609 matches
-
vastăpe care o ai totdeauna la dispoziție. - Numai producătoare de neliniști, dar nu știu dacă îți dă vreocertitudine. - Nu-i interesantă certitudinea, ci drumul spre ea. Numai oamenii lipsiți de fantezie nu știu ce-i gelozia. - Ce tirade, iubită Ioana, parcă ai declama din Victor Hugo! - Ce știi tu!Și iar după o pauză: - Nici eu nu sunt geloasă. Scene stridente, fără nici o corespondență cu sufletele noastre, pe care le continuam însă îndelung, punem toată priceperea noastră de demonstrație și pasiune ca să le
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nenumărate grupuri de alți oaspeți, cu chipuri luminoase și vesele. Străbătând cetatea principală și pe cea de la apus, se observa că toate încăperile erau pline cu musafiri - ici, un grup recita versuri din teatrul Nô, colo, în alt grup, se declamau poezii. Chiar și după-amiază, alți și alți oameni, dornici să-i facă urări de bine, trecură prin fața lui Hideyoshi. Hideyoshi se ocupă de toate treburile din Himeji până în ziua a cincea, iar în seara aceea, spre surprinderea vasalilor săi, anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care-i țineau loc de convingeri. Numai că, spre surprinderea lui Bull, reuși să se stăpânească. Era o zi de luni, conchise ea. Asta pentru că au fost la Sheaf of Rape și acolo programul de comedie e lunea. E fantastic, declamă ea entuziasmată. — Sigur e popular, articulă Bull, sperând că n-o auzise bine. Și pe bună dreptate. Auzise bine. Ea își reluă ideea: — Duce actul comic la limită. Evadează din acel cul-de-sac al comediei britanice. În clipa aceea, Bull își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pic de rușine pe măsură ce Naybet deborda de măiestrie, dărâmându-și întregul complex de percuție pe care-l avea la dispoziție. În tot acest timp, uralele mulțimii înnebunite de transa încrâncenată în care era purtată creșteau din ce în ce. Po-po-po-poai-pi-poai, declamă chitara lui Ionescu, tuby-tubap-tub-tap-d’dein? întrebă basul, căruia îi răspunse inevitabil Angestaitn: sooool - reeeee... Naybet răpăi scurt din tumuri, apoi Zulfik îi învălui cald și final, irezistibil, prin apăsarea singurei clape a synth-ului său, care făcu brusc ca tăcutele stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
scurtă pauză, timp în care Ioana se aplecă asupra unei mape, începând să caute febril printre foile vechi. Deodată exclamă triumfătoare, scoțând o hârtie din teancul de pe genunchi: — Am găsit una dintre poezii. Pregătește-te să leșini. Se porni să declame solemn, traducându-și în româ nește versurile: Soarele lunecă Și cântecul meu domol E prilej de litanie nesfârșită, Genune părăsită, melancolie profundă A trecutului meu! O ființă care se plictisește, Un suflet obosit în susurul ploii Își plânge trecutul. Un
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
când fusese cu ai lui la Casa de Cultură, sarcină de partid În cadrul „Cântării României“, și asistase la tot circul, cu balerini Îmbrăcați În costume populare, care dansau „Călușul“ de parcă l-ar fi compus Prokofiev, cu poeții locali care Își declamau producțiile patriotice inepte, cu recitalurile grupurilor de copii care Învățau să cânte la chitară și la vioară În cadrul cercurilor de la Casa Pionierilor etc. Și toți preamăreau unirea de la 1859, care, bineînțeles, prevestise venirea la putere a comuniștilor În frunte cu
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
se poate de viu. Ca elogiu funebru, poetul înșirase nu doar crimele politice, dar și perversiunile secrete, despre care pe atunci puțini aveau cunoștință, începând fiecare paragraf cu un ironic „noi, la moartea lui Tiberius, plângem că am pierdut...“ Și declamase teatral întregul text în mijlocul unui grup de prieteni. Drusus deschise jurnalul și începu o pagină nouă. „În anii aceștia, delictul care s-a numit crimen majestatis - trădare împotriva măreției poporului roman, adică revolta armată, conspirație, înțelegeri cu dușmanul -, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
când desfăcea un sul de poezie era o plăcere să-l asculți. Îi plăcea foarte mult să citească cu glas tare - și recita zeci de stichi, strângând în mână sulul respectiv. Avea veleități de actor tragic și îi plăcea să declame; dezvăluia sunetul fiecărui cuvânt, silabă cu silabă, insista, prin pronunție și pauze, cu o eleganță eterică, asupra accentelor complexe ale versurilor. Pentru el, literatura era o lume sonoră; sunetele îl emoționau; uneori părea că uită de semnificația intelectuală. Gajus stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aproape descompus - scrie Svetonius - când fu pus pe rug. Magistrații romani își dădură seama că, după atâtea asasinate, ruda cea mai apropiată a Mașterei la Roma era tânărul Gajus. Avea optsprezece ani, iar jocul dur al puterii îi impuse să declame orația funebră. Avea să fie prima lui apariție în public, îi spuseră cu respect, vicleni, funcționarii de la palat, iar el se întrebă ce ordine primiseră, care erau planurile. Unii adăugară, cu o adorație ambiguă, că mureau de curiozitate să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
beau, din aceleași cupe, același vin parfumat. — Tu ai suferit mult, Gajus, ca și noi, spuse Polemon, prințul căruia îi plăcea să scrie poezii scurte, elegante. Dar nu cred că zeii cer întotdeauna un preț pentru ceea ce-ți dau; declamă: „E noapte și te temi pentru că nu găsești în întuneric ce ai pierdut. Întoarce-te; în spatele tău se ivesc zorii. Iar degetele Aurorei sunt trandafirii“. Deși vedeau că Gajus era prizonier ca și ei, acei fii de regi simțeau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
declară sigur de ceea ce simțeau marinarii săi. — Își doresc, cer - strigă el - alegerea unui om care să recunoască în sfârșit meritele și necesitățile glorioaselor forțe navale. Oamenii răspunseră printr-un vuiet. El aminti deodată numele lui Gajus Caesar Germanicus, nepot - declamă - al miticului Marcus Agrippa, cel mai mare marinar aflat vreodată în slujba Republicii, omul pe ale cărui tâmple, potrivit latinei somptuoase a lui Vergilius, strălucea cununa rostrelor smulse dușmanului. „Cui tempora navali fulgent rostrata corona.“ Din înaltul promontoriului de la Misenum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
seama că ochii înroșiți ai poetului străluceau; era primejdios, pentru că era de-ajuns un fleac ca să-l facă și pe el să se prăbușească. Atunci îi spuse: — Zi-mi adevărul. Tu scrii prea bine, astea nu sunt traduceri. Phaedrus îi declamă, într-o greacă splendidă, episodul mistic în care Aesopus povestea cum zeița Isis, ce stimulează forța creatoare a sufletului, dăduse glas buzelor sale. Și explică: — În realitate, nu știm cum ia naștere în noi, poeții, ceea ce spunem și scriem. Știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rosti numele lui Claudius, bătrânul înspăimântat care purta numele familiei imperiale, dar nu avea și caracterul predecesorilor săi și, prin urmare, având în vedere mediocritatea sa, putea să atragă voturile tuturor senatorilor. Asiaticus, care privise furios acea ultimă mișcare ireparabilă, declamă: — Să-i liniștim pe populares cu un descendent istoric și să-i mulțumim pe optimates cu un imbecil. O spuse în sens ciceronian: un personaj josnic și lipsit de energie, exact omul de care era nevoie. Pe când vorbea astfel, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sale de a aclimatiza literatura și arta modernă la București... Pe 5 februarie 1916 are loc primul spectacol dadaist: primul interpret (un tînăr de 19 ani, mărunțel și vioi, cu monoclu, nimeni altul decît Tzara) își făcuse intrarea în scenă declamînd melodii sentimentale și nostalgice („Adieu, ma mére, adieu, mon pére”) și împărțind spectatorilor scandalizați cocoloașe de hîrtie. Se retrage după intrarea intempestivă a unui grup de personaje acoperite de măști oribile și cocoțate pe catalige, pentru a reveni - costumat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o crâșmă de mahala, zisă a lui Malastropu, plină de clienți cu figuri smolite și cu capetele înfierbântate de băutura ieftină și proastă. Aici se părea că poetul de la filologie se simțea în largul său, fiindcă se apucă imediat sa declame versuri deșucheate sub ochii căscați de mirare ai tuciuriilor. Mai târziu el începu să lălăiască în cor cu prietenii săi și cu tuciuriii și o ținură așa până după ora închiderii, când chelnerii îi luară pe toți de guler și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cuvinte, un murmur străbătuse rândurile credincioșilor. Dante surprinse câteva comentarii șoptite despre oasele enorme găsite la o fermă din Mugello. Dar Bruno continua fără să ia În seamă comentariile. — Cei dinaintea noastră zac În gropile lor, nu morți ci adormiți, declamă cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat În sinea lui dovada pentru propriile sale cuvinte. E cu putință să Îi deșteptăm și să ședem cu ei la masa Domnului. Acest lucru e cu putință. E cu putință. E cu putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ce eroare! Și ce oroare! Și ce ieftin sofism! M-am desprins din brațele lui Klaus și m-am apropiat de fântână. O fântână ca toate fântânile de pe-aici. Teatral, emfatic, parafrazând un vers al unui poet francez, am declamat, spre nedumerirea lui Klaus care nu știa o boabă de franceză: Oh, cette fontaine, la borne kilométrique de ma liberté! Originalul suna așa: Les musées, les bornes kilométriques de ma fatigue. Citisem asta demult, Într-o antologie de poezie franceză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Albanese de ceafă și trântindu-l cu mutra în farfuria cu terci. Bruno înghiți grăsime pe gură, nas și prin globii oculari, dând din mâini și azvârlind din picioare sub pe masă. Lee îl ținu cu nasul în farfurie și declamă: — Bruno Albanese a fost un om bun. Un soț bun și un tată bun pentru fiul său, Hacksaw. Nu a fost foarte cooperant cu poliția, dar nimeni nu-i perfect. Colega, poți să-mi dai un motiv bun pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
sigur scris de Morton Fullerton, despre Degradarea căpitanului Dreyfus, unde se descria felul În care nefericitul fusese purtat prin fața a trei mii de soldați și o mulțime de spectatori civili, lipiți de gardul care Înconjura cazarma, pentru a asculta sentința declamată cu voce tare de generalul Darras: — Dreyfus, ești nedemn să porți armă, de aceea te degradăm! Apoi, un aghiotant Îi smulsese epoleții, Însemnele și tresele roșii, și Îi rupsese În două sabia, sub călcâi (după ce fusese În prealabil tăiată). Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fără să mai recurgi la blasfemii, a dojenit-o ea. Dacă te auzea micuța Milly? Noi trebuie să le servim drept exemplu celor tineri. Tentația de a-și extrage toate blasfemiile și înjurăturile din repertoriul cel vast și de a declama sus și tare era copleșitoare. Numai că Susan și-a amintit că, din când în când, avea nevoie de doamna Tufnel ca s-o supravegheze pe Milly în timp ce ea trebuia să fugă la câte-o treabă, așa că și-a ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
le susțină, și sinecura oferită femeii pe nume Liv, pe motivul bolii ei mintale. Nu e nebună și nici talentată. E un pasager. Iată care sunt lucrurile importante. Dar continuați să munciți în cadrul sistemului? — N-a bătut încă ceasul, a declamat Moonshy. Va veni și vremea aceea atunci când muncitorii vor fi educați politic. Accentele îi trădau cuvintele. Era sigur pe atitudinile sale pentru că nu urma să ajungă niciodată la finalitatea lor logică. Vultur-în-Zbor s-a scuzat și a plecat dezamăgit. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
au ajuns la Elbaroom, Vultur-în-Zbor și-a amintit de mesajul pe care ar fi trebuit să i-l transmită lui Virgil Jones - mesajul de la Liv. PATRUZECI ȘI TREI — Câte genii ai auzit tu să n-aibă nici un fel de obsesie? declamă Ignatius Gribb. Obsesia este calea spre împlinirea de sine. Singura cale, domnule Vultur, singura cale. — Virgil Jones spune că ea reflectă frica de lucrările minții, zise Vultur-în-Zbor. Era suficient de beat încât să nu-i mai pese de ce zicea, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sdrobite și lumină planul cel ruinat. Mureșanu arată că s-ar fi deșteptat din somn neliniștit, cu visuri de impresiune puternică. Fruntea sa e ostenită și fața în delir adânc. Musica melodramisă, încet, aria lui: Deșteaptă-te Române. - El o declamă încet și expresiv). l3. SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ (cca 187O ) Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Șade tânăr Domnul Vlad - Sub căciula-i țărănească Pe-a lui umeri plete cad. Astfel șade trist și rece La
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
curseseră atunci vinurile și licorile în valuri, în vreme ce sute de roabe frumoase dănțuiau în ritmurile instrumentelor mânuite de oamenii lui Danny Jidovul? Și la circumcizia mea erau muzicanți și poeți, stăruia maică-mea. Își amintea chiar și stihurile ce fuseseră declamate pentru tatăl meu: Fiul tău, prin această circumcizie, este mult mai strălucitor, Căci lumina făcliei crește atunci când îi tai moțul. Recitate și cântate pe toate tonurile de către bărbier în persoană, aceste stihuri ale unui bătrân poet din Saragosa au marcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dar mai consistente. Apoi a fost adus cușcuș, ftat, un alt amestec de carne și de aluat, precum și diverse alte mâncăruri de care nu-mi mai aduc aminte. Când am fost cu toții pe deplin sătui, m-am ridicat și am declamat propriul meu poem. Seniorul a pus să-i fie traduse câteva fraze, dar, în restul timpului, s-a mulțumit să mă observe cu o privire înduioșată și ocrotitoare. De îndată ce am isprăvit, s-a dus să doarmă, căci vânătoarea îl istovise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]