1,805 matches
-
peticul de sub buric și dintre picioare, Încercând să-și Închipuie cum arăta și cum se mișca - dacă se mișca - ceea ce era nedrept de ascuns. Printre aburii tescovinei, scamatorului Îi răsărise un gând. O chemase pe nevastă după cortină, În timp ce la difuzor se auzea un marș, stătuse puțin de vorbă cu ea, apoi se Întorsese și urlase către sală: „La cererea onoratului public, repetăm numărul cu Îngrozitoarea și ferocea bestie din junglă!”. Schimbase muzica și, de data asta, femeia dezbrăcată Își legăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aur, casetofoane și țoale de la vaporeni. La botezurile copiilor săi plătise pe cei mai vestiți și scumpi cântăreți, care, la cererea publicului - se strângea jumătate de sat În fața cortului cu petrecerea -, dar și pentru teancuri de sute albastre, slobozeau În difuzoare cântece fără perdea. Lumea prinsese slăbiciunea șoferului, știa că-i place să se dea mare cu bogăția și puterea lui și-l stârnea, mai ales când se Îmbăta nițel, să le dea artiștilor bani ca să lucreze peste timpul stabilit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lemn ale cinematografului lui Ghiță Bulgaru erau mutate de-a lungul pereților și Îngrămădite pe scenă, iar În spațiul rămas aflat gol țopăiau iubitorii de discotecă - se dansa după muzică occidentală Înregistrată prost, la a douăzecea mână, slobozită din niște difuzoare uriașe care hârâiau, pocneau și bubuiau, scuturând de praf pânza destrămată (cândva gălbuie) ce le acoperea -, În astfel de zile, zic, nea Mitu Păcătosul scotea și el de-un rachiu dându-le Înfierbântaților cheia de la lacătul cel greu al magaziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cine era cu adevărat misteriosul pasager. Nici măcar el, care-l adusese la bord nu știa prea multe deși încerca să ascundă acest lucru. Gândurile îi fură întrerupte neplăcut pentru a doua oară în ultima jumătate de oră când unul dintre difuzoarele încastrate undeva în perete pârâi sec: - Avem probleme pe punte cu Gardienii, recunoscu el vocea ofițerului de serviciu. II. Locotenent-gardianul Kaan pășea arogant și plin de importanță în urma celor patru membri ai echipajului de pe "Rândunica" care-l conduceau către puntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
stai cât se poate de departe. — OK, zic ezitând. Dacă așa vrei tu, am să plec... — Nu ! Se Întoarce stresată spre mine. Nu pleca ! M-am răzgândit. Vreau să fii aici ! — OK, zic și mai șovăitor, exact Înainte ca un difuzor prins În perete să Înceapă să zbiere „Mai aveți cinșpe minute !“ — Hai că mă duc, zic. Să te las să te Încălzești. — Emma. Lissy mă ia de braț și mă fixează intens. Mă ține atât de strâns, că mă doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu un bărbat care s‑a apucat de circ la șaizeci și cinci de ani, spune Rory. — ...și vom da 5000 de lire în cadrul concursului. Ghicește! La revedere! Toată lumea îngheață în poză, apoi, în momentul în care muzica de generic răbufnește în difuzoare, se relaxează brusc. — Și zi așa, Becky... aud că pleci la New York, zice Rory. — Da, spun, radiind de încântare. Pentru două săptămâni! — Ce frumos! zice Emma. Dar cu ce ocazie? — Nici o ocazie... Ridic vag din umeri. Așa mi‑a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nou peste câteva momente pentru a afla mai multe despre povestea noastră de azi: povestea tragică... îhm... șovăie, ascultând ce i se spune în cască... sau, mai degrabă, povestea... ă... despre triumful... ă... Jingle‑ul de generic izbucnește dintr‑un difuzor și ea aruncă o privire iritată spre cabina producătorului. — Să se hotărască naibii odată! Mai vorbim, zic și mă ridic. Trebuie s‑o șterg. — S‑o ștergi? zice Emma. Dar nu poți să pleci acum! — Ba bine că nu. Duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
denunță mâine? Du-ți liniștită bicicleta, n-ai nimic altceva de văzut decâtumbra acelorași uniforme SS În aceleași bine știute vitrine, mergi fără teamă, n-ai să auzi nimic altceva decât cadența cizmelor, pocnetul tocurilor lipite, strigătul scurt, automobilul cu difuzor a dat colțul, o mănușă albă dirijează Învălmășeala trotuarului spre care Îți târăști bicicleta, fă-te că nu-l observi pe civilul postat lângă vitrina cofetăriei cu mâinile la spate, Împinge-ți mai repede bicicleta spre locul arătat, grăbește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să mai văd o dată ceea ce a trebuit să văd din copilărie... Crezi că nimeni nu ne urmărește cu binoclul din tribune, din balcoane? Nimeni nu ne Împarte În grupuri, nimeni nu ne dirijează de la capătul șirurilor de bănci? Nu sunt difuzoare care să ne Întărească ovațiile, nici arme automate, Îndreptate spre noi de la ferestrele care ne Înconjoară? Suntem aici doar noi, cei care zi de zi coborâm disciplinați În adăposturi, zâmbind patrulelor? Noi singuri, orfanii, văduvele, părinții Îndoliați, damele de consumație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la noi un fel de sport popular. Ca să-l joci, îți trebuiau un aparat de radio, degetul mare și arătătorul, cu care căutai postul dorit, apoi totul mergea așa: între zece seara și miezul nopții, urechea tatei stătea lipită de difuzor, parcă acolo crescuse. El alegea și scotea vocile din supa de zgomote, supa curgea din văzduh, iar eu deseori îmi puneam întrebarea cum găsește ea drumul până la noi în bucătărie. Pe aparat erau niște puncte mici, verzi, care dansau după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
aparatul de radio și aburi. Uneori vocea de la radio părea să se depărteze, alteori se auzeau numai șuierături și scârțâituri. Era ca acasă, noaptea la ora unsprezece, când se transmitea la radio emisiunea politică și urechea tatei stătea lipită de difuzor. „Tăcerea asta încremenită din oraș... Vezi oameni pe străzi, e adevărat, dar toți sunt înspăimântați și rătăcesc parcă fără țintă” , a spus mama. „Centrul orașului mai e în picioare?” a întrebat tata. „Am avut noroc, în orașul nostru pare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
doi pași către mine. „Tinere, știi să saluți ca un soldat? Nu e altfel decât la voi, pionierii. Iei poziție de drepți și duci mâna la frunte.” Eu salut, iar adulții râd. Urcăm în mașină și motorul pornește. Dintr-un difuzor se aude vocea tovarășului. E zece august, două săptămâni înainte de marea sărbătoare națională. Tovarășul ține o cuvântare la radio. Mașina înaintează și trece de barieră. Vocea de la radio spune: „Vom face totul ca să ne eliberăm de capitalism și imperialism”. „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
puțin să o fac cu clasă. În jur, pe scaune înalte cu picioare de nichel, femei de treisprezece ani îndesate în blugi strâmți, care le trădau și mai bine lipsa de forme, sau în fuste fosforescente, roz ori verde-praz. Din difuzoare curgea o voce aspră, care se răstea la noi pe un fond muzical cu multă percuție: „poți să intri la mine în cartier, dar ai grijă ce spui”. Am bănuit că erau cei de la BUG Mafia. Știam de ei de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se întorsese mintal la fericita vârstă a adolescenței. N-am apucat să sorb Pink Beach-ul de sub umbreluța portocalie înfiptă în pahar. Sabina a țâșnit afară din Cazinou la fel de brusc precum intrase. Am alergat după ea. În spatele meu, vocea grohăită din difuzoare mă sfidă încă odată: „când tu mâncai iaurt și sana/eu vindeam marijuana!” Ajunși cu bine la hotel, Sabina s-a dus să se schimbe pentru masa de seară. Eu am rămas cu Maria și duduia Oacă, să le spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
birou. C XLII Cosmin apăsă clanța și izbi ușa de perete. Departe, la capătul unui covor-curcubeu, directorul stătea răsturnat într-un fotoliu de piele. Își fuma obișnuitul Lucky Strike cu picioarele urcate pe biroul copleșit de tratate de psihiatrie. Din difuzoarele computerului aflat în stand-by, un cântăreț de muzică populară susținea cu o voce groasă că: „noi suntem români, noi suntem români! și suntem pe veci aici stăpâni”. Încăperea se afla în semiîntuneric. Doar o lampă rotativă, închipuind un bazin cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe vremuri albă (probabil, cam prin zilele când armatele lui Hannibal traversaseră Alpii, spre însorita Italie), în prezent suficient de infectă și de îngălată, însă, pentru a nu mai trezi, cuiva, te miri ce gânduri șucare, de curățenie. Dintr-un difuzor dărăpănat, Hora staccato a lui Grigoraș Dinicu biciuia anacronică și voioasă terasa cu umbrele decolorate, ciudat de încremenită și de pustie la ora aceea, a unui anotimp torid, canicular, când alte asemenea bombe și bombițe de cartier, din zona semicentrală
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Nostromo, remorcher de comerț, înmatriculare unu opt zero, doi patru șase, în drum spre Pământ cu o încărcătură de petrol brut și rafinăria aferentă. Cheamă controlul de trafic special Antarctica. Mă recepționați? Recepție! Numai țârâitul sorilor din depărtări trecu prin difuzoare. Ghemuit între picioarele lui Ripley, Jones, motanul, mieună odată cu stelele, Lambert refăcu procedura. ― Remorcher de comerț Noslromo cheamă controlul spațial Sol Antarctica. Avem probleme de navigație. Acesta este un apel prioritar; răspundeți, vă rog. Pentru a doua oară, pârâitul nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
alandala văicărelile și poveștile dacă semnalul sonor de deasupra capului său nu și-ar fi întrerupt muzica monotonă. ― Cristoase! Ce-o mai fi! Nu poți sta o clipă liniștit în șandramaua asta? ― Just! aprecia Brett, care-și băga urechea în difuzor pentru a auzi cât mai bine vocea care deocamdată hârâia pentru a se drege. Era Ripley. ― Toată lumea la raport. ― Nu e prânzul și nici cina n-are cum să fie, zise Parker, dezorientat de acest ordin. Una din două... ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
umplu de un șuierat ascuțit. Vorbeau stelele. Deodată un sunet terifiant explodă prin pasarelă. Kane se cocârjă și Ripley păli în mod rușinos. Urletul oribil ținu douăsprezece secunde, apoi energia statică îl acoperi. ― Dumnezeule, zise Kane, tremurând tot. Lambert deconectă difuzoarele. Pe punte se resimți puțină căldură omenească. ― Ce-ar putea fi? întrebă Ripley cu voce pierdută. (Avea privirea celei care a găsit un șobolan mort în farfuria cu micul dejun.) N-am mai auzit un asemenea semnal de naufragiu. ― Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Ține-te bine, Kane. Află că ești încă în navă! ― Încă! Știi ce ziceam despre puț? Poate că așa o fi... ― Dacă așa o fi, în curând o să înoți în afurisitele alea de diamante. Râseră amândoi, Dallas, strident, distorsionat în difuzoarele lui Kane. Acesta din urmă scutură din cap pentru a scăpa de câțiva stropi de sudoare care-l gâdilau înfiorător. Acesta era inconvenientul combinezoanelor spațiale. Nu puteai șterge decât viziera. ― O.K. Deci nu e hrubă. Dar e o căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
deosebită, după câte își dădea seama. Punând ochii pe unul la întâmplare, puse lumina pe el. Nu se întâmplă nimic, curiozitatea lui nu avu nici un efect asupra ovoidului. ― Seamănă al dracu' cu o zonă de stocare, sigur. (Nici un răspuns în difuzoare.) Am zis că e vorba fără dubii de o magazie. M-auziți? ― Tare și clar, zise Dallas degrabă. Noi te ascultăm, asta-i tot. Ești sigur? ― Exact. ― Alte detalii în afară de dimensiuni și formă nu mai ai să ne comunici? ― Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Am văzut înregistrările lui Ash. Ați...? ― Kane este atins, răspunse Dallas, obosit și furios. Avem nevoie de ajutor ca să-l ducem înăuntru. E inconștient. Cineva ar trebui să ne ajute să-l scoatem din sas. Un răspuns puternic răzbătu în difuzoare: ― Mă duc eu. Era Ash. ― În sala mașinilor, Parker și Brett ascultau cu mare atenție conversația. ― Inconștient! repetă Parker. Știam eu că într-o zi Kane o s-o-ncurce. ― Așa-i. Brett părea neliniștit. ― Nu-i băiat rău, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
s-o fi întâmplat afară? ― Habar n-am. Aflăm cât de curând. ― Poate, continuă Parker, că a căzut și a leșinat. Această explicație nu-l satisfăcea nici pe autor și nici pe Brett. Cei doi tăcură, rămânând cu ochii pe difuzor. ― Iată-l, zise Dallas, care avea destulă forță să arate cu capul spre remorcher. În noapte se distingeau niște forme care susțineau o masă amorfă: coca lui Nostromo. Aproape că ajunseseră lângă navă când Ash sosi în fața ușii blindate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de grad și va fi la fix. Ripley ar trebui să fie satisfăcută. ― Tu nu știai? întrebă Brett hârâind. Ripley nu poate fi satisfăcută! De după ecranul de intrare pe care lucra se auziră șuierături și pârâituri. Parker se uită la difuzorul tăcut și mârâi. ― Dacă nu primim o primă grasă după toate astea, eu mă plâng. Am câștigat o plată dublă. Să-i zică primă de risc! De data asta, Compania ar face bine să ne plătească bine, de nu, plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Nu ne mai murdărim mâinile degeaba. ― Păi, accentuă Brett. Plombarea numărului 3 ar trebui să țină. Parker scormoni într-un compartiment de plastic, scoase un minuscul cub întunecat, colorat cu verde și roșu pe fața superioară și se uită la difuzorul inofensiv... Ritmul era primitiv, nu prea studiat, iar sunetul își pierduse cu timpul precizia. Dar lui Dallas nu-i păsa. Se întinse și absorbi muzica de parcă ar fi ascultat-o pentru prima oară. Bătea din picior cadența melodiei. Intercomul făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]