1,246 matches
-
Otho, împăratul nostru, sunt gata să vină și legiunile de pe Danubius. Dar Otho nu dorește un război civil. Știu că a plecat deja de la Roma. — Se va opri, dacă ești dispus să negociezi. — De ce-aș face-o? întrebă Vitellius disprețuitor. Zeii înșiși i se vor împotrivi. A plecat de la Roma când salienii încă nu duseseră ancylae în templul lui Marte, iar în religia noastră așa ceva este interzis. Nu știu cum e în religia ta, adăugă batjocoritor. Antonius strânse pumnii. — Religia mea - îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura traheii. I se păru că-l sugrumă pe Vitellius; cuprins de furie, i se păru că-l vede pe imperator cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bani, nu mi-au lipsit nici femeile... Femeile îi plăteau pe laniști ca să le lase să intre la Ludi și să stea câteva ceasuri în patul meu. Pe multe le excită faptul că toți te consideră un erou - adăugă, ridicând disprețuitor din umeri. Nu m-aș putea îndrăgosti de vreuna din ele, dar aveam nevoie de o femeie, înțelegi? — Dar libertatea? — Libertatea - zâmbi Marcus de parcă ar fi fost întrebat de un copil. De trei ori m-am înrolat ca gladiator. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că a rămas în viață. Vitellius se prăbuși pe tricliniu și îi făcu semn lui Listarius să-i toarne de băut. În jurul lui, toți tăceau. — Orpheus, murmură pierdut, apucând cupa cu o mână tremurândă. Orpheus! La începutul luptei îl privise disprețuitor pe Valerius, convins că din clipă în clipă avea să-i vadă sângele udând nisipul. Siguranța lui se prefăcuse repede în uimire, văzând cât de abil lupta Valerius. Când înțelesese că medicul avea să învingă, își simțise stomacul strângându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unii, pe Valerius, care era faimos atât pentru că-l atacase pe împărat, cât și pentru că nu-și ucidea adversarii în arenă. — Ce zici? întrebă Skorpius, amenințându-l cu pumnul. — Eu abia aștept să te înfrunt în arenă, răspunse Valerius zâmbind disprețuitor. Numai că împăratul nu vrea ca noi doi să luptăm. N-ai aflat asta? — Ești fratele legatului Antonius Primus. Trebuie să ai tu vreo recomandare... Eu te-aș învinge în câteva mișcări, te-aș zdrobi... — Ce recomandare? Ești un idiot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
predau. Văzu porțile Cremonei deschizându-se. Ofițerii vitellieni ieșiră ducând însemnele, gata să le predea. Soldații îi urmau cu privirile în pământ, în insultele învingătorilor. Apăru și Caecina; lanțurile de la mâini și de la picioare străluceau în lumina soarelui. Mândru și disprețuitor, striga în gura mare că era consul. Fu adus în fața lui Antonius. Acesta nu se dădu jos de pe cal; cu mâna stângă își apăsa umărul rănit, care îl durea îngrozior. Caecina se uită în sus, spre generalul flavienilor, și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
meu prieten, a fost ucis. În timpul sărbătorii sacre a Saturnaliilor, ați umplut străzile de leșuri, ați distrus templul lui Jupiter Maximus, ați ars cel mai sacru loc din întregul Imperiu... — Eu n-am fost acolo, replică mesagerul. Anotonius îl privi disprețuitor. — Ai venit să ne implori să vă acordăm tratative sau să ceri un răgaz... — Împăratul meu le-a trimis la tine și pe vestale, îl întrerupse mesagerul. Ele te vor implora să negociezi. — Le vom trimite înapoi, cu tot respectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
El e în drum spre Tarracina... A fugit, vă spun... Eu sunt paznicul grădinilor. Soldații îi dădură drumul și ieșiră în grabă. Vitellius râse în sinea lui, nevenindu-i să creadă că reușise să se salveze. — Buni de nimic! șuieră disprețuitor și ieși din gheretă. Se strădui să nu șchiopăteze, deoarece lumea știa că împăratul era înalt, gras și șchiop. Se amestecă printre oamenii care dăduseră năvală în grădină. Unii dintre ei purtau torțe aprinse, ce străluceau în întuneric. Vitellius se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Două săptămâni, după care tu și cu mine vom zace beți în vreun cazinou cu două gagicuțe pe lângă noi. — Ba nu, eu nu. Eu voi fi cu Ella și cu copiii. Numai pentru asta trăiesc acum. Îmi oferi un rânjet disprețuitor. Beat într-un cazinou cu tine și cu două curve. Ce mișto. Chiar crezi că nu m-am săturat de așa ceva? M-am dus să-i aduc cafea și ciocolată. De zece ani se tăvălea Alec pe la periferia societății. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Vultur-în-Zbor, îmbrâncindu-l pe Vânător la o parte de lângă măgarul priponit. — Bine, a spus moale Vânătorul. Oricum e dezgustător de neplăcut. — Atunci de ce...? — Eu încerc totul de două ori, a spus Vânătorul, ca și cum ar fi recitat o litanie, scuturându-se disprețuitor de praf. Ultima dată bestia m-a lovit. Mai că mi-a rupt piciorul, fir-ar al dracului. Acum cel puțin nu va mai trebui s-o fac. Vultur-în-Zbor s-a căznit să-și scoată din gând această nebunie. Prepelicarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
posesoarea lor. — Sper să te revăd în curând, a spus ea și, dând un ghiont măgarului, a pornit-o la drum. — Cum te cheamă? a întrebat Vultur-în-Zbor. Măgarul se îndepărta încet. — Doamna Virgil Jones, i-a răspuns Liv, iar veselia disprețuitoare a înlocuit iarăși monotonia din vocea ea. PATRUZECI ȘI DOI Domnul Virgil Jones nu mai avea nevoie de curea la pantaloni. Nu purta pantaloni. Avea un prosop în jurul mijlocului, un șirag de mărgele la gât și un melon pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spiritul orașului K de până acum. Se hotărî să-și zăvorască mintea în fața trecutului său, s-o zăvorască în fața oricărei vini sau umilințe, s-o zăvorască în fața oricăror adevăruri neplăcute adevăr pe care le va fi citit în privirea aspră, disprețuitoare, cu care îl ațintise madame Iocasta. Virgil avea dreptate: hotărârea lui era luată. Mai hotărî că nu-l mai plăcea pe Virgil Jones. Toate astea îl ajutară să-și facă decizia suportabilă. A depășit două persoane în drumul către ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Bine, spuse Peckenpaw. Bine, Iocasta. Ai câștigat. Dar vom sta de pază chiar aici, în pragul ușii tale. Și dacă Vultur-în-Zbor își arată fața lui drăgălașă pe-afară, Virgil Jones va mai avea ceva de săpat. Aruncându-i o privire disprețuitoare, Iocasta închise ușa. Privirea ei nu făcu nici o impresie asupra lui Cale-Bătută Peckenpaw. CINCIZECI Vultur-în-Zbor stătea la picioarele lui Virgil sau, mai precis, stătea lângă el pe patul cel scund din camera Iocastei, în timp ce Virgil vorbea. Pe chipul lui Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îmi puteam permite să rămân mai în spate, lăsându-i destul timp pentru a-și cumpăra bilet și a-l introduce în aparat. M-am îndreptat către aceeași intrare și mi-am introdus cartela. Mașinăria prăpădită a scuipat-o înapoi disprețuitor. Impacientată, am încercat din nou, însă cu același rezultat. Încercând să rămân calmă, am îndreptat cartela și am încercat iarăși, adăugând ceva înjurături. Într-un final, mașinăria s-a îndurat să mă lase să trec. I-am dat un șut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
amenințarea. Începuse să-mi fie frică și de Lia. Întărâtat i-am spus: „Vreau să te fut“. O împingeam spre o bancă de lângă cuier. „Ce te-a apucat?“ „Vreau s-o facem acum!“ M-a privit dintr-odată schimbată. Ușor disprețuitoare. Mă studia. Atunci parcă mă vedea pentru prima dată. Mă cerceta din cap până în picioare, cântărindu-mă. A râs, rece. „Dar știi s-o faci?“ Nu i-am mai așteptat răspunsul. Am împins-o peste bancă. M-a respins cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au furat pachetu’! Cre’ că ați soilit-o la intersecție și vi l-a săltat. Sau l-ați uitat acolo. Sau nu l-ați mai luat de la galderobă. Ceva ați făcut cu el, de nu-l mai aveți. Mă privea compătimitor, disprețuitor, scârbit, furios. În cele din urmă ura proletară ajunse la suprafață. — Om de încredere! Vă pune poporu’ în funcții și vă bateți joc de noi. Vă trimite la ziua tovarășului și vă matoliți ca ultimu’ nehalit. Îl întărâta tăcerea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre seară. Ne cunoaștem de mulți ani. Nu mai avem ce să ne spunem. Aproape nici nu ne mai privim. E greu să-l prind în această pagină, acum. Atunci, în urmă cu ani, îmi stârnise un fel de admirație disprețuitoare. Stătea acolo, la fereastră, și-și privea, spunea el, casa. O parte din clădirea de peste Bulevard o moștenise de la răposata soție. Îi fusese confiscată. Făcuse pușcărie, iar când se întorsese nu mai avusese unde să stea. Își înjghebase o cămăruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
demnitate a viciilor și moravurilor de orice fel. Vizând eradicarea răului, sarcasticul nu se dă în lături de la nimic: supraaccentuarea trăsăturilor negative, tonul jignitor, batjocoritor și limbajul dur, violent chiar. Grav în esență, sarcasticul presupune o reacție simultană de râs disprețuitor, dar amar. Rosenkranz arată că urâtul este inseparabil legat de noțiunea de frumos, deoarece aceasta din urmă păstrează permanent în evoluția ei posibilitatea urâtului sub forma erorii. Existând ca “frumos negativ”, urâtul anulează contradicția sa cu frumosul, reunificându-se cu el
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
un om erudit. Fapt pentru care noi Îl respectăm....” „Vorbești mereu de noi”, spuse starețul. „De fapt câți sunteți?” „Deocamdată doi, eu și masterandul Oliver, dar În curând vom fi mai mulți...” „Tu și Oliver”, spuse pe un ton vădit disprețuitor starețul. „Amândoi niște amărâți...” „De ce țineți cu tot dinadinsul să ne jigniți?” „Cine mai e și Oliver ăsta al tău? Cu ce se ocupă?” „A terminat masteratul În Matematică... Deocamdată e liber-profesionist...” „Și cum Își câștigă el pâinea cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu mâinile, Îndepărtă fumul spre alte mese. „Propunerea dumneavoastră mi se pare destul de interesantă”, răspunse stomatologul. „Nu e propunere, ci o ofertă”, chicoti cocota. „Nu zău”, zise stomatologul cu o oareșicare detașare. Pictorul nu se putu abține și Își Întoarse, disprețuitor, capul Într-o parte. „Faci pe sfântul”, Îl provocă femeia. Bikinski Încercă iar să se ridice de la masă, dar se prăbuși la loc. Satanovski Îl povățui să se calmeze. „Cu doamnele trebuie să fii politicos chiar și atunci când Întrec măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu au vrut să audă de așa ceva și mergând înainte au ajuns curând la un pod, podul unde Roland fusese luat prizonier. Doamna podului le-a ieșit înainte cu binecunoscută cupă fermecată în mâini,dar Astilfo, avertizat, a respinsa-o, disprețuitor. Ea trânti atunci cupa de pământ și un foc mare izbucni de jur împrejurul podului. În aceeași clipă , cei doi cavaleri au fost asaltați de către o ceată de războinici, cunoscuți și necunoscuți, care nu-și mai aminteau de nimic, luptau orbește pentru
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
te interesează. Am tăcut. — A... și, Bette, sunt sigur că șeful lui Penelope are nevoie de ea tot la fel de mult cum am și eu nevoie de tine, așa că hai să reducem taca-taca la minimum, da? Îmi aruncă zâmbetul cel mai disprețuitor cu putință, dezvăluindu-și dinții pătați, vechi de treizeci și șapte de ani, și am crezut că o să vomit dacă nu se oprește imediat. De când am văzut pentru prima oară Girls Just Wanna Have Fun, când aveam doisprezece ani, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
făceau ca PR-ul să pară un vis. L-am sunat pe Will. —Bine. O să-i scriu lui Kelly și o să-i cer mai multe informații despre ce presupune asta. Poți să-mi dai adresa ei de email? Will fornăi disprețuitor. —Ce să-ți dau? El refuza până și să-și cumpere un telefon cu robot, așa că un computer nici nu intra În discuție. Își scria articolele la o mașină de scris zăngănitoare și-o punea pe una dintre asistentele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
acea primă noapte, la Bungalow 8, când Îl cunoscusem pe Philip. Începea să mi se clarifice totul: În ultima vreme fusese peste tot, apărând Întotdeauna din decor ca o cutie-surpriză, mereu pregătită cu un comentariu răutăcios sau cu o privire disprețuitoare. —Bine, gata cu chestia asta. Nu-ți face prea multe probleme În clipa asta. Tu concentrează-te ca totul să meargă bine În seara asta. O să fie excelent, nu crezi? Am murmurat „excelent“ de câteva ori și m-am târât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
La care el îmi răspunse cu o copleșitoare superioritate: ― Păi, eu sânt repetent! ― Da? Și repede mă gândii să profit de împrejurare, ca să-l întreb: Atunci poate știi să-mi spui dumneata ce e aia Zoologia? ― Ah! strânse el buzele disprețuitor, o nenorocită de materie, acolo... un fel de Intuiție, ceva mai grea! Și apoi, cu îngăduință și pe un ton protector: Dar poți să-mi spui tu, puștiule, nu mă mai dumneatalîci! La prânz, când i-am povestit tatii cum
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]