695 matches
-
plină afirmare la marginile Bisericii, acolo unde, pe drept cuvînt, ne putem proclama "conectați direct la sensibilitatea contemporană". Sau conformismului controlat al credințelor și al practicilor, practicat de Instituție. "Religiosul șovăielnic" preferă efuziunea mistică, Biserica permanentă are nevoie de o dogmatică. Filiația Cărnii se laudă cu autenticitatea, filiația Cuvîntului invocă adevărul. Prima beneficiază de o aderare spontană la valorile electronice ale modernității, cea de-a doua suportă rigorile unei aculturații de ucenicie și de competență. Este Cuvîntul viu împotriva Scripturii, parohul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ar fi o halucinație; dar, orbiți de profesie, psihiatrii uită de dreptul la ficțiune al dramaturgului. Exemplele sunt, practic, infinite. Sensul lor este însă același, căutarea obsesivă, a umbrei care face îndoielnică povestea. Psihiatrii țin la optica lor, sunt, oricum, dogmatici. Nu putem proceda chiar atât de tranșant cum ne îndeamnă Exupéry, pentru că pur și simplu suntem deja confruntați cu o avalanșă de opinii excelând care mai de care prin analiză și, mai cu seamă, tendențiozitate diagnostică. Operează aici ideea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
din a doua categorie. Argumentele mele se trag din filosofia medicinii. Practica medicinii, multimilenară, dar și "știință" multiseculară, se constituie pe respectarea dogmelor hipocratice. Selectez cu grijă: am scris "dogme" pentru că medicina nu poate renunța,deontologic, la dogme. Or, în dogmatica hipocratică, obiectivul unic este menținerea și protejarea vieții. Nici o excepție, nici o îngăduință, nici o crimă. A suprima, cu bună-știință, o viață este o crimă, indiferent de motivație și indiferent de unele orientări externe. Medicii, în istoria medicinii, s-au aliat uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
unor dependențe epigonice, ci de înscrierea pe o linie spirituală. Mica liberalizare ideologică de la mijlocul anilor ’70 a generat și unele schimbări ale raportului de forțe în lumea literară. Brontozaurii dogmatismului istoric s-au retras în grotele lor, iar noii dogmatici, care înhățaseră deja ideea națională, grupați în jurul lui Eugen Barbu, au cedat și ei, tactic, mici porțiuni din terenul întins pe care-l controlau (povestea s-a repetat aproape întocmai în decembrie ’89). În aceste condiții, liderii de atunci ai
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
19-20) care exacerba modernitatea, respingând tradiționalismul și academismul; proclama exclusivist unele noi principii de creație (simbolismul, expresionismul, constructivismul și curentele de avangardă); 2. denumire sub care au fost condamnate, în 1907, de către Biserica catolică orientările progresist-liberale care încercau să înnoiască dogmatica, știința Bibliei și ecleziologia catolică; reprezentanții m. au fost excomunicați: A. F. Loisy în Franța (1908), iezuitul irlandez G. Tyrrell în Anglia (1907) și R. Murri în Italia (1909; revocată de Pius XII în 1943). 28. monoteism = adorația unui singur
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
Liceul „Sf. Vasile” și pedagog la internatul Liceului. La data de 24 februarie 1946, am fost hirotonit preot de către Preasfințitul Dr. Valeriu Traian Frențiu. În acest timp mi-am pregătit examenul de licență în teologie având ca subiect al tezei: „Dogmatica Preacuratei Fecioare Maria în literatura populară română”. Examenul l-am susținut în luna noiembrie 1946. Între timp, la începutul lunii septembrie 1946, am fost trimis ca preot ajutor la parohia I „Sf. Vasile” din București. Aici am servit până la desființarea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
instrumentele de lucru - greaca modernă și greaca veche -, unde și-a făurit o viziune ideală asupra ortodoxiei, considerată ca unică și incoruptibilă păstrătoare a Adevărului divin. Lui Bielawski Îi revine meritul de a fi atras atenția nu numai asupra descoperirii Dogmaticii lui Cristos Androutsos (1867-1935), ci și a altor trei maeștri despre care nimeni nu amintise mai Înainte. Este vorba de Zikos Rosis (1838-1933), teolog format În universitățile germane, a cărui perspectivă deopotrivă istorică și patristică asupra teologiei ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
autor a peste 250 cărți și broșuri. Polemica acestuia cu Androutsos, pe care-l considera prea scolastic și prea occidental În maniera de abordare a teologiei, l-ar fi putut determina pe Stăniloae să se distanțeze de profesorul său de dogmatică. Acestor patru nume, Îndreptățit menționate de Bielawski, trebuie adăugate cele ale lui Vasile Gheorghiu, Nicolae Cotos și Vasile Loichiță, cu toții profesori ai lui Stăniloae la Universitatea din Cernăuți, și mai cu seamă cel al lui Nichifor Crainic, inițiator al unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
semnificative au fost remarcate de către Andrew Louth, Într-un articol din 2002. Este vorba, mai Întâi, de schema celor trei funcții ale lui Isus Cristos - Profet, Preot și Împărat -, dezvoltată În prima parte a celui de-al doilea volum al Dogmaticii. Louth remarcă, pe bună dreptate, că această schemă apare pentru Întâia dată, ca atare, În Instituțiile lui Calvin și nu are nici o legătură cu doctrina Părinților. Această observație merită completată și nuanțată, deoarece În expunerea sa Stăniloae prezintă atributele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
de vedere teologic și deontologic, una din idiosincraziile cele mai regretabile ale lui Stăniloae, cu consecințe pe care Îmi este imposibil să le prezint aici În amănunt, dar care Îmi par evidente: izolarea primejdioasă În turnul de fildeș al unei „dogmatici de aparat” și practicarea unei teologii resentimentare. 3) Am Încercat, de asemenea, să arăt că marea dragoste a lui Stăniloae pentru Părinți, departe de a fi fructul exotic al perioadelor sale de studii În străinătate, a fost provocată și Întreținută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
nous), prin logica Însăși a credinței noastre, când, În realitate, catolicismul este esențialmente social. Social, În sensul cel mai adânc al termenului: nu numai prin aplicațiile sale În domeniul instituțiilor naturale, ci Întâi de toate, În el Însuși, În esența dogmaticii sale. Social Într-o asemenea măsură, Încât expresia catolicism social ar fi trebuit să pară dintotdeauna pleonastică” (p. X). Cartea se prezintă sub forma unei țesături de citate ale Părinților, considerați a fi martori privilegiați ai acelei dogme/Învățături astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
II. De asemenea, René Latourelle (ed.), Vaticano II. Bilancio/Prospettive, 1962-1987, Roma, 1987. Henri Sonier de Lubac (1896-1991) este unul dintre cei mai importanți, poate chiar cel mai important teolog catolic francez al veacului trecut. Iezuit, a predat mulți ani dogmatica la Facultatea Catolică din Lyon. Bun cunoscător de limbă sanscrită, s-a ocupat de raporturile dintre budism și creștinism. Mare admirator al Părinților Bisericii, mai ales al lui Origen, le-a consacrat numeroase studii, articole și volume. Operele sale complete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
l’état) cu adevărat științific al gândirii creștine”. Prin urmare, el nu poate admite o alternativă la modelul tomist. Dar problema nu este opera sfântului Toma, cunoscută și Înțeleasă foarte bine de „tabăra adversă”, ci reducerea acestei opere la o dogmatică fără viață, caricaturală. Labourdette denunță Încercarea „noii teologii” de a-l minimaliza pe Toma și de a-i recupera, În același timp, pe Părinții Bisericii: „Ceea ce noi regretăm la mulți dintre ei (la acești teologi - n.n.) este că scoaterea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
ca instrument predominant al politicii externe. Să însemne asta, pentru Angell sau pentru cei care îi împărtășesc ideile, că pacea se va revărsa ireversibil asupra umanității, așa cum ar reieși din prezentările celor care îi acuză de fundamentarea conceptelor lor în dogmatica viziunii lineare, progresiste a istoriei? La o analiză mai atentă, răspunsul trebuie să fie negativ cel puțin pentru intelectuali ca Norman Angell sau Leonard Woolf, pentru care posibilitatea progresului în istoria umanității nu echivalează cu inevitabilitatea acestuia. Premisa fundamentală a
RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
și plecăm acasă convinși ca umblăm impreună cu un prieten. Se întâmplă însă, ca uneori titlul care ne-a cucerit să cuprindă între paginile sale vreun tratat de teologie, a cărui înțelegere presupune cunoașterea în prealabil a unor noțiuni de dogmatică ce nu sunt chiar la îndemâna oricui. Cum vom alege atunci ? Desigur, îl vom întreba pe librar ce știe despre cartea respectivă, pe prietenii care au cam aceleași lecturi ca și noi, sau și mai sigur pe părintele paroh sau pe
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
din scenariu, care nu este altul decât părintele Cleopa însuși, se folosește de întrebările adesea incriminatoare ale sectantului, dar și de observațiile stângace ale creștinului ortodox, pentru a limpezi în termeni mai mult decât accesibili pentru toată lumea, probleme controversate de Dogmatică. El construiește în felul acesta, un adevărat manual de Catehism Ortodox, care ne oferă într-un vocabular simplu și relevant noțiuni despre ce înseamnă de fapt și în fapt, Biserica, Ortodoxia, Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, cultul Sfinților și al Îngerilor
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
dețineam Catedra de Teologie fundamentală de la Universitatea din Tübingen. Lecția mea inaugurală despre teologia conciliului, ce ar fi trebuit să înceapă în octombrie 1962, am extins-o și transformat-o într-o carte (Structurile Bisericii). Aceasta se deosebea fundamental de dogmatica tradițională catolică deoarece se baza în totalitate pe Biblie și trata istoria Bisericilor, conciliilor și chiar a papilor menținând mereu perspectiva istorică. Din cauza manuscrisului, în acea zi, la München, avusesem o discuție foarte aprinsă despre definiția primatului și infailibilității în cadrul
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
pe bună dreptate foarte supărați față de fanaticii religioși și atacurile teroriste devastatoare. Alții, în special catolicii, sunt scandalizați de cultul personalității manifestat de Papă, împotriva Evangheliei, și pentru intenția restauratoare a politicii ecleziastice a actualului pontif în materie de liturghie, dogmatică, etică sexuală și bioetică, precum și față de Bisericile evanghelice, iudaism și islamism, dar și de indios și de africani. Alții sunt îngrijorați de manevrele creaționiștilor protestanți din multe state și școli americane, din cauza declarațiilor lipsite de orice fundament ale anumitor oameni
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Vatican II și cu inițiativele Consiliului Ecumenic al Bisericilor, în interiorul creștinismului se fac eforturi pentru a privi fără prejudecăți celelalte religii universale. Nu se mai dorește deloc, cum s-a întâmplat secole de-a rândul, să fie judecate după criteriile dogmaticii creștine. Trebuie înțelese precum se înțeleg ele însele. Am fost mereu conștient de faptul că, în ciuda tuturor convergențelor religiile își arată și diferențele fundamentale, că, în ciuda tuturor afinităților, sunt și multe contraste. În decursul istoriei și în prezent, religiile au
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
am acordat mai mult spațiu spiritualității mele creștine. Însă nu trebuie să uităm că în istoria religiilor modelul creștin nu este ultimul apărut. Modelul musulman În scurta perioadă de cinci sute de ani, simplul mesaj creștin originar a devenit o dogmatică complexă greco-elenistă, inserată în cadrul sistemului statal bizantin, în care legătura dintre puterea temporală și cea ecleziastică era foarte strânsă, favorizând nu puține dintre separările "eretice". Nu tocmai acest lucru i-ar fi atras cu ușurință pe locuitorii deșertului, pe beduinii
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
să mă plâng eu, care sufăr și sunt muritor, dacă în mine se reflectă destinul lui Dumnezeu? Bucuria acestei descoperiri m-a determinat să elaborez o scurtă scriere despre dialectica calităților lui Dumnezeu și să o prezint profesorului meu de dogmatică. Nu avusese nimic de obiectat, însă nu știa exact nici ce anume să facă. Deoarece nu reușisem să finalizez teza doctorală în filozofie la Paris pentru că mi se atribuise Catedra de teologie fundamentală la Tübingen, mai târziu am elaborat de
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
după el. Creștinul nu apare pe radarul conștiinței evreiești, iat-o însă pe aceasta din urmă obsedând din interior conștiința creștină. Sora mai mică se definește logic în raport cu cea mare și în opoziție cu ea. Antiiudaismul face parte integrantă din dogmatica catolică, cel puțin până la declarația Nostra aetatae (1965) care a marcat o schimbare de direcție. Ceea ce nu implică în mod necesar antisemitism, dar predispune în mod ciudat la așa ceva, după cum a arătat-o și regimul de la Vichy (o confuzie a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
la Dumnezeu sunt definite ca religie, și împotriva acesteia stă revelarea lui Dumnezeu ca om teologia! Reacția sa antiliberală merge până la a-l separa pe omul Iisus de Hristos-ul credinței și istoria de revelație. În opera sa de maturitate, Dogmatica Bisericii, Barth reașează revelația în istorie, fără ca prima să poată fi obiectul examinării istorice. Pe lângă renunțarea la "notele de subsol la Kierkegaard", autorul Dogmaticii insistă asupra faptului că Iisus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu în istorie, că nașterea din fecioară
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
pe omul Iisus de Hristos-ul credinței și istoria de revelație. În opera sa de maturitate, Dogmatica Bisericii, Barth reașează revelația în istorie, fără ca prima să poată fi obiectul examinării istorice. Pe lângă renunțarea la "notele de subsol la Kierkegaard", autorul Dogmaticii insistă asupra faptului că Iisus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu în istorie, că nașterea din fecioară a avut loc cu adevărat, iar Învierea lui Iisus include realitatea istorică a mormântului gol134. Cu toate acestea, preeminența revelației față de istorie este afirmată
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
al înnoirii, al speranțeiă, erau un semn al părții pozitive și, mai ales, al vectorului esențial pe care se mișca tânărul șef de stat, ce se găsea, în ochii mei și al multora din noul aparat, în luptă cu „vechii dogmatici”. Ne-am înșelat, cei care, atunci, credeam în acest „vector dinamic, pozitiv” al lui Ceaușescu și, până la urmă, au dreptate vechii sceptici care s-au îndoit „de la început” de el?! Nu, nu cred, deși „a doua parte” a conducerii sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]