizeci de ani scriu În neștire, mă bălăcesc În sîngele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de canatul ușii marginile de carton pline de apă. Am reușit într-un sfârșit, am pășit cu grijă în antreu și-am întins piciorul în spate ca să împing ușa. Într-o sincronizare perfectă cu pocnetul ei, fundul cutiei cedă și deșertă întreg conținutul pe podea. Scrisori. Un teanc umed de scrisori pe covorul din antreu. Am sprijinit cutia goală de capătul măsuței și-am îngenuncheat să arunc o privire mai atentă. Simian Keslev, Sheffield Road nr. 90. Harrison Brodie, St. Mary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
specializat. Răbdarea cu care-i asculta ore Întregi pe bolnavi povestindu-și păsurile l-a transformat Într-un psihanalist extrem de apreciat. A primit Premiul Freud pentru poziția corpului În timpul ședinței de psihanaliză, considerată perfectă În vederea stimulării pacientului În a-și deșerta borcanul cu amintiri. Anumite partide politice au Început să-l curteze, iar prezența lui la tribuna unui congres al libertarienilor a stârnit, prin atitudinea discretă și cumpătată, ovații prelungite și o propunere de candidatură din partea partidului respectiv la postul de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
arătau că mustăciosul se afla în faza asta datorită nu atât măsurilor luate de guvern cît, mai ales, unui anume număr de pahare cu vin acru. După ce, preț de două ceasuri, am înotat prin burniță și mocirlă, căruța ne-a deșertat pe o toloacă udă unde, pe două capre, tocmai se întocmea scena pentru festivități. Invitații s-au înghesuit, parte în bodega cocoțată pe un vîrf de deal, parte întro casă de la șosea. Neștiutori, eu și Ieduț ne-am adăpostit în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nas, buchetul băuturii se răspîndi în toată încăperea. - Cotnariul pare, între vinuri, un Shakespeare. Trebuie săl deguști picătură cu picătură; o strecori sub limbă și pe urmă o răspîndești în cerul gurii; doar așa îl umpli de savoarea ei. Dacă deșerți dintr-o sorbitură cana, ingurgitarea nu merită respect. Bătrînul se complăcea de-o viață în așezarea lui de moșneni. Prefera să-și petreacă vremea în livadă. Împrejmuită cu gard de ostrețe, pe temeliile de piatră, casa era umbrită de brazi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
acoperea întreg peisajul superior. Condica de prezență era rudimentar caligrafiată. Pentru a face loc întîrziaților, cel ce intra primul în colbul acestui dulap trebuia să înainteze pînă la fereastră. Ultimul se oprea în ușă. Completat în acest chip, spațiul se deșerta în ordine inversă, după cum scrie și la Sfînta Scriptură: „Cei din urmă vor fi cei dintîi”. După ce au început cursurile, am constatat că locurile din cancelarie aveau abonament. Pentru a ocupa scaunele de lîngă fereastră, cele mai plictisite cadre didactice
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ascuțite ale acesteia. Din cancelarie s-auzea cum, sub perechea palmelor educative, pocneau pe rînd capete tunse. Triumfătoare, învățătoarea apărea apoi în cancelarie, împingînd din spate cîte un mic troglodit foarte murdar care, furișînd priviri rele, era silit să-și deșarte pe masă traista plină. După ce-l ușurau în acest fel, Fărocoastă trîntea sălbaticului un picior în spate, interzicîndu-i să mai aducă nuci verzi la școală. Umorul lui Costică era gustat cu hohote de rîs în cancelarie. Cum rezervele elevilor păreau
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]