1,412 matches
-
Nu știu în cât timp m-aș consola dacă a murit și în cât dacă m-a înșelat. Cred însă că dacă aș afla că totul n-a fost decât o glumă, aș fi fericit pentru o clipă. Mi-aș destinde nervii, m-aș odihni. Apoi, cu dânsa, iar aș începe să mă plictisesc groaznic, cum m-am plictisit tot timpul. Sau poate între doi care se cunosc total, care au terminat de a gunguri amorul și care îl practică la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să mă ostenesc jumătate de oră și, când i-am servit paharul cu ceai, a făcut un gest vag: Nu beau, nu mi-e foame, mulțumesc". Am pornit o rugăminte impetuoasă, în care puneam ultima mea speranță de a-i destinde indiferența și, în fața tânguirilor mele, a adăugat: "Dacă vrei tu", pe un ton lipsit de orice căldură, și acceptarea nu putea să-mi producă nici o mulțumire. A muiat în apă un pes-mete, l-a mușcat la un capăt, apoi l-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
răspuns, ca și cum le-aș fi adresat unui inexistent, am trimis scrisoarea aceasta unui amic sigur, ca să-i fie transmisă imediat în mână. Și într-adevăr, de data aceasta izbutisem: după cinci zile, o telegramă: "Attends lettres, baisers". Nervii mei se destinseră într-o clipă, cum ai desface corzile unei viori, am căzut pe pat și am adormit pro-fund 24 de ore în șir. Dar scrisoarea pe care am primit-o după alte trei zile nu era așa de liniștitoare cum sperasem
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
deplin - un țel înseamnă totuși un sens.“ Or, a fixa un sens în virtutea voinței ce domină, acest lucru descoperă imediat nonsensul celor care se voiesc raționale. Când nu caută cu orice preț teorii sigure, atemporale, omul are o relație mai destinsă cu lumea antinomiei. În limbajul obișnuit, cotidian, contradicțiile sunt mai simple și mai ușor de evitat. Sau, pur și simplu, nu produc spaime. Omul are mereu în față acele întâmplări pe care le socotește reale, vede imediat ce se petrece cu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deplin - un țel înseamnă totuși un sens.“ Or, a fixa un sens în virtutea voinței ce domină, acest lucru descoperă imediat nonsensul celor care se voiesc raționale. Când nu caută cu orice preț teorii sigure, atemporale, omul are o relație mai destinsă cu lumea antinomiei. În limbajul obișnuit, cotidian, contradicțiile sunt mai simple și mai ușor de evitat. Sau, pur și simplu, nu produc spaime. Omul are mereu în față acele întâmplări pe care le socotește reale, vede imediat ce se petrece cu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
scoată, însă, din teacă. Ceilalți huni, strânși și ei unul în altul ca în fața unei primejdii de moarte, își încleștaseră mâinile pe arme, dar privirile lor erau lipsite de orice expresie și aproape fără viață. Audbert înțelese că trebuie să destindă situația. Ștergându-și, cu mișcări stângace, mâinile ude de haina scurtă din piele de lup, își drese vocea, ridică privirea către femeie și o salută, căutând să-și păstreze fermitatea glasului: — Trebuie să ne ierți, Malaberga, că am dat buzna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
neghiob din toți! După care se răsuci, întorcându-se la oala sa. în culmea uimirii, bărbații se priviră unul pe altul. Ca amețiți, dar eliberați acum de starea lor vecină cu hipnoza, intrară iarăși în plină realitate și atmosfera se destinse. în vreme ce Kayuk își curăța palma, ștergând-o de marginea mesei, Audbert se gândi că ar putea face un pic de conversație, acum, că gheața fusese spartă. — Nu e puțin prea devreme să pregătești cina? întrebă, arătând jovial către ceaunul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care îl mustră pe un ton aspru pe tânărul impulsiv. Aprins de mânie și umilit, el întoarse imediat spatele galoromanilor care îl înfruntau și, dând din coate printre tovarășii săi, se duse în altă parte. în momentul acela atmosfera se destinse. Un bătrân, ieșind din rândurile fugarilor, întinse spre doi soldați un pachet cu pâine și brânză. Pe cei doi darul îi bucură mult; și alții, făcându-și curaj, înaintară și le întinseră războinicilor burdufuri cu apă, pâine, fructe, bucăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
erau într-o criză totală și furioși pe noi și acesta e motivul pentru care am ales să lupt alături de Chilperic. Etius încruntă sprâncenele și, pentru o clipă, ridurile ce-i brăzdau fruntea se adânciră, dar imediat, chipul său se destinse din nou. îi zâmbi prietenește și, bătându-l cu mâna pe braț, se întoarse cu el în birou. — Bineînțeles. îmi dau seama că te găseai într-o situație extrem de delicată și poate și eu m-aș fi comportat în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
brațul, însă când simți între degete încheietura ei delicată, pe care luna o lumina într-o lucire azurie, renunță să o mai facă. Rămase scurtă vreme astfel, nemișcat, nesigur, sprijinit pe coate, observând-o cum dormea. Acum că somnul îi destindea trăsăturile, acea ființă mică, temerară, bărbătoasă redevenea fetița care era de fapt. îi părea chiar că surâdea, răpită poate, ca și el ceva mai înainte, într-un somn fericit. Poate și ea îi visa pe ai ei. într-adevăr, situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Exact. Asta probează că mesajul depinde de mesager... în aceeași măsură în care viața mesagerului depinde de mesaj. Oricum, observ cu stupoare că ți-a apărut umorul, chiar așa sarcastic, care e floare rară la un sinucigaș, încercă Filip să destindă puțin atmosfera. Hazul evită necazul... Da? Și mai ce? Obrazul imită prazul; obraznicul vomită praznicul... Ce să spun!? Mare scofală! La autopsie îmi vor găsi "ușoare urme de umor în sânge". Mă lași cu chestii din astea! Nu te eschiva
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ca o invalidă, tindea să se estompeze, să se încețoșeze, într-un moment în care estomparea era necesară. Automobilul nupțial o dată îndepărtat din scenă, cel puțin fizic, tensiunea de pe trotuar - mai ales din jurul gurii baldachinului, unde poposisem și eu - se destinsese, prefăcându-se în ceea ce, dacă imobilul ar fi fost o biserică și ziua ar fi fost o duminică, s-ar fi putut numi zăpăceala și învălmășeala normală a unei congregații care se împrăștie. Pe urmă, brusc, a început să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
costum În carouri, de genul celor pe care-l purtau prin anii ’30 gangsterii de la Chicago, cu un trandafir de culoarea sângelui agățat de rever. - Ce-i asta? tresări uimită Mașa. - Viitorul, răspunse cu satisfacție Extraterestrul, pocnind din degete și destinzându-se printr-un căscat. Mașa mai-mai că nu izbucni În plâns. Măritișul, după amara experiență pe care o avusese cu fostu-i soț, o speria din cale-afară. „Mai bine să-mi duc zilele de una singură, decât să mă Încurc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În care se mai aflau câteva măsline, o bucățică de brânză și resturile rămase din scrumbia de aseară și privi mai Întâi spre geam, apoi spre Mașa, cu nespusă melancolie. Fața sa de culoarea smochinelor verzi se Încreți, apoi se destinse Într-un zâmbet. Pesemne mesteacănul Îi trezea În suflet amintiri nebănuite. - Fenomene ale naturii. Nu-i nici o minune. Apoi, Înfundându-și bărbia În palmă, continuă firul confesiunii: - Savanții noștri, spuse, apucând cu cealaltă cîteva resturi de scrumbie și aruncându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fi fost creați? Și Mașa Își aduse aminte de primul bărbat ce pătrunsese În viața ei. Își aduse aminte de cizmele sale mânjite cu borhot. - Văd că, de oriunde ar veni, bărbații poartă cizme, conchise Mașa și fața i se destinse Într-un zâmbet blând. - Nu zâmbi, Mașenca, spuse Extraterestrul. Nu râde de cizmele mele. Le-am Încălțat mai mult de pamplezir, ca să fiu În pas cu vremea. Cizmele mele sunt nimica toată față de cizmele ce au intrat În viața ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fapt: În nici un caz, nu mă interesează persoana ei!” Parcurseră mai multe stații de autobuz, În timp ce fata reuși să-i surprindă privirea, destul de timorată. „Mergem, departe...?” În compensație pentru impolitețea de care dăduse dovadă, Tony Pavone se simți dator să destindă puțin atmosfera. O privi zâmbind enigmatec. „La capătul pământului domnișoară...! Nu trebue să-ți fie teamă, nu te voi lăsa singură să te rătăcești...! Dacă se va Întâmpla să ne aflăm la o răspântie de drumuri, vom Încerca pe fiecare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
iar praf În ochi ca adineauri? După cum susținea directorul, atît tînăra speranță, cît și EL erau niște țipi deosebiți... După trecerea trenului Îmi persistă În urechi un bîzÎit ca de insecte. — Apăsătoare vreme, nu? La vorbele acestea, genuchii i se destinseră, ca un film care Începe să se deruleze. Se Întoarse spre mine. CÎnd mi-am scuturat scrumul pe fereastră, și-a scos și el o țigară și a aprins-o, Împingîndu-și mereu ochelarii care-i alunecau pe nas. — Vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
drumului... arăta ca o foaie subțire de hîrtie. Fără să vreau, Încercam să-i caut pisicii strivite un nume și atunci, pentru prima oară după vreme Îndelungată, un zîmbet bizar Îmi topi Încordarea din obraji și tot chipul mi se destinse Într-un surîs... Strămoș al tubului osciloscopic, construit În 1897 de către Karl Ferdinand Braun (1850-l913). Zona Tokyo Yokohama Vas cu mangal. Sărbătoarea morților (15 iulie). Localitate În sudul provicniei Kaga, renumită pentru porțelanurile sale. Fiecare japonez poartă la el un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
aici mâne-sară, merg unde vrei, acuma lasă-mă!... Apoi deodată tăcu. Simți aproape lucirea ochilor lui, aproape de ochii ei. Și parcă avu un geamăt de durere când o arse o săgeată fierbinte pe buzele întredeschise. Brațele și picioarele i se destinseră din încordare și începu a merge repede, dusă fără voință. Șoptea încet din când în când: — Unde mă duci?... unde mă duci?... Și el se opri într-un timp și ea îi simți iar apropierea; și-l privea ca printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să-l petrecem bine“. Nici una nu o criticase vreodată pe cealaltă în fața mea, dar, dacă ar fi făcut-o, Rachel ar fi spus că Jacqui e prea superficială, iar Jacqui ar fi spus că Rachel ar trebui să se mai destindă. Obiectul divergențelor lor de opinii era Luke: dacă o încolțeai, Jacqui recunoștea că, după părerea ei, era o risipă că Luke rămânea cu Rachel, căreia nu-i plăcea să piardă nopțile. Totuși, lui Rachel i-a scăpat odată că singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Când mă întâlneam cu fete de la alte mărci pe hol sau la toaletă mă priveau lung, cu coada ochiului și, de îndată ce plecam, știam că șușotesc despre mine. De parcă ar fi fost vina mea. Sau aveam ceva contagios. Am încercat să destind situația zâmbindu-le, dar apoi își întorceau privirea repede, puțin speriate. Din fericire, pentru că eram la New York, nimeni nu dădea o ceapă degerată, de fapt. Pentru scurt timp, eram o curiozitate, apoi aveau să-și piardă interesul. Pe la mijlocul dimineții, Franklin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că pot visa la ea așa cum un bărbat visează la o femeie. Apoi nenorocirile au început să se abată peste fata cu ochii tăcuți. Strălucitor de fericire până în clipa aceea, chipul Iscoditorului se posomorî la ultima frază. După care se destinse iarăși. — Chiar de-ar fi trădat-o lumea întreagă, amintirea de la hamam m-ar fi împiedicat s-o abandonez. Astăzi ea este soția mea, o voi salva așa cum ea m-a salvat pe mine și vom face să înverzească pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
după cum avea chef și după cum era deprins. Și acest lucru a durat până ce un negustor, băgând de seamă starea mea de indispoziție, apucă frâul și-mi întinse o cupă cu apă îndulcită și parfumată cu iasomie, care pe dată îmi destinse măruntaiele. Mă aflam la Khan el-Khalili, iar binefăcătorul meu era unul dintre cei mai bogați neguțători persani din piață, un anume Akbar, Dumnezeu să-i facă parte de binefacerile Sale! M-a pus să stau jos, jurându-se că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spadei, îl prinse de subsuori, îl ținu cu brațele întinse, apoi îl înălță deasupra sa. — Ce mai face prințul meu? Copilul și tatăl râdeau, ca și soldații din escortă. Jacopo Salviati se străduia să surâdă. Văzându-mă sosind, profită ca să destindă atmosfera și arătă spre mine, prezentându-mă ceremonios ginerelui său: — Messer Giovanni-Leone, geograf, poet, diplomat la curtea papală. Condotierul sări din șa. Unul din oamenii săi îi aduse spada, pe care o vârî la loc în teacă, înfățișându-mi-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]