608 matches
-
solicită academicianului prof. Ioan Andrieșescu, directorul Muzeului Național de Antichități din București, să refere în această problemă. Operativ la 18 februarie 1934 ministerul primea răspunsul lui Ioan Andrieșescu care, prin cele formulate, făcea o călduroasă recomandare la adresa lui Ion Nestor. Doctor docent în istorie, arheolog, cu o intensă activitate în cadrul Muzeului Național de Antichități și a Institutului de Arheologie din București a coordonat în decursul anilor de activitate cercetările de pe șantierele arheologice de la Glina, Sărată Monteoru, Zimnicea, Glăvăneștii Vechi, Corlăteni, Suceava, Dridu
Ion Nestor () [Corola-website/Science/307244_a_308573]
-
5, 7, sub pseudonim). A publicat, începând cu anul 1971, diverse studii, articole, eseuri, critică de artă, critică de teatru, critică literară în ziare și reviste culturale și științifice din România, Franța, Germania, Spania, Portugalia. 1978 - 1980 și 1983 - 1993, docent al Universității din București, Facultatea de Litere, Departamentul de Limbă Portugheză. 1995 - 1998, Profesor la Universitatea Modernă, Facultatea de Psihopedagogie Curativă, unde a predat: Epistemologie antroposocială, Epistemologia pedagogiei curative, Investigație și metodologie în Științele Educației I e II. A început
Dan Caragea () [Corola-website/Science/308610_a_309939]
-
Manzu. ( Evoluția concepției stilistice ) 110 p., Ilustrații. 1994-1996. Colaborator stiinșific și șef al Sectorului de artă decorativă, arhitectura și design 1991, martie- susținerea tezei de doctorat la tema: „ Aspecte de bază a morfologiei stilistice a 1980- 1993. Lector superior și docent la Universitatea de Arte Plastice și la Universitatea 1977-1983. Profesor de Istoria artelor plastice , pictură și desen la Liceul de Arte Plastice 1972 -1975. Colaborator științific inferior la Muzeul Național de Arte Plastice. Principalele lucrări de cercetare în domeniul artelor
Gheorghe Mardare () [Corola-website/Science/308022_a_309351]
-
data de 18 martie 1927. A făcut studiile liceale la București și apoi a urmat cursurile Facultății de Drept (absolvită în 1950) și ale Facultății de Economie Generală, obținând titlul științific de doctor în drept în anul 1961 și doctor docent în anul 1974. În anul 1950 și-a început cariera universitară ca preparator, apoi lector, conferențiar și profesor de drept internațional și drept al familiei la Facultatea de Drept din București. A deținut pentru o perioadă și funcția de decan
Ion P. Filipescu () [Corola-website/Science/306628_a_307957]
-
doctor. Între 1946-1956 este asistent la Clinica ftiziologică din cadrul Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj, între 1956-1961 este profesor clinicii de ftiziologie la Institutul de Medicină și Farmacie din Timișoara, ulterior și în cadrul IMF București. Primește titlul de doctor docent în științe în anul 1964. Între 1972-1976, Anastasatu este rector al Institutlui de medicină și farmacie din București. În anul 1973 primește titlul de medic emerit. a fost membru corespondent al Academiei Române (1974), membru titular al Academiei de Științe medicale
Constantin Anastasatu () [Corola-website/Science/306683_a_308012]
-
teza de doctorat cu titlul "Contribuții la studiul stabilității elastice a sistemelor static nedeterminate". A obținut titlul științific de doctor inginer cu distincție "magna cum laude", care i-a fost echivalat în 1963 de Ministerul Învățământului cu titlul de doctor docent. În perioada 1964-1967 a fost prorector al Institutului Politehnic București, iar în perioada 1972-1981 rectorul institutului. În perioada 1967-1974 a îndeplinit funcția de secretar general al Academiei Române, în 1984 funcția de președinte al Secției de științe tehnice a Academiei. În
Radu Voinea () [Corola-website/Science/306700_a_308029]
-
a început să editeze, împreună cu George Tofan și Victor Moraru, revista "Junimea literară". La 22 martie 1909, în urma examenelor susținute, a fost promovat doctor în filosofie și litere în Aula Universității din Viena. În anul 1911 a fost abilitat ca docent al universității vieneze, întorcându-se apoi în Bucovina. În octombrie 1911 își ține cursul inaugural la Universitatea din Cernăuți, cu tema: „Locul românilor în istoria sud-est europeană”, temă care avea să fie emblematică pentru carierea sa și care l-a
Ion Nistor () [Corola-website/Science/306711_a_308040]
-
epocă pentru titlul de doctor inginer) cu teza "Curbe caracteristice de cavitație la pompele centrifuge cu turație specifică joasă", tot sub îndrumarea lui Aurel Bărglăzan, care în acest moment era membru corespondent al Academiei. În 1972 obține titlul de doctor docent. și-a început cariera de cadru didactic al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Timișoara în 1949, parcurgând de-a lungul anilor toate gradele didactice și îndeplinind diverse funcții specifice: asistent suplinitor (1 ianuarie 1949), șef lucrări (aprilie 1949), conferențiar
Ioan Anton () [Corola-website/Science/306760_a_308089]
-
în 1926, secțiile de Piscicultură și Hidrobiologie aplicată. În 1928, își trece doctoratul la Universitatea din Grenoble cu teza "Contribution à la connaissance des Hydracariens français et particulièrement du sud-est de la France." Reîntors în țară, devine șef de lucrări (1929), docent (1930), conferențiar de zoologie aplicată (1932), profesor agregat de zoologie aplicată și entomologie (1932) și, din 1937, profesor titular la Catedra de Zoologie Descriptivă a Facultății de Științe din Iași. Concomitent, între anii 1930-1936, a fost conferențiar și apoi profesor
Constantin Motaș () [Corola-website/Science/306761_a_308090]
-
Academiei de Științe Tehnice din România și membru corespondent al Federației Internaționale a inginerilor. A absolvit Școala Politehnică Federală din Zürich în 1918, iar între 1919 - 1923 a lucrat ca asistent în aceași instituție. În 1923 primește titlul de doctor docent, în 1922 pe cel de doctor în științe tehnice. Întors în țară primește un post de profesor la Școala Politehnică din Timișoara în 1925. Aici înființează primul laborator de tehnică a tensiunilor înalte din țară (1927). În 1929, Andronescu a
Plautius Andronescu () [Corola-website/Science/306755_a_308084]
-
cea mai bună calitate, a avut profesori de marcă și s-a format ca om de știință. A absolvit studiile Politehnicul în 1918 iar între 1919 - 1923 a lucrat ca asistent în aceeași instituție. În 1923 primește titlul de doctor docent, în 1922 pe cel de doctor în științe tehnice. S-a remarcat în comunitatea științifică prin studii publicate în reviste de specialitate, cum a fost cel legat de rezolvarea problemelor la joncțiunile de cale ferată. Se specializează în electromagnetică și
Plautius Andronescu () [Corola-website/Science/306755_a_308084]
-
1894). A fost primul american care a obținut titlul de doctor în egiptologie. Breasted face parte din avangarda arheologilor și istoricilor care au extins ideea de „civilizație occidentală” încorporând întregul Orient Mijlociu în rădăcinile culturale europene. În 1894 a ajuns docent al Universității din Chicago și în 1905 a fost numit profesor de egiptologie și de istorie orientală (prima catedră de felul acesta în America). Între timp însă, în 1901, a fost numit director al muzeului oriental din Haskell; chiar dacă acel
James H. Breasted () [Corola-website/Science/306959_a_308288]
-
domeniul calculatoarelor. Revenit în Republica Moldova, și-a continuat activitatea la Institutul de planificare în funcție de șef de laborator, efectuând cercetări în domeniul informaticii. În paralel, a predat la Catedra de calculatoare a Institutului Politehnic din Chișinău; din anul 1988 lucrează ca docent la același institut. În anul 1990 este ales deputat în primul Parlament democrat al Republicii Moldova, activând în această calitate până în anul 2001. În perioadele 1990-1993 și 1998-2001 a fost președinte al Comisiei parlamentare pentru politică externă. La 28 ianuarie 1993
Vasile Nedelciuc () [Corola-website/Science/307965_a_309294]
-
(n. 23 iunie 1924, Deva - d. 29 mai 1998, București) a fost un inginer minier, om de știință, profesor universitar, doctor docent în științe, și demnitar comunist român. A urmat liceul în Deva (1933-1943), apoi Facultatea de Mine și Metalurgie la Institutul Politehnic București (1943). A continuat studiile la Institutul de Mine din Leningrad (1946-1948), obținând profesia de bază de "inginer mine
Bujor Almășan () [Corola-website/Science/308328_a_309657]
-
publicate în reviste științifice și în câteva volume - dintre care monografia "Mareele planetei Pământ (The Tides of the Planet Earth)" rămâne până astăzi referința de bază în acest domeniu. Cariera didactică și-a desfășurat-o la "Universitatea Catolică din Louvain": docent (1964), conferențiar de geodezie, gravimetrie și geodinamică (1967), profesor (1972). Discipolii săi își amintesc, pe lângă covârșitoarea sa autoritate științifică, spontaneitatea cu care aborda discuția și își sprijinea colaboratorii. A fost și un distins umanist, cu interese mergând de la literatură, istorie
Paul Melchior () [Corola-website/Science/307396_a_308725]
-
urmare a emigrării tinerilor autori timișoreni în RFG. Cunoscutul poet Wolf von Aichelburg s-a revoltat replicând astfel: «[...] este o aroganță stupidă și o minciună propagandistică din partea grupului Wagner-Müller-Totok, exagerând rolul lor ca groparul acestei literaturi, fiind susținuți de către un docent neamț [din RFG] neinformat, cum este domnul Solms din Marburg. Horst Schuller Anger, istoric literar si jurnalist din Brașov, respinge afirmația că membrii cenaclului Aktionsgruppe Banat ar fi fost “disidenți” și că ei s-ar fi aflat în “opoziție” sau
Grupul de Acțiune Banat () [Corola-website/Science/302302_a_303631]
-
pentru câteva zile la Madrid și în Escorial, dorind să-i trimită un raport despre călătoriile sale. El a fost însoțit de fratele său mai tânăr Bernard. Revenit, a ținut cursuri în medicină la Universitatea din Paris. Funcția sa ca docent de medicină l-a îndrumat să scrie "Traité des vertus des plantes" (Tratat despre puterea de vindecare a plantelor) care însă a fost publicată de abia postum în 1771 de către Pierre L. Gandoger de Foigny. În plus, Jussieu a întreținut
Antoine de Jussieu () [Corola-website/Science/302386_a_303715]
-
lucrează în postul de conferențiar universitar la Catedra de politologie a Institutului Pedagogic "Alecu Russo" din Bălți (1965-1974). În paralel, urmează apoi cursuri de doctorat în specialitatea politologie, la Universitatea "M. V. Lomonosov" din Moscova (1970-1973). Lucrează apoi ca prof. dr. docent la Universitatea de Stat a Moldovei (USM) (1974-1990). Prof. dr. docent Nicolae Costin este autorul a 35 de publicații științifice în domeniul sociologiei satului: "Ridicarea rolului factorului uman și problemele dezvoltării sociale ale satului moldovenesc" (1987) ș.a. În anul 1990
Nicolae Costin (primar) () [Corola-website/Science/302604_a_303933]
-
Institutului Pedagogic "Alecu Russo" din Bălți (1965-1974). În paralel, urmează apoi cursuri de doctorat în specialitatea politologie, la Universitatea "M. V. Lomonosov" din Moscova (1970-1973). Lucrează apoi ca prof. dr. docent la Universitatea de Stat a Moldovei (USM) (1974-1990). Prof. dr. docent Nicolae Costin este autorul a 35 de publicații științifice în domeniul sociologiei satului: "Ridicarea rolului factorului uman și problemele dezvoltării sociale ale satului moldovenesc" (1987) ș.a. În anul 1990 este ales Președinte al Consiliului orășenesc Chișinău și deputat în primul
Nicolae Costin (primar) () [Corola-website/Science/302604_a_303933]
-
coordonator al activității științifice în cadrul nou înființatului Institut de Folclor, ajungând apoi director adjunct științific (între 1954-1965) și, ulterior, director al Institutului de Etnografie și Folclor (într-o vreme Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice) între 1965-1974. În 1963 devine docent în științe filologice al Universității din București. În anul 1957 revine la catedră, fiind conferențiar (1957-1963) și apoi profesor de folclor (1963-1975) la Facultatea de limba și literatura română a Universității din București, specialitatea fiind de folclor literar românesc. Între
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909, obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. Susține două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular . Datorită strădaniilor sale, în
Dumitru Caracostea () [Corola-website/Science/298999_a_300328]
-
al lui Robert Friedrich Froriep la Prosectura spitalului ""Charité"" din Berlin, efectuând examenele autoptice ale pacienților decedați și obținând în acest fel o mare experiență asupra modificărilor structurale survenite în organism în urma îmbolnăvirilor. Din anul 1847, după primirea titlului de docent cu lucrarea ""De Osseficatione Pathologica"", predă și la Universitate. Împreună cu Benno Reinhardt editează revista ""Archivs für pathologische Anatomie und Physiologie und für klinische Medizin"", devenită mai târziu ""Virchow Archiv"". Datorită faptului că a participat la revoluția din martie 1848, este
Rudolf Virchow () [Corola-website/Science/299001_a_300330]
-
de doctor în medicină și chirurgie. În perioada, Oscar Sager 1924- 1925 devine medic secundar iar în perioada 1925-1929 este asistent universitar la clinica neurologică de la Spitalul Colentina, sub conducerea lui Gheorghe Marinescu. În anul 1931, Oscar Sager este numit docent în Neurologie, iar în 1933 primește funcția de șef de lucrări la clinica de neurologie de la Colentina. În anul 1937 este primit ca membru corespondent al Societății de Neurologie din Paris; face parte din grupul de fondatori ai Societății de
Oscar Sager () [Corola-website/Science/303573_a_304902]
-
de licență a fost "Selecția copiilor dotați". Din 1928 este doctor în filosofie, specialitatea psihologie, la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj. Între 1928-1929 face o specializare în Germania, la Leipzig, Berlin, Hamburg. Din 1929 este conferențiar, iar din 1931 docent în Psihologie cu teza " Aptitudinea tehnică și inteligența practică". A fost una dintre personalitățile de marcă ale vieții universitare clujene, recunoscut totodată și pe plan internațional, atât pentru activitatea sa didactică cât și pentru cea de estetician. Preocupările din domeniul
Liviu Rusu (literat) () [Corola-website/Science/303629_a_304958]
-
aici. Între anii 1897-1902, ruinele castrului Arutela au fost în parte acoperite cu prilejul construcției căii ferate Râmnicu Vâlcea - Râul Vadului, în timp ce băile au dispărut în întregime. În 1967, Muzeul Militar Național, mai precis colectivul științific format din: profesor doctor docent D. Tudor, membru al Academiei de Științe Sociale și Politice, colonel doctor Cr. M. Vlădescu, E. Palade, doctor Gh. Poenaru-Bordea, L. Popoiu, A. Florea, E. Nicolae , N. Moghior și V. Ghelmez redeschide șantierul de cercetare până în 1970 și din nou
Castrul roman Arutela () [Corola-website/Science/304095_a_305424]