752 matches
-
Alex Goldiș Liviu Antonesei, Victimele inocente și colaterale ale unui sângeros război cu Rusia, București, Editura Polirom, 2012, 204 p. Avem puțini autori români mai proteici și mai harnici decât Liviu Antonesei, fie că e vorba de studii docte în sociologie, de jurnalism (cultural) sau de literatură propriuzisă. Din punctul de vedere al „ușurătății” trecerii de la un gen la altul, doar Ruxandra Cesereanu sau Ovidiu Pecican îl pot concura. Un permanent neastâmpăr intelectual, îndeajuns de bine controlat de autoironie
Turism literar by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4671_a_5996]
-
șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua." "O luasem numai cam repede", continuă magistralul stilist, într-o românească de balamuc, pentru a ne informa doct: "Dar deodată mă pomenii cu mine șsic!ț în mijlocul odăii. ș...ț Ce noroc că mă deșteptase; mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten." Rareori poți găsi într-o singură
Care e cea mai proastă carte românească? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7033_a_8358]
-
Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, G. Călinescu, Vladimir Streinu și Șerban Cioculescu, mai mult decît necesare cititorului grăbit de azi care nu mai are vreme să frecventeze arhivele). Una peste alta, dacă Rebreanu dincolo de realism este un studiu doct și exhaustiv, ca o teză de doctorat, monografia Liviu Rebreanu este mai aproape de ceea ce s-ar putea numi o carte companion, pentru uzul studenților la litere și elevilor de liceu. Ideile sînt însă riguros aceleași. Aportul lui Ion Simuț la
Revizuirea revizuirii? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13434_a_14759]
-
Sorin Lavric Pe Schopenhauer îl citești în două împrejurări: cînd vrei ca dezgustul pe care l-ai adunat în viață să-și găsească confirmări docte, sau cînd dorești să-ți îndulcești eșecul gustînd din pledoaria pe care o inteligență rafinată o face inutilității vieții. În primul caz e vorba de alinarea unei decepții, în al doilea de atenuarea unei căderi, dar în ambele, Schopenhauer e
Leacuri împotriva urîtului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7034_a_8359]
-
în cel substanțial: "Disputele celor două principii, care au asigurat, în bună parte, dialectica lirismului pillatian, sfîrșesc în această concordanță în care imaginarul produce, susține și alintă forma, lăsîndu-se explorat de principiul ei". Rezumînd astfel amplul și, în același timp, doctul și densul discurs al lui Al. Cistelecan, se cade a menționa cooperarea, în cadrul său, a două registre. Unul este grav-speculativ, abstras și extatic, fragil în elevația sa, ușor prețios în conceptualismul său baroc, care introduce sintagme precum "oceanificarea cosmosului", "acvificarea
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
Sorin Lavric Andrei Oișteanu, Ordine și haos. Mit și magie în cultura tradițională românească, ediția a II-a, revăzută, adăugită și ilustrată, Editura Polirom, 2013, 618 pag. Un cercetător al istoriei religiilor e un Epimeteu în variantă doctă: deschide vasul Pandorei spre a scoate din el mistere livrești, cărora le împrumută apoi o formă clară, de comentariu cizelat. Dar cum felurimea motivelor copleșește cititorul, stofa cercetătorului se recunoaște după ușurința cu care pune ordine în bazarul de cunoștințe
A călări pe nori by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3009_a_4334]
-
creștine din care Hristos lipsește. Apar alte figuri evanghelice, dar nu zeul. A doua bizarerie e absența totală a expresiilor străine și a citatelor din alți autori, deși Kierkegaard e un autor copios în grija savantă cu care face trimiteri docte. Și a treia însușire e cumințenia neașteptată a tonului general, Kierkegaard părînd mai puțin îndrăzneț atunci cînd scrie în nume propriu. Acestea sunt motivele pentru care cercetătorii au subapreciat predicile în comparație cu cărțile scrise sub pseudonim. Dar, estetic vorbind, textele au
Predici blînde by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4450_a_5775]
-
respiră zilnic toxinele suferinței stă sub o criză pe care n-o poate stăpîni decît în două feluri: ori o ignoră refugiindu-se într-o apatie de principiu, ori o digeră dîndu-i o întrebuințare subtilă, de motivație în vederea unor preocupări docte. În primul caz, medicul devine o brută cu aere solemne, un robot travestit într-un degustător de teme oculte. De pildă, chirurgul sătul de cruzimi sîngerînde se înconjoară pe pereți cu icoane, sau hematologul care nu mai rabdă înfățișarea copiilor
Fără cinisme by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2652_a_3977]
-
ecou în starea lăuntrică, statutul lui Nicolae Radu nu s-a schimbat după absolvirea celei de-a doua facultăți: a rămas același medic specialist în anestezie care, în timpul liber, se întorcea la concepte, dar fără a ieși din sfera amatorismului doct. „Amator“ înseamnă spiritul îndrăgostit de speculații, căruia exercițiul conceptelor nu-i ține pasul cu direcția emoției. În acest caz emoția, deși existentă, nu culminează în actul speculațiilor intense. Cunosc intelectuali care nu au fost niciodată amatori în filosofie, sărind direct
Fără cinisme by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2652_a_3977]
-
a filosofiei nici măcar la rubrica rateuri de propagandă, și resentimentul surd, cu neputință de disimulat, față de Heidegger, a cărui figură îi provoacă lui Steiner secuse de repulsie. Cu astfel de răbufniri de otravă, șirul prelegerilor din volum își pierde ștaiful doct și alunecă într-o lamentabilă cîrtire doctrinară, al cărei rezultat e coborîrea tonului aulic pînă la dîra neplăcută a unui rechizitoriu penibil. E o tristețe să vezi cum un erudit ca Steiner nu-și poate reprima toxinele personale, preschimbînd un
Libido sciendi by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5255_a_6580]
-
literar al lui Constantin Ciucă. Așa însă, luând notă de existența unei cărți pe care nu știu câți au văzut-o vreodată (se numește Eu și restul opus și a fost publicată la Editura Marist din Baia Mare), trebuie să mascăm cu aer doct curiozitatea în fața apariției, din senin, a acestui autor între prozatorii de la Cartea Românească. Prin vârstă, Constantin Ciucă e optzecist. S-a născut în 1958, a fost profesor de engleză la Liceul Energetic din Cernavodă, apoi liber profesionist și, din infor-ma-țiile
Romanul nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6883_a_8208]
-
într-un univers încurcat și voluptuos. Folosind un adjectiv inept, cartea e „complicată“, asta însemnînd că substanța îi stă în întretăieri tematice pe care autoarea le urmărește cu fler sigur. Rezultatul e că atmosfera volumului e mai izbitoare decît amănuntele docte, Ricarda Huch nefiind istoric literar și nici critic, ci o scriitoare posedînd arta de a-și pune informația într-o matcă de pasiune. Din acest motiv în volum nu vom găsi o istorie a romantismului, cu date și periodizări exacte
Surclasarea spirituală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5501_a_6826]
-
au făcut artă pentru artă în numele unei tendințe de spirit. Cu timpul tendința de spirit s-a stins, în locul ei apărînd influența ideologică. Aceasta e și explicația pentru care astăzi nimeni nu ar mai putea scrie un volum atît de doct și de patimaș ca Romantismul german: candoarea tendinței de spirit a murit, fiind înlocuită de cealaltă tendință, a exegezei de conjunctură.
Surclasarea spirituală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5501_a_6826]
-
ai încercat să fii. Numai dacă erai român, băiatule, săreai peste rând. Dacă te nășteai finlandez sau nigerian sau american sau canadian, stăteai la rând la rinichiul ăla. Doar în România, pentru că ești Arșinel, ai sărit peste rând. Nu ești doct, nu ești un intelectual, dar îți transmit eu. Dacă nu erai român, azi erai mort. Deci nu este cazul să le dai tu peste bot ăstora. Sigur că oamenii se simt lezați. Dacă îi mușca maidanezul, dacă l-ar fi
Radu Banciu: "Băi Arșinel, dacă nu erai român, azi erai mort" by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/73543_a_74868]
-
unei răscoliri. Memorialistul are ceva din înclinația cochetă a firilor simandicoase, la care vălurile retorice au rostul unei menajări cu bătaie dublă: de sine și de ceilalți. Chiar titlul volumului, departe de a fi semn de autoflagelare, e expresia răsfățului doct. Judecata lui Barbu Cioculescu nu e malițioasă, agresivă sau înrăită de ranchiuni. O blîndețe ceremonioasă curge în fraze cizelate, trădînd morga unui om sensibil, fără vocație pentru paroxisme sau răsturnări neașteptate. O natură duioasă al cărei paradis terestru pare să
Tacticos și mustuos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4034_a_5359]
-
care o arată pentru amănunte extravagante ține de o fatalitate lăuntrică: stă în fatum-ul lui Zeletin să-și pună faconda în slujba unor texte de calofilie cochetă, de unde și senzația că, citindu-l, asiști la o degustare de accente docte. Cine deschide volumul Rămînerea trecerii, al cărui titlu invită la răsuciri dialectice în marginea oximoronului conținut, va intui repede înlesnirile de limbă: e vorba de un instinct de esență prozodică, care face din autor un mînuitor simandicos de vocabule savante
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
mai vii decît oamenii. E copios în pofta cu care vorbește de termeni, precum „coincidență“, „exaporiți“, „parimie“, „zaimf“, „mătăuz“ sau cutare asonanță poetică. Și e milostiv prin atenția cu care, aplecîndu-se asupra unor fleacuri și mărunțișuri, scoate din ele impresii docte de interes cult. Mai mult, cînd descrie personaje, Zeletin nu reține fizionomii, ci expresiile lor verbale. Bătrîna care îl aștepta în fiecare dimineață cu capul vîrît printre scîndurile gardului spre a-l întreba invariabil cît e ceasul, pentru a reacționa
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
neschimbată... Toți își regretă gândurile de îndată ce și le mărturisesc: Fie că simt inutilul din strădania confesiunii. Fie că simt înșelarea din exprimare." (Litere, nr. 5, martie 1934) Petru Comarnescu scrie trei eseuri despre iubire și exasperare, doctorul Justin Neuman face docte aprecieri psihologice asupra luptei dintre generații, iar Camil Baltazar vorbește despre autenticitatea romanului lui Eliade. Tot în 1934 peste 20 de publiciști, mai mult sau mai puțin importanți recenzează entuziasmându-se de întoarcerea din rai (Emil Gulian, Iulian Vesper, Mihail
Maitreyi și criticii săi interbelici by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/8289_a_9614]
-
Literar, cartea lui Dan Damaschin e o teză de doctorat, purtînd un imanent aer academic, o sobrietate aulică. Nădăjduim că autorul său ne va înțelege dacă îi vom aminti că o foarte îmbelșugată materie a rămas în afara paginilor d-sale docte, acribioase, cu un partizanat bine filtrat. E vorba de teme precum relațiile dintre N.Balotă și I.Negoițescu, nu numai în duhul concordiei ci și al unei competiții subiacente, mereu resimțite de autorul Caietului albastru, de anume colțuri umbrite ale
Cercul Literar între două manifeste (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7061_a_8386]
-
teoria să nu sufoce sentimentul trebuie ca sentimentul să poată exista chiar și fără teorie. Adică dinaintea ei. Cealaltă variantă de lectură, cea a receptării raționale a unei lumi de cunoștinte religioase, e condamnată la o fatală și snoabă superficialitate doctă. Iei act de niște cunoștințe cu care, pe dinăuntru, nu rezonezi deloc. Și atunci să ne întoarcem la cuvintele autorilor: "Că îmbrățișăm mesajul Bibliei sau nu, această istorie a Dumnezeului unic nu ne poate lăsa indiferenți." Fraza e antologică fiindcă
Istoria lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7658_a_8983]
-
celuilalt. De acum încolo, corespondența lor va spori în rafinament, dar va pierde în spontaneitate. Va intra în joc maturitatea erudită a unor intelectuali versați, pentru care scrisul epistolelor făcea parte din deprinderile curente ale vieții. Și amîndoi vor scrie doct și protocolar, ca niște ființe cărora vîrsta le interzicea tresăriri neîngăduite. Iar dacă în prima parte a corespondenței rolul principal îl joacă Heidegger, și asta chiar și numai pentru faptul că de la el s-au păstrat cele mai multe scrisori din această
Luxul corespondenței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9000_a_10325]
-
spune Lepenies, li se potrivește expresia de "conștiință vinovată". În schimb, oamenii de știință ilustrează tot mai mult ipostaza "conștiinței împăcate", adică ipostaza ființei ce s-a împăcat cu o lume în fața căreia sentimentul de nemulțumire a lăsat locul resemnării docte. Întrebarea pe care Wolf Lepenies și-o pune în paginile cărții este una programatică: Ce rol mai pot juca astăzi intelectualii, indiferent că fac parte din prima sau din a doua categorie? În fond, trăim într-o lume în care
Apusul intelectualilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10766_a_12091]
-
unei infime controverse, însemnătatea temei fiind invers proporțională cu erudiția care se învîrte în jurul ei. Urmarea e ivirea unui dezechilibru în cursul căruia noțiunea nu doar că înăbușă sentimentul, dar pe deasupra exclude actul la care îndeamnă sentimentul. E ca și cum unitățile docte de intelect ating un asemenea rafinament încît nu mai lasă loc umorilor obscure ale sufletului: în loc de fermenți mistici de credință, dai peste cadrul sterp al jargonului de aparat. În final, rămîi cu senzația că ai parcurs un text a cărui
Argumente și alegorii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3162_a_4487]
-
a cărui savoare un ins trăitor cu ochii în monitorul calculatorului nu mai are habar. E o fatalitate a textelor antice de a-și pierde tiparul prielnic receptării lor. Tocmai de aceea Despre iubire de Andreas Capellanus e destinată spiritelor docte cu înclinație filologică. Omul medieval era un monstru livresc suferind de excrescență lexicală, cu aplecare sisifică spre discriminări fine. Unui asemenea monstru îi lipsește azi publicul de trebuință.
Argumente și alegorii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3162_a_4487]
-
dezumflate susură trist prin suburbii/ ce-o să faceți ce-o să faceți, latră agonic/ bătrîni pensionari agitînd stegulețe, țipă ascuțit/ femei indignate agitînd copii și sacoșe// Ce-o să faceți cu libertatea/ murmură sceptic Ecleziastul călare pe Sfinx, oare/ ce, îl întreabă doct Socrate pe Platon, oare ce,/ șoptește mîhnit Dostoievski din căruciorul lui cu rotile/ oare ce, grohăie politicienii și prezidenții// Da, chiar, ce-o să facem? Ce-o să facem?/ Ce-o să ne facem? Ne trezim singuri în mijlocul pieții centrale/ plină de hîrtii
Poeta față cu epoca by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10762_a_12087]