1,082 matches
-
și mase, în general, se încearcă mai întâi definirea elitei, în funcție de unul sau mai multe criterii; masele nu apar decât ca o contrapondere, conotate negativ, ca o non-elită. La Georges Gurvitch, dimpotrivă, găsim o definiție a maselor rezultată nu din dihotomia elită/mase, ci dintr-o teorie a formelor de sociabilitate inspirată de categoriile fenomenologiei. Potrivit lui Gurvitch, formele de sociabilitate se organizează în jurul a doi poli antitetici, cu fuziune și opoziție parțiale: „Noi”, care este o categorie de includere, și „raportul
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
o formă sau alta a excelenței, bazându-se pe principii de legitimare diferite. Desigur, când există o diversitate a legitimărilor, nu putem decât să ne așteptăm la tentative de descalificare a legitimărilor concurente. Elite productive și neproductive Se întâmplă ca dihotomia „dominatori/dominați” să ia forma unei opoziție între neproducători și producători. Deci, ar exista o elită statornică, parazitară și una nerecunoscută ca atare, dar, revendicând totuși mai multe drepturi la excelență. Primul care a văzut astfel lucrurile a fost Claude-Henri
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
naționale unui anumit tip de regim. Elita dezbinată trebuie asociată unui regim instabil, cea unificată consensual trebuie asociată unui regim reprezentativ stabil, iar cea unificată ideologic unui regim nereprezentativ stabil. Elitele cu orientare locală sau cu orientare cosmopolită La originea dihotomiei local/cosmopolit s-au aflat cercetările întreprinse sub conducerea lui Robert Merton la Rovere, un mic orășel de 11.000 de locuitori situat pe coasta estică a Statelor Unite. Cercetările aveau ca obiect rolul jucat de mijloacele de comunicare în masă
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
principal de o problemă sau de un fenomen anume, în vreme ce abordarea holistă e preferată atunci când interesul studiului vizează persoana ca întreg, adică dezvoltarea sa până la stadiul actual. A doua dimensiune, și anume distincția dintre formă și conținut, se referă la dihotomia tradițională ce apare în lectura literară a textelor. Unele lecturi se concentrează asupra conținutului explicit, și anume asupra a ceea ce s-a petrecut în poveste, a motivelor, a participanților la eveniment și așa mai departe, toate acestea vizând perspectiva naratorului
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
prin comparație cu altă afirmație mai mult ori mai puțin abstractă sau concretă. Pentru a rezolva această problemă, am decis să-mi îndrept atenția înspre tranziția dinspre concret spre abstract mai degrabă decât să tratez acest aspect sub forma unei dihotomii. Această tactică s-a dovedit, în plus, foarte utilă pentru evaluarea dezvoltării cognitive. Deși gândirea abstractă este privită ca fiind mai avansată decât cea concretă (Frankenstein și teoreticienilor dezvoltării cognitive, cum ar fI: Kohlberg, 1976; Perry, 1968; Piaget, 1955), capacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
metodă de analiză (așa cum am încercat să arătăm în capitolul 1), cât și multe alte cazuri de analiză în care se îmbină ori se amestecă elemente noi sau deja existente. Despre text, lectură și interpretare Prima pe lunga listă a dihotomiilor care urmează să fie estompate sau anulate în capitolul de față este cea legată de „text” și „lectura” lui și, pe această linie, de „lectură” și „interpretare”. Așa cum argumentează și Școala hermeneutică (Widdershoven, 1993), am descoperit în studiile noastre că
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
că acest lucru se aplică tuturor capitolelor precedente, care variază foarte mult în ceea ce privește importanța numărării și a măsurării în fiecare dintre ele. Mai exact, în acest fel, cercetătorul se confruntă mai degrabă cu o serie de posibilități decât cu o dihotomie. Pentru culegerea datelor, trebuie să decidă cât de precise ar trebui să fie ele, cât de obiective, cât de reproductibile și cât de replicabile. Un alt set de întrebări se referă la cât de personală, autentică și contextuală ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
narative și poate fi folosit pentru mai multe tipuri de materiale: verbale - orale sau scrise - și, probabil, vizuale. În orice caz, după ce am propus și am folosit acest model, vom încheia cartea cu o avertizare. Acest model a creat, probabil, dihotomii care ar trebui acum domolite sau eliminate, așa cum deja am sugerat în diverse momente, pe parcursul capitolelor. Modelul nostru format din patru secțiuni - conținut integral, categorii de conținut, formă integrală și categorii ale formei - a fost cu siguranță instructiv în debutul
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
esențiale în caracterizarea și înțelegerea formei. Separarea abordării „integrale” și punerea ei în contrast cu abordările „categoriale” sunt, în realitate, la fel de obscure ca și distincția dintre „conținut” și „formă”. O spunem deci încă o dată, aici nu avem de-a face cu o dihotomie. Determinarea exactă a dimensiunilor fragmentului cercetat sau a amplitudinii categoriei reprezintă o altă opțiune metodologică relevantă cu care se confruntă cercetătorii. Am demonstrat cât de detaliat și de meticulos trebuie să fie cercetătorul atunci când împarte textul pe minute și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
de una singură concluzii mulțumitoare când nu ia în considerare contextul în care apar enunțurile respective și anumite informații apărute în urma înțelegerii persoanei și a poveștii sale. Urmărim deci, în această etapă, să eliberăm cititorii de aderența la astfel de dihotomii și să subliniem nevoia utilizării acestor termeni doar pentru a exprima polarități ideale care definesc domeniul, fără însă ca asemenea forme pure să poată fi descoperite în contexte naturale. Suntem oare mai avizați acum în ceea ce privește modul de realizare a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
se descuraja rapid, graba de a accepta prima idee. Torrance identifică șase blocaje ale creativității: - orientarea asupra succesului; orientarea după colegii de aceeași vârstă; - interdicția de a pune întrebări; - sublinierea rolului apartenenței la sex; considerarea indivizilor divergenți ca fiind anormali; - dihotomia muncă - joc. Practica educațională și cercetările în domeniu evidențiază și alți factori care blochează manifestările creative ale elevilor: - modul de gândire tradițional, stilul de lucru în clasă cristalizat de învățământul tradițional (mentalitate învechită în ceea ce privește metodele de educare și instruire); - considerarea
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
Herodot își propune să cuprindă în relatările sale o durată de aproape două sute de ani. Adâncirea în detaliu înseamnă distanțarea de conceptul unitar de umanitate presupus de discursul mitic. Contrastul dintre greci și barbari este cel puțin la fel de puternic ca dihotomia între evrei și neamuri. A. Momigliano îl considera pe Polybius drept primul istoric grec care a scris având în față orizontul universalității. Polybius știe că istoria politică a Imperiului Roman decide soarta unei lumi întregi; o lume, firește, care n-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
secolul XX? Suntem, deci, în miezul unui „conflict al interpretărilor”. Soluția problemei nu poate fi tranșată foarte simplu. Ne putem întreba: care este rațiunea și legitimitatea polemicii create în jurul lui Evagrie? Este oare necesar să exportăm și în spațiul românesc dihotomia dintre exegeții care văd în Evagrie reprezentatul „intelectualilor” speculativi, închiși într-un cerc esoteric, și gruparea minoritară a celor care salută în Evagrie un autor duhovnicesc de excepție, ale cărui scrieri pot fi folositoare tuturor creștinilor? C. Bădiliță a avansat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
au fost preocupați de restituirea comorilor patristicii în termenii teologiei istorice. Mult mai ambițios, Yannaras adoptă metodologia contondentă a polemiștilor bizantini. Un comentator l-a numit pe Yannaras un combatant în câmpul „isihasmului politic”1 datorită zelului cu care folosește dihotomia „Occident” - „Orient” într-un discurs apologetic totalizator 2. Heidegger și Areopagitul reprezintă un demers speculativ care ne reamintește că, în marea tradiție reprezentată de Sf. Dionisie Areopagitul, dintre cele două tipuri simbolice de nume scripturistice folosite pentru descrierea economiei divine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pasivă la ascensiunea femeii în societate sau, mai rău, bărbați care n-au renunțat la exhibiționismul masculinității (pe fondul acestei mentalități reziduale, delicatețea și valoarea feminină nu participă decât ca să piardă), cred că detenta masculină și-a consumat energia, iar dihotomia umanului: bărbat/femeie nu mai are relevanță de la un anumit nivel. Oricum, femeile n-ar trebui să-și aprecieze valoarea numai după felul în care le văd bărbații, mai ales cei ce se fac că gândesc. Căutarea adevăratei identități e
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
arhitext a lui Gérard Genette. Categoriile transtextualității au fost consolidate, nuanțate, diversificate și redenumite după ce semioticianul francez a deschis Cutia Pandorei. Dincolo de evantaiul taxinomic al intertextualului, preferința pentru structuri tripartite aduce un plus de organizare conceptuală, iar demontarea mecanismului evidențiază dihotomii ce pun în mișcare motorul intertextual: repetare/diferire, hipotext/hipertext, explicit/implicit, intertextualitate în texte/în jurul textelor, structură de suprafață/structură de adâncime, intertextualitate globală/parțială, homotaxă/heterotaxă, homo intertextualitate/heterointertextualitate, intertext/interdiscurs, rescriere/hipertextualitate, réécriture/récriture, intertext/intertextualitate, intertextualitate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
orice text este un intertext ; alte texte sunt prezente în el, la niveluri variabile, sub forme mai mult sau mai puțin recognoscibile : texte ale culturii anterioare sau înconjurătoare; orice text este o țesătură de citate"5. Mai departe, este actualizată dihotomia datorată lui M. Riffaterre între intertextualitatea aleatorie și cea obligatorie. (Poate ar fi fost contextul potrivit mai ales pentru distincția intertext/intertextualitate). Dicționarul de procedee literare explică prin intertextualitate ipostaze ale citatului, respectiv ale imitației. Astfel, se face diferența dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Studiind Problemele structurării textului 12, în practica unei analize transformaționale care preia de la Chomsky limitele structurii de supra față și posibilitățile semnificante ale structurii de adâncime, Julia Kristeva atinge prin ipoteza intertextualității socialul și istoricul, elemente inaccesibile dispozitivului produs de dihotomia semnificant/semnificat (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 372). Istoricii conceptului nu au ezitat să puncteze slăbiciunile definirii kristeviene a intertextului. Situându-și discursul critic pe coordonatele unei semiologii care consideră textul ca o producere/transformare 13 și care va căuta să
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextualitate globală trebuie înțeles că repetarea este ușor vizibilă și se produce la două sau (cât) mai multe paliere ale textului. Însă este puțin probabil ca toate elementele unui text să relaționeze cu celălalt text. Aceeași cercetătoare stabilește încă o dihotomie în spațiul intertextual, în cadrul mai larg decât cel literar, pe linia semioticienilor care acceptă la modul aproape axiomatic aspectul "ecumenic" al intertextualității (J. Kristeva, S. Vultur, E. Vasiliu ș.a.). Ea propune să ne gândim la: o homo intertextualitate, care se
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pildă, proza eminesciană reia elemente din alte câmpuri discursive (poezie, teatru, publicistică, filosofie), toate aparținând aceluiași autor, adică Eminescu, ceea ce presupune intratextualitate. Va trebui ca lucrarea noastră să ofere o soluție terminologică, astfel încât să nu ajungă la "intratextu alitate externă". Dihotomia hipotext/hipertext, consacrată de Gérard Genette, se bucură de o acceptare generală (sau aproape generală 54) și își găsește o echivalare aproximativă în studiul Monicăi Spiridon, care vorbește despre o Arhiși o Meta-realitate, pe scena "unde spectacolul rememorării și al
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
găsit în gruparea "Tel Quel" nuanțarea cea mai limpede. (Judecând după alineatul de mai sus, nici prezentul studiu nu îi acordă mari șanse). Iar o definiție unanim acceptată încă nu s-a formulat. Incertitudinea conceptuală este potențată și de anumite dihotomii pe care conceptul în discuție le implică. Cea mai importantă: scriitor-lector și raportul fiecăruia cu ideea de intertextualitate. Alte exemple: spațiu-timp, practică-descriere, hipotext-hipertext, implicit-explicit, intertext-intratext. Miturile ne relevă societățile din care provin Claude Lévi-Strauss a descifrat nevoia de originar a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
este mai direct și mai simplu, iar Eminescu mai plin de umbra sa augustă, statuar, sorbind volup tatea rece a eternității" (ibidem, 11). În dialectica repetare/diferire ce definește mecanismul inter textual, Ion Negoițescu pare mai atent la diferire. În ceea ce privește dihotomia timpului în creația eminesciană, ea dezvoltă sentimentul a/cronologic, așa cum îl regăsim în Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian: sacru/profan. Ion Negoițescu surprinde diferențele de aspect și de intensitate dintre cele două forme temporale 5, pe care le putem asimila blocului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
esenței mitic-auctoriale. Din repetare în repetare, oricare serie intratextuală din cele derulate până acum ilustrează intratextul ca o respunere a sinelui, în căutarea unui ce elementar demers pentru care cheia se ascunde în diferire. 2. Repetare. Supunem analizei o altă dihotomie hipotext/hipertext, de această dată fiind atenți la diferire. (H7a) Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intuițiunile noastre și au pentru noi o valabilitate generală" (Eminescu:2011, IX, 481). Repetarea este și mai ușor de reperat în paragrafe în care aria de manifestare intratextuală se restrânge de la morfologia demonstrației la idee. Semnalăm o altă ipostaziere a dihotomiei hipo-/hipertext:"Dinafară timpul nu poate fi intuit, tot așa de puțin spațiul, ci numai în noi.Ce sunt așadar spațiu și timp? Au ele ființă aievea?" (Eminescu: 2011, IX, 479)"/ În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu esistă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Ricardou "Le Texte survit â l'excité", în revista Texte, nr. cit., 194. 46 Este justificată opinia Monicăi Spiridon despre clasificări: "N-am încredere în nici o taxinomie: idol metodologic intolerant pe altarele căruia aduce jertfe grele interpretarea de text". Cu dihotomiile putem fi mai înțelegători. 47 B. Bommier-Pincemin Diffusion ciblée automatique d'information : conception et mise en oeuvre d'une linguistique textuelle pour la caractérisation des destinataires et des documents [(i) un corpus existant, correspondant aux textes accessibles dont il peut
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]