599 matches
-
și altfel. Oare omul nu ia uneori el însuși cu asalt propria sa ființă și ființa oricărui alt lucru? Nu devine el însuși profund indiferent și generator de indiferență, în toate accepțiunile cuvântului? Sensul impus în manieră silnică, violentă, ce desfigurează tot ce întâlnește în sfera sa, nu este un sens absurd? Cred că tocmai acesta este absurd înainte de orice. Expresia „sens absurd“ ne apare contra dictorie, însă numai ceea ce poate avea sens ar putea să devină absurd. Despre un fenomen
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
a murit, la rândul ei. Pacificul și viața de eremit-pirat sunt mormântul marin în care a ales să se înmormânteze, de viu, purtătorul de stigmat și de taină. Reapariția Pandorei tulbură masca asumată de Călugăr. Dincolo de ea, se întrevede chipul desfigurat de pasiune al unui erou byronian. Dragostea este, în acest colț de Pacific invadat de istorie, destinată să se împletească cu lacrimile și cu gustul de cenușă al morții. Naufragiată ca și Corto, Pandora este unită de locotentul Slütter prin
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
urmă, Lew Wetzel este omul în care se întruchipează această energie demonică a răzbunării familiei masacrate de indieni. Există, la Lew Wetzel, o urmă de trufie și cruzime byroniană. Solitar, însoțit de arma sa care nu greșește niciodată, cu chipul desfigurat de variolă, urmărind pe indieni cu tenacitatea unui ogar, omul frontierei este măcinat de durerea pe care victimele sacrificate nu i-o pot alunga. Damnat asemenea olandezului zburător, Lew Wetzel cutreieră oceanul de pământ al Americii fără speranța mântuirii. Dragostea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ironic, metamorfoza este completă atunci când, peste aproape un secol, el este confundat de soldații argentinieni cu un araucan de sânge. Europeanul a sfârșit prin a se contopi cu America adoptivă. Ceea ce domină este amestecul de incomunicabilitate, disperare și păcate. Violența desfigurează destinele - de la marina britanică până la plantațiile creole, toate sunt marcate de prezența corupătoare a arbitrariului și a sclaviei. Englezii sunt departe de a fi arhanghelii sosiți spre a oferi Americii libertatea refuzată de spanioli. Pe punțile navelor lor se află
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
toate celelalte, un zid de sticlă dincolo de care se afla o viață ce i se părea străină și ininteligibilă ca un roman pe care nu mai avea răbdarea să îl ducă până la capăt. Dacă ar fi întins mâna, peste câmpul desfigurat de gloanțe și de obuze, ar fi putut să atingă poate nisipul plajei pe care Rasputin îl așteptase atunci când îl reîntâlnise în cele din urmă, după coborârea în miezul continentului pierdut. După regăsirea lui Levi Colombia, Corto rătăcise fără de țintă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
care Rasputin era prizonier. Din când în când, Steiner întârzia în cârciumile porturilor și beția sa se retrezea, ca un blestem care nu i-a părăsit niciodată trupul, bine ascunsă în cutele conștinței sale, de unde urca către suprafață dominând și desfigurând. În acele zile, Steiner nu mai era decât o epavă ce murmura cuvinte neînțelese, un erudit care se clătina pe picioare, cu privirea tulbure în care nu se mai regăsea nimic din geniul său. Rădăcinile acestei rătăciri în care Steiner
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
uit înlemnită la ea, ar trebui să fac ceva, totul a înțepenit, suntem statui de piatră, statui de nisip, o gălăgie cumplită umple casa, au venit vecinii, când au venit vecinii, și de ce, cine i-a chemat, copila se uită desfigurată de spaimă la mama ei, stă undeva într-un colț, ceilalți copii plâng înghesuiți în brațele unei femei mătăhăloase, cineva să cheme salvarea, răcnește tatăl meu, de mult a mers cineva după ea, zice un glas de om, altul a
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
gura mare: "Lăsați-o mă, pe amărâta aia", întoarce capul, este fostul ei coleg de școală, ăla care nu-și putea scrie numele nici în clasa a șasea, acum sare în ajutorul ei, se uită la ea cu o mutră desfigurată de alcool. Se înghesuie mai tare printre trupuri transpirate și ajunge pe ultima bancă a autobuzului, se ghemuiește într-o dungă, fără să se uite în jur. Închide ochii, nu vrea să vadă pe nimeni. Autobuzul se mișcă ca o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ajutor pe chipurile celor din familia sa. Cât de multe se schimbaseră de când venise în livadă, cu atât de puțină vreme în urmă. Cât de repede se preschimba tocmai în ceea ce sperase să lase în urma lui pentru totdeauna. Reclame urâte desfigurau copacii vecini; un morman de gunoi mirositor aruncat pe coasta dealului, în spatele gheretei de ceai, creștea cu fiecare săptămână. Larma vocilor mânioase și claustrofobia pe care le asociase vieții în mijlocul orașului se strecurau din nou până la el. Iar acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ei toți? De ce nu-și luau reclamele, zgomotul și mizeria, mașinile și autobuzele și camioanele, de ce nu-și luau mințile lor înguste cu ei să-l lase cu pacea și liniștea lui, maimuțe lui dragi, peisajul său încântător, care era desfigurat de atâta mizerie și lucruri de doi bani? Va trebui să evadeze. Dar cum? Cum ar reuși cineva așa ceva? Nu-l vor lăsa să plece. Dacă va coborî din copac, îl vor prinde. Dacă va rămâne, lucrurile se vor înrăutăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
punea la dispoziție din partea statului bani pentru cheltuielile de reparații și administrație. După votarea legii secularizării bunurilor mănăstirești din 13 decembrie 1863, noilor egumeni li s-a cerut să se îngrijească să păstreze cu grijă tot ansamblul mănăstiresc, să nu desfigureze arhitectura, să aibă grijă de pietrele de mormânt, să păstreze pomelnicele ctitorilor. S-a cerut de către Ministerul Cultelor și al Instrucțiunii Publice să se facă un inventar al bunurilor și acareturilor de care dispunea mănăstirea la 21 septembrie 1863. Obiectele
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
Parcă ne-am fi trezit dintr-un somn și parcă abia ne-am fi căsătorit. Eu unul am devenit orb, total orb; copilașul ăla m-a orbit. Atât de orb sunt, încât toți spun că Elena mea a rămas absolut desfigurată din pricina sarcinii și-a nașterii, că e un schelet și că a îmbătrânit cu cel puțin zece ani, iar mie mi se pare mai proaspătă, mai înfloritoare, mai tânără și chiar mai durdulie ca oricând. — Asta-mi aduce aminte, Víctore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
e, într-adevăr. Nu știi cât am suferit la naștere! — Dar ea și mai mult. — Cine știe!... Și acum, întrucât ea e deja ceva ce-mi aparține, ca parte din ființa mea, sunt conștient că, după cum se spune, s-a desfigurat și urâțit la fel de puțin cum îți dai seama despre tine însuți că te desfigurezi, îmbătrânești și te urâțești. — Crezi însă cu adevărat că omul nu-și dă seama cum îmbătrânește și se urâțește? — Nu, chiar dacă o declară. Dacă fenomenul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mult. — Cine știe!... Și acum, întrucât ea e deja ceva ce-mi aparține, ca parte din ființa mea, sunt conștient că, după cum se spune, s-a desfigurat și urâțit la fel de puțin cum îți dai seama despre tine însuți că te desfigurezi, îmbătrânești și te urâțești. — Crezi însă cu adevărat că omul nu-și dă seama cum îmbătrânește și se urâțește? — Nu, chiar dacă o declară. Dacă fenomenul e continuu și lent. Dar dacă ți se întâmplă brusc ceva... Cât despre faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de o sută de zile de la moartea șahului! L-au torturat, fără Îndoială, ca să-i smulgă mărturisiri. Djamaledin vorbea rar. Îmi păru slăbit, tras la față; chipul, de obicei atât de senin, era străbătut de ticuri care, pentru moment, Îl desfigurau, fără a-i scădea, totuși, magnetismul. Aveai impresia că suferea, mai ales atunci când Îl amintea pe Mirza Reza. — Nu reușesc Încă să pricep cum de va fi putut acest biet băiat, căruia i-am asigurat Îngrijirea chiar aici, la Istanbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
zgomotele de jos, nimic din ceea ce provoacă teamă și sete. Nu-l ating nici speranța, nici bucuriile celor ce cutreieră cîmpia. Și singurul său orgoliu e de a fi orb și surd, de a surîde și celui ce l-a desfigurat. Dincolo de acest sfinx nu mai există nimic. Trebuie să ne Întoarcem odată cu Anteu. Unica aventură adevărată pe Înălțimile Muntelui aparține propriei noastre singurătăți. Altă nemurire nu vom găsi decît aspirația de a justifica, revenind În cîmpie, partea noastră cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
sa. Încât, acceptase filantropia șmecheroasă, caricaturizată în gesturile expeditive și condescendente ale viitorilor doctori de pe depărtate meleaguri necunoscute. Trofeele lor de tranzit, țigări tranzistoare băuturi ciorapi casete ciocolată, nu erau decât confirmarea cosmopolită a inevitabilului: uriașa cacealma mondială! Sfruntarea care desfigura prezentul și care nu merita decât surâsul sceptic al nepăsării. Surogate și serii perisabile, în bâlciul planetar! Cum o să pună doamna Veturia țigară în gură... Cât despre băuturi, o amețea până și romul picurat în crema prăjiturilor. Dar n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
față, "s-ar ruina în flăcări". Morala poeziei: iartă totul și nu iartă nimic. Iartă suferința, rănirile, imperfecțiunile, moartea. Dar nu iartă înjosirea omului, înjosirea celor trei magi: inima, sufletul spiritul. Și mai ales nu iartă pe cei care o desfigurează și o poartă în noroi. Eliberarea poetică Poemul: realitate absolută, prezent eternizat, eliberare metafizică ultimă. Dar el își trăiește adevărata viață, își manifestă energiile spirituale eliberatoare numai în interacțiune cu cititorul, în fenomenologia activă a receptării; a unei receptări iluminate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
că doar fiindcă voi nu purtați povara durerii generate de o copilărie denaturată, nu sunteți alcoolici sau dependenți de alte substanțe. Pe tot parcursul prânzului am plâns, am plâns, am plâns și iar am plâns. Plâns sănătos, care mi-a desfigurat și înroșit fața. Nu erau genul de lacrimi false pe care le afișasem în fața lui Chris în ziua în care aflasem că Luke mă vânduse. Acum erau lacrimi de neoprit, zguduitoare. Nu puteam nici să respir ca lumea, iar capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am fost concediată și m-am simțit puțin, știi tu... Tot nici un răspuns. Ieși afară, Brigit, te rog, m-am milogit eu. îmi pare rău. Pe bune. Ușa a zburat de perete, iar Brigit a apărut în prag cu fața desfigurată de plâns. —Of, Rachel, a oftat ea. Nu-mi dădeam seama ce exprima vocea ei. Iertare? Exasperare? Milă? Oboseală? Ar fi putut să fie oricare din ele, dar speram să fie vorba de iertare. Dă-mi voie să te scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
care cu siguranță îl cuprinde pe un om condamnat să se compare cu doctorul zdravăn și sănătos care avea privilegiul inestimabil al vieții. Strickland îl privi în tăcere. Nu se putea citi nici un semn de emoție pe fața lui deja desfigurată de boala aceea scârboasă. — Și ei știu? întrebă într-un târziu Strickland arătând către cei de pe verandă, care ședeau într-o tăcere neobișnuită, inexplicabilă. — Băștinașii cunosc prea bine semnele, spuse doctorul. Le-a fost frică să-ți spună și dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a putea fi totuși văzut și a avea relații cât de cât normale cu semenii. Și tot povestea spunea că, mort, Omul Invizibil redevenea vizibil. Așa că din strigătele îngrozite ale mulțimii reieșea că fața individului, acum că putea fi văzută, desfigurată de lovitura mortală pe care o primise, era insuportabil de respingătoare. Pentru Dumnezeu, să-i acopere cineva fața! cerea o voce înspăimântată. Arată oribil! Dar de ce m-aș fi lăsat impresionat de înfățișarea oribilă a Omului Invizibil la întoarcerea sa
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dacă știu ce s-a întâmplat cu fața lui. Atunci i-am spus ceea ce auzisem de la ceilalți muncitori, anume că la Canal se molipsise de vărsat de vânt, dar, spre norocul lui, n-a murit, însă fața i-a rămas desfigurată pentru totdeauna. Csákány a dat din cap a tăgadă, spunându-mi că nu ăsta-i adevărul, și mai bine-ar fi să nici nu-l aflu, e de prisos să-mi spună ce lucruri oribile a pătimit, căci se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
victime. Tot mai numeroase. Dictatura, de orice nuanță ar fi și oriunde s-ar institui, se manifestă prin teroare. Aceasta în societatea profundă (a celor mulți și cinstiți) naște oroare. Teama strecurată în oameni continuu și oricând, depersonalizează, alterează moral, desfigurează, îmbolnăvește, îndobitocește, spală creierele (brain-washing), realizează omul de tip robot. Oamenilor li se creează situații compromițătoare, de la cele aparent inocente, precum complicitatea, până la cele mai implicative, mai încadrabile penal, după caz. Temătorii, metaforic tremurătorii, nu se opun. Nu zic
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
maistru, nu merită... atât a zis, apoi groaza i s-a Întipărit pe față. Obrăznicia respingătoare, de zi cu zi, a lui Căreală, spălată acum de lacrimile alcoolicului, dispăruse. În locul ei, mizeria unei sincerități gâtuite, bolnave de icterul fricii, Îl desfigura. Cine ești tu, boule... a zis cu voce guturală tovarășul maistru. Ce vrei? Am scris tot. Am scuipat tot. I-am scuipat pe toți. Ce mai vrei de la mine? Mă cac pe carnetul tău de partid. Mă piș pe puterea
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]