1,118 matches
-
experimentele educaționale, deplasarea perspectivei pedagogice raliindu-se la cea a științei în general, care s-a scuturat, în ultimele decenii, de morga stabilității, a identității, a obiectivității, admițând că trăim într-o lume a complexității, unde nu mai pot funcționa decupajele ermetice între discipline, unde e necesară o relaționare a părților întru regăsirea integralității. De prea multă vreme ne supunem derapajului hiperspecializărilor, de prea multă vreme asistăm pasivi la fragmentarea Cunoașterii în cunoștințe multiple și parcelate, care au dus la clivaje
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1334]
-
nici odată realitatea însăși, fiindcă, printre altele, artistul modifică realitatea în funcție de preconcepțiile sale, de limbaj, de convingerile lui ideologice și morale etc. și, în ultimă instanță, oferă o selecție din realitate. Nici măcar fotografia nu ne oferă realitatea, ci doar un decupaj subiectiv din realitate, pus pe un suport de hîrtie. Dar să încheiem această divagație (aridă și cu pretenții de profunzime) cu lucruri de mult fumate și să observăm doar că sinceritatea e întotdeauna min ciună. De-abia plecînd de la acest
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
sunt decât un ochi” -, devine un fapt structural al orga- nizării operei caragialiene care doar aparent înregistrează precum o placă fotografică cotidianul, în fapt deformându-l expresiv după o optică particulară. Din Grand Hôtel „Vic‑ toria Română” ne parvine un decupaj care nu a întârziat să devină o lentilă prin care opera este privită : „simț enorm și văz monstruos”. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ?, sinteză filmică a operei caragialiene, ni-l propune ca motto și totodată ciclopic ochi al
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ce tip de deformări antrenează o astfel de percepție transpusă la nivelul perspectivei ? Deși epoca în care trăiește ne recomandă numeroase cazuri clinice printre scriitori și artiști, nimic nu ne îndreptățește a-l socoti pe Caragiale subiectul unei patologii nervoase. Decupajul ales ne situează într-un spațiu exclusiv estetic, în proximitatea mecanismelor generatoare ale operei. Iar termenului de „mecanism” i-l prefer pe cel de „dispozitiv” împrumutat terminologiei foucaultiene. Acest dispozitiv generează o perspectivă de adâncime asupra operei, îi desenează liniile
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
neapărat în descendența lui Macedonski. Refuzul romantismului se degajă din întreaga operă care ridică preocuparea pentru trivialul, anecdoticul existenței cotidiene decupat adesea din ziar, de la rubrica fapt divers, la nivelul unei alegeri estetice substanțiale. Altfel, Momentele și chiar comediile evidențiază decupajele câte unei fraze de sensibilitate roman tică, grefate ironic în contexte prozaice care scot în evidență contrastul. Însă dereglarea sistematică a simțu- rilor aparține nu numai poeziei simboliste, ci și epocii, constituie o deformare particulară care survine în contextul modernității
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
însă se întâmplă ca imaginea să nu aibă sonor sau sonorul să fie bruiat, ceea ce creează un efect de film mut, amplificând gesticulația personajelor. În mod cert, privilegiat dintre toate aceste simțuri este văzul. Naratorul vizionează scene de viață urbană, decupajele sunt aproape filmice și unite la montaj dau o impresie puternică prin eliminarea premeditărilor estetice. Transfe- rând în limbajul filmului, înregistrarea nemediată a eveni- mentului brut se încadrează în acuratețea a ceea ce André Bazin numea camera‑stilou. Până și localizarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sce- nică a fiecărui personaj trasată decis, fără ezitare, dintr-o singură mișcare. Tabloul dramatic merită urmărit cu aten- ție. Există și aici o alternanță a momentelor cu sonor și a celor fără, a filmului mut și a celui sonor. Decupajul este abrupt și el nu permite decât presupuneri cu privire la motivațiile fiecărui actor, însă nu asta îl interesează pe narator. Decupajul merită redat integral pentru forța viziunii. „Ce să fie ?... O femeie numa-n cămașă, cu picioarele goale, cu părul desprins
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Există și aici o alternanță a momentelor cu sonor și a celor fără, a filmului mut și a celui sonor. Decupajul este abrupt și el nu permite decât presupuneri cu privire la motivațiile fiecărui actor, însă nu asta îl interesează pe narator. Decupajul merită redat integral pentru forța viziunii. „Ce să fie ?... O femeie numa-n cămașă, cu picioarele goale, cu părul desprins, ține strâns de piept pe un om îmbrăcat în uniformă de poliție. El luptă să scape - ea nu-l lasă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a mișcării lui vrând să scoată ceva din sân și a cuvintelor lui amenințătoare.” În ambele situații, scriitorul a decupat gestul brutal, care se înscrie ca o figură reprezentativă în memoria lui Zibal. Imaginea acestui gest produce ulterior un alt decupaj, de data aceasta real, prinderea mâinii lui Gheorghe în laț, o mână detașată de chip, o mână care are semnificația fantasmală a gestului care codifică violența ancestrală, o violență rituală. Regimul nevrozei are o contribuție esen- țială la înscrierea într-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
auzul, celălalt simț angajat, îi preia prerogativele. „O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții ; când ochiul e dezarmat și neputincios, auzul pare că luptă să și vază.” Ne aflăm în acest regim al lui „simț enorm”. Decupajul gestului care emblematizează violența și transformarea criminalului într-un gigant sunt cele două expresii ale funcționării dispozitivului optic care ne confruntă cu mon- struosul. Imaginea este introiectată și conferă detaliului proporții terifiante. Imaginea se formează în „creier”, subli- niază naratorul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
citatul decupat din Schopenhauer pe care Naratorul îl identifică la studentul medicinist. Știința face corp comun cu filo- zofia. „Entuziastul tânăr, între Darwin și Lombroso, găsise vreme să miroasă (s.n.) și puțin Schopenhauer - «spre cer, cătră lumină !»”. Numai că în ciuda decupajului „optimist” și olfactiv, Schopenhauer este unul dintre filozofii care marchează prin filozofia sa un scepticism profund în ce privește natura umană, un pesimism activ care contribuie la profilul gândirii și sensibilității romantice. Iată-l reluat într-o mizascenă ironică care trasează, de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a medalionului și a poeziei. În același timp, viziunea monumentală asupra unor miniaturi implica fără ca autorul apoftegmei să realizeze un proces de deformare pe care jocul de cuvinte îl face vizibil. Ceea ce stătea sub semnul efemerului și al eboșei, „momentul”, decupaj din cotidian, schiță de moravuri, centrată în jurul unui nucleu anecdotic, era proiectat la scara capodoperei literare și cea a eternizării pe care o presupune canonul literar. Știm că sensul etimologic al cuvântului „monument” provenit din latină este acela de mormânt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să o recomande creditând discursul jurnalistic ca o măsură, un etalon al obiectivității : „Mă voi mărgini a reproduce câteva pasaje din Amicul Poporulu“, de pe timpul când acest tânăr mergea foarte des la statuia lui Mihai... Să vedem”. Naratorul realizează un decupaj dintr-un discurs care stă sub semnul acestui exces retoric. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” se află amplasat la nivelul acestei retorici. Indiferent dacă creditează sau discreditează, schimbarea de semn este irelevantă, enormul este scara la care acest
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan : fața ei este senină, fără creț, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmături de corăbii înghițite pe de-a pururi, înainte de a fi putut ajunge la liman !” Fragmentul poate constitui foarte bine un decupaj dintr-un roman al lui Victor Hugo. Fraza va reveni spre finalul textului, reluată în ecou, ca refren și concluzie totodată a întregii istorii, cu un ce meditativ. Avem aici viziunea unui contemplativ, cu acea amplitudine de afect și perspectivă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rândul lui un decalc după discursul politic de gazetă gen Răcnetul Car paților. Îl folosesc deopotrivă Nae Cațavencu și Rică Ven turiano, însă el devine aproape o expresie corporală, tradusă printr-o „volubilitate supremă”. Această cursivitate a discursului- imprecație denotă decupajul pe care funcționarul îl reali- zează inconștient într-un exercițiu de clișaj după discursul public supus propriei deformări invectivale : „Vă-nvăț eu minte pe d-voastră să umblați d-acu-ncolo cu infamii, și să vă bateți joc de oameni, fiindcă este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
naționalism furibund, însă cu o sensibilitate reală pentru grotesc : Eugen Barbu. Fragmentul din articolul lui Eugen Barbu era citat chiar de Pintilie într-un text adresat cenzo- rilor săi în 1981 când filmul era deja blocat înainte de faza de postsincron. Decupajul era elocvent chiar și în evidenta sa dimensiune peiorativă pentru impresia de deformare a lumii operei caragialești pe care o generează filmul lui Pintilie. Nota bene, Eugen Barbu văzuse filmul din auzite ! „Din păcate pe scenele noastre, și chiar într-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nici în clin nici în mânecă lumea pe care o construiește Pintilie, are însă semnificația topos-ului infer- nal al metropolei putredului Occident, loc de perdiție și alienare. Nu știu dacă a făcut parte din strategia retorică a regizorului, dar decupajul virulent critic a lui Eugen Barbu servește drept antifrază mesajului filmului. O frază „scăpată” în scrisoarea adresată „tovarășului Secretar Ilie Rădulescu” atrage atenția asupra accentului peiorativ într- un mod care însă întoarce camera spre spectator, ceea ce regizorul chiar face în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
monstruos” este orbirea în forma anulării rațiunii, cu numele ei popular, prostia. În articolul său, „Ramă în ramă în ramă în ramă”, din Contrapunct, 19 octombrie 1990, ăreprodus în volumul semnat de Pintilieă, Alex. Leo Șerban propune o generalizare a decupajului emblematic ales deopotrivă ca motto, modus vivendi și element compozițional pe care criticul de film îl identifică în utilizarea obstinată a procedeului ramă în ramă : „Mottoul filmului este nu numai o trimitere la însăși substanța filmului : simțirea enormă și vederea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Citatul din Caragiale stă asupra noastră ca o fatalitate, ca o insomnie. Orice pățim, orice spunem, orice gândim în spațiul politic și social al României de azi se regăsește gata pățit, gata spus, gata gândit în textele magistrului” Printr-un decupaj recognoscibil la nivelul unei vulgate avem în dotare un bagaj de efecte și replici caragialești utilizate asemeni unor chei de lectură pentru diferite situații comice sau exasperant absurde. O parte din opera scriitorului, o serie de clișee, funcționează ca interpretant
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este articulat pe un temperament năvalnic, a cărui revărsare este împie- dicată la marginea foii de hârtie, antiromantismul și anti- lirismul scriitorului devenind semnificative în aceea că blochează mareea și vagul sentimental, retorica și decla- mația care apar doar în decupajul parodic, substanță de contrast iremediabil generatoare de comic. Pornind de la stilistica propusă de Leo Spitzer ar trebui să identificăm etimonul stilistic al operei, acea recurență semnificativă. Ceva ne ajută în acest sens și anume ceea ce Anne Herschberg Pierrot numește clișaj
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
etc. Este un fapt tulburător că aceste deformări de limbaj ale unei epoci care a apus demult vehiculează o serie de mărci identitare cu care fiecare generație ope- rează propriile identificări plasând în contemporaneitate opera și autorul ei. Pe lângă aceste decupaje absurdist- hilare sunt revendicate și situațiile care configurează contextul lor, adesea situații politice, dar nu numai. Ceea ce produce însă identificarea nu este atât situația, cât expresia lingvis- tică care o consacră, deformarea. Unul dintre cei care a adus în discuție
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
when a cruise is done, why it’s hundreds of pounds instead of hundreds of farthings in their pockets. Now, the most goes for rum and good fling, and to sea again in their shirts. Robert Louis Stevenson, Treasure Island Decupaje marine. Premise istorico-imaginare (în porturi, prin colonii, gata de plecare) Trecuți din istoria marilor călătorii postcolumbiene în poveștile ei, pirații au devenit postum ceea ce sunt astăzi, eroi picarești ai unor odisei navale pline de aventuri, țesute colorat în buna tradiție
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
filme de referință, căci stop-cadrul vizual și epicul literar-cinematografic sunt cele mai bune sinteze ale datelor imaginare specifice unui fenomen istoric, în Occident și aiurea. Cu imaginarul marin al pirateriei s-a petrecut ceea ce s-a petrecut cu oricare alt decupaj faptic al trecutului uman, pus în poveste datorită puternicelor sale impresii, sub ceea ce Jung numește fantezie activă. Spre deosebire de fantezia pasivă, automată, frizând anormalul, patologicul, fantezia activă e specifică activităților spirituale și culturale și reprezintă înclinația psihicului uman de a prelua
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
perspectivă nu a făcut decât să motiveze existența unei Lupta finală dintre Blackbeard și Maynard, ilustrată de Jean Gerome Leon Ferris, în 1920 (sunt remarcabile tensiunea încleștării de pe punte și numărul mare al personajelor surprinse în mișcare). GAP, a unui decupaj istoric anume (secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, în special), care altfel, fiind un produs al imaginației mitizante, a fost greu de susținut, în realitate. Merită, totuși menționate punctele de vedere, măcar ca exercițiu intelectual din care ar putea
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
Johnson și ar fi combinat-o cu trăsăturile unui original prieten poet, W.E. Henley, chipuri de pirați întâlnim destule în Istoria johnsoniană, pentru a mai fi nevoie și de sprijinul biografiei auctoriale. Inventarul scenografic al romanului confirmă și el decupajul Epocii de Aur a pirateriei. Conținutul cufărului lui Bill, de exemplu, dezvăluie obiecte familiare unui marinar de carieră : un rând de haine curate, nepurtate vreodată (răgazurile unei legitimări legale, prin porturi și printre oameni obișnuiți, erau puține și riscante, la
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]