1,425 matches
-
rezervă; uneori, amintindu-și teroarea lui Costa și a masoneriei din care-i scăpase revolta de la 5 decembrie, arătau noului regim o simpatie destul de largă, dar care nu ducea în nici un caz, cel puțin din partea monarhiștilor, la colaborare. Alături de această dușmănie sau rezervă a cadrelor politice organizate, se ridică, surprinzător de caldă, adeziunea maselor. Sidonio Paes ajunge repede idolul mulțimilor. Trecerile lui pe străzile Lisabonei se transformă în manifestații spontane, la care iau parte zeci de mii de oameni. Vizitele pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
frumoasă. — Griselde! încuviință Audbert. — Bravo! Se pare că acea Griselde ar fi lumina ochilor lui. Ar avea cam paisprezece-cincisprezece ani. — Da, atât mi-au spus și mie. Dar ce-are a face... — Așteaptă! Tu știi că Atila e deja în dușmănie cu alemanii. După ce o să-i radă de pe fața pământului, o să ajungă la Rin cu o armată uriașă și o să-i privească pe romani în ochi. Războiul cu Roma începe cât de curând. Și, gândește-te puțin: dacă Hiung-nu și romanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ci erau dispuși chiar să se lupte cum puteau mai bine pentru a-și salva propria viață și pe a celor din familie și, în plus, puținele bunuri de care dispuneau. Teroarea pe care hunii o inspirau trecea înaintea oricărei dușmănii între neamuri ori invidii sociale. Nici măcar sclavii, încă numeroși pe la sate, nu aveau ce să spere din partea invadatorilor. Și deci întreaga populație a provinciei forma un corp comun în vederea luptei disperate care părea de acum inevitabilă. După cincisprezece zile, refugiații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
informându-l despre insuccesele lui Gundovek, nu-și făcuse decât datoria, nu putea să nu se simtă într-o oarecare măsură vinovat, mai ales față de Frediana, care acum îl privea cu severitate și, desigur, simțea crescând iarăși în ea vechea dușmănie a germanicilor față de Roma. întrucât se simțea stânjenit, se văzu obligat să justifice alegerea comandantului său: — Arelate e capitala Galiior. Etius a văzut, probabil, ca pe o prioritate apărarea ei. Frediana, făcând semn către prizonier, îi răspunse pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
există glandă, repetă el, nu mai există nici zei, nici Dumnezei. Nimeni nu mai crede În nimic, adăugă el cu o oarecare tristețe În glas. - Și nu vine odată potopul peste voi!? exclamă femeia, privindu-l cu un fel de dușmănie. - Uite că nu vine! replică oaspetele... - La noi Însă, vremea parcă s-a Întors cu fundu-n jos. Toate merg anapoda. Vara-i frig, și iarna cald. Auzi numai de cutremure, inundații și pogromuri. Nu știu de ce ne pedepsește Dumnezeu! - Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din nou În posesia banilor. De fapt, nu era prima dată când se afla În așa teribilă pierdere. Va trebui să-și păstreze sângele rece, să joace mai precaut, forțând „Norocul” să se Întoarcă la el. Privi la Doctor cu dușmănie, dar - i se adresă zâmbind câinește: „Nu te grăbi să strângi banii, amice... Distracția continuă...! Am hotărât să-ți vând casa. Cât apreciezi valorea acestui minunat imobil...?!” Cei doi apași Își ascuțiră auzul. Cercetară ostentativ să vadă dacă armele sunt
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Sheba, că sunt foarte prietene. E teribil de norocoasă, zice ea, că a ales un soț cu o fostă soție așa de drăguță. Dar e ceva exagerat în toate aceste declarații de bune intenții. Pe dedesubtul acestei frățietăți, simt o dușmănie ascunsă. Dacă e să spunem adevărul, Marcia e o pacoste - cu fetele ei prostănace, cu hainele ei de vrăjitoare și cu „artrita reumatoidă instalată înainte de vreme“. Când Richard și Sheba erau proaspăt căsătoriți, Marcia a scos-o pe Sheba la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
greșit căci a scos un schelălăit cu care a sfâșiat liniștea din jur și colții lui dezveliți de durere mi se opriră în mână. Mă mușcase destul de tare, așa că i-am dat drumul din brațe. Mă privea de jos cu dușmănie, încolăcit ca un șarpe cu capul ridicat arc, aruncând din priviri săgeți albăstrii. Mârâia... Îmi părea rău că-i produsesem durere, dar în același timp am simțit că am de-a face cu o sălbăticiune. Nu era câine cum am
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
corzi vocale Îmbrăcate În lînă. Pielea măslinie sugera agerime. Nu se putea spune că nu există oarecare asemănare; de fapt, oricine aduce, Într-un fel sau altul, cu semenul său. ZÎmbetul nici nu se potrivea cu chipul său Împietrit de dușmănie. Privirea Îi era pătrunzătoare, ochii păreau să nu se fi Închis niciodată. Politețea lui exagerată, cu care nu era cîtuși de puțin obișnuit, nu se potrivea deloc cu atmosfera pe care o crease. Dar toate acestea nu schimbau cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
buze și obrajii cuprinși de un spasm nervos. Tare ești isteț. Mă simt În siguranță dacă știu toată afacerea asta pe mîinile tale. — Jurnalul... CÎnd mi-l dai? O clipă am surprins În privirile lui, cale de un moment, o dușmănie vădită. M-am retras un pas, făcîndu-i loc. CÎnd și-a dat seama că nu am de gînd să-l Însoțesc, Încordarea din umeri Îi dispăru ca și cînd s-ar fi resemnat pe loc, concentrarea i se risipi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și uitați urât unul la altul. —Moș Nastase, zise blajin Niță punându-și buzduganul în glugă, ai spus o vorbă bună... Eu n-am cu nimenea nimic și-s bucuros să fiu prietin cu oricine... În sufletul meu nu-i dușmănie. Să fii tu prietin cu mine? strigă Faliboga mânios. Apoi începu a râde arătându-și știrbăturile. Măi Niță, strigă el, frumos buzdugan ai!... Cu așa tovarăș poți trece fără grijă prin lumea asta. Măi Niță, eu tot am să beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un timp privind în întuneric și gândindu-se. Din cei mai depărtați ani, de când își aducea aminte și de când își petrecea zilele slujind la vite boierești, fiorurile iernii îi strecurau neliniște în suflet. Simțea ceva aspru - ca un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. Luminile de la vizuinile omenești abia licăreau. Intră în bordeiul moșnegilor, se așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa de plină și de frumoasă. Înțelesese el că, din febra aceea de lehuzie, muierea nu poate să scape decât printr-o mare minune. Și de cum a început a ști că ea va muri, l-au împresurat împotriviri, îl împung dușmănii, îl învăluie ceață, îi vuiește în urechi singurătatea, îl strânge ca o ghiară pustia. E otrăvit și i-i greață; e strivit și nu mai poate. S-ar da cu fruntea înainte, ca să se mântuie toate - dar mai are încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ghiarele parc-ar fi de fildeș. Trebuie să fie un baci bătrân. Și-a adus aminte de locul cu bunătăți și s-a întors și în ist an. Aștepta, poate, să găsească și vin. Culi nu mai descoperea acuma nici o dușmănie și nici o drăcărie căci spaima lui de-atunci își avusese pricina în supărările lui proprii, clocite și înveninate; iar ursul se afla în pădurile și-n munții lui și nu avea cu el nimica. Încât, privindu-l acuma, Nicula simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că n-o să pățească nimic. Tessie: Și e destul de necăjit. A crezut, când voi doi ați făcut sex, că asta înseamnă ceva pentru tine. Detta: Mda, mă rog, tu l-ai omorât pe tata. Tessie (țâțâind): Apropo de a ține dușmănie. Detta: Uite, du-te și lasă-mă s-o omor pe fetișcana aici de față. Eu: De ce vrei să mă omori? Detta: Din cauza lui Colin. Eu: Colin? Ce...? Oh, Doamne, e fiul tău? Ea: Nu. Colin e iubitul meu. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ar scuipa atunci peste amintirea mea până la ziua Judecății.“ Se prăvăli mai curând decât se așeză și câteva secunde se scurseră încet, apăsător, înainte ca tăcerea să fie iarăși ruptă de Astaghfirullah, care dădu uitării cu prilejul ăsta vechea lui dușmănie față de Abu-Khamr. „Medicul grăiește adevărul. Ceea ce vizirul vrea să ofere regelui necredincioșilor este chiar orașul nostru, cu moscheile sale care vor deveni biserici, cu școlile sale în care nu va mai pătrunde în veci Coranul, cu casele sale unde nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
prima zi de colegiu, devenise cel mai respectat și cel mai admirat dintre învățăcei. Nu mai mergea decât înconjurat de un roi de camarazi de școală supuși, care râdeau când râdea el, tremurau când se mânia și îi împărtășeau toate dușmăniile. Acestea erau foarte tenace. Într-o zi, unul dintre dascălii noștri, fasiot de viță veche, îndrăznise să emită oarece îndoieli în legătură cu ascendența pe care o revendica Șchiopul. O părere ce nu putea fi trecută prea ușor cu vederea, căci acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
seama, încă de la prima aruncătură de ochi, că păstorii nu erau străini de jaf. Poate că le și dăduseră lovitura de grație răniților. O vorbă de-a mea sau de-a Hibei ne putea aduce la aceeași soartă. Punând surdină dușmăniei pe care o simțeam, mi-am luat o înfățișare cât mai detașată și am spus: — Așa vrea Cel-de-Sus! Iar după ce interlocutorii mei încuviințară la rândul lor cu o zicală, am continuat: — Am putea să ne bucurăm de găzduirea voastră până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
I se păruse amuzant că Valerius îl adusese acolo pe gladiator. Soldații lui Vitellius îl căutau departe de Colonia Agrippinensium; câțiva dintre ei fuseseră uciși, după cum se aflase între timp, de un grup de celți rebeli. Ca să nu-și atragă dușmănia triburilor din acel ținut, Vitellius evitase să trimită alți soldați, care să-i caute și să-i pună în lanțuri pe asasini. Am tremurat când i-am auzit glasul chiar aici, dedesubt, zise gladiatorul. Am tremurat ca atunci când am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
istoria dezvăluită a insulei, pierzându-se în acea obscuritate. Femeia nu-i vorbise. El trăia din nou senzația unui ritual: recitarea din caiet, lumânările aprinse, litania rostită. în felul acesta își dusese ea viața, îmbălsămată în formolul amar al vechilor dușmănii și trădări. Preț de o secundă lui Vultur-în-Zbor îi păru rău de ea. Apoi ochii ei îl fixară prin ferestruica vălului. — Aaaaah. A fost o răbufnire uriașă, pornită din adâncul plămânilor. — Bineînțeles, spuse ea. Bineînțeles. Te-ai întors. Spectrul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și de pisicile din bucătărie. A venit în casa părinților lui J. Pentru bani, săracii, acceptaseră oprobriul mahalalei. Nu știam ce face curva. Nu înțelegeam de ce toți cei de pe strada noastră, femeile mai ales, o numeau astfel, ca într-o dușmănie. O vedeam uneori dimineața, când mergeam la școală, cum stătea pe o bancă în grădina Băii Publice, mereu pe aceeași bancă de pe aleea ce ducea spre Catedrala care tocmai se înălța pe atunci. Stătea absentă, parcă aștepta ceva sau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Un cavaler, cu scutul și panașul albe ca zăpada, s-a ivit în luminiș. Sacripant i-a aruncat o privire fioroasă și, neașteptând ca acesta să se apropie, l-a provocat la luptă. Străinul, fără a răspunde acestor semne de dușmănie, s-a pus în gardă. Caii lor, împunși în aceeași clipă de pinteni se repeziră unul către celălalt ca niște vijelii. Scuturile lor fură străpunse de lăncii și numai oțelul călit al platoșelor le-a salvat viețile. Ambii cai au
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de prezența ei spre a reînsufleți oștile descurajate și a ține piept înaintării maurilor. Întristatul cavaler care se numea Pinabel, a aflat astfel că Bradamanta era un vlăstar al casei Clermont, care avea cu propiria-i casă de Maiența, o veche dușmănie. Din acea clipă trădătorul nu a mai avut alt gând decât să se descotorosească de Bradamanta, de la care, dacă-i afla numele și obârșia --se temea că n-avea nimic bun de așteptat. Judecând-o după propria-i josnicie și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
sădim și cultivăm sub formă de flori minunate, copaci înverziți, toate stările sufletești pure și frumoase, toate gîndurile luminoase și faptele bune. Aflăm cu uimire că aici cresc sub formă de buruieni, copaci uscați și flori veștejite, gândurile noastre de dușmănie, de ură, de invidie, de gelozie, faptele noastre rele etc. Înainte să plecăm îl ajutăm pe gardian să curețe grădina de toate buruienile și uscăturile și astfel ne curățăm inima de supărări, amărăciuni, de dușmănie, de ură și invidie. Plantăm
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]