608 matches
-
făcut? Mă lupt ca să fac dreptate pentru de moartea lui Gildas, renunț la meserie... - Nimeni nu ți-a cerut nimic! Nimeni! Dacă vrei să ne ajuți, șterge-o de-aici! Trînti ușa biroului În urma lui, lăsînd-o pe Marie dureros de descumpănită, confruntîndu-se din nou cu respingerea de neînțeles care Îi era neontenit arătată. Marie merse mult timp pe plaja hotelului, Încercînd să alunge exasperarea pe care i-o producea sentimentul de nedreptate și să-și pună În ordine ideile. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Penal decît propriu-zis anchetînd. Nimic nu le garanta că Yves avea să fie inculpat și condamnat pentru uciderea lui Gildas. Cu atît mai mult cu cît nu mai sînt la fel de sigur că el l-a ucis. Fir-ar să fie! Descumpănită, Îi urmări privirea ochilor ieșiți din orbite și Încremeni la rîndul ei. Pe geamul exterior, două mîini ca niște lopeți alunecau mînjind sticla mată cu dîre sîngerii. Un chip care se strîmba se lipi de geam. Pierric. Mașina 4x4 a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu pare s-o atingă. Totuși, oricît de scurt ar fi fost, frisonul care o străbătu atunci cînd Lucas Îi puse În față articolul În chenar consacrat necunoscutei din Molène nu scăpă nimănui. Dar „doamna“ Le Bihan nu se lăsă descumpănită atît de lesne. - O femeie tînără Înecată, e oribil, doar nu am o inimă de piatră. Strecură o privire spre Marie, Înainte de adăuga, perfidă: - E doar un mod de a vorbi... - Care cadrează prost cu o mamă care și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vîrstnic. Lucas Îl privi, vrînd-nevrînd. - Spuneți-mi, un far Înseamnă ceva foarte sus, și mai Înseamnă și o lumină. Dacă stau să vă ascult, mi se pare că ar putea la fel de bine ca fraza aceea să se refere la dumneavoastră. Descumpănit, scriitorul se Încruntă iute, apoi izbucni Îtr-un hohot de rîs sincer și puternic. - Touché. Și se Îndepărtă rîzÎnd din toată inima. Marie Îl urmări din ochi o clipă, apoi Îi adresă o căutătură de reproș lui Lucas. - E singura persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ani. Nu voiam s-o ucid, Îți jur că nu voiam... Închise ochii În așteptarea loviturii de grație. Și nu auzi decît zgomotul sec al lamei care se Închide În ascunzișul mînecii. - Nu tu ai ucis-o. PM Întredeschise ochii, descumpănit. Fratele lui Îl amăgea? Vorbele lui sunau totuși adevărat. Speranța se Întoarse, firavă, plăpîndă. Poate că pînă la urmă n-avea să moară. - Lui Mary i-a tăiat gîtul cineva, spuse simplu Ryan. PM și-o reaminti pe tînăra femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Arthus, zîmbea larg spre obiectiv. Bătrînul Îngrozit se prăbușise, cu mîinile Încleștate pe fotografie, cu privirea fixă, halucinată. Fersen tocmai ieșea din jandarmerie cînd dădu nas În nas cu Marie. Nu se aștepta s-o revadă atît de devreme. Rămase descumpănit și se simți din cauza asta Înciudat. - Te credeam plecată În voiaj de nuntă! lansă el cu răceală. - Ascultă, Lucas, n-aș vrea să crezi... - Ce? Că te-ai culcat cu el? o Întrerupse el, glacial. Cu toate astea, este exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
înăuntrul lui, alături de strămoși? Nu mi-aș afla liniștea dacă n-aș încerca să le dau de urmă și știu că tu poți înțelege asta, Mare Arus! Șefului haitei nu-i venea să-și creadă urechilor. Atîta profunzime îl lăsa descumpănit. Lupino avea dreptate. Pînă nu-și cunoaște istoria, rădăcinile, nici un lup adevărat nu poate crește sănătos, nu se poate bucura de echilibrul maturității, nu închide ochii, la capăt de drum, liniștit. A cîta oară îi descoperea băiatului neîntrecute calități? Iar
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
că s-a apropiat. Puiul de căprioară se supărase cu adevărat din pricina foamei și se împotrivea acum înaintării. Și nu avea dreptate? Întîi hrănești un copil și abia după aceea ai pretenția să facă treabă! Lupino îl împingea ușor, bodogănind descumpănit: Păi dintr-ăștia îmi ești, voinice? Cum ne-a fost vorba? Ne grăbim să ajungem la mama, altfel rămîi cu mine pînă la bătrînețe. Ei, poftim! Ce să-ți fac eu acum? Te-aș lua de după cap, ca pe puii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dar adevărul era că-i tremurau picioarele. Nu știa cum să abordeze un lup în delir și nu putea decît să aștepte să vadă ce avea să se mai întîmple. Glasul lui ajunsese, se pare, la urechile nefericitului, care păru descumpănit. Acesta măsură aerul. Era, într-adevăr, confuz. Tu cine ești? De unde vine vocea asta?... Draga mea, te rog, apropie-te. Și spune-mi, pentru sufletul meu!, cine vorbește acolo, lîngă tine? Lupino simți cum i se ridică blana pe spate
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cuvinte, glasul lupului se stinse și chipul i se întunecă. Lupino îi percepu dureros suferința. Domnule, vă înșelați. Nu sîntem decît noi aici. Vă asigur că nici o doamnă și nici altcineva nu se află în apropiere! Înțeleptul făcu o pauză, descumpănit. Într-adevăr, percepuse o singură prezență. De aceea nici nu găsea explicația vocii de tînăr lup alăturată mirosului atît de familiar! Hotărî să înainteze. Lupino înțepeni. Lupul își întinse nările înainte, atingîndu-l. Vorbește acum! Spune! răcni animalul, hotărît să înțeleagă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de furcă dacă ne vor prinde. Nu apucară să dispară cu totul, ascunși vederii de cîteva tufe cu fructe mici și rozalii cînd, dinăuntrul adăpostului uriaș, ieși o viețuitoare stranie. Înțeleptul îi simți mirosul și grăbi pasul. În urma lui, Lupino, descumpănit și curios, întoarse de cîteva ori capul. Auzise atîtea despre el. Avea acum ocazia să-l vadă. Și fu dezamăgit. Acesta era Omul? O creatură păroasă și bipedă, care înainta într-o poziție caraghioasă, de bună seamă deloc stabilă, cu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
astă dată, le înecară gîtlejurile. În sfîrșit, împreună! Puiul de om scînci ușor. Încercînd să-și ascundă emoția, Arus se îndreptă înspre el. Dintr-o smucitură, lupoaica se întoarse la căpătîiul copilului, de unde îi aruncă șefului haitei priviri amenințătoare. Era descumpănită. Întoarse iarăși capul spre Lupino, îmbrățișîndu-l cu privirea ei caldă, care i se înăsprise pentru o clipă: aștepta lămuriri. Venise timpul ca Arus să vorbească. E vremea răzbunării noastre acum. Ai fost despărțită de copilul tău. Omul a făcut-o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Svejk În al doilea război mondial, piesele preferate ale lui Eustațiu. Ghemuit În cușca lui de labrador, cum Îi plăcea să-și spună, aplauda de unul singur replici sau scene care Îl impresionau. Sala Îl urma docilă dar și oarecum descumpănită, căci arareori gusturile lor coincideau. Era Însă greu să nu te supui unuia care Își făcuse educația teatrală la București și care știa câte țigări Benson&Hedges fuma Ciulei la o repetiție sau unde Își făcuse armata Iulian Visa ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
decât un singur bărbat. Ea ar fi trebuit să fie un bun public, un fel de tonomat național: bagi fisa și asculți melodia preferată. Ca Eleonora, care acum funcționează, cum ar zice Terente Marcovici, În regim de avarie. Se opri descumpănit de câte porcării Îi puteau trece prin cap. Până la urmă, Își spuse el, cine trăiește printre porci, Începe să semene cu ei, kutya fasza de viață! Scurta sa revoltă făcea cât o clipă de pocăință autentică. Dacă m-am porcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-l, o să avem nevoie de el! Își luă o sticlă cu vin, ceva de mâncare și se așeză din nou pe scara ce ducea la mansardă, de data asta Într-o poziție mult mai confortabilă. Ea a rămas pe loc descumpănită. Nu băuse nimic până atunci. Îi era sete. Nu mâncase nimic. Îi era foame. În loc să se apropie de masă și să urmeze exemplul lunganului, Își puse din nou căștile. 22 . Ora două. Gheretă se clătina de somn și odată cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
omule... Porcul ăsta era un copil malformat pe care noi Îl mâncam. Cum Saturn Își mânca copiii, zise Flavius-Tiberius pentru sine. Continuă cu voce tare, vehement: toată viața v-ați mâncat osânza afumată, nenorociților! Asta ați făcut! Omulețul Îl privea descumpănit. Nu prea Înțelegea de ce se răstea la el domnul acela, dar era gata să accepte despăgubirea de care vorbise adineauri. Chiar și antena aia. Dacă tot zice că prin ea ar vedea lumea, de ce nu? Flavius-Tiberius știa că porcul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: „Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?” repeta el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poate fi chiar mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpându-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
De acolo ești? - Nu. Țară mare, frumoasă. Departe! răspunse omul. Auta știa că în unele povești se vorbea uneori de o țară mare de la capătul dinspre apus al pământului, dar nu credea că e altceva decât născocire. Acum, rămase însă descumpănit. Se gândi că chiar dacă ciudatul om mințea, înfățișarea lui nu semăna cu a nici unuia dintre popoarele lumii. Află că îl cheamă Mahukutah. Altădată l-ar fi descusut mai mult, dar acum aștepta Mpunzi să plece spre țărm cu toți ceilalți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zeu străin! Mi-ai spus, dar eu nu pot rosti vorbele voastre cerești. Ar trebui să ciripesc ca o pasăre. - Spune-mi cum vrei tu! zise el. Mai ales că nici nu sunt zeu... Mehituasehet se uită la el puțin descumpănită, apoi vorbi cu voce schimbată: - Acum nu mă mai păcălești, știu că nu visez. Crezi că nu-mi dau seama că un cârmaci ceresc nu poate fi decât zeu?! Numai nu știu ai cui zei sunteți voi doi... Poate v-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tragă celuilalt mâinile de sub trup. Și când se așteptau mai puțin, Mai-Baka se întoarse fulgerător în genunchi și își împlîntă cuțitul în pântecele unuia din ei. Vânătorul de robi căzu cu sângele gâlgâind din mațe. O clipă ceilalți trei rămaseră descumpăniți, dar atât îi fu deajuns lui Mai-Baka să se repeadă la Auta și să-i taie frânghia de la mâini. Auta sări în picioare, însă tot atunci cei trei, părăsindu-și prietenul aproape mort, se năpustiră asupra lui Mai-Baka, fiecare cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu a fost un succes. Sir George Alexander.“ Chipul lui James se Întunecă, sprâncenele i se zbârlesc, perii de pe țeastă parcă i se ridică. Aruncă săgeți din priviri. — Alexander, rostește el limpede, e un căcat. Cele două doamne se privesc descumpănite. Niciodată, absolut niciodată nu l-a auzit vreuna din ele pe Henry James pronunțând acest cuvânt sau vreun altul, comparabil prin brutalitatea lui indecentă. Faptul că l-a folosit În prezența lor dă măsura deteriorării lui mentale. Este greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
povestire. Avea să fie surprinsă și Încântată, oferind o scuză convenabilă pentru a evita discutarea unor sentimente mai complexe legate de moartea surorii lui. Îi relată grăbit descoperirea, aproape imediat după ce ea Îl Întâmpină În salonul mic din Beaumont Street, descumpănit când ea Îi răspunse calm: — Da, știu. — Știi? De unde? — Sora ta mi-a trimis un mesaj, chiar Înainte de a muri, prin intermediul domnișoarei Loring, spuse Fenimore. Asta era o parte a mesajului. Henry reuși cu greu să se abțină să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fi existat. Arăta plin de sine și satisfăcut de demonstrația sa. Vultur-în-Zbor hotărî să nu mai insiste. Gribb nu era omul cu care să poți discuta. Elfrida păru să-i accepte și ea raționamentul, dar probabil că era un pic descumpănită. Irina își lansă privirea ei gri către Vultur-în-Zbor și spuse: — Scuzați-mă cu toții. Mă duc o clipă în grădină. Azi după-amiază am uitat acolo ceva la care nu vreau să ajungă ceața și roua. Apoi plecă. Peste o clipă, Vultur-în-Zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
drept piramidă. Cu... Madame Iocasta zise: — Taci. Vultur-în-Zbor, în care se dezlănțuiseră toate frustrările și vinovăția înăbușite până acum, se opri bâlbâindu-se, și rămase așa, prostit, în camera cu parfum de mosc, în timp ce Virgil chicotea, Gilles Priape se uita descumpănit, Kamala Sutra îi săruta picioarele lui Virgil, iar madame Iocasta turba de furie, fără să-și dea seama cât de mult adâncea furia ei, prăpastia căscată între cei doi călători. — Tu, zise ea cu un dispreț profund, tu ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]