1,081 matches
-
mult poate pentru a-și lipi foița de brațul statuii, frecând cu mâna. Cu fiecare frecare, aurul se contopea cu trupul lui Buddha. Alții Își lipeau aurul de mâna lui Buddha, astfel că, de-a lungul anilor de gesturi de devoțiune zilnice, aceasta căpătase proporții monstruoase, iar unghiile Îngrijite acoperite sistematic cu aur păreau să străpungă tavanul. Doritorii de răsplată Își cumpăraseră foițele de aur de la oameni săraci care timp de douăsprezece ore pe zi nu făceau altceva decât să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Oliveira Martins. Mistica miguelistă e însuflețită de recrudescența misticii populare, catolice. Și cum catolicismul iberic a avut întotdeauna un caracter concret, mistica miguelistă se manifestă în conformitate cu structura seculară a spiritualității portugheze: prin apoteoze și imnuri, prin procesiuni idolatre, printr-o devoțiune fără margini față de tânărul rege, considerat trimisul Arhanghelului Mihail în lume pentru mântuirea catolicismului. Când Don Miguel trece pe stradă, lumea îngenunchează, femeile plâng, preoții îl binecuvântează. Nu este numai un rege popular; este adorat, este divinizat. Parcă neamul ar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lui nu fructifică. E de altfel exagerat să vorbim de un mit al lui Salazar. Omul acesta rece, măsurat, adâncit în cifre, preocupat de probleme impopulare - morală, educație, politică religioasă - nu poate crea o atmosferă de frenetică admirație sau profundă devoțiune în jurul numelui său. Salazar își câștigă anevoie, printre preoți, profesori, student merituoși și catolicii Centrului, o faimă de om integru, cu o viață morală fără pată, de mari merite științifice. E faima unui tehnician, nu aureola unui șef victorios. Nici
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
slăbise cu vârsta, peste chipurile celor care îl înconjurau. îl urma fratele Gomerius, cu statura sa impunătoare, iar în spatele acestuia veneau Simplicius și toți ceilalți călugări. La trecerea abatelui, oamenii îngenuncheau, atingându-i cu degetele hainele, într-un sărut de devoțiune. Femeile își întindeau spre el copiii, invocând binecuvântarea sa, implorând protecția sa; de la toți venea aceeași rugăciune profund îndurerată. Părinții, cu privirea pierdută în gânduri străbătute de spaimă, își puseseră mâinile pe umerii fiilor lor adolescenți. Fecioarele strângeau, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simplu scutier: toți războinicii lui Balamber, inclusiv Khaba și Odolgan, precum și capii celor zece jagun, centuriile mingan-ului, știau să execute fără șovăială ordinele pe care li le transmitea, fiindcă Mandzuk vorbea numai în numele comandantului său, de care îl lega aceeași devoțiune absolută pe care în trecut o avusese față de tatăl său, valorosul Uldin. Pentru Balamber, Mandzuk fusese, după asasinarea lui Uldin, un fel de tată adoptiv, oarecum aspru, și un maestru magnific de arme, care făcuse dintr-un orfan rătăcit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vă fac pescari de oameni!“. În cinstea Paștelui, sora mea improvizase o scenetă a patimilor pe televizor: un crucifix poleit, înconjurat de zece iepurași pascali chinezești cu bonete tam o’shanter pe cap. Cred că aici e de găsit adevărata devoțiune față de Dumnezeu a surorii mele: în accesorii. Cu ani în urmă, înainte de a-l cunoaște pe Dave, am făcut o călătorie prin Europa împreună într-o vară și am făcut o vizită la Lourdes. Nu cred c-am văzut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fi putut spune câte ceva, fusese la fiică de câteva ori, și stătuse de fiecare dată câte o lună-două, dar ea nu era aici. Vorbi însă despre soțul Anei, conștiincios în îndatoririle lui de serviciu, ușor albit la tâmple, apoi de devoțiunea lui Lung și a soției acestuia față de toți ai casei, o comunicare inegală la prima vedere, dar întemeiată pe natura umană ce trece peste fictivele granițe sociale sau alte granițe inventate de oameni, și care se bizuie numai pe esența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
noi câți vom fi în preajmă, derutați, nu vom ști ce-i cu el, pentru că niciodată nu știm ce se întâmplă în clipa aceea finală, iar eu îl voi saluta ca pe un ostaș care și-a slujit timpul cu devoțiune, nepângărindu-și buna credință nici după schimbarea vremilor, după 1947 până acum, rămânând credincios, mai departe, memoriei pe care o păstra timpului său. Acum, la aproape patru luni de la plecare (vara la care mai gândea era de mult terminată), Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care participa toată lumea. Acum, cea mai mare parte a publicului nu participă la ritual, oamenii au devenit spectatori inerți și se duc la arenă pentru distracție. Aplaudă când văd sânge, ignorând semnificația divină. Munera, care altădată erau un rit de devoțiune în care le ofereai zeilor puterea și abilitatea ta atletică, așadar o legătură între oameni și zei, au fost reduse de împărați - vorbesc de Caesar, de Tiberius, de Claudius, de Nero - la un spectacol, pentru a-și atrage bunăvoința maselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
numai pentru că urmărește să aibă parte de glorie și arde de nerăbdare să culeagă el onorurile învingătorului. Soldații adunați în jurul capilor flavieni priviră tăcuți spre Antonius. Cu toții știau că Mucianus îl invidia pe Antonius Primus pentru curajul său și pentru devoțiunea pe care i-o purtau soldații. Mai știau și că invidia lui putea fi primejdioasă pentru legat. — Ai înțeles? insistă Tampius. N-ar fi mai bine să reflectăm asupra hotărârii tale, care acum i-a entuziasmat pe toți? Repet, Mucianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
veghează asupra noastră. — Nici un cuvânt despre maestru! Alți gladiatori, printre care și Flamma, vociferară indignați la auzul cuvintelor tracului. Acesta privi în jur neliniștit. — Dar nu voiam să-l vorbesc de rău pe maestru... Ca voi toți, am o profundă devoțiune pentru el, zise, lăsând cuțitul să cadă. Sper ca mâine să mă apere... Nu vreau să mor! Își sprijini capul pe masă și izbucni în plâns. — Ce zici, Orpheus? întrebă Skorpius, apropiindu-se și mai mult. N-ai curaj să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
depus ouăle aproape de fundul lui. Știa că micuții vor avea un locșor călduț în care să trăiască și suficientă mâncare până să se facă destul de mari ca să plece. Care e cea mai bună metodă să fii conștient de Dumnezeu? Calea devoțiunii sau cea a cunoașterii? Întrebările curgeau repede și cu furie. — Unii digeră peștele doar dacă e gătit într-un curry ușor. Alții sunt acri din fire și nu trebuie să mănânce pește marinat. În sud, e apreciat peștele gătit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
bine. Dacă tot avem puțin timp liber la îndemână, sugeră ea, mă întreb dacă nu ați avea chef de un pic de exercițiu, madame. — Așa-mi place, Media, spuse madame Iocasta, lăsând cămașa de noapte să-i cadă pe podea. Devoțiune. — E o plăcere, madame, a răspuns Media, venind către ea. Stop. Domnul Norbert Page era un ins micuț. Purta ochelari bifocali mici, cu rame de argint. Mergea cu pași mici. Bea în cantități mici. Mâinile-i schițară mici gesturi nervoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
capătul drumului, coborârea se închide în palma Lui. Prisăcarul așteaptă întotdeauna, răbdător, îndurător, întoarcerea norodului de albine... Nu am, totuși, încă în mine starea de rugăciune. Nu simt în mine, profundă, smerenia încât să mă rog Domnului cu toată încrederea devoțiunii. Rugăciunile mele au încă, chiar în pura lor sinceritate, fața unui târg pe care încerc să-l fac cu Dumnezeu: îl rog să-mi dea, promițându-i, chiar dacă nu în cuvinte, ceva la schimb. Instinctiv știu că, dacă mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
facă milă de acel sărman bătrîn care nu prea mai avea nimic pe lume decît să aștepte Întoarcerea fiului și parcă trăia din speranța de a recupera timpul pierdut grație unui miracol al sfinților pe care Îi vizita cu atîta devoțiune În capelele catedralei. Mi-l imaginasem ca pe un căpcăun, o făptură nemernică și răutăcioasă, Însă mi s-a părut un om binevoitor, orbit poate, pierdut, ca toată lumea. Poate pentru că Îmi amintea de tata, care se ascundea de toți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
asta? Evaluam toate aceste posibilități și multe altele, când el spuse: —Trebuie să-ți cer să ai răbdare. Asta aduse lucrurile Într-un oarecare impas. Să am răbdare? Nu știam sigur, dar nu părea să fie Începutul unui discuții despre devoțiunea lui față de mine. Cel puțin nu așa cum se Întâmpla În toate romanele de dragoste care se respectă. Ca de obicei, orice control pe care-l avusesem până atunci asupra limbii engleze dispăruse. Să am răbdare? am repetat. —Bette, vreau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
pe umărul drept, intonând Jurământul Fidelității. El trebuia să-l repete după mine. Vezi câtă organizare, câtă disciplină și ce preocupări profunde puteau avea niște fetițe de școală! Câtă seriozitate puneam în toate micile noastre ritualuri care ascundeau o mare devoțiune în prietenie, o credință puternică în sentimentul acesta atât de complex și încă ne înțeles! De cine te-ai apropiat mai târziu? — M-a iubit mult Domnița Ileana a României 1. Îna inte de a deveni stareță, a stat la
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
pe umărul drept, intonând Jurământul Fidelității. El trebuia să-l repete după mine. Vezi câtă organizare, câtă disciplină și ce preocupări profunde puteau avea niște fetițe de școală! Câtă seriozitate puneam în toate micile noastre ritualuri care ascundeau o mare devoțiune în prietenie, o credință puternică în sentimentul acesta atât de complex și încă ne înțeles! De cine te-ai apropiat mai târziu? — M-a iubit mult Domnița Ileana a României. Îna inte de a deveni stareță, a stat la Paris
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
și tatăl său, Hsien Feng e strict în legătură cu punctualitatea miniștrilor săi, dar nu și cu a sa. Ideea că toată lumea din Orașul Interzis trăiește pentru a-i sta lui la dispoziție i-a fost inoculată de mic. Se așteaptă la devoțiune și e foarte puțin sensibil la nevoile altora. Își programează întâlnirile în zori, uitând sau nepăsându-i că persoana convocată trebuie să călătorească noaptea. Nu se acordă niciodată o promisiune cu privire la ora exactă a întâlnirilor. Adevărul e că nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ca și cum ați vâna moartea. — Da, ca o molie care nu poate rezista flăcării. Întrebarea e: poate să facă altfel? — Dragostea este otrăvitoare în acest sens, dar nu se poate trăi fără dragoste. Vocea lui e fermă și sigură: Este o devoțiune involuntară. Mă tem că aceasta nu este singura mea privire în râul suferinței care se schimbă la nesfârșit. — Și totuși, inima dumneavaostră refuză să se protejeze. — Se poate proteja cineva de iubire? — Adevărul e că nu vă puteți împiedica să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
sa turbure pe contemporani cu visurile și cu scrisul lui, am cășunat și eu discuții, controverse și schisme, declară el. Unii nu se pot împacă cu limba mea literară; alții mă găsesc prea bigot și moralizam; alții ― cu mai multa devoțiune și mai puțină jertfă deșartelor frumuseți pământești... Îi rog pe toți să citească și să recitească bucata mea Trandafirii. Bucata aceasta rezumă, lămurește și simbolizează surprinzător toată simțirea și toată literatura mea." Dacă e așa, îmi zic, hai să citesc
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de cauciuc, tocul unei umbrele. Își ștergea, din când în când, cu o fină batistă albă, fața transpirată de arșița primăverii, dar și ochelarii, fruntea, barba. Am stat de vorbă cu studentul, când și-a revenit. Mi-a confirmat extraordinara devoțiune, bucuria pe care o reprezenta Mila. Amor să fi fost sau sex, cum se spune azi, nu mă interesează. O inițiere afectuoasă, asta era. Nu doar a trupului, poți fi sigur. Terapia unei concentrări care pune răul în paranteză. — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plecăciuneși Își flutură degetele de cele două părți ale turbanului, atrăgând inevitabil râsetele grosolane ale cetei de gură-cască. — Cum am putut oare să nu-l recunosc pe cel care a scris acest rubai atât de plin de cucernicie și de devoțiune: Carafa de vin, o’ Doamne, mi-ai spart-o! Iar ușa bucuriei, o’ Doamne, În nas mi-ai trântit-o! Din stângăcie, Tu mi-ai vărsat pe pământ rumenul vin! (De pământ să mi se umple gura!), oare erai, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
apropie cutioara de ea. Am văzut că la căldură agata nu se mai distingea și În locul ei apărea o miniatură foarte fină, În verde-albăstrui și auriu, reprezentând o păstoriță cu un coșuleț de flori. O Învârti Între degete cu o devoțiune absorbită, ca și cum ar fi răsfoit o carte de rugăciuni. Își dădu seama că mă interesa, surâse și puse obiectul la locul lui. „Tulburare? N-aș dori, scumpă doamnă, ca, pe lângă faptul că sunteți perceptivă, să fiți și exagerat de sensibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de autori pe an, și Manuzio Își Încheie totdeauna bilanțul cu sume mari la activ. Și fără remușcări: Împarte fericire. 40 Lașii mor de mai multe ori Înainte de a muri. (Shakespeare, Julius Caesar, II, 2) Întotdeauna simțisem o contradicție Între devoțiunea cu care Belbo lucra pentru autorii săi respectabili de la Garamond, Încercând să scoată cărți de care să fie mândru, și pirateria prin care, nu numai că participa la tragerea pe sfoară a nefericiților de la Manuzio, dar Îi trimitea În via
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]