1,473 matches
-
putea face comunicarea mai greu accesibilă oamenilor simpli, ci și pentru că inovațiile învederau o dorință de vedetism, expresie a individualismului burghez, și, mai mult decât atât, deveneau susceptibile de a tenta sincronizarea producției de artă românești cu modele occidentale „perverse”, „decadente”. Fixată în acești parametri, pretinsa „luptă” împotriva p. nu putea decât să genereze p. De fapt, astfel de campanii erau un mod de a substitui un canon tematic și discursiv care ieșise din prioritățile propagandei partidului cu noua ficțiune referitoare
PROLETCULTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
Scrisoare unui necunoscut (1910), A doua scrisoare către un necunoscut (1910), A treia scrisoare către un necunoscut (1910), A patra scrisoare către un necunoscut (1917), îl definesc ca pe un adversar convins al modernismului și al avangardei. Ion Minulescu e ,,decadent”, D. Anghel este ,,cântăreț de măghirani”, dar sunt criticați și G. Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu. Spiritul critic al contestatarului nu e dublat, din păcate, de umor și nici susținut de o dimensiune estetică demnă de luat în seamă. Poetul
REVENT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289178_a_290507]
-
și pe Heine. Revista se susține, în genere, prin publicistică. Astfel, Filomela Brătianu scrie despre Christian Morgenstern, Bernhard Capesius despre Gerhart Hauptmann, I. O. Ștefanovici-Svensk se ocupă de Richard Wagner, Victor Morariu de Jean Paul, Simion C. Mândrescu analizează modernismul decadent și propune o incitantă Introducere în romantismul german, Konrad Richter se oprește asupra personalității lui Martin Luther, Virgil Tempeanu e interesat de Stefan George, dar și de Eminescu în nemțește, lui Victor Morariu îi aparțin însemnările intitulate Un nou roman
REVISTA GERMANISTILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289215_a_290544]
-
Suflete tari”, FLR, 1922, 21; Perpessicius, Opere, II, 17-21, 107-110, 391-394, IV, 287-292, V, 207-210, 226-229, VI, 128-133, 224-226, 379-380; Emanoil Ciomac, Camil Petrescu și poezia morții, RVVR, 1923, 4; Șerban Cioculescu, „Versuri”, FCI, 1923, 5; Alexandru Bilciurescu, Un poet decadent: Camil Petrescu, „Clipa”, 1923, 1; Dem. Theodorescu, „Versuri”, ADV, 1923, 11 950; Holban, Opere, III, 173-174; Mircea Ștefănescu, Teatrul d-lui Camil Petrescu, „Îndreptarea”, 1925, 102-104; Lovinescu, Ist. lit. rom.cont., II, 282-284, III, 407-414; I. Valerian, Cu scriitorii prin
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Sergentul Soare (1938), și Cântecul străjerilor (1939). Anunțate în mai multe rânduri, volumul Covoare basarabene și romanul Cetatea moartă nu au mai apărut. Versurile de început ale lui M. par să refacă îndeaproape evoluția liricii maestrului său, Al. Macedonski. Romantismul „decadenților” și parnasianismul se împletesc astfel în Anacreontica („Lângă lotusul albastru/ Poartă amforele pline,/ Astă seară beau cu tine/ Din pocale de- alabastru/ Cercuite cu argint/ Vinul negru de Corint”), în Seară albastră, Noaptea amorului sau în Noaptea patimilor. Cu timpul
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
interbelici, opunându-i-se cea „inspirată din forța poporului”, care ar fi exemplar ilustrată de Mihai Beniuc și de Aurel Gurghianu. În schimb, paginile privitoare la Bacovia reprezintă un prim pas către critica de mai târziu: combătând ideea de „artificialitate decadentă”, aruncată ca un stigmat asupra creației poetului, P. pune în lumină faptul că arta bacoviană, departe de a fi tributară unei rețete sterilizante, inaugurează una dintre cele mai profunde atitudini lirice din poezia românească a secolului al XX-lea. Studiul
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
P. are meritul de a scoate valorile spirituale interbelice din conul de umbră la care le condamnaseră ideologia și cenzura oficiale și de a pune în evidență fundamentul estetic al unor teme și motive socotite până nu demult „burgheze” și „decadente”. Îmbrățișând datele artistice ale operelor, grupate pe genuri și specii, ca și activitatea intelectuală și publicistică a scriitorilor, orizontul critic al textelor izbutește să sugereze câteva linii de forță ale gândirii românești interbelice, contribuind astfel la fundamentarea istoriilor literare ulterioare
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
și pe sugestiile rezultate din trimiteri culturale variate, având drept centru literatura franceză din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, P. nu ezită - în concordanță cu ideile poetului despre propria creație - să îl considere pe Bacovia un scriitor decadent, în tradiția lui Paul Verlaine, Émile Verhaeren și Maurice Rollinat. Încercarea de a-l situa într-un context spiritual european este concretizată prin explorarea sistematică a universului său imaginar, într-un proces analitic în care efortul de definire a „arhetipurilor
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
din București și, după preluarea acesteia de Academia Română, a fost funcționar aici, între 1901 și 1933. Figură cunoscută a boemei bucureștene, bun cozeur și rafinat meloman, participa la ședințele cenaclului de la „Literatorul” (din 1888), conferenția la Ateneul Român despre Poezia decadentă (1890), colabora cu versuri la revista lui Macedonski și la toate publicațiile de orientare modernă ale timpului: „Generația nouă”, „Românul literar”, „Liga literară”, „Revista literară”, „Vieața nouă”, „Ilustrațiunea română”. În 1891 îi succedă lui Mircea Demetriade ca director la „Revista
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
abordată într-un mod oarecum atipic, comparativ cu scrierile ulterioare, în sensul în care narațiunea se apropie de o proză de atmosferă, cu accente proustiene. În centru se află o poveste polițistă, o crimă ambiguă și un fascinant personaj feminin, decadent, dostoievskian și bovaric, doamna Rujinski. Protagonista este plasată într-o „casă a morților”, vizitată de un poștaș, Petran, care înlesnește împlinirea unei justiții imanente, dar departe de a coincide cu justiția umană sau socială. Petran provoacă adevărul, face ca doamna
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
într-un reviriment al Cercului Literar, mai mult chiar - într-o revoluție structurală a literaturii române. Alături de „euphorionism”, lansează acum conceptul „axiocrație”, imaginând o lume dominată de criteriul valorilor. Tot în anii ’70 N. publică proză și versuri în registru decadent și manierist-estetizante, recuperări, în bună parte, ale anilor de tinerețe. Mai târziu, cartea lui de anvergură este Istoria literaturii române, pe care o dorea editată și într-un al doilea volum, de vreme ce a lucrat eficient și la perioada contemporană, după cum
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
N. totuși nu ocolește viața literară, risipindu-se chiar între subiecte pe cât de numeroase, pe atât de diverse: eseuri pe marginea literaturii și actualității culturale românești, comentarii însoțite de traduceri din literatura străină contemporană, în special din cea așa-zis decadentă americană, articole de atitudine ș.a., care apar în special în „Secolul 20”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „România literară”, „Familia” și în „Scânteia”, unde, pe lângă recenzii ocazionale, susține un serial cu articole de orientare, Sfaturi către editori. Textele formează materia a două
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
din nuvelele cuprinse în volumul De dincolo de moarte (1907) interesează ca încercări de aclimatizare a unor orientări moderne. Dar N. nu este un intermediar nimerit, căci el ilustrează într-o expresie hibridă, devitalizată, artificioasă, atât câștigurile naturaliste, cât și experiențele decadente, estetizante, proprii sfârșitului de secol XIX. În zelul lui de neofit, ajunge să-și transforme paginile în simple pastișe după scrierile lui J.-K. Huysmans, Joséphin Péladan, Léon Bloy ș.a. Mai cu seamă romanul Suflete obosite este o astfel de
NOTTARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288476_a_289805]
-
Rosetti, „Revista revistelor” și „Știri literare și artistice”. Sub titlul generic „Opere noi” se fac scurte comentarii despre Fecioara în alb de Ștefan Petică (versurile „sonore ca ... visul, albe ca ... muzica au farmec, dovedesc artă” și reprezintă „cea dintâi notă decadentă din literatura română”), Cartea de aur de Al. Macedonski („singura operă de reală valoare literară apărută în vremile din urmă”, o lucrare „titanică prin realismul ei”, purtând „haina somptuoasă a limbii române moderne”). În paginile revistei apar Al. Macedonski (nuvela
PAGINI ALESE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288607_a_289936]
-
un liceu particular din București, dându-și bacalaureatul în 1899. Intră la Facultatea de Drept din București, urmând cursurile doar un semestru, iar în 1900 pleacă la Paris. Aici frecventează cafenelele literare, cunoaște poeți și ziariști, citește literatură simbolistă și decadentă (Baudelaire, Laforgue, Lautréamont, Corbière, Verhaeren, Verlaine, Rimbaud, Moréas ș.a.). Pe unii scriitori pare să îi fi cunoscut personal (Moréas, Max Jacob, André Salmon, Stuart Merill, Albert Fleury, Maurice Du Plessis, poate și pe Apollinaire) în celebrele cafenele Chat Noir, Vachette
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
Midas și 3 și cu Rezeda 4 (1933) sunt (auto)biografii imaginare scrise cu multă eleganță stilistică și într-o perfectă estetică a oralității (Paul Zarifopol). Se vizează fresca socială și comedia de moravuri, răspunzând gustului public pentru un modernism decadent, frivol, amoral și cinic, cu rezolvări melodramatice (sfârșituri tragice, sinucideri etc.) sau senzaționale (intrigă polițistă). Tot în modernismul decadent se include erotismul exacerbat, morbid și frivol, atribuit mai ales personajelor feminine. O încercare de tehnică romanescă pe mai multe planuri
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
o perfectă estetică a oralității (Paul Zarifopol). Se vizează fresca socială și comedia de moravuri, răspunzând gustului public pentru un modernism decadent, frivol, amoral și cinic, cu rezolvări melodramatice (sfârșituri tragice, sinucideri etc.) sau senzaționale (intrigă polițistă). Tot în modernismul decadent se include erotismul exacerbat, morbid și frivol, atribuit mai ales personajelor feminine. O încercare de tehnică romanescă pe mai multe planuri narative, cu un joc de duble și triple reflecții ale personajului, anunță proza modernă. Umorul și ironia, ca și
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
Pentru proză, m. -„ca principiu de dizolvare” a epicului tradițional - e pus, după observația lovinesciană, în aplicare mai întâi tot de poeți precum D. Anghel, Arghezi, Minulescu, N. Davidescu, Adrian Maniu, I. Vinea, Mateiu I. Caragiale. Fantezismul, rafinarea estetică, urbanismul „decadent” al acestei tendințe e însă recuzat în favoarea opțiunii ferme pentru epica obiectivă, promovată la „Sburătorul”, prin Gh. Brăescu, Ticu Archip, Hortensia Papadat- Bengescu, dar ilustrată și de Liviu Rebreanu. Momentul 1937 se prezintă, în cea de-a a doua versiune
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
Erupția consumerismului și barbaria simulacrelor tehnologice care flatează instinctele cele mai joase ale maselor și elitelor, deopotrivă - toate acestea par fenomene proaspete în decorul vieții românești. Stimulate de noua industrie mediatică autohtonă, publicul intoxicat de sentimentalism levantin, economie libidinală, balcanism decadent și euforie latino a pierdut contactul cu dilemele teologico-politice ale civilizației occidentale. Indiferența narcotică față de traiectoria istoriei noastre comunitare a pătruns cu repeziciune în toate păturile societății. Eșecul ironic al tranziției românești este dovedit de faptul că, deși autorul Politicelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
termenilor obsesiv folosiți, se desprindeau net câțiva: fasciști, naziști, legionari, colaboraționiști, masse, democrație, libertate, epurare, exemplu luminos, aservire, progres, popor, tagmă, criză, avânt. Pe nesimțite, prin 1947-1948 alte cuvinte Își Încep cariera: burghezie reacționară, exploatatori, dușmani, fericire, bunăstare, putrefacție, exponent, decadent, ș.a. Din 1949 semantismul antagonic al termenilor, vizibil Încă din anii precedenți, atinge apogeul; vocabularul uzual al limbii române se Împarte În două lagăre; spre unul dintre ele vor fi mitraliate mult mai multe cuvinte și expresii tipice; se dezechilibrează
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de șuvoi nestăvilit, care potopește cu ură pe dușmanii poporului, dar care și irigă câmpurile țării. În ceea ce privește „socoteala” cu cei dintâi, cuvântul lui pleznește În dreapta și În stânga pe obrajii ghiftuiților, sau strivește frazele «măsluite» și «tâlcurile ticluite, scrobite» ale boemei decadente. În legătură cu aceasta, e de notat cum vechea boemă e văzută ca un sediu alcoolic și dezmățat, și În care cu o ironie abil plasată de poet, țiganca argheziană cerșește În refrenul: „Cine mai cumpără flori miresei?” În opoziție cu noua
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
În care burghezia a ținut deopotrivă pe criticii literari și pe scriitori, rupți de masse, educați În disprețul față de massă, În disprețul și neîncredere a forțelor creatoare a maselor, În atitudinea nedemnă de ploconire față de Apus, de servilism față de cultura decadentă burgheză”. Contemporanul răspunde criticii Scânteii, În proximul număr, printr-o autocritică extinsă pe două pagini de revistă, sub semnătura lui Ion VITNER 69. Redăm o mică parte a acestui răspuns: „Critica literară ar trebui să joace rolul mobilizator al conștiințelor
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care eu le credeam «etern omenești» critica mi-a făcut un mare serviciu. Deasemenea au făcut bine criticii dojenindu-mă pentru Înclinația ce o aveam de a descrie cu precădere părțile Întunecate din om. S-a arătat destul de clar linia decadentă pe care mă mișcăm, și totuși pentru că s-a arătat clar acest lucru și primejdia pe care o conținea cred că am reușit să-l elimin din noua mea carte. Aș cere criticii nu blândețe ci o critică principială, sinceră
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
adevăr, cu toate prevederile planului redacțional, problemele poeziei, prozei, criticii, dramaturgiei - literatura ca mijloc de cunoaștere, rolul ei educativ, caracterul ei popular, spiritul de partid care trebuie să o Însuflețească, problema unității dintre conținut și formă În literatură, combaterea literaturii decadente, etc.etc. Încă n-au găsit răspuns nici dezbateri În Viața românească. Există oarecare inerție manifestată prin căutarea numai de publiciști «consacrați» - temele mai mari nefiind propuse și tinerilor (Ă). În sectorul Teorie și critică, revista a dat o contribuție apreciabilă
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu și chiar ale lui A. Toma «se mai resimte Încă, și pare curios să regăsești procedeele lui Barbu, Arghezi sau Blaga». (Ă). D. Radu Petrescu susținând că poezia noastră progresistă s-a dezvoltat pe baza poeziei decadente, subscrie la această pseudo-teorie, se situează pe pozițiile ideologice ale dușmanului de clasă. În realitate, poezia noastră tânără, progresistă nu s-a format la școala decadentismului poetic burghez ci În spiritul tradiției vechilor poeți militanți ai clasei muncitoare (Ion Păun-Pincio
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]