773 matches
-
tuturor religiilor și mesajelor spirituale, lăsînd dialogicii lor grija de a dezvălui trama profundă care le unește. Începem să înțelegem că această cultură planetară nu reclamă nicidecum o omogenizare, ci, dimpotrivă, dezvoltarea liberă a culturilor prin intermediul formelor complexe de schimburi dialogice. Abandonînd pentru totdeauna ambiția de a se erija în punct de vedere unic și raționalizator, Europa poate juca în raport cu celelalte culturi rolul punctului de vedere diferit și neașteptat, care facilitează cunoașterea și dezvoltarea prin sine însuși. Abandonînd pentru totdeauna rolul
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
pe Blake să formuleze concluzia inevitabilă: "A Poet a Painter a Musician an Architect: the Mân / Or Woman who is not one of these is not a Christian" (E: 274)137. În toate aceste exemple selectate, Blake face apologia comuniunii dialogice dintre antropic și divin prin medierea religiei. Ideea că Biblia este un mijlocitor al contemplației se regăsește și în poezia lui Friedrich Hölderlin. În Patmos, apare același scenariu blakean al oamenilor înnobilați de codul sacru, care acționează deopotrivă că stimulator
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
blakeană pentru reificări retorice este reiterata magistral în acest fragment liric dens, deoarece locul magic sus-menționat se presupune a fi creat de acțiunea conjugata a cuvintelor inspirate rostite de oamenii din Eternitate, fapt care-i conferă și un atribut distinct dialogic: "And it is thus Created. Lo the Eternal Great Humanity / To whom be Glory & Dominion Evermore Amen / Walks among all his awful Family seen în every face / Aș the breath of the Almighty. such are the words of mân to
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
prin el atât vorbirea personajelor, cât și pe aceea a naratorului, este principala sursă a umorului la Creangă. El este în același timp și una dintre modalitățile esențiale prin care eroii basmelor sunt individualizați. Poveștile lui Creangă au o structură dialogică specifică, ceea ce le dă o mare putere de reprezentare scenică. Spre deosebire de creatorul popular de basme, care e interesat mai curând de latura epică, de evenimențialul în sine, Creangă manifestă o preferință netăgăduită pentru plăcerea de a reda întâmplările prin dialog
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
protagonistul acțiunii, tu deuterogonistul, destinatarul și antagonistul acestei acțiuni și el martorul și raisonneur-ul; toate, personaje distincte sau instanțe psihice ale aceluiași personaj. Arhipersonajul construit pe principiul eului este monologic. Cel clădit pe relația dintre eu și tu este personajul dialogic, iar cel care alături de conștiința sa și de conștiința aproapelui dezvoltă și o conștiință a celuilalt, a privitorului este personajul trialogic. Acesta din urmă este personajul teatral, supraeul moral, sinele inconștient care se revelează (cum îl identifica criticul prima oară
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
și/sau a plăcea. O dublă intenție poate fi postulată și prin a instrui, fără a renunța la a amuza. Ampla dezbatere din epoca clasică referitoare la povestire corespunde întru totul modulului A1. Acestei atitudini, orientate din punct de vedere dialogic către celălalt la producere, îi corespunde, în mod simetric, faptul că a înțelege un text constă întotdeauna în a surprinde intenția care se exprimă aici sub forma unui macro-act de limbaj explicit sau care derivă din ansamblul textului. Această mișcare
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
enunțări specifice în cadrul căreia propoziția secundară (relativă) îi va întregi sensul. Atunci când Bahtin arată caracterul autonom al anumitor propoziții de deschidere și de închidere a unei povestiri, insistă asupra faptului că această aparentă autonomie este preluată de funcția textuală și dialogică: "Sunt, într-adevăr, propoziții de, am putea spune, "avant-post", situate exact pe linia de demarcație, acolo unde are loc alternanța (schimbarea) de roluri dintre subiecții vorbitori" (1984: 297). Existența unor astfel de propoziții a fost confirmată, de atunci, prin studiul
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la fapte, intertextul cu trimitere la discursul dreptei clasice, care acuză Frontul popular de dezastru și care asociază Uniunea de stânga cu evocarea evenimentului din 1936, votul națiunii ca formă de răspuns la discursul Președintelui său etc. Această natură profund dialogică a discursului nu trebuie totuși să fie confundată cu modul de îmbinare secvențială pe care o voi desemna cu termenul de "dialog". Principiul dialogic nu conferă în mai mare măsură dialogului un loc de prim ordin sau aparte -, la fel
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
din 1936, votul națiunii ca formă de răspuns la discursul Președintelui său etc. Această natură profund dialogică a discursului nu trebuie totuși să fie confundată cu modul de îmbinare secvențială pe care o voi desemna cu termenul de "dialog". Principiul dialogic nu conferă în mai mare măsură dialogului un loc de prim ordin sau aparte -, la fel cum referința nu transformă descrierea în categorie generală de limbaj. 5. Structura compozițională a textelor Structura globală a textelor nu se explică în totalitate
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cuvintelor, obțin efectul invers al cremei anticelulită a surorilor Fragin: spre deosebire de ceea ce face Dominique când povestește, cu cât pun mai multă pomadă, cu atât textul meu se umflă fără a fi cuiva de trebuință. (1987: 157: 158) Așa cum arată "principiul dialogic", structura narativă căreia îi alăturăm gramaticile povestirii nu este decât superficial omogenă: Enunțurile foarte dezvoltate și care reprezintă producția unui unic interlocutor [...] sunt monologice doar prin formă, însă prin structura lor semantică și stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
principiul dialogic", structura narativă căreia îi alăturăm gramaticile povestirii nu este decât superficial omogenă: Enunțurile foarte dezvoltate și care reprezintă producția unui unic interlocutor [...] sunt monologice doar prin formă, însă prin structura lor semantică și stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin tradus în Todorov 1981: 22). Cum se integrează principiul dialogic în structura povestirii? Este unul din punctele majore la care o naratologie lingvistică se străduiește să răspundă. Teza lingvistică de bază a principiului dialogic este următoarea: "Orice discurs este
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
decât superficial omogenă: Enunțurile foarte dezvoltate și care reprezintă producția unui unic interlocutor [...] sunt monologice doar prin formă, însă prin structura lor semantică și stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin tradus în Todorov 1981: 22). Cum se integrează principiul dialogic în structura povestirii? Este unul din punctele majore la care o naratologie lingvistică se străduiește să răspundă. Teza lingvistică de bază a principiului dialogic este următoarea: "Orice discurs este orientat către un răspuns și nu poate fi scutit de influența
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
stilistică, ele sunt, în esență, dialogice" (Bahtin tradus în Todorov 1981: 22). Cum se integrează principiul dialogic în structura povestirii? Este unul din punctele majore la care o naratologie lingvistică se străduiește să răspundă. Teza lingvistică de bază a principiului dialogic este următoarea: "Orice discurs este orientat către un răspuns și nu poate fi scutit de influența profundă a discursului-replică prestabilit" (Bahtin Voloșinov 1977: 103). Regăsim o altă formulare, în traducerea lui T. Todorov: În orice enunț este indispensabilă, pentru a
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sau unor mișcări argumentative inserate unele în altele. Schema simplificată de bază corespunde celor afirmate mai devreme: Această schemă de bază nu exclude restricțiile despre care s-a vorbit mai sus. În plus, acestea trebuie să fie completate din perspectiva dialogică, a cărei importanță a fost deja subliniată: "Un discurs argumentativ [...] se situează întotdeauna în raport cu un contra-discurs efectiv sau virtual. [...] A susține o teză sau o concluzie înseamnă întotdeauna a susține împotriva unor alte teze sau concluzii." (Moeschler 1985: 47). Putem
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sine, și ar trebui mai degrabă introdusă în tipologia lui Werlich. Cu alte cuvinte, o conversație cuprinde atât fragmente argumentative, narative, instructive etc., cât și, așa cum este firesc, realizări ale funcției fatice, care are ca scop unic menținerea comunicării. Caracterul dialogic al conversației va face diferența dintre realizările conversaționale și alte tipuri de realizări textuale. Astfel, monologul, spre deosebire de dialog, nu permite intervențiile unui interlocutor. În plus, conversația este diferită prin caracterul de spontaneitate, împreună cu fenomenele pe care acesta le presupune, precum
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
reprezintă producția unui interlocutor de exemplu: discursul unui orator, cursul unui profesor, monologul unui actor, reflecțiile unei singure persoane spuse cu glas tare sunt monologice doare prin forma lor exterioară, însă prin structura semantică și stilistică, ele sunt, în esență dialogice.( Citat din Todorov 1981: 292) Dialogul, ca formă textuală, nu este decât manifestarea cea mai spectaculoasă și cea mai elocventă a unui mecanism enunțiativ complex și aici se cuvine să facem distincția dintre o astfel de succesiune a replicilor și
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
centrul activității enunțiative o polifonie și un dialogism cu rol constitutiv. Nu doar lingviștii, psihanaliștii și psihologii analizează acest caracter eterogen fundamental al vorbirii, ci acesta reprezintă subiectul fundamental al operelor unor scriitori importanți precum Dostoievski sau Nathalie Sarraute. "Principiul dialogic", atât de îndrăgit de grupul de lingviști reprezentat de Bahtin, relativizează foarte mult aceste distincții care acum se încearcă a fi evidențiate pentru a putea pune în opoziție formele monologale (povestirea, descrierea, argumentația și explicația) cu forma dialogală și pentru
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
al acestei interacțiuni, fără intervenția directă a celuilalt. Însă aceasta nu înseamnă că scriptorul nu poate introduce un dialogism profund, anticipând întrebările interlocutorului, de exemplu, imitând posibilele momente de întrerupere, introducând un simulacru de relație intersubiectivă. O descentrare a tipului dialogic reprezintă cu siguranță baza structurii enunțiative specifice doar scrisorii 32. Pentru a putea face trecerea de la secvență unitatea constitutivă a textului dialogal definit ca cea mai mare unitate dialogală la unitatea constituentă, trebuie ca mai întâi să definim schimbul ca
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
în textul dialogal. Pentru o lingvistică textuală, studiul monologului narativ are o dublă intenție: insistă, pe de o parte, asupra problematicii inserției secvențelor eterogene de tip: [conversație [povestire] conversație] și permite, pe de altă parte, o vizualizare a naturii profund dialogice a schimburilor narative. Prin ceea ce numim astfel povestirea în conversație se subliniază deschiderea și co-construirea unei povestiri de către naratorul-recitator și interlocutorul său. Apare în acest fel o triplă problematică: cea a structurii interne (intra-textuală) a monologului narativ, cea a
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Această Intrare-prefață este precedată chiar de un fel de Rezumat (v 476), o mărturisire care transformă povestirea ce va urma într-o explicație-justificare a faptei înfierate, aceea de a primi un bărbat în casă fără permisiunea soțului (v. 479-480). Caracterul dialogic al povestirii apare în cererea formulată de către Arnolf: "Povestește, te rog, de-a fir a păr." (v. 483). În plus, nucleul Complicație-Pn2 din versurile 503 la 520, Acțiunea-evaluare-Pn3 de la versurile 512 la 528 și Rezoluția-Pn4 de la versurile 529 la 534
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
secvențiale. Am văzut că actualizarea prototipului dialogal este cu siguranță mai flexibilă decât celelalte cinci. Spre deosebire de alte forme elementare de compoziție, structura cadru a textului dialogal, în ansamblul său, este foarte bine organizată. Secvențele fatice și tranzacționale care construiesc textul dialogic nu sunt formate dintr-un număr restrâns de macro-propoziții. Fiecare secvență, fatică sau tranzacțională este compusă din schimburi al căror număr nu este întotdeauna previzibil. Fiecare schimb care corespunde nivelului macro-propozițional, în general, este compus dintr-un anumit număr de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
pas asupra naturii reale a conflictului dintre om și divinitate. În consecință, tragicul și melodramaticul nu reprezintă niște categorii dramatice aflate în antinomie (cum crede Smith), ci niște modalități complementare de construcție a dramei moderne, abia aceasta având o dimensiune dialogică și personaje complexe, cu psihologii hieroglifice 64. Pe scurt, în teatrul modern, după cum am anticipat, tragicul definește o perspectivă a lecturii și a contemplației (trezind spiritul analitic, ambiția cunoașterii de sine), în timp ce melodramaticul reflectă o perspectivă a trăirii directe, nemediate
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de tinerețe dedicate teatrului grec criticul părea să fie mult mai tolerant, câtă vreme, în ciuda profesiunii de credință impresioniste, găsea cu cale să atribuie emoțiilor estetice (psihologic vorbind, cu nimic superioare celorlalte "emoții") o funcționalitate psiho-morală, determinată de caracterul fundamental dialogic al dramei. În plus, dialogismul se vedea confirmat în ideea atât de dragă romanticilor că omul își poate exprima nestingherit libertatea interioară; altminteri, când forma artistică mutilează omul, transformându-l într-o ființă fără libertate, deși emoția estetică e de
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
trăiască dragostea ca pe o formă de elevație, în maniera unui spectacol sublim și ridicol deopotrivă (de unde și "comedia" semnalată în titlu). De aceea, dacă forma epicului e dictată de psihologia personajului, narațiunea va păstra mereu, în roman, acest aspect "dialogic", în spiritul naturii scindate a personalității "eroului" lovinescian, cum și al confruntării dramatice cu alteritatea feminină (bărbatul se raportează obstinat la trecut, pe când femeia se agață doar de prezent), pe fondul unui simbolism ambivalent, circumscris de leitmotivul oglinzii. Sub semnul
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care acestea din urmă apar. Regulile lingvistice și vorbirea cotidiană facilitează existența unei chintesențe formale, care se revitalizează la fiecare schimbare de vor-bitor, și spații de expresie și de reînsușire a sensului. Constrîn-gerile universurilor de cunoaștere a societății sînt aici dialogic detaliate, reprelucrate, deformate și explorate (cf. P. Bourdieu, Ce que parler veut dire: l'économie des échanges linguistiques, Paris, Fayard, 1982). Nu există, desigur, o disociere profundă între cogniții (categorii, scheme, scripte, prototipuri, atribuiri...), pregnanța dimensiunii colective și discurs (gramatica
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]