697 matches
-
fel de amintire a vechilor incendii pe care le suferiseră zidurile în timpul invaziilor tătare. Când se arăta locuitorilor orașului, urcase deja de trei sulițe pe cer, proțăpit pe creneluri. Petrache era singurul locuitor al orașului care putea vedea, nestingherit, răsăritul. Dibuise un ungher în care colțurile de piatră ieșeau din ziduri la o distanță de un cot unul de altul, alcătuind un fel de trepte - sau poate că asta și fuseseră pe vremuri, când păzitorii trebuiau să vegheze câmpia. Mângâie lemnul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare, ridică piciorul și-l petrecu de partea cealaltă a calului. Apoi își făcu loc mai bine călare, în spatele lui, încercând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să golească aerul din jur cu o putere ce nu era o suflare de vânt, dar îndoia vârfurile copacilor, le rotunjea, făcând ca lumea să pară lipsită de muchii și unghiuri. Se opri în fața porții. Scoase cheia și o vârî, dibuind, în gaura încercuită cu o placă de fier bătut. Porțile se deschiseră singure, de parcă cineva le-ar fi tras dinăuntru. Curtea era ca totdeauna și totuși nu era. Soarele, ajuns până aproape de creneluri, așezase un nimb de lumină pe creștetul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sentimentul că împotriva lui stă cineva. După vreo douăzeci de pași se abătu de la cărarea pietruită și o luă pe un drumeag ce înconjura muntele. Puțin după aceea, locul se lărgi de vreo doi stânjeni lungime și tot atâția lățime. Dibui, prin penumbrele care se îndeseau, niște pietre și mărgini cu ele câteva palme de loc pe care desfăcu legătura de crengi. Deșertă deasupra o sticluță cu gaz și le dădu foc. Ramurile se aprinseră dintr-odată, de parcă focul zăcuse până
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
n-o începuse. Și pe care doctorul Pantelimon părea s-o continue cu el însuși. — Sufletul e ca o pasăre scăpată din laț, auzi Cosmina în urma ei. Lațul s-a rupt, iar noi ne-am izbăvit. Tocmai deschisese poarta, după ce dibuise mânerul pe în tu neric. Noaptea căzuse repede, felinarele încă nu apucaseră să se aprindă. Ea se întoarse, surprinsă. Vocea venea de foarte aproape, îi șoptise la ureche. Dar lângă ea nu era nimeni, doar pe trotuarul celălalt, silueta uscățivă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se înșelase. Mai bine două nefăcute decât una făcută. Își înșfăcă de pe trotuar farfuria de tablă, pe care o îndesă la piept, încheindu-se peste ea. Orbul apucă, pe bâjbâite, frânghia de la căruțul lui Coltuc. Știau încotro să se îndrepte, dibuiseră locul din zori, nimeni nu i-ar fi căutat acolo. Atâta că trebuiau să ajungă la colțul celălalt, dinspre Moșilor Vechi, și apoi printre gangurile clădirilor părăsite. — Mai repede, gâfâi Costică Ologu, dar știa și el că mai repede nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dacă nu era nimeni în jur, odată căzut, nu se putea ridica singur, era ca un cărăbuș răsturnat pe spate. Închise ochii, amăgindu-și ațipeala cu căldura plitei și cu mirosul zemos de mâncare. Și-o închipui pe soră- sa dibuind pe întuneric căpețelul de lumânare și așezându-l în colț. Apoi, potrivind lemnul pe butuc, măsurând din priviri grămăjoara de surcele și socotind pentru cât timp le va ajunge. În capătul străzii Busolei era un atelier de tâmplărie. În schimbul unei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ei. Ce-i, mă, șontorogule ? spuse, cu un glas gros și dogit, ca o gheață crăpată. Ce strigi așa la lume ? — Dă-i tu, mamă, ăstuia micu’ să mănânce. Noi nu ne pricepem. — Tu cine ești ? întrebă orbul, căutând să dibuie cu privirile lui uscate. — E Panselia, repetă Ologu. E tot ca și noi, pe străzi, da... altfel... Fane Chioru întinse mâna spre ea. Panselia se feri, privind întrebător spre Ologu. Acesta încuviință și atunci femeia se apropie până când degetele orbului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e abia 1 De cembrie... Jandarmii roboteau împrejurul mașinii, de fapt un fel de camion. Dădură prelata la o parte, să coboare cei dinăuntru. Se vedeau, în remorcă, niște cazane care răspândeau în aerul rece aburi rotunzi. — Miroase a fasole, dibui orbul, care simțea toate încrețiturile aerului, ca liliecii. — Eu simt mai degrabă miros de prăjeală, adăugă șchiopul. Cârnați... Aromele se împletiră și începură să urce dealul, pe deasupra capetelor. Spinările se neteziră, capetele se întoarseră. — Se dă mâncare, înțelese Costică Ologu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
simt mai degrabă miros de prăjeală, adăugă șchiopul. Cârnați... Aromele se împletiră și începură să urce dealul, pe deasupra capetelor. Spinările se neteziră, capetele se întoarseră. — Se dă mâncare, înțelese Costică Ologu, sărind pe loc, păsărește. Să mergem și noi ! Orbul dibui pe jos funia căruțului pe care era priponit Coltuc și porni la vale. Ologu țopăia în jurul căruțului, grăbind bâjbâiala orbului. Nu erau însă singurii care price pu seră. De unde până atunci mulțimea urca și cobora, dinspre vârful dealului se croise
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trăgeau deoparte, ca să mănânce cu mâinile, înghițind pe nemestecate, și să se poată întoarce la reduta din jurul camionului pentru o nouă năvală. Primul se dezmetici Ologu, se târî în coate, trăgându-și piciorul ca pe o coadă de șopârlă, până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lipsită de dinți, iar buza de jos, umedă, ca a unuia care își caută cuvintele. Și asta fu tot ce găsi să spună : — Sărut mâna... Rada îl salută scurt, de parcă ar fi așteptat mai mult. Nu mă cunoașteți ? întrebă el, dibuind, ca și cum ar fi încercat cu talpa o pojghiță de gheață. Rada clătină din cap, încă neștiind cum să i se adreseze. — Nu v-a spus domnu’ căpitan... ? — E căpitan ? întrebă ea, intrând în vorbă pe nebăgate de seamă. — Știu gradele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
râdă pe diverse voci, mai puțin Magdalena, căreia tusea i-o luă înaintea râsului, și Mierlă, care ciripi gureș. La un alt semn se opriră brusc, continuând să se uite cu interes, mai ales Isaia, cu bucuria celui ce a dibuit, în sfârșit, poziția potrivită în care să-i așeze pentru a-i hăcui. — Bine, hotărî Calu. Ziceți că-i al vostru mormanu’, atunci așa să fie. Luați-l în spinare și cărați-vă de- aicea cu el ! — Ba cărați-vă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e momentul să intervină : Nu mai călcați primprejur ! Nu atingeți nimica și nu ziceți la nimeni ! Mai bine vedeți-vă de treabă ! Lumea nu dă două parale pe noi, de ce-am da noi mai multe parale pe lume ? Puțică dibuiră pe undeva un rest de prelată, acoperiră mâna cu ea și, după ce Isaia bâigui ceva despre veșnica pomenire, cam fără chef, căci între timp i se uscase gura, se depărtară fără să se mai uite înapoi. Totuși, ceva ce nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dar poate că fereala le era zadarnică, monștrii nu aveau ochi, capetele lor nu păreau să-i bage în seamă. În spate, huruiala devenise asurzitoare, muntele se nărui, pântecul i se făcu țăndări și măruntaiele se risipiră. Nu trebuiră să dibuiască drumul, căci prin mărăcinișuri nu exista niciun drum. Chisăliță se opri să-și smulgă scaieții agățați de pulpanele prea largi și alergă după ceilalți. — O să se facă la loc, gâfâi. Grămada asta de gunoi... câtă vreme există orașul. Sau te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai nevoie, neapărat, de o grindă. Am văzut io odată pe unu’... Ce făcea ? — Atârna de o creangă. Dacă n-ai fi văzut cum i se bălăngăneau tălpile, ai fi zis că stă și așteaptă autobuzul... Când colo... Mergeau încet, dibuind prin câmpia arsă de soare, unde nu se vedea nicio cărare. Smocurile de iarbă se ridicau la loc, înghițindu-le urmele, de parcă nici n-ar fi fost. — Auzi, șefu’, spuse Chisăliță, tot căutând o cărăruie spre undeva. Povestea aia cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prinse bărbia în palme, cu ochii îngustați. Atunci îl vedea, ședeau față în față, moțăind amândoi resemnați, el de o parte, norocul de alta. Semănau în multe privințe, norocul nu ajungea nici el cu picioarele la pământ, bălăngănindu-le și nedibuind. Era îmbrăcat cu aceleași haine purtate îndelung, cu guler subțire, mototolit. În toată înfățișarea sa, norocul lui Jenică avea un aer chiar mai trist decât el. Asta îl făcu să nu se aștepte la cine știe ce atunci când îi întinse mapa cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de două ori peste coapse și, sărind câte două trepte, ajunse la ușa de la etajul al doilea odată cu gospodinele de la primul etaj, care, nedezlipindu-se de tigăi, se ajutau de ele ca de niște aripi. În urmă veneau bărbații, mai degrabă dibuind scările, cu ochii împăienjeniți de băutură. Maca își făcu loc și împinse ușa. Bătrânul zăcea pe spate, cu ochii larg deschiși, tremurând tot. Dinții îi clănțăneau ca niște castaniete, iar capul îi dârdâia, în același ritm. Bâiguia, speriat de ceva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
țoiul lui de țuică. Ciocniră, îl dădu peste cap și decise : Gata, am cam terminat pe ziua de azi. Acuma începe treaba găliganului. — Doar nu-l pui să spele paharele, pufni Maca, amintindu-și cum se opintea, fără s-o dibuie, să scoată țigara din pachet. — Nici vorbă. Treaba lui e, cât sunt clienți, să stea cu ochii pe ei să nu plece vreunul fără să plătească ori să nu șterpelească ceva de pe tejghea. Și, când se împuținează și rămân doar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privire necruțătoare. Întinse pumnul spre ei : — Vă cunosc... scrâșni. Credeați că nu vă cunosc... Vă știu pe nume pe fiecare... Nenorociților... Coate-goale ! Așa credeai, mă ? se întoarse spre Maca. Dacă-ți lași lațele astea nespălate, ziceai că n-o să te dibuiesc ? Și ăștilalți... De cine vă ascundeți voi, mă ? — Așa se vede de la tine ? Că ne ascundem ? — Că faceți pe voi de frică. Așa se vede... Unde ați fost douăzeci de ani ? Atâta frică am băgat în voi, că nu v-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-și greșească ținta, apoi oftară ușurate și se lăsară cuprinse de moliciune. Frunzele redeveniră cum fuseseră și jocul își recâștigă noima. Pe tavan planta urca în arcade și Magul frunzelor fremăta, cu capul în jos, ca liliecii. Jenică le dibui în mormanul de hârtii pe cele mânjite de sânge și devenite lipicioase. Atunci îl găsi pe al o sutălea. Îl rupse și citi, cu privirile împăienjenite : „mai trage o dată“... Încă o dată, își spuse Jenică, scrijelind cu vârful foarfecelui încheietura stângă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nici el nu mai întoarse capul după ele. Scoase tolba de pe umăr și o aruncă. Se întuneca. Șoseaua largă, care acum nu ducea nicăieri și nu avea decât un mal, părea un râu nemișcat. Maca opri motocicleta și stinse luminile. Dibui o sticlă de plastic din cutia ținută ca portbagaj. Băgă un furtun subțire în rezervor, supse din el până simți gustul uleios, apoi puse furtunul la gura sticlei și ținu așa până ce firul de benzină se subție. Motocicleta rămase sleită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai ouă. Puii, când ies, îi vindem să plătim și noi dările. Situația fiind desperată, se ținu un scurt consiliu între pietrar, gazdă, nevasta acestuia, fetele lui, de treisprezece și zece ani, soacra, a cărei rezoluție fu de a se dibui ouă și brânză la câteva babe care se presupunea a mai fi având. Fetele primiră sarcina de a executa misiunile, și mama lor însăși, ieșind la pârleaz, strigă la vecinele ei. Întâi se ivi o bătrână, care adusese în mâna
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
meargă la substanța lucrurilor, să descopere ceva nou, fiind veritabil pasionat pentru știință, fie și în maniera lui cam naivă, în vreme ce Gonzalv strângea numai bibliografie, cu grija continuă de a găsi pe ceilalți în culpă. Voluptatea lui Conțescu de a dibui și dezlega enigme avea acest rezultat că sugera elevilor cu inteligență mai suplă asociații, care la unul din ei, eseist de mare merit, G. Călinescu luă forma unei adevărate filozofii a naturii. În scurt, maestrul era inferior intelectualicește școlarilor pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în familie de un terorist, pentru a scutura inerția neamului său. Asta îndreptățea pe Max să îmbrățișeze ideile cele mai riscate și potrivnice, în aparență, clasei sale. Era alintat ca banditul, declasatul familiei. Max era căsătorit cu o pianistă unguroaică dibuită pe la Cluj și care avea relații cu mediile cele mai cabotine, pretîndu-se la orice combinații. Astfel, fu într-o vară pianistă în mica orchestră a teatrului de vară "Volta-Buzești". Cu toate astea, Hangerliu pretindea că nevastă-sa este din familia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]