820 matches
-
îi jumulim pe țărani. Și ei au ajuns să creadă că asta li se cuvine. Să umble cârpiți, să mănânce pe sponci și să se uite la domnii de la oraș cu ochii condamnaților pe viață. Și mai aud câte un dobitoc, cam la a doua generație încălțată la barieră, cât sunt țăranii noștri de puturoși, de primitivi, nu ca țăranii unguri, nu ca țăranii cehi, mă simt și mai vinovat. Noi avem probleme înalte, în presă. N-avem timp de sărăcia
Dumnezeu, ministrul țăranilor by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12593_a_13918]
-
a vorbit cu tine. Știa că concedii, că eu, că nu știu ce, că el e dealer OMV. Narcis Borșan și e și ofițer sub acoperire pe la SRI. De la ăștia ne vin nouă toate belelele. Futu-i mă-sa! SB: Cine e dobitocul ăsta? CM: Păi nu știu cine e. Că o fată, că s-a împrietenit și zice...cred că am un nou iubit, da nu-s sigură, ca și cunoștință comună, cum îl cheamă, așa, Narcis. Ce Narcis? Și mai cum? Și așa
Stenogramă Marta-Blejnar: Futu-i mă-sa! Ofițer SRI sub acoperire () [Corola-journal/Journalistic/80872_a_82197]
-
toate aceste enormități într-un ton de badinaj, dorind parcă să insinueze că e conștient de neseriozitatea lor și că e în căutarea unui pretext fantezist. Când Gaittany plecă aproape convins, Ioanide nu-și putu reține un gând critic: "Mare dobitoc!" Cu toate acestea, el însuși începuse a crede în posibilitatea pretextelor sale. Însă în realitate lucrul era mai simplu: singura cravată pe care o putea pune într-o astfel de împrejurare i se rupsese în mână. De unde repulsia complicată împotriva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ca și când ar fi ghicit gândurile arhitectului, madam Valsamaky își ținea mâinile mai mult pe sub masă, așezîndu-se în poziții avantajoase și studiate. - Smochinele dau apendicită, avertiză inocent GonzalvIonescu, neintuind nici una din reflecțiile subtile ale arhitectului. Acesta îi aplică imediat, mental, calificativul "dobitoc", tare însă îl amenință sarcastic, fixîndu-l cu ochii săi inverosimil de albaștri: - Am o știre importantă pentru dumneata, iubite domn! Nu i-o spuse totuși, ci, întorcînd capul spre madam Valsamaky, o chestionă direct: - Ioana? - Bine! zise aceasta cu fineță
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Cișmigiu, voind să-și continue prin el impresia asupra bazinurilor asimetrice cu pretenții de lacustritate naturală. Gonzalv nu înțelese și, speriat, confesă că nu era specialitatea lui. Cel puțin așa nara întîmplarea Ioanide, care nu uita să facă pe Gonzalv "dobitoc". De aceea Gonzalv Ionescu privea, contemporan cu Pomponescu, la distratul Ioanide și se simțea revoltat din toată inima de neseriozitatea lui. În treacăt fie spus, Ioanide nu persifla în acel moment pe Pomponescu, reflecțiile lui fiind următoarele: G. Călinescu "În
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
semnala fără greș firele noi de păr alb. - Domnule Ioanide, îl prevenea, ca și cum era cu putințăsă ia măsuri grabnice până nu se prăbușea, îți albește părul. Ioanide se indispunea nu de nuanța părului, ci de insinuarea de decrepitudine, detesta pe "dobitoc" și privindu-se în oglindă constata că arăta neschimbat și că acele câteva fire de păr alb într-o parte unde îl avusese totdeauna cărunt erau accentuate de lumina solară. Și în definitiv, ce are de a face culoarea părului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
În ziua când Saferian vindea portretul lui Ingres, la nouă dimineața, Suflețel intră în curtea lui Gaittany, pe sub poarta în prăbușire. Geamurile de la birou erau deschise de perete și Suflețel auzi niște strigăte oribile, imposibil de acordat cu persoana locatarului. "Dobitocule, striga un glas parcă asemănător cu al lui Gaittany, dar formidabil, strident, imperios ca al unui arendaș față de argați, să-ți vâri mințile-n cap altă dată! Te zvârl pe ușă afară!" O umbră se agita în sus și în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ultimului cuvânt o nuanță echivocă și privi iar pe Tudorel, care bâlbâi ceva în felul unei afirmații, recompunîndu-și îndată o figură impenetrabilă). Pe toți ăștia îi găsești în anunțurile mortuare ale familiei Gaittany. - Ce om simpatic! constată doamna Ioanide despreGaittany. - Dobitoc! decretă scurt arhitectul, vîrîndu-și o bucatăde friptură în gură. O asemenea sentință închidea orice discuție, și masa se sfârși în tăcere, Ioanide renunțând la orice veleitate de anchetator. În fond, digresiunea Gaittany îl scosese din prezent și-l întorsese la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
neglijate și că dragostea bărbatului are în ea ceva incoercibil și de la sine motivabil. Ea găsea femeilor câte un cusur, lipsă de frumusețe, neglijență, indiferență. Pe bărbați îi scuza, și chiar despre Gonzalv Ionescu, pe care, firește, Ioanide îl făcuse dobitoc, îl găsi politicos, îndatoritor. Hergot și Erminia iritau pe Ioanide la fel ca și Elvira, prin faptul că duceau respectul de oameni până acolo încît îi găseau pe toți perfecți. După Ioanide existau trei categorii: indivizi care nu-l interesau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
iritau pe Ioanide la fel ca și Elvira, prin faptul că duceau respectul de oameni până acolo încît îi găseau pe toți perfecți. După Ioanide existau trei categorii: indivizi care nu-l interesau deloc și cărora le întorcea spatele, apoi "dobitocii", în fine, aceia care intrau în definiția "un om". Exclusivismul lui pornea nu din mizantropie, ci dintr-o filozofie a faptei. Acela pentru care avea o stimă nelimitată, considerând capacitatea lui, era "om". Ceilalți (excluzînd pe neinteresanți) erau dobitoci, și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
apoi "dobitocii", în fine, aceia care intrau în definiția "un om". Exclusivismul lui pornea nu din mizantropie, ci dintr-o filozofie a faptei. Acela pentru care avea o stimă nelimitată, considerând capacitatea lui, era "om". Ceilalți (excluzînd pe neinteresanți) erau dobitoci, și în categoria asta intrau mai toți oamenii cu care avea de-a face Ioanide, întrucît expresia nu indica disprețul total, ci numai constatarea unei imperfecții. În-tr-un cuvânt, arhitectul pretindea să judece oamenii după un canon, având totdeauna în față
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
loc îl știa, căci doctorul nici nu-l ascundea, socotindu-l un fel de registru al casei - în dreptul zilei în care discutase aprins cu el și cu Erminia despre calitatea oamenilor. Hergot scrisese doar: "37 de grade la umbră!" "Mare dobitoc!" nu se putu el împiedica să exclame. Îmbrăcat în costumul său de lucrător, Ioanide plecă cu Tudorel la munte, la terenul lui Conțescu. Luase cu sine și două corturi mici paralelipipedice, cu tot tacâmul lor, ca să doarmă afară la aer
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Băiatul era voluntar ca și Ioanide, în forma inferioară a obstinației (credea arhitectul), chestiunea depășea cu mult limitele pedagogiei paterne. "Junele" lucra ca om liber, alături de o întreagă societate, nu mai era vorba de o simplă delicvență. Se chema că "dobitocul" făcea altă politică. "Dacă e așa, treaba lui, mie nu-mi mai rămâne decât să-l dau afară din casă." Ideea însă apărea pedagogicește și mai riscată. Prin urmare, plictisit, Ioanide cădea tot mai mult în muțenia lui și, în ciuda
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
paterne, nu știu nimic de toată afacerea, până ce într-o zi Gaittany zise: - Ai auzit de isprava lui Hagienuș? - Nu. Știu că nu mi-a plătit planul. - Domnule! Mi-a spus Smărăndache, a vândut cavoul.Ha-ha-ha! Ei, ce zici? - Un dobitoc! răspunse Ioanide. G. Călinescu XII A spune că arhitectul fugise de acasă cu Ioana e o mare exagerare. Cel mult Ioanide trăi câteva zile aproape marital cu fata doamnei Valsamaky-Farfara, și asta datorită faptului că apartamentul de sus al imobilului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
afecția ta să nu faci nimic înainte de a-mi spune și mie. - Bine! zise Pica zâmbind și sărută deodată pe Ioanide peamîndoi obrajii, plecând apoi din birou. "Freud, medita arhitectul umblând cu mâinile la spate prin odaie, este un mare dobitoc. Nu totul este libido. Ioana, Sultana făcând același gest n-au nici o analogie cu Pica. O fiică sărutând pe tată-său îl răpește de pe solul fiziologiei, aducîn-du-l la sentimentul de gravitate paternă." Analizând revelațiile Pichii, Ioanide ajunse la concluzia că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
descripție oricât de bogată a unui modern nu-i sugera lui Suflețel atât cât simplele hexametre virgiliene.) Emoția lui intimă era delicioasă și Ioanide, căruia îi plăcea Virgil, se complăcea în entuziasmul extraordinar al lui Suflețel. "Cel puțin, zicea el, dobitocul nu-i apatic." - Foarte frumos! recunoștea și Aurora. - Ia ascultă aici! (Suflețel închidea ochii un moment ca într-un leșin de voluptate, căutând a se domina.) Felix qui potuit rerum cognoscere causas. " Fericit cine poate cunoaște cauzele lucrurilor." (Minunat!) Atque
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sclav și marele bărbat îl cumpără cu bani. Tata își face iluzii. Niciodată numele lui Ioanide nu va întuneca pe al lui Tudor Vladimirescu, pe al lui Iancu Jianu și pe al lui Terente. (Ioanide: "Tudor Vladimirescu alături de Terente! Mare dobitoc!") Nu trebuie să se înțeleagă din slaba mea idee despre construcții că iubesc natura. Dimpotrivă. Am oroare de ea și pentru acest motiv nu stimez pe romantici. A te holba la lună, a privi fix cascadele, a sta în furtună
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îndrăzneț, O, libertate! Tirania-i moartă! Fugiți și dați de veste la răspîntii! (engl.). G. Călinescu găsește în viață destule piese nescrise care să-i ofere un rol adevărat. În scurt, el e în căutarea spectacolului real. (Meditația lui Ioanide: "Dobitoc incult și cu instincte patologice, care nu știe că esența artei este ficțiunea!") În curând, probabil, vom avea prilejul să jucăm cu toții o piesă reală, în care personajele căzute nu se mai scoală de jos la ridicarea cortinei, iar actorii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
marele pictor de Renaștere, contemporan cu Leonardo da Vinci. Ioanide spuse aceste cuvinte așa de sumbru, încît Demirgian nu mirosi maliția și confirmă din cap și oral: . - Alfredo, ziceți! Nu-i exclus, și mie mi s-a părut. . - E un dobitoc! bombăni Ioanide când fu pe trotuar. Tot Smărăndache nara anecdota, încît sunt de admis unele înfloriri. Esențialul este că se răspândi fulgerător vestea că Sultana a descoperit un "Alfredo veritabil". Anecdota se debita cu râsete și în salonul Pomponeascăi, care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe Gavrilcea fără a se feri de mine, ca pe un drept al ei. Nu te-ai ocupat de ea, trebuia s-o măriți mai devreme, la optsprezece-nouăsprezece ani. - Nu mi-a trecut prin cap, și apoi de unde să iau dobitocul? Hergot dădu și el mici informații. Ca medic, muzicant și botanist, evident, observase fugitiv pe Pica din aceste puncte de vedere. După Hergot, femeile în general sunt rezistente la frig și ies iarna îmbrăcate ușor fără primejdie. Accidentele pulmonare sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la câțiva pași distanță, de unde identificarea nu mai suferea discuție, Suflețel se opri locului contrariat, ca în fața unui puhoi de apă ce-l împiedică să treacă. Apoi, brusc, întoarse spatele și se depărtă înapoi ca și fugind. "Ce-i cu dobitocul ăsta?" se miră Ioanide. Arhitectul mai observase că felurite persoane cu care se întîlnea îl priveau lung, semnificativ, cu o discreție ostentativă. Își aduse aminte de reproducerea unui tablou pe care-l văzuse în copilărie într-o carte, reprezentând pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
recomandat de Gaittany, se menținuse și sub noul ministru, în vreme ce Gaittany însuși avea o trecere nebună ca rudă a răposatului Hangerliu, pe care încercase a-I salva de la moarte. Pe toți cei căzuți, folosind vocabularul lui Ioanide, Gaittany îi califica "dobitoci", "nenorociți", tratîndu-i discret cruțător, ca pe Pomponescu, însă expeditiv. Era în preziua de a căpăta o sinecură, cu titlu vag, foarte remuneratoare, dotată cu două automobile și un camion. Numai Smărăndache, care alerga în toate părțile, având în noul regim
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să ne și deprindem cu acest lucru nou; se cere deci oarecare cultură în specialitatea acelui lucru. Dar venerarea celor rele, false, stupide sau absurde chiar nu are nici o scuză; prin asta se dovedește în mod irevocabil că ești un dobitoc și că vei rămânea dobitoc pân-la sfârșitul vieții, pentru că mintea nu se 'nvață, ci se moștenește de la mama. [... ] zice Voltaire, iar Goethe zice: Obscurantismul veritabil nu consistă în oprirea răspândirii adevărului, clarității, folositorului, ci în aceea că i se dă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
acest lucru nou; se cere deci oarecare cultură în specialitatea acelui lucru. Dar venerarea celor rele, false, stupide sau absurde chiar nu are nici o scuză; prin asta se dovedește în mod irevocabil că ești un dobitoc și că vei rămânea dobitoc pân-la sfârșitul vieții, pentru că mintea nu se 'nvață, ci se moștenește de la mama. [... ] zice Voltaire, iar Goethe zice: Obscurantismul veritabil nu consistă în oprirea răspândirii adevărului, clarității, folositorului, ci în aceea că i se dă curs și trecere minciunii. Văzut
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
oricărui om -, deși nepot de sârb prost, se pretinde neam de boier de Țara Românească, ca și când n-ar fi existând nimene - în satul lui Cremene - care să știe vorbirea acestei țări. Dar nu numai atât. El, în gândul lui de dobitoc, e mai mare poet decât Alecsandri și, ca s-o dovedească, înjură pe venerabilul bătrân în modul cel mai neomenos: el e mai învățat decât toată Academia la [un] loc, deci face Academia albie de câine. Ca să dăm o probă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]