788 matches
-
-lea din 1471 este văzută de unii istorici ca fiind sfârșitul al Războiului celor Două Roze. Pacea nu a mai fost tulburată pe toată durată restului domniei lui Edward. Acesta a murit însă în mod neașteptat în 1483, iar dezordinile dinastice au reizbucnit. În timpul lui Edwar al IV-lea au apărut facțiuni formate pe de-o parte de rudele din familia Woodville ale reginei, (Anthony Woodville, al doilea conte de Rivers și Thomas Grey, primul marchiz de Dorset), și pe de
Războiul celor Două Roze () [Corola-website/Science/299849_a_301178]
-
foarte eficient. Elisabeta I a murit în 1603, fără a lăsa în urmă vreun moștenitor direct. Cea mai apropiată rudă de sex masculin și de religie protestantă era regele Scoției, James al IV-lea, din Casa Stewart, care, în urma unificării dinastice, va deveni regele James I al Angliei. Regele James I și al IV-lea, cum i se va spune, va deveni primul rege al întregii insule britanice, deși continua să guverneze Anglia și Scoția ca două regate separate. Împotriva sa vor avea
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
Datorită acestui mod de viață, a deprins tradițiile militare, dezvoltându-și o constituție robustă. Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, ci era grecoaică din Epir. După istorici, ea a fost o femeie aprigă, extrem de neconvențională, cu ambiții dinastice foarte puternice și cu interese oculte, crezând în „viața viitoare” și farmece. Soțul ei, regele Filip, a luat-o în căsătorie când ea avea 20 de ani, iar el 28. Dar, foarte curând, după conceperea lui Alexandru, el a început
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
o sarcină importantă. Hephaestion a fost „cavaler de onoare” al lui Alexandru când acesta s-a căsătorit cu prințesa Roxane. Totuși, rar a servit drept comandant pe câmpul de luptă. Însuși Alexandru se însoară cu prințese achaemenide, din doua linii dinastice diferite: Barsine, o fiica a lui Darius al III-lea, și Parysatis, fiica lui Artaxerxes III Ochus. Alexandru ar mai fi avut o amantă pe nume Campaspe. Hephaestion se va căsători cu o alta copilă a lui Darius III, Drypetis
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
sau dacă un ukaz a abolit numele lui Michael Romanov în momentul aderării sale la tronul Rusiei sau a ulterioarei descendențe a lui, deși prin tradiție, membrii dinastiilor foloseau rar numele de familie. Mai degrabă, ele sunt cunoscute ca titluri dinastice (Ivan Tareviciulk Alexeevici, Marele Duce Nikolai Nikolaevici, etc). Din 1761, conducătorii Rusiei descendenți din fiul Marei Ducese Anna Petrovna a Rusiei și a lui Carol Frederick, Duce de Holstein-Gottorp, nu mai făceau parte din dinastia Romanov, ci aparțineau dinastiei Holstein-Gottorp
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
Această strategie s-a dovedit de succes. Primii Romanovi au fost iubiți de populație. Mihail a fost succedat de fiul său Alexei, care a condus țara în liniște prin numeroase probleme. La moartea sa, a existat o perioadă de lupte dinastice între copiii lui concepuți cu prima sa soție, Maria Ilyinichna Miloslavskaya (Feodor al III-lea, Sofia Alexeevna și Ivan al V-lea) și a fiului său din cea de-a doua căsătorie cu Natalia Kirilovna Narîșkina, viitorul Petre cel Mare
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
lui concepuți cu prima sa soție, Maria Ilyinichna Miloslavskaya (Feodor al III-lea, Sofia Alexeevna și Ivan al V-lea) și a fiului său din cea de-a doua căsătorie cu Natalia Kirilovna Narîșkina, viitorul Petre cel Mare. Noi lupte dinastice au urmat după moartea lui Petre. Singurul său fiu supraviețuitor, Alexei, nu a suportat modernizarea Rusiei făcută de Petre. El a fost arestat și a murit în închisoare, la scurt timp după aceea. Aproape de sfârșitul vieții sale, Petre a reușit
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
În tinerețe, a vizitat frecvent Parisul, pe atunci cel mai mare oraș din Europa de Vest. Carol a declarat că „"Parisul nu este un oraș, este un univers"” ("Lutetia non urbs, sed orbis"). Dar Carol a moștenit și tradiționala rivalitate politică și dinastică între lineajul burgund și cel regal al Dinastiei Valois. Acest conflict a fost amplificat de ascensiunea sa la tronul Sfântului Imperiu Roman și Regatului Spaniei. A fost logodit atât cu Louise cât și cu Charlotte de Valois, fiicele regelui Francisc
Carol Quintul () [Corola-website/Science/299322_a_300651]
-
inferior extins, o deformare care s-a înrăutățit în viitoarele generații habsburgice dând naștere termenului de maxilarul Habsburg (prognatism). Această deformare a fost cauzată de lunga istorie de endogamie care a fost practicată în familiile regale pentru a menține controlul dinastic al teritoriilor. El se chinuia să mestece mâncarea în mod corespunzător și prin urmare, întraga viață a avut probleme cu indigestia. A suferit de epilepsie și a fost serios afectat de gută, probabil din cauza dietei bazată pe consumul de carne
Carol Quintul () [Corola-website/Science/299322_a_300651]
-
a fost purtat între Anglia și Franța în intervalul 1337-1453. nu a fost un conflict continuu, ci o serie de ostilități întrerupte de perioade lungi de pace. Cauzele principale ale conflictului pot fi împărțite în trei categorii: dispute teritoriale, pretenții dinastice și competiție economică. Disputele teritoriale vizau Aquitania (cunoscută și cu denumirea de Guyenne), un ducat în sud-vestul Franței și parte din regatul Franței. Disputele teritoriale au apărut de la mijlocul secolului al XII-lea, o dată cu mariajul dintre Eleanor de Aquitania, moștenitoarea
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
un precedent direct pentru Războiul de 100 de Ani. Regii Angliei vor dori o clarificare - în sensul unei limitări - a obligațiilor față de regii Franței decurgând din deținerea ducatului Aquitaniei. Acestor probleme li s-au adăugat multe probleme, după 1328, pretențiile dinastice ale regelui Angliei. Prin moartea lui Carol al IV-lea fără urmași direcți (1328), dinastia capețiană se sfârșise, iar drepturile dinastice cele mai solide la tronul Franței le avea chiar regele Angliei, Eduard al III-lea - fapt doar în aparență
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
față de regii Franței decurgând din deținerea ducatului Aquitaniei. Acestor probleme li s-au adăugat multe probleme, după 1328, pretențiile dinastice ale regelui Angliei. Prin moartea lui Carol al IV-lea fără urmași direcți (1328), dinastia capețiană se sfârșise, iar drepturile dinastice cele mai solide la tronul Franței le avea chiar regele Angliei, Eduard al III-lea - fapt doar în aparență paradoxal, ținând seama de mariajele dinastice dintre capețieni și Plantageneți, care îi aduceau acum regelui Angliei temeiuri puternice pentru a viza
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
lui Carol al IV-lea fără urmași direcți (1328), dinastia capețiană se sfârșise, iar drepturile dinastice cele mai solide la tronul Franței le avea chiar regele Angliei, Eduard al III-lea - fapt doar în aparență paradoxal, ținând seama de mariajele dinastice dintre capețieni și Plantageneți, care îi aduceau acum regelui Angliei temeiuri puternice pentru a viza tronul Franței. Alegerea regelui Angliei ca rege al Franței punea însă probleme insurmontabile pentru nobilimea și înaltul cler francez, tocmai din prisma îndelungatei rivalități dintre
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
recente. S-a optat așadar pentru un candidat francez, contele de Valois - unchi al defunctului rege - încoronat la Reims ca Filip al VI-lea. Alegerea a fost justificată prin invocarea, pentru prima oară, a legii salice, care excludea transmiterea drepturilor dinastice pe linie maternă - cazul lui Eduard al III-lea, a cărui mamă Isabela era sora ultimului rege capețian. După câțiva ani de negocieri și tatonări, în cursul cărora Eduard l-a recunoscut pe Filip drept rege al Franței și i-
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
și i-a depus omagiul ca duce al Aquitaniei, nu s-a putut ajunge la un consens în privința statutului și obligațiilor regelui Angliei în calitatea sa de duce de Aquitania. În acest context, Eduard părea dispus să reînvie pretențiile sale dinastice la tronul Franței, chiar dacă doar în scopul consolidării poziției sale în Aquitania - cucerirea întregului regat al Franței părând la acel moment o cauză fără sorți de izbândă. În 1337 Filip a declarat ducatul Aquitaniei confiscat sub pretextul unor acte de
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
re)introducă o monarhie legală, ci să formeze stabilitatea politică necesară cu disperare după epuizantele războaie civile de către un regim de facto întru scheletul constituțional al republicii, care fusese separat precis ca o alternativă la odiosul regat precedent. Deși pretențiile dinastice au apărut încă de la start, aceasta a rămas constituțional de neimaginat. Sub acest Principat "stricto sensu", realitatea politică a domniei autocratice de către împărat era încă mascată cu scrupulozitate de către forme și convenții de domnii oligarhice pe cont propriu moștenite din
Principat (Imperiul Roman) () [Corola-website/Science/299430_a_300759]
-
îl ține pe lângă el căci planurile lui ambițioase necesitau și contribuția fără rezerve a celorlalte două țări române, iar în luptele pentru tron din acel an îl recomandă cu căldură brașovenilor. De altfel politica sa de amestec brutal în afacerile dinastice ale Țării Românești și Moldovei, mai târziu, îi vor atrage reproșurile regelui maghiar Ladislau Postumul care afirmă într-un act din 21 martie 1457 că „a suprimat voievozi ai Țării Românești și Moldovei, fideli regatului, punând în locul acestora oameni devotați
Vladislav al II-lea () [Corola-website/Science/298781_a_300110]
-
Din 1923, MacDonald a fost numit premier, iar apartenența premierului la Camera Comunelor a devenit o tradiție obligatorie. În 1937 este recunoscut titlul de prim-ministrul și existența Cabinetului prin Legea Coroanei. Monarhia își conservă prestigiul, iar în 1936, criză dinastică este depășită. Instituția monarhică nu era pasivă față de mutațiile din societatea britanică și contribuia direct la evoluția vieții politice prin numirea unor premieri laburiști. Din 1916, liberalul David Lloyd George a condus un guvern de uniune națională alături de conservatori și
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298888_a_300217]
-
a fost făcut faimos în Europa prin scrierile lui Marco Polo. Kúblái, fratele lui Mangku, succesorul acestuia în 1260, era al cincilea Mare Han, și primul împărat propriu-zis din dinastia chineză Yuan (1280). Precursorii săi au următoarele miao hao (titluri dinastice): T'ai Tsu (Jenghiz), T'ai Tsung (Okkodai), Ting Tsung (Kuyuk), Hien Tsung (Mangku). Kúblái însuși are drept miao hao She Tsu, alături de cele două titulaturi regale (nien hao): Chung T'ung (1260) și Che Yuan (1264). Lista succesorilor săi
Istoria Mongoliei () [Corola-website/Science/298939_a_300268]
-
condiții care conduc la anomalii ale faldurilor unghiei și predispun la panarițiu cuprind psoriazis candidoza cutanată toxicitatea medicamentoasă municipiul este centrul cultural al germanilor silezieni apără opera unui mare scriitor principiul adopțiunii viitorilor împărați este înlocuit cu cel al eredității dinastice cauza morții nu a fost stabilită exact însă se consideră că ar fi din cauza diabetului în afară de aceste naționalități pe teritoriul orașului mai locuiau și ucraineni polonezi și nemți evacuarea căldurii se face prin condensarea aburului în condensator prima baghetă de la
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
deoarece ce conformă unor cutume fixate treptat în timp și legitimitatea carismatică, puterea fiind acceptată datorită unor calități speciale al persoanei sau dinastiei care o exercită. Pentru a-și legitimă puterea, monarhii au utilizat o varietate de mijloace. Afirmarea dreptului dinastic ce era menit să excludă concurenții și transmiterea funcției doar în cadrul familiei/dinastiei domnitoare, deși erau cazuri în care stările privilegiate și-au afirmat dreptul de a alege suveranul fără a fi legat de principiul dinastic, ca în Imperiul Romano-German
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
de mijloace. Afirmarea dreptului dinastic ce era menit să excludă concurenții și transmiterea funcției doar în cadrul familiei/dinastiei domnitoare, deși erau cazuri în care stările privilegiate și-au afirmat dreptul de a alege suveranul fără a fi legat de principiul dinastic, ca în Imperiul Romano-German sau în Polonia după stingerea dinastiei Iagiello. Afirmarea originii divine a puterii monarhului constă prin afirmarea legăturii speciale dintre monarh și divinitate. Marele Incaș se consideră "Fiul Soarelui", în multe state politeiste, suveranii declarându-se descendenții
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
rege al Franței, respectiv convocarea automată a Seimului la 2 ani, obligativitatea acordului pentru declararea războiului și încheierea păcii, pentru perceperea de noi impozite și pentru mobilizarea armatei. Seimul și-a asigurat dreptul de a alege regele, blocând funcționarea principiului dinastic. În Franța, regii pur și simplu nu au convocat Adunarea Statelor Generale din 1614 până în 1789. Monarhiile absolutiste nu s-au impus oriunde. Chiar și în state că Spania și Franța, monarhiile dominante ale Occidentului se confruntau cu probleme că
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
Monarhiile absolutiste nu s-au impus oriunde. Chiar și în state că Spania și Franța, monarhiile dominante ale Occidentului se confruntau cu probleme că imensitatea teritorială, precaritatea comunicațiilor, particularismele locale și provinciale, privilegiile stărilor, aparatele de stat mediocre și discontinuitățile dinastice, ceea ce au făcut că autoritatea "regilor absoluți" să se exercite inegal în teritoriu, diferit față de diverse categorii de supuși și variabil în timp. Vechea aristocrație romană și cea germanică fuzionează, prin înrudiri sau schimburi de elemente culturale. Familiile senatoriale romane
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
reunificat și supus autorității unui unic împărat, situație politică nemaiîntâlnită din anul 285. Constantin, care se revendica drept alesul pe pământ al divinității unice, abandonează politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului creștin. Principiul adopțiunii viitorilor împărați este înlocuit cu cel al eredității dinastice. Constantin a continuat și a desăvârșit toate reformele inițiate de împăratul Dioclețian. Numărul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze și 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia și Galia). Prin crearea unei noi monede de aur ("solidus"-ul
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]