821 matches
-
cu totul în arbuștii cu ghimpi, mergând cu încăpațînare în linie dreaptă. Șovăi o clipă, apoi se întoarse ținând în mâini, lucios ca argintul, borcanul cu coropișnița. Intră iar în hol, traversă coridorul fără să ne dea nici o atenție, își descuie cușeta, puse borcanul înăuntru și încuie la loc. Apoi se așeză în capul oaselor pe patul său și rămase o vreme așa, cu privirea în gol. Până nu s-a întins pe pat și nu am fost siguri că doarme
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
străzii după Gina, care întîrzia. Afară era la fel de trist: același aer roșu prin care treceau tramvaiele ca printr-o ceață. Ușa scorojită mă obseda. Când mi-am dat seama că Gina nu mai vine, am plecat acasă. Am ajuns, am descuiat și am rămas surprins: mă găseam tot în holul acela, iar pe peretele din fața mea se desena aceeași ușă imensă, stacojie, de lemn coșcovit." Îmi urmăream sentimentele cu atenție: mă bucuram și în același timp sufeream dacă observam o scădere
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
peste care mi-am trecut visătoare degetele. Am sărutat cheia și am vîrît-o bucuroasă în buzunar. Am luat-o la fugă, pe cărarea mea care ducea tot mai adânc spre fundul văii, unde se făcea din ce în ce mai răcoare. Abia așteptam să descui. Nu-mi păsa dacă după ușă mă va aștepta Plăcerea sau Teroarea. Dimineața ne-am văzut la grota lui Rolando. Îl călăream acum fără sfială, îl clătinam dîndu-ne huța câte trei deodată, cocoțate pe stern, îi intram în țeastă prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
știe și că pe la sfârșitul săptămânii el are s-o aștepte la ieșirea din institut și că noaptea asta are să se repete, cum se repeta toate lucrurile, de la o vârstă încolo, în viața unei femei singure. Intră în blocul urât mirositor, descuie ușa ei vineție, încuie la loc, își scoate blana și cizmele și se așază pe patul nefăcut, își aprinde o țigară și rămâne cu ochii îri gol. Mă apropii foarte mult de ea și văd precis, ca într-un documentar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
școala de șoferi. Până să-și ia însă carnetul, ieșea și el, aproape zilnic, să mai dea târcoale mașinii, să o mai perie, să mai șteargă urmele de noroi datorate copiilor care se jucau în spatele blocului și, mai ales să descuie portiera și să se tolănească pe bancheta din față a automobilului, în fața bordului din care ieșea fascinant volanul, să tragă în piept mirosul acela intim, senzual, pe care-l degajau cauciucăria și tapițeria mașinii. Când trântea portiera, zgomotul lumii înceta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de greață îi picura prin sinusul nazal. Dar răcoarea îl mai învioră, deși dinspre cutiile de gunoi venea un miros caracteristic. Automobilul crem lucea stins, geometric, cu geamurile lună, lângă bătător, între Ladă și Wartburg. Arhitectul scoase cheia argintie și descuie. Lăsă lângă roată servieta diplomat și intră pentru o secundă în mașină. Aprinse farurile, jucîndu-se cu cele două faze. Dădu drumul la ștergătoare, apoi la radioul de bord. Un glas de bărbat vorbea despre starea vremii. Arhitectul zâmbi. Totul era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unor bănci. Matei lustruiește cu cretă minerul ușii, făcând cu mâna liberă mișcările pe care le execută mâna ocupată; când am ajuns în dreptul lui, a început să sune telefonul, și el a intrat în cabină. Am urcat scara și am descuiat ușa de la apartamentul nostru. După ce am aruncat chipiul pe suportul oglinzii care a clătinat masa cu samovarul rămas pe ea din seara precedentă, cu pași, pe care-i voiam cât mai ușori, am străbătut coridorul și am intrat la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
strecură supărat un teanc de bacnote în mână, repetând „nici să n-aud, ne, neă“ și, încă o dată îmbrățișându-mă grăbit și scuzându-se că se teme să nu piardă trenul, o luă la fugă, fluturând din mână. Rămas singur, descuiai ușa și intrai în noua mea locuință cu un sentiment straniu. Totul se întâmplase prea repede și, din cauza nopții nedormite, simțeam cum mi se întunecă în fața ochilor. În cameră era dezordine și domnea atmosfera de părăsire și de tristețe specifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aș fi cioplit piesele de șah, nu ne-am fi cunoscut niciodată. Kraft - așa o să-l numesc de-acum încolo, fiindcă așa îl văd ori de câte ori mă gândesc la el - avea la ușă vreo trei-patru zăvoare. L-am convins să le descuie pe toate întrebându-l dacă joacă șah. Din nou pură întâmplare. Nimic altceva nu l-ar fi făcut să-mi deschidă. Cei care mă ajută aici la documentare îmi spun, fiindcă a venit vorba, că numele de Iona Potapov era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să-ți arăt mai întâi darurile? — Darurile? m-am mirat eu. — Pentru tine, completă ea. — Tu ești darul cel mai de preț, am spus eu. Ce mi-aș mai putea dori? — Ți-ai mai putea dori și așa ceva, zise ea descuind geamantanul. Sper! Deschise geamantanul, îmi arătă că era plin de manuscrise. Darul ei pentru mine erau operele mele, operele mele serioase, aproape fiecare cuvânt simțit scris vreodată de mine, răposatul Howard W. Campbell, Jr. Erau poezii, povestiri, piese de teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ușile, se coborâse în ciorapi pe scară și privise în sufragerie pe gaura cheii, unde nu văzuse mare lucru, dar putuse sa facă unele deducțiuni după natura zgomotelor. Apoi, găsind ușa de din dos închisă, fiindcă bătrânul uitase s-o descuie, se urcă din nou în odaia lui Felix și se culcă de-a binelea în patul lui. Tânărului îi spusese că venise de vreun ceas, să-l mai întrebe de una, de alta, și adormise. Felix nu aminti de asta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu, caraliilor, de care noi depindeam în mod direct, în timp ce militarii nu aveau altă sarcină decât să înconjoare „zona“, punctele de lucru, din exterior) ordinul de zi, venit de la București. Boștină a scos cheia, de voie de nevoie, și a descuiat ușa Căminului vrând să intre, neapărat, împreună cu militarii, înăuntru. Iarăși altercații, militarii aveau ordin expres să nu lase pe nici un securist să fie prezent. Cum Boștină se încăpățâna să intre și el în cămin, militarii au dat un ordin scurt
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
calule, ovăz ? îi era ei foame de mult, de mult îi ghiorăia mațele de foame, da ce să zici într-o casă străină ? Madam Ioaniu scotea cheia din buzunaru rochiei - ea tăia și spânzura, ea ținea încuiate toate în casă -, descuia bufetu și scotea platoul de prăjituri. La vremea aia, când madam Ioaniu mai era-n putere, găseai totdeauna de mâncare la ele. Și când pleca, încă-i mai vâra-n țoașcă ce mai găsea prin bucătărie : o cutie de pate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
picioare. Toată lumea nu vorbește decît de petrecerea de rămas bun pe care o dă Jack Harper, dar eu plec de la serviciu cu o jumătate de oră mai devreme. Mă duc direct acasă și-mi fac niște ciocolată caldă. CÎnd Connor descuie ușa de la intrare, mă aflu pe canapea. Ridic ochii spre el cînd intră În cameră și instantaneu știu că ceva s-a schimbat. Nu la el. El e același dintotdeauna. Ci la mine. Eu m-am schimbat. — Bună, zice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
se poate aplica și familiilor. Și politicii ! Poate că, dacă conducătorii lumii și-ar destăinui unii altora cîteva mici secrete, n-ar mai fi războaie ! Cred că mă aflu la un pas de o descoperire epocală. Urc scările plutind și descui ușa de la apartament. — Lissy ! strig. Lissy, m-am Îndrăgostit ! Nu primesc nici un răspuns și simt o undă de dezamăgire. Voiam să vorbesc și eu cu cineva, să-i povestesc despre noua și geniala mea teorie despre viață și... Dinspre camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
un arc. Nu am stare nici să mă duc la petrecere și să fac conversație - dar nici să rămîn uitîndu-mă la cei patru pereți ai dormitorului meu. Nu Încă. În loc de asta, traversez zona cu pietriș, spre sala goală. Ușa e descuiată și intru. Îmi croiesc drum În Întuneric către un scaun din mijloc și mă așez sfîrșită pe plușul moale, purpuriu. Și, cum stau așa privind spre sala goală, mută și Întunecată, două lacrimi mari și grele Încep să-mi șiroaiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pietre, să nu te lovești de ele", i-a șoptit Violeta, apoi a deschis poarta și a pornit-o înainte, oprindu-se la o ușă din capătul celălalt al clădirii o construcție aducînd mai degrabă a baracă -, pe care a descuiat-o încet, poftindu-l pe el mai întîi. "Violeta!" a auzit Mihai vocea unei femei, care-l făcuse să tresară înspăimîntat, dar n-a putut să scoată nici un cuvînt, că o palmă puternică i-a acoperit gura, împingîndu-i capul adînc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de fumat, se lovește el cu pumnul în tîmplă, trebuie să-i dau ceva mai bun, sau pe măsură! Petre Graur își strînge mai bine cordonul halatului, face cîțiva pași nehotărîți prin laborator, apoi, amintindu-și, arată lui Mihai să descuie ușa, iar el se spală pe dinți. La început, ieșeam pe poartă, să fumez undeva pe la cantină, ca pe vremuri în veceul școlii. Îmi pare rău! strînge din umeri, ștergîndu-și fața cu prosopul. Pentru fiecare țigară înseamnă să pierd între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
probleme, cît a lipsit el, nu au fost. Doar o delegație; două doamne au venit zilele trecute să vadă producția de folii plastice. Mihai mulțumește șefului de echipă și-și continuă drumul prin instalație. Cînd ajunge la birou, ușa e descuiată. Înăuntru, șefa serviciului tehnic, Tamara și încă două femei: una este tînără, aducînd la înfățișare, ca primă impresie, cu Liliana. Are însă ceva de cucuvea în privire. Cealaltă, o femeie la peste 40 de ani, este de-a dreptul impozantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
nimeni, răspunde Tamara, întorcîndu-se spre el. Mihai a încremenit cu mîna pe cheia băgată în yală. Dacă găseam femeia de serviciu, te așteptam în birou, surîde Tamara și, fără să ia în seamă perplexitatea bărbatului, pune mîna pe cheie și descuie ușa, apoi intră. Pentru cîteva minute, Mihai nu știe ce să facă. Se retrage lîngă fereastră și se așază pe colțul lăzii în care stă cactusul. O măsoară îndelung cu privirea: Pot jura că abia ai împlinit douăzeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
acolo; a avut odată curajul să intre, să-l vadă, să se mire cît de nebun putea fi la 19 ani... Spre ziuă, cînd, obosiți de plimbare, vor ajunge în Piața Rosetti, Doris va merge cu un pas înainte, să descuie ușa blocului. Apoi va chema liftul... Departe, în holul hotelului, Doris a urcat deja în lift. După becurile indicatoare, Mihai înțelege că liftul a oprit la etajul cinci. Surîde încet, ca sfîrșitul unui oftat și pleacă spre stația de troleibuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
bine. Oricum, fii sigur că nu știe de venirea mea aici. Așa c-o să ne tihnească. Sper! Înainte ca cheia să fie răsucită și a doua oară în yală, Mihai prinde brațul Lilianei, vrînd s-o oprească de-a mai descuia ușa: Nu ești sigură? Mîna femeii face un efort și răsucește cheia. Apoi, ușa e deschisă. Te rog! îl invită Liliana. Abia acum e o echivalență de valori între noi: teren neutru, amîndoi cu obligații... civile... Pătrund într-un apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
unui vîrtej iar capul îl doare tot mai tare. De la gară pînă acasă merge pe jos și se mai luminează. Vederea locurilor de joacă pentru copii dormind în zăpadă naște în el o fericire profundă. Cînd ajunge la ușă, nu descuie încet, cum face de obicei, să n-o trezească pe Cristina. Sună prelung. Aude vocea plină de bucurie, apoi zăvorul yalei pocnește de două ori. Stă locului și se uită lung la fetița îmbrăcată în pijama, desculță, cu ochii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
liftul și i-a deschis ușa. Observînd privirea plină de mulțumire a lui Mihai, se oferă să-l ducă pînă la cameră. Frig al naibii! începe Mihai. Da, frig. Veniți de la drum lung? București. Portarul îi ia cheia și-i descuie ușa. Mihai îi dă de înțeles să-l urmeze în cameră. Mersi! spune, punîndu-i în palmă o bancnotă. O!... Dar... se miră portarul, observînd cît a primit. Lasă! îl bate Mihai prietenește peste umăr. Încă una! Dar poți face rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
doar sînt administrator! Bine, te las să intri dacă promiți că nu atingi nimic și nu trebuie să plătesc impozit pentru recompensă. Jack Își recuperă poza. — Cum doriți, doamnă. Bătrîna urcă scara spre camerele de la etaj. Jack o urmă. Bunicuța descuie a treia ușă. — Cinci minute, tinere. Și ai mare grijă de mobilă - proprietarul clădirii e cumnatul meu. Jack intră. O cameră de zi ordonată, cu podeaua zgîriată - probabil de la patinele cu rotile. Mobilă de calitate, dar uzată și prost Îngrijită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]