16,394 matches
-
e însuși omul. Jurnalul poate depăși planul de mărturisiri semi-confidențiale și poate deveni, ca poezia, țipat. El poate să nu fie un refugiu, ci o tribuna, o izbucnire, un discurs permanent, o viață care se ridică ea însăși la intensități dramatice, la intensități semnificative. Jurnalul poate exprima admirabil, - tot ceea ce este, țipat, scrîșnit, trăit. Mai tîrziu. - Jurnalul: un om care vorbește, crede, cheamă, plînge, lupta, vrea să convingă, etc. Poate fi foarte viu și foarte complex. E cinematografierea omului. Poate să
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
În definitiv, jurnalul poate avea exact valoarea umană a omului care îl scrie. 25 Iulie. Defectul cel mare al jurnalului îl constituie, hotărît, lipsa lui de grupare în jurul unor centre de probleme. Jurnalul e scris pentru exprimarea unei vieți intense, dramatice. în schimb, greu poate sluji problemelor obiective, mari. Iată de ce îmi propun să grupez idei, în eseu, în jurul cîtorva probleme ce ma frămînta: omul și persoana umană; primejdia unor metafizici și mitologii ce pun ziduri între oameni, etc... Peste două
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
proeminesciene se dezvoltă de la sine. Este de remarcat faptul că pînă și vocea ironică, lucidă și aspră, nededată la elogii a lui Arghezi, se mlădiază sub emoția rostirii: Într-un fel, Eminescu e sfîntul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depășită, dimensiunile lui trec peste noi, sus și peste văzduhuri". Sau: " Fiind foarte român, Eminescu este universal". Ar fi de prisos să căutăm exemple și în operă. Ele sînt
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12068_a_13393]
-
morții decupat din imagini de sugestivă materialitate. Efemerul aparențelor, al cărnurilor deposedate de transcendența spiritului vital este sugestia ultimă a acestor versuri gravate cu acuitate senzorială extremă în relieful contorsionat și contras al poemului. Poezia are o structură mai degrabă dramatică, iar tensiunea lirică provine din aglomerarea de detalii din sfera visceralului, din domeniul metrialității imanente a trupului. O senzație de reificare pătrunde în spațiul poemului, mecanica viului este înlocuită treptat cu o inerție a cărnurilor ce nu mai transmit nici un
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
că nu ești prea inteligent. Mi s-a întîmplat să mă declar și să produc o subțire jenă, sau să fiu privită ca o marțiană. Am auzit de mai multe ori fraza lui Nietzsche: "Dieu est mort", extrasă din contextul dramatic al biografiei și operei autorului, și fluturată ca un steag anunțînd o mare victorie. Religia banului, principala idolatrie, nu-i decît o formă de ateism activ. Aici propaganda e subtilă, infuză, strecurată în fraze mai mult sau mai puțin directe
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
continuă să fie sărac, neavând câteodată bani pentru pâine și pentru țigări, să fie supus unor infinite tărăgănări din partea editurilor (scrisese monografiile Luchian, Tonitza, I. Jalea) și hărțuielilor cenzurii, să fie acuzat de interpretări idealiste și de cosmopolitism. Situația lui dramatică în perioadele de conformism seamănă parcă a autoflagelare. Paginile de jurnal se transformă nu o dată, spuneam, în note de călătorie, unde sistematicele vizite în marile muzee ar putea să-l intereseze cu precădere pe un actual istoric de artă. Foarte
Un jurnal pe sărite by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/12606_a_13931]
-
Caragiale, la Berlin. Am fi cei mai fericiți, semnala ŤSemănătorulť, VI (1907), p. 500, nr. 23 din 3 iunie, și ca noi atâția admiratori ai d-lui I. L. Caragiale dacă s-ar adeveri cât de curând știrea că puternicul scriitor dramatic ne aduce plocon din străinătate, unde se stabilise, două piese originale nouă: Titircă Sotirescu et Compania, comedie în patru acte, și Urmașul, tragedie în trei acte". Trei ani mai târziu, revista "Falanga literară și artistică", din 28.II.1910, condusă
Caragiale și franzela exilului by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/12813_a_14138]
-
nu-și va auzi toate personajele "că-i vorbesc la ureche", nu le va deslipi din sufletul său. Iar când vor vorbi, vor merge, vor trăi din viața lor proprie, fiecare cu însușirile fizice și sufletești ale lui, atunci literatura dramatică română desigur, va înnumăra o nouă capodoperă." Din păcate, acest moment n-a mai venit niciodată. Deși piesa a fost "preocuparea de căpetenie a lui Caragiale, în ultimii săi șapte ani de viață" (Șerban Cioculescu) - structura ei nu s-a
Caragiale și franzela exilului by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/12813_a_14138]
-
din care aș aminti fabula Boul și vițelul (parafrază după fabula cu același titlu a lui Grigore Alexandrescu) și Dogaresa și poetul, variantă a poeziei în gondolă, ambele aflate sub formă de manuscris în arhiva Muzeului Literaturii Române. Dacă nervul dramatic îl părăsise pe Caragiale, cel prozastic cunoaște un esor nemaiîntâlnit până în acel moment. Povestirile și poveștile din această perioadă și reunite în 1910 în volumul Schițe nouă, apărute la Editura Adevărul, erau considerate chiar de autorul lor ca fiind cele
Caragiale și franzela exilului by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/12813_a_14138]
-
tentat "să facă din viața sa o continuă materie primă a creației", cu atât mai mult cu cât sânt unul dintre acei "destui scriitori care nu-și prea înțeleg în profunzime condiția, ci doar și-o trăiesc ca o proiecție dramatică în idealitate." *) Chiar și personajele din puțina mea proză nu fac altceva decât să mă "reprezinte" în împrejurări imaginate, de obicei extrem de dificile și, astfel, calvarul scrierii se mai ameliorează, pentru că devin eu însumi curios cum m-aș comporta dacă
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
situații. Și nu știu de ce acum, la vârsta aceasta, adică ajuns la adânci bătrâneți, atât de adânci încât nu mai pot ieși la suprafață, am impresia că însuși destinul nu a făcut altceva decât să-mi testeze rezistența în situații dramatice, de multe ori tragice, ca "materie primă" pentru un roman pe care îl va scrie el cândva... Curios destin însă, acesta, care uită că personajul său nu trebuia dus chiar pe buza prăpăstiei și că, din când în când, ar
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
pe distracție, de pe platoul de pe care se înălțau la cer, dimpreună cu praful stârnit de mișcarea mulțimii, cântecele, chiuiturile și tropăitul dansatorilor care evoluau pe scenă ca pe bandă rulantă. Și revenind cu gândul la acea fără doar și poate dramatică renunțare a lui Norman Manea la ingineria care îi asigura o existență aproape lipsită de griji, în favoarea uneia în care grija stă călare pe șapte cai, gestul mi se pare cu atât mai ciudat cu cât știu că pentru cei mai mulți
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
al textului, sintagma "geniul meu " începe să fie utilizată curent, fără nici o clipire, aproape ca termen tehnic. Dincolo de exagerările privind literatura sa, Eliade avea într-un fel dreptate: filozoful și istoricul religiilor se afla cu adevărat în posesia geniului. Schimbarea dramatică de perspectivă propusă de el în ceea ce privește folclorul, societățile zise "primitive ", definiția și funcțiile mitului, nu puteau fi decăt opera unui geniu. Tulburător e și faptul că, perfect conștient de propria-i genialitate, Mircea Eliade o proclama în numele unor lucrări pe
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
în revista Familia (1936, nr. 6), Mircea Eliade, după ce constată că în răsăritul Europei, înainte de creștinism, “femeia și mama au fost socotite din cele mai vechi timpuri ca un miracol divin pe pământ”, remarcă în mod deosebit textele despre maternitatea dramatică a Maicii Domnului: “Legendele românești asupra Maicii Domnului întrec în frăgezimea sentimentului care le-a creat chiar cele mai umile legende medievale germanice. Este o trăsătură caracteristică a sufletului poporului românesc de a se apropia de tainele suprafirești ale creștinismului
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
formele firești, umile, omenești pe care le ia o religie. De aceea poporul românesc se apropie cu familiară pietate față de Domnul Dumnezeul său, de Maica Domnului și de toți sfinții. În legendele românești asupra Maicii Domnului, ceea ce predomină este maternitatea dramatică a Fecioarei Maria. Poporul nostru cunoaște o seamă de legende asupra Maicii Domnului - dar atenția sa a fost fermecată mai ales de latura umană, umilă, a miracolului; poporul s-a înduioșat mai ales de suferințele de mamă ale Fecioarei Maria
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
dare de seamă a lor, după toate regulile artei. Mai întâi ne spune ceva despre protagonista spectacolului, dna Hanako, care este caracterizată de un cronicar francez drept „Sarah Bernard a japonezilor” și care se bucura, după cum arată citatele din criticii dramatici extrase pentru programul de sală, de o bună apreciere din partea criticii europene. În ceea ce-l privește însă pe cronicarul nostru teatral, el n-a fost prea încântat de calitatea spectacolelor la care a asistat. Mai întâi el se declară nu
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
probabil că o asemenea observație ar fi fost riscată, dar așa, cum singurul mijloc de înțelegere se baza pe văz, desigur că pentru publicul românesc totul s-a redus la acțiune, la faptele personajelor. Or, în teatrul japonez o trăire dramatică se exprimă printr-un gest, printr-o anumită poziție a corpului, a capului, a mâinilor, prin mimica feței și expresia ochilor, lucru pe care cronicarul nostru l-a ignorat cu desăvârșire. Diferența de stil este însă recunoscută, deși obiecția rămâne
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
că „dramele” astea sunt foarte gustate la japonezi, la noi însă scenele astea nu sunt drame. Personajele acestea sunt vrednice de compătimit - mă gândesc la biata Otake și la Otyo, cele două servitoare care sufăr pentru vina altora -, dar persoane dramatice, cu zbucium sufletesc mai pronunțat nu pot să fie, fiindcă acțiunea nu le îngăduie lucrul acesta. Poate să fie în „dramele” astea o oarecare motivare psihologică - n-am putut urmări cuvintele -, acțiunea dramatică însă nu este în ele”. Limba spectacolului
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
care sufăr pentru vina altora -, dar persoane dramatice, cu zbucium sufletesc mai pronunțat nu pot să fie, fiindcă acțiunea nu le îngăduie lucrul acesta. Poate să fie în „dramele” astea o oarecare motivare psihologică - n-am putut urmări cuvintele -, acțiunea dramatică însă nu este în ele”. Limba spectacolului, spune el mai departe, a fost o limbă pe care n-a auzit-o până atunci. A păstrat însă o impresie generală despre ea, ca limbă vocalică: „O mulțime de vocale! Câteva marcate
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
generală despre ea, ca limbă vocalică: „O mulțime de vocale! Câteva marcate, eufonice. Pe scenă nu se auzeau însă prea multe. Un țâsâit și hârșâit de consonante, o cascadă întreagă, care nu mai voia să se sfârșească”. În continuare, cronicarul dramatic stăruie asupra muzicii care însoțea actul scenic. Și aici e de părere că muzica nu a fost bine aleasă, căci i s-a părut plină de disonanțe, ceva cu care el nu era obișnuit: Pim-bim, pim-bim, pim-bim și fals, fals
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
și chiar date despre câțiva protagoniști venite prin filiera franceză, precum Hori Kostri Suguru, Kawakami sau Sada Yakko, Takeda Izumo, actori și autori jucați la Paris, unde au pătruns și poetele Sei Shonagon și Yossano Akiko, dar prezența unei trupe dramatice japoneze la București s-a putut consemna doar după primul război mondial.
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
Alexandru Andrițoiu din vechea gardă. Criticii Cornel Regman, Dumitru Micu au un stagiu de un an sau mai mulți aici, cum se știe. Mircea Zaciu, Florian Potra, Dumitru Mircea fac parte un scurt timp din redacție, Ion Vlad ține cronica dramatică, apoi pe cea literară, alte multe nume apar în revistă, constant. Sugerăm, nu inventariem, aici. Acum, se împlinesc deci 50 de ani de la apariția primului număr, scos la început de aprilie. Sentimentul a fost negreșit, acum o jumătate de veac
Semicentenarul unei reviste - La „Steaua“ care a răsărit by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/13044_a_14369]
-
romantice, și a acelei “donna angelicata / a profesorului călinescu”. Dacă “(a) auzit ficțiunea lătrând pe băncile goale / și labele ei păroase frământând noaptea”, aceste e un semnal al spaimei de golul existențial și nu o programată anulare a realului, expresia dramatică a sentimentului deteriorării ființei ce nu mai poate găsi decât o contrapondere fragilă în nevinovatele... “jucării / puse la dispoziția criticilor literari” și se expune ca “o umbrelă reparată” unei “ploi ironice de zâmbete”. Libertatea asocierilor de imagini rămâne în continuare
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
salturi de la nivele distanțate ale imaginarului, urmând acelui soi de dicteu mai mult sau mai puțin automat care asigură totuși ceea ce am putea numi o coerență de stare lirică. Este o stare de inconfort lăuntric, de tensiune nerezolvată, de luciditate dramatică, recurgând adesea, ca să se exprime mai convingător, la notația verificabilă în faptul istoric, cu necesarele remodelări aspre, de accent expresionist, ca în suita de reîntoarceri în piața cerului, datată, ca să se știe despre ce este vorba, 13-15 iunie 1990: “eu
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
ca un bolovan”. Întreg acest ciclu, ca mai toate poemele semnate de Nora Iuga, crește pe o asemenea oscilație între “refugiul în creier” și “terapia de șoc” a poeziei scrise “acum / cât creierul sângerează”, adică în momentele în care trăirea dramatică se poate dispensa de “distincția” mai mult sau mai puțin reală a fantazării lirice: joc dintre confesiunea brutală a stărilor de spirit, cu violențe coloristice și deformări ale desenului de substanță expresonistă, și ars combinatoria abil regizată, făcând vizibilă manipularea
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]