848 matches
-
ale vieții. Semnificația primordială a universaliilor ontologice presupune ieșirea la viață a haosului, în-suflețirea lumii pre-creaturale. Zămislirea universului din apă, din foc, din lutul primordial sau ca arbore cosmic a avut loc în urma unui divorț ontologic dintre Bine și Rău, dedublarea fiind condiția sine qua non creației. Principiile originare, participante la taina creației, dobândesc viață nouă, odată cu plămădirea omenescului, luând chip și asemănare naturii umane. Semnul poetic nuclear, "cosmos antropomorf", poate fi reprezentat ce "arhicod", universaliile ontologice dezvăluindu-și semnificațiile la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
supusă "legii universale a devenirii, a nașterii și a morții".176 Dacă în mitologia universală soarele era reprezentat printr-un cerc, ca simbol al ciclicității, având un punct în centru, în cazul astrului lunar, cercul se divide în două, reprezentând dedublarea principiului universal al vieții, dualitatea ilustrând aspectul feminin, receptiv și, în același timp, regenerator al naturii. Divinitățile lunare patronează vegetația, nașterea, moartea, fertilitatea pământului, creșterea plantelor. Luna a fost considerată "primul mort" din cauza dispariției din 3 nopți, considerată a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Se vor alege aleatoriu câțiva elevi care vor prezenta lucrările lor. Discuția ulterioară, moderată de profesor, va focaliza asupra următoarelor aspecte: * Care era scopul acestor oameni? * De ce se ascundeau în spatele măștii nebuniei? * Se inspirau ei oare de undeva în ceea ce privește această dedublare? [din Dumnezeu] * Poate fi numit Dumnezeu o Ființă care-și schimbă numele și, prin acesta, acțiunea ori invers? Secvența 3 Numirile și ipostasurile divine Elevii studiază în continuare un fragment din lucrarea Sfântului Dionisie Areopagitul Despre numirile divine. (Anexa V
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
a Mirelei ("Ce vedeți?"), a început să-și imagineze ba un șvaițer, ba un semafor, ba o cutie pentru hamsteri. Mai apoi, Lumi, colega noastră de desen, ne-a pus să ne desenăm masca noastră și fiecare a încercat o dedublare. Mască-portret-autoportret, discuții aprinse "în cerc", dar benefice, buimăceala de la final în lipsa unor... concluzii clare. Prima călătorie ne-a deschis cărarea către și da și nu, iar "ochii mari și mistuiți lăuntric" făceau deja să cadă niște măști. Căci "limpede, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
ia forma unui discurs descriptiv la persoana a IIIa. Rolul acestei persoane gramaticale este de a disimula prezența eului liric, sub aparența lirismului obiectiv. Estomparea principalei instanțe a comunicării lirice este motivată artistic prin aplicarea tehnicii picturale a autoportretului. Efectul „dedublării în oglindă“ este focalizarea viziunii artistice nu asupra eului liric - construct textual convențional -, ci asupra autorului concret, desemnat prin numele real, asupra căutărilor și opțiunilor estetice ale poetului. 7. Prin comparația din versul incipit (mut ca o lebădă) se sugerează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Autorul susține că, spre deosebire de Dilthey, pentru romantici nu sunt fundamentale nici problema alterității ("înțelegerea unui alter ego nu constituie o problemă majoră"), nici conceptul de vivo ("persoana întâi singular!")152. Dacă ținem seama de frecvența cu care apar cazurile de dedublare în simptomatologia romantică (până și regăsirea sinelui într-o lume ideală este un astfel de caz) și dacă mai ținem cont de exacerbarea specific romantică a subiectivității (uneori până la limitele patologicului), cele două argumente ale lui Metzger nu ne conving
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
apropiate, aici bunica maternă, se va produce. Smuls cu putere din ordinea lucrurilor, personajul resimte izbucnind în el un "eu" de mult dispărut, cu impresiile, percepțiile, replicile momentului reînviat. Superpoziția de senzații seamănă, am spune azi, cu straniile trăiri ale dedublării, ale ieșirii din corp..." Le moi que j'étais alors et qui avait disparu si longtemps, était de nouveau si près de moi qu'il me semblait encore entendre les paroles qui avaient immédiatement précédé et qui n'étaient pourtant
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ori, se constată o tăietură netă în spațiul vieții reprezentate. Obiectul, prin care se realizează trecerea dintr-un prim spațiu pictural în al doilea, este fereastra 177, iar aceasta apare frecvent în pictura impresionistă și nu doar. Fereastra presupune întotdeauna dedublarea. Un atare gest, din partea unui romancier însă, (un fel de "Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa") imită porunca lui Negru Vodă de a ridica întreaga schelărie, fiindcă lucrarea artistică trebuie să-și arate întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Camil Petrescu era conștient de rolul său inovator, iar numeroasele fragmente adăugate impun evident cititorului a nu mai lăsa intrepretarea la un prim nivel de lectură, anume în impas și diletantism. Se mizează pe jocul contrapunctic dintre ficțiune și realitate. Dedublarea instanței narative, a limitelor consacrate ale textului, au implicații diverse. Notele de subsol ale autorului se constituie într-o hors d'œuvre, care instituie comunicarea între planul narațiunii și cel al comentariului. Întrerupând, constant și ferm, nota de subsol dobândește
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cititorului multiple planuri. Este una din inovațiile scriitorului care amintește de o altă figură, anume paregonul. El se opune, se alătură și adaugă la datum-ul operei, este un soi de accesoriu care trebuie acceptat într-o poziție limitrofă. Observăm o dedublare a instanței narative, în sensul că notele de subsol se organizează într-o hors d'oeuvre ce instituie comunicarea între planul narațiunii și cel al comentariului. Notele de subsol capătă valențe de literatură. Stilistic, printr-o originală convergență a semnificațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Tomàs, încurajată de maică-sa (codoașă gata să-și tranzacționeze fiica de dragul parvenirii), Milà i se dăruie lui Domnu gândindu-se la iubitul ei Carlos, în timp ce Domnu o posedă ca și cum ar fi Isabel. Milà își calcă pe inimă și acceptă dedublarea și travestirea, nu fără riscul de a-și pierde idenitatea. De milă, de silă, dar și din rațiuni practice, se lasă siluită de trista figură a cavalerului firului de nard nupțial, un amant căzut în fetișism, de vreme ce o îmbracă pe
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
putea să fugă, era acuzată pentru trecutul ei nazist; recunoaște tot, inclusiv că este autoarea unui raport "scris" ce-o învinovățește definitiv. Neînduplecată cu secretul vieții ei, Hanna este condamnată pe viață. Michael mimează o anume obiectivare, face exerciții de dedublare și răceală în timpul procesului, ocupându-se inclusiv de literatura supraviețuitorilor holocaustului. Nu ezită să radiografieze starea de amorțeală ce-i cuprinde nu numai pe făptași și pe victime, când "gazarea și incinerarea sunt fapte cotidiene", ci și pe "noi, toți
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
matricid al fiului, terminând-o (prin eutanasie?) pe supraponderala și foarte bolnava lui mamă. Frumoasa asistentă medicală acceptă să conviețuiască alături de Harald, autoritară și pragmatică, oricum mai pozitivă decât pesimistul ei concubin, pictor al culorilor sumbre. În timp ce acesta, trecut prin dedublări și scindări succesive, supraviețuiește internat într-un purgatoriu de patimi suprareale, ea nu ezită să i se substituie până și în actul artistic. În schimb, fondul ei bovaric, bine disimulat, reizbucnește cu ocazia întoarcerii la Sunne a lui Edwin, iubirea
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
semantic, expresia poetică nu pierde prea mult din amplitudinea viziunii în cartea următoare de versuri ale lui Ștefan Amariței, intitulată simplu Psalmi (Editura Cronica, Iași, 2004). Doar că unghiul percepției care dictează aceste exerciții psalmice suferă o mutație decisivă: tentativa dedublării malefice dispare cu totul, lăsând locul unei curate conștiințe religioase. În întregime, cartea așezată sub emblema devizei Ordinului Iezuit, ad maiorem Dei gloriam transcrie exclusiv întâlnirile cu alteritatea radicală care este Dumnezeu "Cel Prea Înalt și puternic, Cel tare/ Creatorul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
război aproape va fi"); bătaia în poartă a Omului cu lampa înnegurată, al cărui cântec "mi-a fost iubita în giulgiu o noapte" etc. etc. Un punct de maximă intensitate a percepției halucina(nt)e este propriul ritual sepulcral; strania dedublare postthanatică, amintind pe undeva de postuma eminesciană Ioan Vestimie sau de A treia resemnare a lui Márquez, păstrează totuși marca indiscutabilă a halucinantei transfigurări aruștiene. O mână (desigur) picturală și o sensibilitate hipertrofiată efasează contururile realului, le întunecă și le
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
plouă// sunt acum mânzul alb sunt lumină/ ei se-ascund undeva mult mai jos/ eu mai fac iar un semn oarecare/ spun ceva însă mai frumos". Cea de-a doua ipoteză are în vedere constanta revenire a poetului la motivul dedublării: "Duhul meu ca un frate sărac/ Pe deasupra-mi în chipuri ciudate/ Cum să se-mpartă ar vrea și cum/ De atâta tăcere nu poate// Priviți sunt întreg și cuminte/ Și curat și am brațul subțire/ Stau la colțul acesta de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
orice ar face, Ovidiu Nimigean nu poate scăpa slăbesc în intensitate atunci când sunt alăturate textelor în care toți porii sensibilității sunt deschiși spre restaurarea unui eu poetic "vindecat de urticaria epife-nomenelor", sătul de "răzuit palimpsestul", măcinat exclusiv de dramele identitare dedublarea este, de altfel, tema de recurență a acestui gen de texte, izolate, grafic, între paranteze pătrate. Notabile, dintre ele, sunt în special (Spune că nimic nu e mai cumplit...) și (Îmi spun...), aspre confesiuni ale alterității care inspiră și repugnanță
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în proză. Eseuri literare și filosofice, Princeps Edit, Iași, 2007), poetul Mihai Ursachi apelează atât de frecvent la retorica dualității, încât sfârșește prin a da propriei lirici aparența unui veritabil Ianus bifrons. Nu mă refer, desigur, doar la utilizarea motivului dedublării, deși încă din Inel cu enigmă autorul își face un obicei din prelucrarea temelor subsecvente raportului dintre identitate și alteritate ("O, Doamne, cu ură mă hăituiesc eu pe mine,/ ca pe o vulpe'mpuțită, și eu, hăituitul,/ îmi fug dinainte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o implică mă protejează pe mine de alte euri, în centrul unei culturi urbane marcate de frecvențe întâlniri cu tot felul de necunoscuți" [Muchembled, p.252]. Se creează impresia, constată F.Hoffet, că omul parizian poartă o mască, de aici dedublarea tipic pariziana [Hoffet, p.70]. 159 În accepția curentă, cultura francezilor este una superficială: "une culture, plus apparente au demeurant que réelle, parce que réduite trop souvent aux aisances, non pas aux disciplines, d'une rhétorique" [Dupront, p.1450]. În
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ce se structurează pe o succesiune de scene aparent fără legătură una cu cealaltă. Deseori ermeticul juxtapune imagini disparate, ireale, pentru a spori tensiunea din momentul trezirii. Încărcătură emoțională diferită a visului și a stării de trezire accentuează la Quasimodo dedublarea eului, ce izvorăște din dorința constantă de a se află într-un alt spațiu și într-un alt timp și nu reprezintă o preluare din versurile sau din gândirea lui Leopardi, ci un punct de originalitate. La autorul romantic eul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
participare). Imaginea este lucrul pe care îl reprezintă; semnificantul și semnificatul nu fac decât un singur lucru".8 La Mihai Eminescu, intratextul joacă un rol important. De la proză/dramaturgie la poezie, nuanțele diferă, dar semnificația generală este una gravă, începutul dedublării discursului literar de care vorbea Roland Barthes. "Pentru postmoderni, intertextualitatea este o manieră, în timp ce la Eminescu ea echivalează cu raportarea critică și dramatică la sine (și la literatură, la operele corespunzătoare "cărții bizantine" invocate de Dionis-Dan)"9. Principiul participației se
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intensitate a acumulării, prin absența virgulei) narațiunea heterodiegetică deschide o paranteză în care ne este prezentată fiica spătarului Tudor Mesteacăn, Maria. Presupunem că această prezență onomastică polisemantică mai putea aștepta câteva paragrafe.Ea este un pretext de suspendare a producerii dedublării. (H2b) E un moment mare, să mă cuget mai întâi gândi el [...] umbra lui începu iar a prinde conturele unei icoane în oloi, cu fruntea naltă, palidă, pleșuvă, cu buze vinete, cu părul de câteva fire sure, cu privirea fixă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra cărții deschise înaintea lui Dan. Umbra lui îi șoptea în gânduri lungi tocmai ceea ce voia el să i se răspundă (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, p. 49). Filmul dedublării este din nou întrerupt de o paranteză, care oferă justificarea filosofică a procesului (de/re)materializării. Portretul zugrăvit în ulei se poate vedea de aproape, cu detalii relevante sau nu pentru momentul inițierii, însă, în orice caz, cu o risipă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cadru, sări jos de pe părete și sta diafană și zâmbitoare, rostind limpede și respectuos: Bună seară! Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, p. 50). În hipotext (varianta transliterată și facsimil), dedublarea pare scurtmetraj, totul se petrece repede, fără ritual numerologic, fără etapizarea procesului ori luminarea detaliată a portretelor protagoniștilor. Dacă în hipertext dialogul dobândește pregnanță în trei faze (impresia sonoră a cugetărilor certitudinea auditivă a gândirilor umbrei completarea percepției sonore cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
jubilația intensă a descoperirii lumii" (Nicolae Manolescu): structura discursivă încorporând senzațiile cele mai fruste, gesticulația nu lipsită de retorism voindu-se de amplitudine cosmică (...) însetată de comuniunea cu elementele"50. De îndată, însă, suntem conduși direct către drumul de interpretare. Dedublarea trecut/prezent, dedublarea interior/exterior, încercarea neputincioasă de reconstruire a realității prezente, prin propagarea stării idilice a trecutului capătă valențe tragice. Distincția dintre trecutul idilic și realitatea degradantă a societății prezente apare transpusă în "metafora arcului de vișin, care capătă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]