802 matches
-
se poate aplica și familiilor. Și politicii ! Poate că, dacă conducătorii lumii și-ar destăinui unii altora cîteva mici secrete, n-ar mai fi războaie ! Cred că mă aflu la un pas de o descoperire epocală. Urc scările plutind și descui ușa de la apartament. — Lissy ! strig. Lissy, m-am Îndrăgostit ! Nu primesc nici un răspuns și simt o undă de dezamăgire. Voiam să vorbesc și eu cu cineva, să-i povestesc despre noua și geniala mea teorie despre viață și... Dinspre camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
un arc. Nu am stare nici să mă duc la petrecere și să fac conversație - dar nici să rămîn uitîndu-mă la cei patru pereți ai dormitorului meu. Nu Încă. În loc de asta, traversez zona cu pietriș, spre sala goală. Ușa e descuiată și intru. Îmi croiesc drum În Întuneric către un scaun din mijloc și mă așez sfîrșită pe plușul moale, purpuriu. Și, cum stau așa privind spre sala goală, mută și Întunecată, două lacrimi mari și grele Încep să-mi șiroaiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
aș fi cioplit piesele de șah, nu ne-am fi cunoscut niciodată. Kraft - așa o să-l numesc de-acum încolo, fiindcă așa îl văd ori de câte ori mă gândesc la el - avea la ușă vreo trei-patru zăvoare. L-am convins să le descuie pe toate întrebându-l dacă joacă șah. Din nou pură întâmplare. Nimic altceva nu l-ar fi făcut să-mi deschidă. Cei care mă ajută aici la documentare îmi spun, fiindcă a venit vorba, că numele de Iona Potapov era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să-ți arăt mai întâi darurile? — Darurile? m-am mirat eu. — Pentru tine, completă ea. — Tu ești darul cel mai de preț, am spus eu. Ce mi-aș mai putea dori? — Ți-ai mai putea dori și așa ceva, zise ea descuind geamantanul. Sper! Deschise geamantanul, îmi arătă că era plin de manuscrise. Darul ei pentru mine erau operele mele, operele mele serioase, aproape fiecare cuvânt simțit scris vreodată de mine, răposatul Howard W. Campbell, Jr. Erau poezii, povestiri, piese de teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mititioacă cu fălcile larg deschise, de parcă s-ar fi topit de râs. Burtosul ducea un braț de stegulețe tricolore din hârtie, cum sunt acelea care le poartă demonstanții la defilere. Aveau și acestea câte o gaură în locul stemei. Vandaxon a descuiat poarta și a început să împartă lumânările. Lua și câte un steguleț și-l petrecea pe după centiroanele flăcăilor, în dreptul cataramei pătrate, cu stema republicii. Altora le înfigea stegulețul sub banderola tricoloră de pe brațe. Unuia, cu o căciulă „Alioșa“, cu urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
își trag nasul și închid poșeta, dar rămân nemișcat, cu ochii închiși, scăldat de soarele dimineții. Apoi pantofii lor ticăie de câteva ori, se înfundă puțin în carpetă și răsună în sfârșit din hol. Toate femeile se încurcă vrând să descuie ușa fără să facă zgomot. E distractiv să le auzi cum înjură printre dinți - și ce înjurături îngrozitoare -, în vreme ce tu te prefaci că dormi, deși razele soarelui îți bat neplăcut în pleoape și se transformă într-un văl sângeriu tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pleoape și se transformă într-un văl sângeriu tras peste ochi. În asemenea clipe știu că ele știu că sunt treaz. Zgomotul încuietorii e prea mare. Poate că tăcerea de câteva clipe ce se lasă apoi, reprezentând ezitarea între a descuia ușa singure sau a mă chema pe mine, le convinge că e mai bine să continue singure. Eu oricum nu mă pricep la nimic. Era ora două și terminasem de așezat pe balcon mai multe pungi umplute cu gunoi. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se pierdea în jurul unei zile incerte - atunci când știu sigur că o aveam, pentru că un om urca scările gâfâind și m-a întrebat dacă familia Bechet locuiește cumva prin blocul ăsta. Nu-mi aminteam dacă eram pe cale să încui sau să descui. Poate e undeva prin apartament, poate că o voi găsi peste mult timp și voi spune, plesnindu-mi fruntea, uite, domnule, aici era. Se făcuse însă ora trei și jumătate, iar eu nu mai aveam timp de căutări. Ieșeam din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cu putere de șoldul stâng, în țipetele vecinei și ale fetei. Pe urmă mi-a dat drumul. Sgsdgff a prins lesa și l-a tras deoparte. Nu simțeam durere, dar sângeram peste panseluțe și îmi doream cu disperare să-mi descuie cineva ușa, să mă ducă până în camera mea și să mă lase acolo să-mi revin. În ziua asta, totul mi-a mers cum nu se poate mai prost. M-am ridicat în coate și am văzut-o pe Sgsdgff
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pătrundea lumina orașului în sărbătoare. La miezul nopții, străluciri fantomatice se proiectară pe mobile și pe fețele celor două fete. Ioana adormise pe canapea, Elena - pe jos, cufundându-și nasul în carpeta pufoasă. Nici nu tresăriră când ușa apartamentului se descuie și intrară părinții Ioanei, împreună cu Filip, fratele ei mai mic. Excursia la Călimănești părea să fi fost un fiasco. Aveau fețele obosite, ochii roșii, iar Filip arăta cam bolnav. Maică-sa îl ținea în brațe și el tușea ușurel. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Mă întrebi, unde-s, bunicule, caietele, să le văd și eu. Caietele sunt în dulapul din sufragerie, în spatele tăvii de argint, ți-am mai spus. Dar cheia de la dulap e la mine și nu văd nici un motiv pentru care să descui. Pe tine și așa nu te interesează. Și oricum, chiar dacă te-ar interesa, tot n-ai înțelege nimic. Că sunt ecuații, calcule, matrici, nu-ți plac ție lucrurile astea. Dar îți spun ca să am liniște; habar n-ai când ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
spun ca să am liniște; habar n-ai când ți-or prinde bine. Cine știe, poate că te dai și tu pe brazdă odată și odată. Cheia e în sertarul din noptieră. Dacă oi muri eu, tu s-o iei, să descui dulapul și să păstrezi caietele. Să nu le aruncați. Costine, în caietele alea stă o mare minune. Dar e o minune cu scârț, fiindcă degeaba - uite, să zicem că-ți place matematica și că pricepi ecuațiile de acolo - degeaba, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
așa că am înhățat repede cheile de pe policioară și am ieșit tiptil pe casa scărilor. Am coborât scările cenușii, pline de crăpături, despre care emiteam adesea păreri prăpăstioase în cazul producerii unui cutremur, și am ajuns în fața ușii de la beci. Am descuiat ca grijă lacătul mare și l-am luat cu mine. Mi-era teamă ca vecinii să nu vadă beciul descuiat și să fie buni cetățeni, cum se mai întâmplase anul trecut, când am rămas închis la Platon și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Am apucat lacătul ușii noastre și am căutat în mănunchiul de chei. Ar fi trebuit să fie una puțin îndoită, fiindcă era o mică problemă cu lacătul și trebuia să te cam opintești. În sfârșit, am găsit-o și am descuiat. A mers mult mai ușor decât m-am așteptat și am pus asta în seama bunei dispoziții a lui Platon, care putea, aparent, să facă asemenea mici trucuri când voia. Am aprins becul din boxă și am închis ușa după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Pit1. Cercelul se înțepenise bine în balama. Lurch încerca să-l extragă cu o bucățică de sârmă, dar în zadar. Ridic capacu’, ca să slăbesc oleacă balamaua, îi zise el lui Marie. Tu o scoți cu asta, bine? Zis și făcut, descuie trapa, înjurând în timp ce trăgea cu greu la o parte capacul ruginit. — Mai cu viață, din încheietură, Lurchie, îi recomandă Bez, că n-a mai deschis-o nimeni de când hău. Lurch urni cu greu capacul, susținându-l cu încheieturile, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de dimineață? întrebai eu. Nu prea înțeleg de vreți să spuneți. Trecui pe lângă el cu mare demnitate. —Mă scuzați. Trebuie să mă duc să mă întind. Mă scotocii după chei. —Lasă-mă pe mine. Își înșfăcă cheile din mână și descuie ușa. Hai, înăuntru! Mă trase în sus, pe scările de la intrare. —Săriți, mă bate poliția! țipai eu, agățându-mă de tocul ușii. Mă bate poliția! La naiba, intră odată! Îmi desprinse mâna și mă împinse în studio. —Nenorocitule! Ai mandat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
diagonală În fața gării, șoferul fiind ocupat În egală măsură de-o țigară și de paginile roz ale ziarului Gazzettino dello Sport. Brunetti ciocăni În geamul din spate. Șoferul Întoarse apatic capul, Își stinse țigara și se Întinse În spate să descuie portiera. Când o deschise, Brunetti se gândi la cât de diferite erau lucrurile În Nord. În sudul Italiei, orice carabinier care auzea un sunet neașteptat din spatele mașinii s-ar fi lăsat imediat jos sau s-ar fi ghemuit pe pavaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
la iveală minciuna afirmației soldatului cum că nu mai fusese nimeni În apartament după el. Așadar, acum ei - oricine erau „ei“ - știau că Brunetti luase drogurile din apartament și că nu spusese nimic despre asta. Intră În clădire și deja descuiase cutia poștală când Își aminti că Paola trebuia să fi venit acasă cu ore În urmă și trebuie să fi verificat poșta. Începu să urce spre casă, bucurându-se de primul cat, jos și cochet, vestigiu a originalului palazzo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
casă, bucurându-se de primul cat, jos și cochet, vestigiu a originalului palazzo de secol XV. În capăt, scările coteau la stânga și continuau mai sus, În două rampe abrupte, spre etajul următor. Acolo Îl aștepta o ușă, pe care o descuie și o Închise În urma sa. O altă rampă de scări, acestea periculoase și abrupte. Se Încolăciră În sus și-l purtară spre ultimele douăzeci și cinci de trepte până la ușa apartamentului său. Descuie ușa și intră, În sfârșit acasă. Îl Întâmpină mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
următor. Acolo Îl aștepta o ușă, pe care o descuie și o Închise În urma sa. O altă rampă de scări, acestea periculoase și abrupte. Se Încolăciră În sus și-l purtară spre ultimele douăzeci și cinci de trepte până la ușa apartamentului său. Descuie ușa și intră, În sfârșit acasă. Îl Întâmpină mirosul de mâncare gătită, aromele amestecându-se Între ele. Astă-seară putea distinge aroma vagă de dovlecel, ceea ce Însemna că Paola făcea risotto con zucca, disponibil doar În anotimpul acesta, când dovleceii barucca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
se afla În grija locotenentului Scarpa, un sicilian cu față inexpresivă pe care-l adusese Patta cu el de la Palermo și care era de-o loialitate cruntă superiorului său. Scarpa era cel care Încuia biroul la șapte treizeci și-l descuia la opt treizeci dimineața. Tot el verifica ce se afla pe masa superiorului său când descuia biroul. — Apreciez asta, Vianello, zise Brunetti când citi primele două paragrafe ale raportului, care explicau În amănunt ce intenționa să facă În cursul Întâlnirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cu el de la Palermo și care era de-o loialitate cruntă superiorului său. Scarpa era cel care Încuia biroul la șapte treizeci și-l descuia la opt treizeci dimineața. Tot el verifica ce se afla pe masa superiorului său când descuia biroul. — Apreciez asta, Vianello, zise Brunetti când citi primele două paragrafe ale raportului, care explicau În amănunt ce intenționa să facă În cursul Întâlnirii cu Ruffolo și de ce credea că e important ca Patta să fie ținut la curent. Zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de cap proprietarilor. Ajunse în dreptul porții fără să realizeze că exact acolo, peste drum de casa lor, un stâlp de telegraf căzuse și terciuise un Land Rover în care se aflaseră două personaje ale unui roman care se scria singur. Descuie, deschise poarta și atunci îl văzu... Avu o tresărire. Stătea întins pe burtă, cu fața în apă, ca și cum ar fi vrut să o înghită pe toată în urma unui acces teribil de sete. Era desculț, iar pantalonii fuseseră suflecați într-o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
minute bune nu făcea altceva decât să asculte vocea interioară și, la un moment dat, rotise ochii prin cameră, așteptându-se să îl vadă pe nenorocitul de Magician), luă șapca de baseball din cuier, și-o îndesă pe cap și descuie ușa. Ieși pe verandă, în timp ce ploaia se întețea, iar vocea continua să-i introducă printre circumvoluțiuni o limbă dezgustătoare, de o moliciune perversă. I se făcu silă, avea un ghem în stomac, dar coborî treptele și porni cu pași rapizi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
om. Mai bine Rusoaicei i s-ar fi destăinuit. Asta prostie. Nu va vorbi nimănui; cine l-ar fi crezut cît de cît? S-a oprit În fața blocului; răbdător, a așteptat pînă cînd un locatar ce se Întorcea acasă a descuiat ușa de la intrare și a pășit În hol Împreună cu acesta, spre nemulțumirea spaniolului, care l-a privit lung, apoi l-a ignorat. Thomas a mormăit o scuză, apoi a urcat scările Încet - vroia să renunțe, iar Îl ajunsese teama, dar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]