1,480 matches
-
1876-1955), romancieră a stărilor morbide și a unor complicate meandre psihologice. Însă romanul cel mai apreciat de critica românească — potrivit unei anchete recente — Îi aparține lui Mateiu Caragiale (1885-1936), fiul lui I.L. Caragiale: Craii de Curtea-veche (1929), evocare de factură „decadentă“, Într-un stil extrem de elaborat, a unui București nocturn, indolent și bântuit de vicii (text caracteristic pentru tentația românească, literară, dar și reală, a evadării din istorie). Printre poeți, sunt de menționat Tudor Arghezi (1880- 1967), cu un registru extrem de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Lumea liberă, New York, nr. 798, 16 ianuarie 2004, p. 23. 864. Felipe Torroba Bernaldo de Quirós, Evreii spanioli, traducere și prefață de Ezra Alhasid, Editura Hasefer, București, 2003. 865. În 1859, compozitorul maghiar Franz Liszt susținea că, locuind În „mizerie decadentă”, evreii est-europeni „răspândesc o boală molipsitoare nemaivăzută, nenumită și necunoscută Înainte, o boală care Îi va aduce la dezastru pe opresorii lor” (866, p. 534). 866. Levente Szabo, „Just Pure Music. Franz Liszt’ Book on the Relationships between the Hungarian
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de molozul ăsta de fraze vânturat furibund, scuturându-mă În frigurile viciului meu solitar și Îmbăindu-mă din creștet până-n tălpi În dulcea demență a exacerbării eului prin uitare de sine. Am explorat și am devastat toate limitele acestei forme decadente de autocompătimire. Am cotrobăit dărâmând și reconstruind prin toate subteranele memoriei. Nu rămăsese desigur loc neatins, de vreme ce mă revedeam mereu reîntors acolo de unde plecasem. Vedeam masa pe care mâncam cu Andrei cotropită de hârțoage, Biblia Îmbrăcată În vinilin negru, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
a lumii i s-ar pune capăt pentru foarte multă vreme. Adică exact ceea ce Își doresc islamiștii. Când radicalii și fundamentaliștii musulmani privesc către Occident, ei nu văd decât caracterul nostru deschis care, În ochii lor, ne face să fim decadenți și promiscui. Ei nu văd decât deschiderea care a permis apariția unei Britney Spears și a unei Janet Jackson. Ei nu văd și nu vor să vadă, deschiderea - libertatea de gândire și de investigație - care ne-a făcut puternici, deschiderea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
Franceză, ucisă prea devreme de „Thermidor”-ul presupus reacționar. Revoluția Franceză, la rândul ei, își propunea să revină la o stare de libertate pierdută, aceea a Antichității romane republicane de dinaintea epocii feudale, chipurile barbare, corupătoare a naturii umane autentice și decadente, o epocă pe care revoluția vroia s-o lichideze. Abatele Sièyes în faimosul său pamflet Ce este starea a treia? exclama: „În noaptea barbariei și a feudalității, adevăratele raporturi dintre oameni au putut să fie distruse, toate națiunile date peste
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pierdut al istoriei. Teama, oroarea chiar - deopotrivă psihologică și practică - de a promova noutatea radicală, iată ce introduce tendința restauraționistă! Această tendință se afirmă deja cu claritate spre finalul Republicii, în cărțile VIII și IX, acolo unde Platon descrie cetățile decadente (ca și caracterele individuale care corespund acestor cetăți). Decadența începe cu „timocrația” (sau „timarhia”), continuă cu „oligarhia”, se accentuează cu „democrația” și atinge maximumul cu putință în cazul „tiraniei”. Or, toate aceste patru forme de degenerare politică sunt forme istorice
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
naștere unei istorii a declinului formelor politice care se defășoară dialectic? Problema se pune cu atât mai acut, cu cât, distanța dintre forma politică ce pare a fi o imagine a eternității și celelate forme, toate imagini ale unei temporalități decadente, este dublată de o prăpastie axiologică: „Numesc deci o astfel de cetate și un astfel de sistem de guvenare bune și drepte și la fel pe omul ce le seamănă. Numesc însă rele și greșite pe celelate - de vreme ce aceasta, prima
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
comparatiste la noi, Dragostea trecutului, Din psihologia socială), criticul evaluează o operă prin prisma funcției ei educative și de cunoaștere. Față de manifestări ca individualismul sau pesimismul, intoleranța lui este totală. Nu pune mare preț nici pe moștenirea literară, în timp ce poezia „decadentă” îl irită, ba chiar îl dezgustă. Parnasianismul și simbolismul sunt incriminate pentru antirealismul și imoralitatea lor, prin care comentatorul subînțelege formalismul, egocentrismul, idilismul. Poezia lui Mihai Eminescu e prețuită pentru frumusețea formei, însă criticul se arată sensibil în primul rând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287594_a_288923]
-
alungați de români, care au inițiat acțiuni de răzbunare. La polul opus s-a situat minoritatea șvabă din Banat, care s-a arătat favorabilă alipirii la România. Motivul principal a fost antipatia față de sârbi, considerați „nemuncitori, luxoși și, în genere, decadenți”, dar și bogățiile subsolului, care le ofereau multiple posibilități de exprimare economică. Nemulțumirile populației românești care s-a văzut, din nou, la cheremul funcționarilor imperiali și asuprită de armata sârbă au fost aduse la cunoștința aliaților prin Memoriul românilor din
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
publicațiile socialiste, față de care V. a manifestat o simpatie deschisă, introduce tematica muncitorească (Minerii). Istoria și critica literară ocupă un spațiu restrâns. V. D. Păun semnează studii de estetică (Despre urât, Despre ridicol și comic), Em. Florescu definește polemic arta decadentă prin idealism și obscuritate, artificialitate și monstruozități (Literatura de astăzi). Singurele contribuții notabile sunt studiul lui N. Iorga asupra lui Grigore Alexandrescu și recenziile sale la volume de Artur Stavri, D. Stăncescu, I. Russu-Șirianu, Z. C. Arbore, Gheorghe din Moldova
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
Traian XE "Traian" Hedeș XE "Hedeș" , deși a prins timpurile mai recente, a bătut Însă din nou drumul Vienei, la fel ca predecesorii săi de la 1812. Dar Viena lui nu mai era capitala suveranilor din Casa de Habsburg, ci metropola decadentă În care tocmai Își săvârșise ucenicia ideologică Adolf Hitler. Bunicul Traian, Însuflețit de convingerile sale de naționalist român ardelean, păstrate și transmise cu sfințenie În familie, a parcurs o zbuciumată carieră politică legionară. A fost comisar de românizare, șef de
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
decât umbra (1969), Ninsoarea neagră (1970), Poeme (1971), Armura de aer (1973) - nu comportă schimbări de ton sau de manieră poetică. În perioada proletcultistă, când poetul îmbrăcase „cămașa de forță a tăcerii”, iar poezia sa fusese considerată de critica oficială „decadentă și afectată de morbul putreziciunii burgheze”, imaginarul i-a fost impregnat de simboluri care vorbeau despre irealitate, inconsistență, fragilitate și volatilitate, ca un reflex al circumstanțelor istorice opresive. L. este - în perioada liberalizării culturale de la sfârșitul anilor ’60 - un poet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
aplicarea la poezie a concepțiunei wagneriene”), Versul liber și dezvoltarea estetică a limbii literare (conferențiarul susține principiul armoniei interne, adică ritmul, pentru care, crede el, Eminescu avea o ureche detestabilă). În Decadență?, tot Densusianu arată că în mod greșit termenul „decadent” se aplică poeților (francezi în special) care căutau de fapt să se emancipeze de curentele vechi, iar în Reflexiuni asupra literaturii actuale se avântă cu mult entuziasm într-o pledoarie pentru „poezia energiei moderne”, opusă „utopiei poporaniste”. Densusianu se războiește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286965_a_288294]
-
cumpăna secolelor, dominată de personalitățile complexe ale unor Nietzsche, Gasset, Frobenius, Sorel, Heidegger, Spengler, care proferau un antimodernism și un antiraționalism virulente, asezonate cu romantism și existențialism, în opoziție cu lumea ca produs al Iluminismului și cu democrația materialistă și decadentă a "omului-masă", lăudând totodată modul tradițional de viață, cu ritmurile, valorile și eroii săi, considerând că lumea coruptă ar putea fi salvată și pusă în ordine doar de către eroi crescuți în acest mediu, prin apelul la suflet, la afect, mai
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
fără pauză cu miturile pe care le susține (ori mai degrabă care îl susțin, căci relația e la fel de ambiguă ca în zorii civilizației). Dacă Gilbert Durand considera că secolul XX a alunecat treptat de la un "prometeism sleit" (pozitivismul) la miturile decadente ale lui Dionysos, "pentru ca în cele din urmă să reînvie o vastă mitologie hermetistă"336, Angelo Morretta se apropie de romantismul eliadesc: "lipsindu-ne umilința mitului, iată-ne pradă unei sete de putere care ne chinuiește cu neliniști și întrebări
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Sergentul Soare (1938), și Cântecul străjerilor (1939). Anunțate în mai multe rânduri, volumul Covoare basarabene și romanul Cetatea moartă nu au mai apărut. Versurile de început ale lui M. par să refacă îndeaproape evoluția liricii maestrului său, Al. Macedonski. Romantismul „decadenților” și parnasianismul se împletesc astfel în Anacreontica („Lângă lotusul albastru/ Poartă amforele pline,/ Astă seară beau cu tine/ Din pocale de- alabastru/ Cercuite cu argint/ Vinul negru de Corint”), în Seară albastră, Noaptea amorului sau în Noaptea patimilor. Cu timpul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
incontestabile efecte literare, exoticul, un exotic atenuat (grecesc în Levante și Calavryta, oriental în Câinele nizamului, boreal în Alina-Linda), bizarul și fabulosul (Bjali, Nebuna din Herăști), macabrul (La bal mascat). În Harpista romantismul mizerabilist îl anunță pe cel din simbolismul decadent și din literatura impulsionată de școala de la „Contemporanul”. Versurile rezistă la lectură și azi în virtutea substanței epice, a plasticității expresiei unor stări de tensiune provocate fie de pasiuni umane, fie de năprasnice dezlănțuiri ale stihiilor: „Se-ntuneca. Prin aer treceau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
și Metafizica cuvintelor și estetica literară sau în studiile Leon Tolstoi, Romanul și limba română, Literatura românească și scriitorii transilvăneni. Respingând, în proză, copierea naturalistă a realității, preferința pentru patologic a unor „veterinari psihologici, ca Zola”, dezavuând tot ce e „decadent”, Z. admiră arta realistă când „nu se mărginește la descrierea formelor oarbe, a contururilor lumei, ci intră în esența ei”, transfigurând-o, astfel încât „devine acceptabilă și evidentă, chiar atunci când este în sine antipatică și confuză”. Viabilă este opera literară în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
Europa Centrală, a împărțit continentul în țări moderne în sensul în care fusese folosit termenul de către Max Weber (1947) și țări moderne în sensul marxist-leninist. Din această ultimă perspectivă, societățile industriale avansate din capitalismul tîrziu nu erau moderne, ci erau decadente și menite să se prăbușească. Marxism-leninismul era singura doctrină modernă cu adevărat, iar Uniunea Sovietică exponentul ei principal. Cele două sisteme erau, cel puțin, "diferențial moderne"; în termenii științei sociale weberiene, sistemul comunist era mai mult decît atît, era anti-modern
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
desene, unele inedite, semnate de S. Perahim, Victor Brauner, M. Blecher, Constantin Brâncuși, dar și de interlocutor. În fine, Mica prăvălie cu orori (1997) este o culegere de proze scurte, subintitulate „11 romane”, populate de personaje misterioase: vagi informatori, aristocrați decadenți, adolescenți rebeli, cupluri în destrămare etc. Stilistica tranșantă alternează cu ambiguitatea poetică, cu sugestia nostalgică sau cu notații ce definesc o feminitate discretă. Sunt surprinse evenimente politice, sunt restituite revelații asupra unor personaje, de asemenea certitudini, decepții, mici bucurii, toate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290308_a_291637]
-
imaginată de Platon și care nu vor suporta niciodată lumina. Așadar, după cum s-a observat, ,,Din punctul de vedere al fericirii, nu calitatea vieții pe care o ai importă, ci modul (pozitiv) în care rezonezi la propria ta viață (împlinită, decadentă sau mediocră). În fericire, criteriul subiectiv primează asupra celui valoric. ” În fine, un alt aspect al fericirii ca stare de repaus, evidențiat și teoretizat de marele Hegel, este acela al locului și rolului ei în viața individului și a istoriei
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
participă agenți străini infiltrați pe teritoriul României socialiste; aceștia sunt identificați cu profesionalism de ofițeri ai Ministerului de Interne, mai ales în mediile aparținând „lumii vechi”: colecționari, avocați, foste actrițe etc. Deși ideologizate în susținerea imaginii „nesănătoase” a societății interbelice „decadente”, narațiunile se fac remarcate prin clișeistica tentantă a superacțiunii: urmăriri, quiproquouri, cifruri elucidate, demonstrații ale căror concluzii sunt intuite, însă așteptate cu febrilitate pentru a fi confirmate. Un caz aparte în raport cu seria vastă a policier-urilor îl reprezintă Clubul cocoșaților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290342_a_291671]
-
ca a patra fiară, mai puternică și mai mare decât toate cele de dinainte, să domnească 500 de ani”. Aici se impun câteva precizări. Simbolul statuii văzute de Nabucodonosor, prin succesiunea metalelor de diferite calități, propune o viziune „regresivă” sau decadentă asupra istoriei. Altfel spus, de la Imperiul Babilonian, simbolizat prin aur, până la ultimul imperiu, simbolizat prin fier, istoria înregistrează o involuție sistematică. Contrar acestei viziunii, fragmentul pe care tocmai l‑am citat situează 6:Ζ‑ul istoriei omenirii nu la început
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nenorocire a Egiptului, tot astfel, în cel din urmă ceas, vor fi minuni nemaivăzute, care se vor face prin toate elementele lumii, minuni prin care toți locuitorii pământului să înțeleagă că sfârșitul este aproape. Lactanțiu face parte din familia spiritelor „decadente”, considerând că pe măsură ce se apropie de sfârșitul său, lumea depinde din ce în ce mai mult de imperiul răului. În apropierea eshatonului, situația va fi atât de gravă, încât, prin comparație, prezentul, în care malitia usque ad summum gradum creuit, va părea o „perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
într-un reviriment al Cercului Literar, mai mult chiar - într-o revoluție structurală a literaturii române. Alături de „euphorionism”, lansează acum conceptul „axiocrație”, imaginând o lume dominată de criteriul valorilor. Tot în anii ’70 N. publică proză și versuri în registru decadent și manierist-estetizante, recuperări, în bună parte, ale anilor de tinerețe. Mai târziu, cartea lui de anvergură este Istoria literaturii române, pe care o dorea editată și într-un al doilea volum, de vreme ce a lucrat eficient și la perioada contemporană, după cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]