580 matches
-
singular ("Szólj igazat, betörik a fejed" „Spune adevărul și ți se sparge capul”) sau la persoana I plural: "Árnyékáért becsüljük a vén fát" „Apreciem copacul cel bătrân pentru umbra sa”. În limbile indoeuropene în general, persoana se poate exprima prin desinența verbului la modurile personale, prin pronumele personal, pronumele posesiv și adjectivul posesiv. În altele, precum limba maghiară, se poate exprima prin aceleași morfeme, mai puțin adjectivul posesiv, cu funcția acestuia folosindu-se așa-numitul sufix personal posesiv. În unele limbi
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
modurile personale, prin pronumele personal, pronumele posesiv și adjectivul posesiv. În altele, precum limba maghiară, se poate exprima prin aceleași morfeme, mai puțin adjectivul posesiv, cu funcția acestuia folosindu-se așa-numitul sufix personal posesiv. În unele limbi sunt suficiente desinențele, chiar dacă există și desinențe zero, pentru a indica persoana verbului. Astfel este de exemplu limba română, în care acest lucru este valabil pentru toate modurile personale, la toate timpurile, în afară de perfectul conjunctiv. Aceeași trăsătură o au și limbile slave, de
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
personal, pronumele posesiv și adjectivul posesiv. În altele, precum limba maghiară, se poate exprima prin aceleași morfeme, mai puțin adjectivul posesiv, cu funcția acestuia folosindu-se așa-numitul sufix personal posesiv. În unele limbi sunt suficiente desinențele, chiar dacă există și desinențe zero, pentru a indica persoana verbului. Astfel este de exemplu limba română, în care acest lucru este valabil pentru toate modurile personale, la toate timpurile, în afară de perfectul conjunctiv. Aceeași trăsătură o au și limbile slave, de exemplu cele din diasistemul
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
la toate timpurile, în afară de perfectul conjunctiv. Aceeași trăsătură o au și limbile slave, de exemplu cele din diasistemul slav de centru-sud (sârba, croata etc.), sau limba maghiară. În alte limbi, formele personale ale verbelor au evoluat scurtându-se, astfel încât numărul desinențelor s-a redus și au apărut riscuri de confuzie între persoane. În limba franceză, de exemplu, sunt categorii de verbe la care, la anumite timpuri, în vorbire se aude numai rădăcina verbului, la patru persoane verbul sunând la fel. De
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
și a II-a, un pronume personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică desinențele în afară de zero și pronumele personale sunt cu caractere aldine): În unele limbi, cum este româna, verbele la modurile nepersonale exprimă în general indirect persoana, având de regulă același subiect ca verbul regent al acestora
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu, numai forma de persoana a III-a singular distingându-se de celelalte prin desinență. Exemple (morfemele de persoană, adică desinențele în afară de zero și pronumele personale sunt cu caractere aldine): În unele limbi, cum este româna, verbele la modurile nepersonale exprimă în general indirect persoana, având de regulă același subiect ca verbul regent al acestora. Când, în mod excepțional, au subiect
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
au subiect diferit, acesta se exprimă printr-un cuvânt aparte, de exemplu, în limba română, la infinitiv și la gerunziu: Este necesar a vă interesa", " Plecând ea, a rămas el". În alte limbi, infinitivul poate și el exprima persoana prin desinențe, de exemplu în maghiară. În această limbă, atunci când predicatul este impersonal, iar subiectul acțiunii subordonate este general, se folosește infinitivul obișnuit, dar pentru a preciza subiectul, infinitivului i se adaugă desinențe identice cu așa-numitele sufixe personale posesive: "Tanulni kell
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
alte limbi, infinitivul poate și el exprima persoana prin desinențe, de exemplu în maghiară. În această limbă, atunci când predicatul este impersonal, iar subiectul acțiunii subordonate este general, se folosește infinitivul obișnuit, dar pentru a preciza subiectul, infinitivului i se adaugă desinențe identice cu așa-numitele sufixe personale posesive: "Tanulni kell" „Trebuie să se învețe” vs. "Nekem tanulnom kell" „Eu trebuie să învăț”. Acest fenomen este o raritate în limbile indoeuropene, existând de exemplu în portugheză: "No caso de (tu) estares doente
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
de păstrători ai limbii arabe pure. Aceasta e limba Coranului, a poeziei preislamice, care se diferențiază de araba vorbită printr-o trăsătură considerată un fel de marcă de noblețe: mărcile de de caz și de mod ce apăreau sub forma desinențelor în cazul substantivelor și verbelor. Aceste mărci (în arabă "al ‘I’rab" - „flexiune desinențială cazuală și modală) caracterizau limba beduinilor ca având o înaltă ținută în raport cu celelalte forme de arabă. O altă trăsătură a beduinilor, dar și a altor arabi
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
subiect și de complement direct. Pentru exprimarea celorlalte tipuri de complemente se folosesc pronume personale formate de la sufixele formatoare de complemente adăugate la substantive. Pentru a forma pronume personale, la aceste sufixe se adaugă așa-numitele sufixe personale care corespund desinențelor verbale. Astfel sunt de exemplu "nekem" „mie”, "tőled" „de la tine”, "hozzánk" „la noi”. În această categorie intră și pronume personale formate de la postpoziții, de pildă "alattam" „sub mine”. Nu în toate limbile există forme accentuate diferite de cele neaccentuate. Așa
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
de persoana a III-a: "usted" „dumneavoastră” sg., "ustedes" „dumneavoastră” pl.. Pronumele personal îndeplinește în esență aceleași funcții sintactice ca substantivul. Există diferențe între limbi în ceea ce privește necesitatea folosirii pronumelui personal. În limbile în care flexiunea verbului este dezvoltată, adică există desinențe care disting bine persoanele, folosirea pronumelui personal cu funcția de subiect nu este obligatorie, acesta fiind utilizat numai dacă se dorește scoaterea în evidență a persoanei. Astfel de limbi sunt, de pildă, româna, spaniola, limbile slave, maghiara etc. Sunt limbi
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
a III-a de asemenea, dacă nu este exprimat prin alt cuvânt. Exemple: Într-o limbă precum maghiara nu este necesară nici exprimarea prin pronume personal a complementului direct numit definit, atunci când nu se scoate în evidență, fiind exprimat de desinența verbului cu un asemenea complement, care este diferită de desinența sa atunci când nu are complement direct definit. De exemplu, arătând pe cineva interlocutorului, vorbitorul poate întreba: "Ismered?" „Îl/O cunoști?”.
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
alt cuvânt. Exemple: Într-o limbă precum maghiara nu este necesară nici exprimarea prin pronume personal a complementului direct numit definit, atunci când nu se scoate în evidență, fiind exprimat de desinența verbului cu un asemenea complement, care este diferită de desinența sa atunci când nu are complement direct definit. De exemplu, arătând pe cineva interlocutorului, vorbitorul poate întreba: "Ismered?" „Îl/O cunoști?”.
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
de gramaticalizare. În principal se deosebesc verbe numai modale ("must, can, could, will, would, may, might, shall" și "should") și verbe nu numai modale, ci folosite și de sine stătător. Primele se disting de verbele obișnuite și prin trăsături precum desinența zero la toate persoanele și lipsa particulei "to" la verbul cu care se asociază. Toate au subiectul comun cu acest verb, care este totdeauna la infinitiv. Exemple: În limba franceză, verbele modale se construiesc în general cu infinitivul, uneori cu
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
și dativului la plural, respectiv "-bi" și "-bo", au început să se amestece, și acest proces regăsindu-se în limbile celtice insulare moderne. La substantive cu tema pe o se observează o inovație datorită probabil vecinătății italice, și anume înlocuirea desinențelor așteptate "-ōs" și "-os" la nominativul plural și genitivul plural cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
La substantive cu tema pe o se observează o inovație datorită probabil vecinătății italice, și anume înlocuirea desinențelor așteptate "-ōs" și "-os" la nominativul plural și genitivul plural cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe ă în forma de "-ias", în locul formei vechi "-as" și desinența "-anom" în loc de așteptat la același caz în același grup la plural (cf.
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
datorită probabil vecinătății italice, și anume înlocuirea desinențelor așteptate "-ōs" și "-os" la nominativul plural și genitivul plural cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe ă în forma de "-ias", în locul formei vechi "-as" și desinența "-anom" în loc de așteptat la același caz în același grup la plural (cf. celtiberică "-aum"). Nu se știe mult despre conjugarea verbelor în
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe ă în forma de "-ias", în locul formei vechi "-as" și desinența "-anom" în loc de așteptat la același caz în același grup la plural (cf. celtiberică "-aum"). Nu se știe mult despre conjugarea verbelor în galică. Nu s-au păstrat destul de multe atestări scrise care să se reconstruiască întreaga paradigmă pentru orice verb
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
conjugarea verbelor în galică. Nu s-au păstrat destul de multe atestări scrise care să se reconstruiască întreaga paradigmă pentru orice verb. Din materialul descoperit se pot trage niște concluzii care dau o perspectivă anume asupra morfologiei verbale ale acestei limbi. Desinența de persoană întâi la prezent singular a fost "-u", fapt demonstrat de formele verbale precum: "cluiou" „eu aud”, "gniiou" „eu cunosc”, "regu" „eu conduc”. De asemenea, este confirmată existența verbelor reflexive: "nemnaliiumi" (= "nemnaliiu"-"mi", „eu sărbătoresc”), "pissiumi" (= "pissiu"-"mi", „eu
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
eu conduc”. De asemenea, este confirmată existența verbelor reflexive: "nemnaliiumi" (= "nemnaliiu"-"mi", „eu sărbătoresc”), "pissiumi" (= "pissiu"-"mi", „eu văd”), "uediiumi" (= "uediiu"-"mi", „mă rog”). Aoristul de tip s proto-indo-european a evoluat în preteritul de tip t în galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
mi", „eu sărbătoresc”), "pissiumi" (= "pissiu"-"mi", „eu văd”), "uediiumi" (= "uediiu"-"mi", „mă rog”). Aoristul de tip s proto-indo-european a evoluat în preteritul de tip t în galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a treia de singular. Nu s-au găsit atestări care ar confirma
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
eu văd”), "uediiumi" (= "uediiu"-"mi", „mă rog”). Aoristul de tip s proto-indo-european a evoluat în preteritul de tip t în galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a treia de singular. Nu s-au găsit atestări care ar confirma existența timpurilor compuse în limba galică
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
galică, prin îmbinarea desinenței vechi de persoană a treia la singular de imperfect cu desinența corespunzătoare de perfect și afixarea desinenței noi la fiecare formă a noului preterit-t. În mod asemănător, preteritul de tip s este format prin generalizarea desinenței de persoană a treia de singular. Nu s-au găsit atestări care ar confirma existența timpurilor compuse în limba galică. Ca și în limba latină, perfectul și imperfectul au avut formele sintetice. Astfel s-a exprimat și diateza pasivă. A
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
maghiare referitoare la verb, tratând în viziunea gramaticii tradiționale morfemele care exprimă diatezele, modurile, formele nominale și timpurile verbale, precum și valorile acestora. Rădăcina majorității verbelor este identică cu forma de la diateza activă a indicativului prezent, persoana a III-a singular, desinența acesteia fiind ∅. Aceasta este și forma care se găsește în dicționare, de exemplu "vár", care la indicativ prezent, persoana a III-a singular se traduce prin „așteaptă”, dar în dicționarele bilingve prin „a aștepta”. Unele verbe însă au la această
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
fiind ∅. Aceasta este și forma care se găsește în dicționare, de exemplu "vár", care la indicativ prezent, persoana a III-a singular se traduce prin „așteaptă”, dar în dicționarele bilingve prin „a aștepta”. Unele verbe însă au la această formă desinența "-ik": "alszik „a dormi”, "törik „a se sparge”, "eszik „a mânca”, "iszik „a bea” etc. Acestea prezintă unele particularități în conjugare . Clasificarea verbelor în categorii mai mult sau puțin corespunzătoare cu diatezele din gramaticile altor limbi nu este unitară în
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]