1,024 matches
-
și au murit câteva persoane bolnave. Un raport al Ministerului de Interne al U.R.S.S. din 1956 arată că iehoviștii din Moldova, împreună cu cei din republicile baltice și regiunile din vestul Ucrainei și Belarusiei erau în număr de 7.449 deportați în regiunile Tomsk, Krasnoiarsk și Irkutsk din Siberia. Am cunoscut mai mulți români basarabeni deportați în iulie 1949 și aprilie 1951 în Siberia și Kazahstan pe motiv de apartenență la secta religioasă „Martorii lui Iehova”, care astăzi locuiesc compact în
CALVARUL INOCENŢILOR ETAPELE DEPORTĂRILOR COMUNISTE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Vasile Soare () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1667]
-
de l'Histoire." La care celălalt filosof a obiectat: "Et que faites-vous des milliers de déportés dans les camps?" Cu un gest de neuitat, el a răspuns: "Qu'est-ce que sont des milliers d'hommes au regard de...?" Așadar numărul deportaților nu era un motiv să îngrijoreze pe un bun "Samaritean", cum era le Père Teilhard, socotit un sfînt, nu numai un filosof. Această ușurință sau numai incapacitate din partea unor oameni ajunși mari gînditori de a judeca faptele criminale este teribila
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
Sărat unde părinții au fost repartizați în comuna Rubla ca învățători, iar noi copiii am fost înscriși la liceele din orașul Râmnicu Sărat. În toamna anului 1944 s-a declanșat “vânătoarea de refugiați“. Mulți au fost prinși de către sovietici și deportați în Siberia, alții au fost executați. Familia noastră cu majoritatea membrilor născuți în România, a fost apărată de autoritățile române, care au eliberat documentele necesare în acest scop. În anul 1945-1946, datorită inflației și, mai ales, a secetei, situația familiei
UN REFUGIU “CIUDAT“. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Corneliu Emil Dănilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1679]
-
României în secolul XX. Cel mai nou sosit în detașamentul de elită al scrisului memorialistic este, iată, Victor Aciocîrlănoaiei, cu a sa tulburătoare rememorare, "Dumnezeu a murit în Bărăgan", despre dramaticul periplu al familiei sale din nordul Moldovei până în zona deportaților din Câmpia Dunării. Trebuie spus de la început un lucru: această carte nu este și nu și-a propus să fie literatură propriu-zisă, "estetică", deși există nu puține pagini de acest gen în cuprinsul ei. Pentru autor și în egală măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
auzit un fluierat de locomotivă. Ușa vagonului s-a închis cu zgomot, cârligul de siguranță a țăcănit metalic și, după un alt fluierat răscolitor și intens, care ne-a cutremurat ființa până-n străfundurile arhitecturii noastre moleculare, garnitura a pornit. 11. DEPORTAȚII Ca o gigantică insectă apocaliptică, locomotiva repezea pe coșul negru trâmbe roșiatice de fum, care se împleteau într-o îmbrățișare spasmodică și violentă cu jetul de aburi șuierători. O baie de cenușă fierbinte se repezea cu dușmănie asupra garniturii, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
vagonul și acum așteptam cu sufletul la gură să vedem ce va urma. De-a lungul întregii garnituri se efectua aceeași operație: îmbarcarea în mașinile militare. Fiecare vagon era strict supravegheat de milițianul care avea ordin să-i ducă pe deportați exact pe strada și la numărul care le fusese indicat. Șoferul, când a văzut că transferul de bunuri și persoane s-a încheiat, a urcat la volan și a tras mașina mai în față cu vreo doi metri. A coborât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
se găsească măcar un punct de convergență care să ne pună sub cifra aceluiași numitor comun. Într-adevăr, factorul integrator, de unificare a acestei mase disparate de oameni era, categoric, regimul unic de viață la care eram supuși și etichetați: DEPORTAȚI. Fiecărui deportat i se aplica pe buletin o ștampilă dreptunghiulară, în interiorul căreia se găseau două litere: D.O. Domiciliu obligatoriu. Noi eram "dușmanii poporului", eram elementele periculoase, reacționare, ostile regimului roșu, ca atare, eram supuși unui tratament special, sub o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
măcar un punct de convergență care să ne pună sub cifra aceluiași numitor comun. Într-adevăr, factorul integrator, de unificare a acestei mase disparate de oameni era, categoric, regimul unic de viață la care eram supuși și etichetați: DEPORTAȚI. Fiecărui deportat i se aplica pe buletin o ștampilă dreptunghiulară, în interiorul căreia se găseau două litere: D.O. Domiciliu obligatoriu. Noi eram "dușmanii poporului", eram elementele periculoase, reacționare, ostile regimului roșu, ca atare, eram supuși unui tratament special, sub o strictă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
avea nici trei metri adâncime, dar avea apă rece, limpede și plăcută la gust. Și azi mai simt mirosul scândurii de brad care sprijinea cu stinghii solide interiorul ei, spre a nu se dărâma. Săparea fântânilor a constituit pentru noi, deportații, un test dificil, de mare importanță, întrucât punea la încercare capacitatea noastră de a surmonta acest tip de obstacole, unitatea și spiritul de întrajutorare în împrejurări grele, ba chiar însăși motivația luptei pentru existență. Durata de aproximativ două săptămâni, cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
unitatea și spiritul de întrajutorare în împrejurări grele, ba chiar însăși motivația luptei pentru existență. Durata de aproximativ două săptămâni, cât a ținut efectuarea acestei operații, își are explicația în faptul că, exceptându-i pe bărbații apți de muncă, restul deportaților îl constituiau copiii, femeile și bătrânii. Însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, acum erau în sat destule fântâni care să ne potolească setea, care să ne scutească de efortul și umilința de a străbate doi kilometri până la singura fântână din zonă, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
absurde la adresa unor oameni cinstiți, muncitori, deosebit de capabili, excelenți gospodari și complet nevinovați, cu scopul de a justifica în ochii opiniei publice actul condamnabil al deportării noastre. Sătenii recunoșteau cu bucurie și sinceritate influența benefică, în foarte multe privințe, a deportaților asupra vieții lor. Viața își urma cursul ei firesc. Acum aveam apă. Am trecut "in corpore" la confecționarea chirpicilor. Mai întâi ne-am deplasat la depozitul de materiale, de unde ne-am întors cu patru forme sau tipare de lemn, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
stadiul de proiect. Și erau 20. Douăzeci de asemenea exemplare cu recognoscibile ascendențe arboricole, cu sau fără atavisme palpabile în partea inferioară a corpului. Aceste gorile, urangutani sau cimpanzei aveau la dispoziția lor câini-lupi, pregătiți special, dresați să ia urma deportaților care s-ar fi încumetat să evadeze. Ei bine, în asemenea circumstanțe și în fața unei invitații atât de "ceremonioase", rostită pe un ton "cald și mângâietor", într-o înaltă ținută lingvistică academico-boschetară, oricât ai fi fost de insensibil, bolnav sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
că putem depăși cu bine această încercare. Primele clădiri terminate au fost cele destinate instituțiilor locale. Era firesc. Aici, numărul de muncitori convocați zilnic era de 20-25 pentru fiecare obiectiv în parte. În plus, au fost aduși cei mai pricepuți deportați: nemți calificați în acest domeniu și care erau de profesie constructori. Aceștia răspundeau atât de calitatea lucrărilor efectuate, cât și de încadrarea în termenul impus de autorități. Au luat-o "ab ovo" "de la început" și au ridicat pe o miriște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de alta, erau ca două aliniamente florale care te întâmpinau cu bucurie de-a lungul unei căi parcurse cu amărăciune și durere. Aceasta era "La Voie Royale" a lui Malraux "Calea Regală a Suferinței" sau, poate, mai degrabă, "Bulevardul Victoriei Deportaților", al victoriei rațiunii și luminii asupra întunericului. Da. De-a lungul acestei "Căi Regale" se putea vedea, la tot pasul, amprenta omului muncitor, priceput și creator. Era încă o dată depășit, învins și abandonat acel "homo primitivus", în favoarea lui "homo sapiens
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
acesta în care trăiau oameni stigmatizați cu D.O. pe buletin, se găseau constructori și meseriași de primă mână, aici erau intelectuali de valoare de care comuniștii aveau o teamă cumplită și pe care planificaseră să-i extermine. Într-adevăr, deportații aceștia erau oameni deosebiți; cu totul deosebiți. Cinstiți, muncitori, pricepuți, sociabili, primitori și veseli; în mai puțin de șase luni de zile, au transformat o părticică din stepa Bărăganului într-o oază înfloritoare, cu multe fântâni, cu apă rece, case
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
puțin de șase luni de zile, au transformat o părticică din stepa Bărăganului într-o oază înfloritoare, cu multe fântâni, cu apă rece, case frumoase și dichisite pe care toți locuitorii din satele vecine le admirau. Încă ceva deosebit de important: deportații erau de religii diferite, dar fiecare îi respecta celuilalt zeul tutelar căruia îi aprindeau tămâie și lumânări, făcându-i adânci temenele și cucernice mătănii... Fiecare cu Dumnezeul lui și cu sfinții lui. Nu! Nimeni nu încerca să-i impună celuilalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care sunteți beneficiarii unui regim democrat mulțumiți Bunului Dumnezeu că nu ați cunoscut decât din auzite, din lecturi sau documente atrocitățile comise de un sistem politic în care omul reprezenta doar o cifră, un număr abstract, un android. Pe când majoritatea deportaților se bucura deja de roadele muncii, stând în casele ridicate într-un timp record, cu ferestre mari și luminoase, pe unde lumina solară pătrundea nestingherită, pe "șantierul celor patru minori" activitatea se redusese la jumătate. Ce se întâmplase? Ne aflam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
alienum puto" "Sunt om, nimic din ce este omenesc nu socotesc străin de mine". (Publius Terentius Afer) A sosit momentul să acoperim casa. Toate locuințele din Bumbăcari au fost acoperite cu paie. Și aici, la efectuarea acestei operații, era un deportat căruia i se dusese buhul despre priceperea lui în tehnica acoperirii caselor cu paie. Era, nici vorbă, o tehnică deosebită, pe care, probabil, o stăpânea pentru moment doar domnul Tiron. Acesta era numele meseriașului. Ne-am dus câteva zile la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
alb asemenea unui superb candelabru cu numeroase brațe, în care obiectul inventat de Edison își etala proprietățile în cascade uriașe de lumină... Nu, nu, n-a fost așa! Am halucinații, aiurez... Invenția celebrului american nu ajunsese încă până la noi, până la deportații din Bărăgan. Nu. "E numai gândul meu umblând aiurea Și noaptea cu sclipiri de nenufar Trecând prin mine, bântuie pădurea." (A.E. Baconski) Nu. Timp de șase ani de zile, cât am stat cu D.O. în Bărăgan, am avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
închisoare, iar drumul de la Timișoara până la punctul terminus al călătoriei, gara Dudești, este o veritabilă călătorie inițiatică pentru copilul care într-o zi va deveni autorul acestei cărți. Trenul a sosit la destinație. Este 1951, Anul mutanților enigmatici. În Bărăganul deportaților, nici un lucru nu mai este cum a fost: " Atunci a început cea mai înfricoșătoare transformare a omului în animal. A început metamorfoza regresivă, adică apariția omului-cârtiță; au apărut mutanții. Ca niște monstruoase cârtițe bipede apărute în urma unor mutații genetice moleculare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
aducă apă pentru nevoile gospodăriei. Cel mai greu suportau bădărănia și brutalitatea unor milițieni care îi amenințau tot timpul cu bătaia și chiar cu moartea. "Măi, zbiera unul la ei, Dumnezeul vostru a murit, au sunt Dumnezeul vostru!" În rândul deportaților exista totuși un filon ascuns de solidaritate. Se încurajau reciproc când le era foarte greu, ca să înfrunte ceva mai ușor vitregiile sorții. Dl. Muca, de exemplu, i-a ajutat pe copii să-și ridice o încăpere, iar gestionarul de la GAS
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Bărăgan" este mai mult decât cartea unei copilării furate, mai mult decât cronica unei perioade negre din istoria României și a unui șir de încercări crunte prin care au fost siliți să treacă cei care au constituit nefericita tagmă a "deportaților". "Dumnezeu a murit în Bărăgan" este, mai înainte de orice, o abordare a condiției umane prin ochii și mintea unui copil firavul Titi, introvertit, sensibil, nesupus, dar, mai presus de orice, foarte atent la tot și la toate, absorbind cu intensitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
9 2. ACASĂ 11 3. MILITARII 13 4. "DUȘMANII POPORULUI" 15 5. SPRE GARĂ 19 6. REPARTIZAREA ȘI ÎMBARCAREA 21 7. "AB OVO" sau RĂDĂCINI BINARE 24 8. FAȚĂ ÎN FAȚĂ 26 9. MARIAJUL 28 10. SPRE NECUNOSCUT 30 11. DEPORTAȚII 32 12. BUCURII ȘI NECAZURI 36 13. PARCUL BIBESCU sau "RĂZBOI ȘI PACE" 38 14. ROMANEȘTI sau ÎNCEPUTURILE EȘECURILOR PERPETUE ȘI LAMENTABILE 49 15. VINE AMARADIA MARE! 55 16. RĂCEALA 58 17. BAPȚEA 60 18. BUNICA ȘI NEPOATA 64 19
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dar devenit prin exponatele sale - icoane, crucifixe, sfeșnice etc., cel mai prielnic mijloc de întărire a ei pentru că „ceea ce e de la Dumnezeu nici o putere din lume nu poate dărâma”... Cititorii află din alte pagini despre cei 200 mii de români deportați din Basarabia care așteaptă să fie readuși la căminele lor, despre subscrierile la împrumutul reîntregirii, popularizat chiar în prima pagină, despre școala sovietică, tabelele nominale cu martirii - grade inferioare, căzuți în campania contra U.R.S.S., despre cum au trăit țăranii
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
partea forțelor progresiste ale societății". Și cu greu ar fi putut cineva să-l contrazică: cei care nu s-au situat în mod liber, deschis, pe baza propriei lor convingeri, de partea forțelor progresiste, au fost închiși, unii uciși, alții deportați, în cel mai fericit caz marginalizați, trimiși la munca de jos etc. Li se comunică participanților pentru ce luptă scriitorii: "pentru a ridica literatura realist-socialistă spre culmile creației artistice, pentru a exprima în operele lor, în toată plinătatea, marile idei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]