655 matches
-
patul meu". Poetul aduce laude tuturor oportunităților și nu invocă pretexte pentru a se scuza: "Cum îmi lipsesc forțele și puterea de a mă conduce singur: sunt târât precum nava împinsă de valuri puternice"444. În alt loc445, Tragedia îl dojenește pe poet (dar el, se subînțelege, este mândru de acest lucru): Despre viața ta desfrânată vorbesc banchetele bine stropite 446, vorbesc răspântiile care te-au dus pe mai multe drumuri... Tu ești, și nu-ți dai seama, bârfa întregului oraș
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vecin, sărise și stăpânul, dar totul se terminase, Blegu era mort. Didi l-a luat în brațe pe Tarzan și l-a adus acasă. Mama l-a mângâiat și i-a dat de mâncare și apă, dar nu l-a dojenit. Tata a trebuit să plătească câinele vecinului. Vă dați seama că o asemenea faptă nu putea trece neobservată într-o mahala unde radio-șanț funcționa de minune. S-au găsit „binevoitori” care au anunțat poliția. Tata a plătit o amendă, iar
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pentru tine! Sau: - Mâinile sus! Ești arestat! Bieților evrei nu le tihneau înmormântarea. Ne mai alungau, ne mai spuneau din gură vorbe multe, răstite, pe care nu le înțelegeam, în virtutea rugăciunilor rostite în ebraică uitau de limba română și ne dojeneau în străvechea lor limbă, dar la urmă, după ce mortul era pus bine mersi la locul lui, ne chema și ne îndesa în buzunărele bani și dulciuri de casă sau de prăvălie. Unii copii nu mâncau acele prăjituri de casă, umbla
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
clipă și am zbughit-o spre ograda lui Țuți. Am scăpat cu pielea netăbăcită, dar frizerul ne-a pârât lui nea Filică, tatăl lui Țuți. Acesta a zâmbit cu bunătate și și-a văzut de treabă, nici măcar nu ne-a dojenit. În schimb, de la tata lui Victor, care avea o fâșie de pământ cu legume și niște pruni în dreapta casei lui Țuți, am încasat o dată un lat de hârleț în fund. Nu știam că stă pitit după niște tufe de fasole
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aprindă pe altarul pe care fusese sacrificat un taur. Primii au fost adepții lui Baal, care s-au rugat, au dansat, au cântat și s-au flagelat timp de câteva ore, toate eforturile lor fiind în zadar. Ilie i-a dojenit ironic: "Strigați cu putere, căci el este Dumnezeu; poate că vorbește, sau are treabă, sau poate este plecat, sau poate că doarme și trebuie trezit"127. A venit apoi rândul profetului. Acesta și-a construit altarul, folosind douăsprezece pietre care
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
ne vine a crede că ne-am putea afla în cel mai mărunt pericol în această Valahie atât de calmă, încât pare să dormiteze. Ne îngrijorează mai ales tânărul soldat așezat ca o țintă pe capra trăsurii noastre, și îl dojenim pe comandant pentru el; dar nimic nu-l poate face să cedeze; își menține dispozițiile, le dă surugiilor instrucțiuni despre drumul pe care trebuie să-l urmeze și, dându-le semnalul de plecare, ne adresează salutul român, de la inima, gură
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
printr-o vorbă de duh foarte dură: Aici justiția se vinde, nu se împarte. Nu o negăm; dar cu instituții atât de imperfecte, cu o asemenea alegere a magistraților, cu tolerarea obiceiurilor venale, a cui e vina? La ce bun dojeni precum cea pe care o veți citi, chiar dacă vine din partea tronului 96? "Exemplul respectului față de lege trebuie dat de cei chemați să o aplice. Vă declar cu părere de rău că am primit mai multe plângeri împotriva tribunalelor de ținut
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
și zise: Presupun că vrei să cunoști detaliile planului meu. Marin oftă și clătină din cap. Întotdeauna oamenii găseau justificări onorabile pentru intențiile lor mârșave. Iar acum, când își pierduse bunăvoința, nu îl mai interesa nimic \ Termină cu prostiile! îl dojeni el supărat. TRASK ȘOVĂI. SE ÎNROȘISE, FIE DIN CAUZA MÂNIEI, FIE DIN CAUZA NERĂBDĂRII, MARIN NU ÎȘI DĂDEA SEAMA. DAR ÎN FINAL CÂND VORBI ERA DIN NOU CALM: \ Poate am așteptat prea mult înainte să acționez. Îmi dau seama că suntem diferiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
zbătea și dădea din picioare ca un copil cuprins de isterie; din cauză că era atât de voinic, fu nevoie de toată forța ofițerilor Controlului pentru a-l duce. Altul începu să plângă în tăcere. Carroll se apropie de el și îl dojeni: \ DAN, E RUȘINOS PENTRU REPUTAȚIA TA. NU MĂ POT ABȚINE, VENI RĂSPUNSUL PRINTRE SUSPINE. CEILALȚI ÎL SCOASERĂ ȘI PE EL AFARĂ. UN AL TREILEA CEDĂ LA RÂNDUL LUI. SUB OCHII CONSTERNAȚI AI CAMARAZILOR, DEVENI IMOBIL, CU CORPUL RIGID CA O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
o dată în inteligență?... Ce o să se întâmple atunci când se trezește Excelența sa?... Care sunt planurile tale... Cum vom ști când l-am învins cu adevărat?... Ce?... Marin ridică o mână și li se adresă cu vocea încordată: ― Domnilor, vă rog! îi dojeni el când hărmălaia se stinse. Podrage întrerupse grav tăcerea. ― David, cred că avalanșa de întrebări se reduce la una singură: ce facem ― și arătă spre Marele Judecător aflat încă în stare de inconștiență ― când se trezește? Sincer, cred că ― poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
doar pentru mine. Îmbrăcat în mire, mă cere de nevastă contra legilor naturii. Eu mă uit nedumerită și-l refuz pentru că știu că este parșiv și mă ademenește în jocul lui etern... „Timpule, ești doar o clepsidră cu nisip”! îl dojenesc. Și totuși mă simt bine în jocul acesta iluzoriu. Măcar o zi să simt că sunt regina primăverii! O zi din viața mea să-ntineresc aș vrea, șiapoi să redevin ce sunt, până la sfârșitul zilelor! Când anotimpurile trec pe lângă noi
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
farmece. ― Ce-i, Petre? Am dormit? întrebă locotenentul, sărind în picioare și uitîndu-se repede la ceasul-brățară. Ei, poftim! Am întîrziat de la masă... Și numai tu ești de vină, că nu știu pe unde tot umbli, în loc să-mi fii de ajutor... Dojenind de Petre, își dădea bine seama că vrea să-și impute amintirile care l-au cuprins în mrejele lor și de care îi era teamă ca de niște remușcări neiertătoare. Grăbit să plece, nu-și găsi casca și mormăi: ― Fă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-o! Peste drum crucea din turnul bisericii strălucea cu fulgerări de aur. Ochii lui Apostol se încăpățînau să înfrunte razele ce izvorau din trupul crucii, parcă lumina lor orbitoare și triumfătoare ar fi încercat să-l sfideze sau să-l dojenească tocmai în momentele când creierii lui se frământau cu necredința ființei care i-a frânt în două viața. Apoi deodată privirea lui coborî de la cruce, jos, în cimitirul de lângă biserică, și descoperi piatra cu inscripția aurită, însemnînd mormântul și amintirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lăsând pe maică-sa îngrozită, "că acuma de bună seamă o să omoare pe afurisitul de buzat", regretând că i-a mai spus ce-a auzit chiar de la biata Marta. Doamna Bologa petrecu un ceas spăimântător, frîngîndu-și mâinile, plângând și mai dojenind pe Rodovica asta, care "s-a obrăznicit și s-a lenevit de tot, că nu-i chip să mai trăiești cu ea..." Pe urmă Apostol sosi, senin și mulțumit. ― Ce-ai făcut, dragul mamei? îl întrebă doamna Bologa tremurând. ― I-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar ochii i se umplură din nou de lacrimi, rămânând cu privirea ațintită undeva în grădina casei. Doamna Neli nu-i observă de această dată lacrimile dar văzând că nu-i răspunde și nu-și întoarce fața spre ea o dojenește blând. -Te porți ca un copil, nu înțeleg de ce suferi pentru un necunoscut, care nu are control asupra lui. -Nici eu nu înțeleg mamă, întorcându-se atunci cu fața spre ea, ținându-și ochii umezi în jos. -încearcă să uiți
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
o școală comercială în ultimul an, și stătea în internatul școlii fiind dintr-un sat din împrejurimile Sibiului, fiică a unei familii nevoiașe, cu cinci copii. După ce îl născuse pe Eugen, viața ei deveni un calvar. Tatăl său mereu o dojenea, chiar și frații ei nu o mai priveau cu ochi buni, mama ei care o vedea mereu plângând cu copilul la piept o înțelegea și-i lua apărarea. Cu toată suferința ei, Maria că așa o chema, își iubea foarte
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
îngrijea să-i cumpere îmbrăcăminte, încălțăminte și să asigure hrana împreună cu părinții ei. El făcându-i observație atunci când ea cumpăra ceva ce nu era neaparat nevoie, adică anumite lucruri pentru casă: perdele, un covor, veselă sau alte obiecte mărunte. O dojenea de multe ori când ea gătea două sau trei feluri de mâncare, spunându-i că face risipă. După doi ani vându și bătrâna ”Dacie” a socrilor lor, considerând că nu e nevoie de mașină, iar banii obținuți i-a depus
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
și de a se delimita categoric de toți cei ce pretind că un atare comportament este normal și dezirabil. Ori de câte ori eul enunțiator își face simțită prezența, discursul ia o turnură confesivă. Moralistul se convertește în duhovnic: el invocă pilda hristică, dojenește aspru, rostește omiletic: "Bătut-ai tu, Doamne, poporul pentru todeauna cu urgia hingherilor și a omorâtorilor de vite?"143. Dar un duhovnic care, la rândul lui, se mărturisește mulțimii. 4.2.3. Viziunea infernală. În discursul moralistului, violența, așa cum se
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai greșim; Să nu-i deranjăm pe părinți sau pe bunici când se odihnesc sau când au musafiri; Pentru nici un motiv nu ne supărăm pe părinți sau pe bunici. Să nu uităm că ei ne doresc numai binele. Dacă suntem dojeniți nu ne bosumflăm și nici nu-i certăm pe cei care ne fac observații. Să căutăm să luăm aminte la ceea ce ne spun părinții și bunicii. Nu așteptăm să ne spună părinții „Pregătește ți temele pentru mâine!”, pentru a ne
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2270]
-
era și ea disperată și țipa și mârâia, de a auzit-o stăpâna căreia îi explica că băiețelul ei este în pericol și cerea ajutorul. Atunci stăpâna îl ia după perdea și-l dă jos. Pisa a început să-l dojenească pe pisoi cu blândețe și mulțumire că nu s-a întâmplat nimic rău. Dar nu a durat mult că în zilele următoare el s-a cățărat din nou , sub privirile disperate ale Pisei. De data asta a învățat să se
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
merită nemțălăii. Răsuflarea lui duhnea a Johnnie Roșcovanul. I-am ars una peste bot. Dulange s-a prăbușit ca un sac de cartofi. Mâna dreaptă îmi zvâcnea de durere. Privirea lui Russ Millard îmi aminti de Iisus gata să-i dojenească pe păcătoși. Nu mai fi atât de al naibii de corect, i-am spus eu atunci. Nu mai face atâta pe sfântul. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI UNU — Am convocat această mică ședință din mai multe motive, Bucky, spuse Ellis Loew. În primul rând îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
primărie. — Și cu Madeleine și Martha ce s-a întâmplat? Jane ridică din umeri. — Martha a devenit un soi de copil minune al artelor plastice, iar Madeleine o parașută, ceea ce bănuiesc că știi și tu. Nu fi răutăcioasă, Jane! am dojenit-o. Jane ciocăni ușurel cu inelul în masă și spuse: Îmi cer scuze. Poate că îmi doresc să fiu și eu așa. E clar că nu-mi pot petrece restul vieții cu grădinăritul și sunt prea mândră ca să umblu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pentru rolul principal în Aproape de ea, anunță el pe un ton conspirativ. Adriana îi aruncă lui Dean o privire. — Așa e, încuviință Dean zâmbind. Adriana simți că-i vâjâie capul de surprinsă ce era. — Serios? ciripi ea. Revino-ți! se dojeni Adriana. Respiră adânc, apoi afișă zâmbetul acela absolut cuceritor pe care îl avea rezervat de obicei pentru ocazii speciale (când se întâlnea cu soția unui actual iubit, când îi cerea lui tăticu o mașină nouă etc.). — Minunat! Felicitări pentru amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
În scurtul răstimp de așteptare a bănuit probabil că eu eram cel care telefona. — Ce faci? Trecuse aproape o lună de când nu ne auzeam. — Mă pregătesc să ies. — Cu cine? Nu aveam nici un drept s-o întreb, clătinam din cap dojenindu-mă. Fața îmi era crispată, dar am încercat s-o fac să creadă că râdeam. — Te-ai logodit? A răspuns, fără să schimbe tonul. Mergem să bem ceva. Mergem? Tu cu cine? O, târfulița mea, te și consolezi! Acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mult și Îmi place să te iubesc și să te ascult vorbind, dar ce te face să crezi că dacă vei Înceta pentru câteva clipe să vorbești, vei Înceta să exiști? Iar el tăcuse ca un copil pe care Îl dojenise maică-sa. După vreun sfert de oră În care ceainicul nici nu Începuse măcar să fiarbă, cu toate că Își amintise de două ori să-l fixeze mai bine În priză, realiză În sfârșit că fără curent n-avea cum să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]