657 matches
-
Moșneagul era pe lângă vânturătorii lui la șopron. Când cânele cel alb începu a zăpăi cu mânie și a se da la picioarele lui Lepădatu, moș Tentea ieși cu scurtătura și cu sudălmile lui. Ai, bată-te șepte draci! marș, Colțun!... Dulăul se trase mârâind la un dos, flăcăul se apropie și bătrânul se înveseli. —Hm! așa-i, strigă el cu vocea-i subțire, n-ai mai fost pe la noi de-acu o lună, când ai venit din jos... Ce mai faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui moș Nastase Tentea. - Nu mai stătu la îndoială, o luă harnic la deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime grămezile mari ale coșerelor. Le ocoli încet; voia să iasă la fundul bordeiului. Dar îl simți dulăul cel alb și începu a lătra cu mânie. Se repezea necontenit prin întunecime, parcă voia să-l deie la pământ. „Măi Colțun, măi Colțun...“ îl chema cu prietinie flăcăul; dar cânele nu voia să înțeleagă. Apărându-se cu bățul, înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu voia să înțeleagă. Apărându-se cu bățul, înainta încet spre bordei. Un glas gros și somnoros se auzi dinspre șandramaua vânturătorilor: „Care-i acolo, măi?“ În același timp răzbătu prin noapte și vocea subțire a Marghioliței, chemând cânele. - Tăcu dulăul, se liniști și glasul somnoros, Lepădatu trecu repede spre bordei. — Dumneata ești, bădică? întrebă fata. Niță nu răspunse. Se apropie, se opri lângă dânsa, îi căuta mânile și i le cuprinse. Am înțeles eu cine poate fi... vorbi iar fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-o vreme... dar moșia văd că tot mă cunoaște... Așa cercetară toate ocoalele; pe urmă trecură pe malul iazului, pe lângă moara cu opustul umflat, suiră vălcelele Grâumăruntului la stâni, și trecură până la hotarul de la miazănoapte. Pe la așezări, abia mormăiau dulăii, pătrunși de ploaie în culcușurile lor. Încolo, pe întinderile goale, parcă mergeau împotriva unui zid negru care se trăgea îndărăt. Pe când se întorceau, Faliboga mormăi: —Iaca, acu-i vremea cea bună... O cunosc eu... Pot veni doi-trei și-ți scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ți scot cele mai bune vite, dacă n-a fi o leacă de pază... Trecând iar pe la coșere și șoproane, strigă, cu glasu-i aspru, și oamenii de pază îi răspunseră somnoroși. Tot așa de somnoroși și de înăbușit zăpăiau și dulăii - o dată, de două ori, pe urmă parcă-i apăsa în amorțire negura ploii. Târziu se opriră înaintea curții. —Doarme și călugărița singură în casa boierească... zise cu voce joasă Faliboga. Contabilul e bătrân și se culcă și el odată cu găinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
subțire: — Măi Grecușor! să fie Alba înșeuată... Mă duc să cercetez dacă s-a împlinit ce am poruncit dimineață... Porni mormăind într-o parte, și Grecușor o împunse la fugă ca o iazmă, sărind cu pași mari prin troian. Cu dulăul la picioare, Niță Lepădatu așteptase pe stăpâni lângă șopronul vacilor. Îi văzuse îndreptându-se spre el, se descoperi de departe; dar privirea care scânteia în blănița albă lunecase numai asupra lui, trecuse în altă parte; boierii se întorseseră și Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și râdeau de câte ori el făcea o glumă tâmpită. Dacă pe papa îl durea capul, toți făceau rugăciuni ca să-i treacă. Dacă papa sforăia, era semn că avea un somn bun și erau mulțumiți. Și, dintr-odată, toți deveniseră ca niște dulăi furioși. Săracul papa Formosus avea acum un cusur foarte grav. Era mort. Așa că toți se uitau la cadavrul îmbrăcat în odăjdii fără să le mai fie frică de el. Nu, nici mie nu-mi mai era frică. Deloc, absolut deloc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mă întorc și descopăr un țânc ciufulit. Cu o mână ține aproape de piept un codru zdravăn de pâine, iar cu cealaltă se sprijină într-un băț lung pe care l-a înfipt în țărână. La doi-trei metri în spatele lui, un dulău ca o oaie mă privește nedumerit: sunt om bun, sau rău? Încurcată, rămân locului și aștept să dispară la fel cum au apărut. Ca prin farmec. În ciuda celor doi dinți lipsă din față, copilul mușcă zdravăn din codrul de pâine
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Ei sunt cei care au „traversat”, au „rătăcit vreme mult prea îndelungată”, venind „de dincolo de ape”. De fapt, locuiesc într-un azil, un vechi castel sumbru (foarte asemănător cu castelul din Prințesa Maleine), unde și-a găsit adăpost și un dulău care îi însoțește pretutindeni; un preot bătrân le e paznic și totodată ghid. Ce se întâmplă cu oamenii aceștia? Sunt morți? Își așteaptă moartea? S-au resemnat cu o viață care e pe jumătate moarte? Orbii lui Maeterlinck prefigurează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o pereche de pantaloni negri. Și acolo, dedesubt, se aflau resturile unui pulover negru și ale unei bluze albe. Genul acela cu umeri umflați, creat special ca să includă epoleții de poliție. Privi peste umăr când cel de-al patrulea dintre dulăii de pază ai detectivului inspector Insch scârțâi oprindu-se În hol, În spatele partenerului său. — Unde e? — Nu e nimeni În casă, domnule. — La naiba! Logan sări În picioare. Tu și tu, spuse el, arătând spre cei doi care cercetaseră casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
istoriei, fără ca nimănui să-i treacă prin cap, chiar nici bătrînilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria proletariatului, că În acea noapte se petrecuse o mică revoluție separatistă: marinarii hamburghezi se năpustiseră asupra dulăilor celor avuți, căci toate progeniturile proletariatului din Le Havre, Marsilia, Anvers masacraseră, sub pavăza nopții, gladiole, retezîndu-le de la rădăcină cu briciurile lor tăioase de mateloți, strivind cu bocancii lor scîlciați tot ce era vegetală mai pripășită, nedemnă de custurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cuvertură roz peste patul crem. Roz și crem sunt motivele Încăperii, dar unica piesă de mobilier vizibilă este o masă de toaletă luxoasă, cu placă de sticlă și oglindă În triptic. Pe pereți, o reproducere scumpă după „Cireșe coapte“, câțiva dulăi politicoși pictați de Landseer și „Regele insulelor negre“ de Maxfield Parrish. O mare dezordine, alcătuită din următoarele obiecte: (1) Șapte sau opt cutii goale de carton, din gurile cărora atârnă, gâfâind, limbi de hârtie de mătase; (2) o serie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În timp ce asculta cum chitarele acoaniază, pe strune melancolice, un vechi bocet castilian, iar o fată oacheșă, cu buze de carmin, Îi mângâia blând părul. Aici putea trăi Într-o litanie stranie, mântuit de bine și de rău și scăpat de dulăii raiului și de toți zeii (cu excepția acelui Dumnezeu exotic mexican, care era și el destul de Îngăduitor și dependent de parfumuri orientale), mântuit de succes, speranță și sărăcie, În acel lung jgheab al delăsării, care duce, În ultimă instanță, doar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cowboys. În același timp activau și ca șefi ai grupurilor de demonstranți de pe Gower Gulch, ca echivalent aproximativ al durilor în AUFT, deși erau jalnici în comparație cu gorilele lui Mickey Cohen din solda celor de la Teamsters. Mal îi categorisi drept niște dulăi gălăgioși care dormeau în front. Episodul Sleepy Lagoon constituise singurul lor interes politic real. Cei trei aveau, probabil, caziere penale și relații dubioase din zilele petrecute în banda de cartier, fiind o țintă propice pentru diversionistul echipei - dacă Ellis Loew
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
comitat, nici la oraș. Dacă crescătorii de câini, care știau mai bine ca oricine ce era posibil și ce nu, râdeau la auzul ipotezei lor și o considerau o tâmpenie, poate că la noapte putea dormi fără să mai viseze dulăi înfometați, intestine și un jazz asurzitor. Începuse cam așa: După Moonglow Lounge și după ce-o refuzase pe Janice Modine i-a venit ideea să-și facă un dosar personal despre moartea lui Goines, să noteze orice fel de informație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
legat în cetatea în centrul căreia îl va sacrifica : Grăi fecioarei bunul glas : „Sleit balauru-a rămas. De el n-ai teamă-i doborât, Și pune-i brâul tău la gât”. Sân-Gheorghe-apoi de lațul său îl trase ca pe-un blând dulău. Prin târg îl duseră astfel, Mic-mare, toți fugeau de el (114). într-o variantă românească din aceeași epocă (începutul seco- lului al XVII-lea ; pare a fi cea mai veche atestare scrisă a legendei în arealul românesc), Sf. Gheorghe este
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ei. Nu trebuie săți mângâi neapărat, deși mulți o fac. Dar fie și dacăți privești câteva secunde, tot te simți dator față de stăpânul lor. Sau chiar față de ei, pentru că subconștientul îți trimite automat mâna către buzunare, amintinduțți că cei patru dulăi prietenoși au nevoie de hrană. De multă hrană. La ieșirea din stația de metrou pe care o cunosc cel mai bine, am urmărit în prima zi un spectacol al unui, credeam inițial, nebun: un tip slab, destul de tânăr, care trăgea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
palme, sîmbăta seara, În pivnița lui Lewandowsky de la o margine de Chicago, cum mergi către Hegewisch, Illinois. Li se adăugau, cîte am apucat să rețin, decupaje din vechiul București: pămîntul cutremurîndu-se și legănînd amețitor lampa din tavan, braga și borșul, dulăi zdraveni răsturnînd tarabele cu bragă și cu halva urmăriți cum erau de hingheri, mulțimea de moși de pe o anume Cale a Moșilor, pompa de apă iarna Înghețînd În curte de atîta ger, tramvaiul tras de cai și cîntecul „Cin’ te
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe șefa bucătă reselor. Cinci imagini Îmi mai stăruie În minte din poveștile ei bucureștene: iarna atît de grea, Încît Îngheață și crapă pompa de apă din curte; lampa care se leagănă În plafon cînd Începe să se cutremure pămîntul; dulăul fugărit de hingheri, atît de mare, Încît, dînd năvală prin tarabele de pe Calea Moșilor, răstoarnă toate gălețile cu bragă; tramvaiul tras de patru cai zdraveni, versurile și melodia cu „Un’ te duci tu, mielule? Recomandat de arhitectul său, Pomean, cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bea dimineața apă. ,, D’’ apare deodată, De pe deal, așa-ntr-o dungă, Declarând acum, pe dată, Că vacanța e prea lungă! El tot face pe deșteptul, Duduind pe drumul mare; Eu întreb cu tot respectul: De ce face asta, oare? Un dulău pe ,,d’’ l-apucă Și în dinți îl duce, dar, Nu-l înduplecă s-aducă Doar vacanțe-n calendar! Câți de ,,d’’ dorit-au, oare, Pe aici să se strecoare? E cuminte-acela care Rezultatul bun îl are. Un elicopter e
ALFABETUL by CĂTĂLINA ORŞIVSCHI () [Corola-publishinghouse/Journalistic/529_a_927]
-
stării ei de visare, în care fiecare scânteie ce se înălța transmitea un gând bun, o chemare, o sărutare către mama ei prefigurată în cea mai luminoasă stea. Când toți erau cuprinși de aripa somnului, doar Prințesa și cei doi dulăi, Lupu și Boldur stăteau de veghe lângă focul ale cărui flăcări se pierdeau tot mai mult în jarul roșiatic ce se stingea treptat, treptat. În ceasul acela târziu de noapte, nici câinii nu mai erau deranjați de vreun zgomot rătăit
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
copii veniți din mahalaua orașului la marginea căruia se instalaseră ei, care se pregăteau să de foc grămezii de crengi ce le adunaseră țiganii. Copiii ăia vor s-aprindă grămada, a strigat Prințesa. Au alergat Rusalda și copiii însoțiți de dulăi. — Pușcă-vă dracu’, derbedeilor! Dați foc la casa voastră, nu aici. Ho! ho! golanilor! îi fugărea Rusalda aruncând pietre după ei. Au fugit de le scăpărau picioarele, că era gatagata să-i înhațe câinii țiganilor. —Pințeso, Prințeso, tu ești salvarea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ajunse într-un suflet la poarta Ilincăi. Fără Ilinca putea să găsească o sută de comori și altele pe deasupra, că tot n-ar fi avut nici o valoare. S-a urcat pe gard și s-a uitat în curte. Nimeni, nicăieri. Dulăul, care-l mai mușcase o dată de picior, dădu glas de primejdie. Virgil cobori de pe gard și se piti după poartă. Cîinele însă îi descoperi mișcarea și începu să latre și mai avan. Țibă, drace! se zborși Virgil la el. Degeaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lăsa mîncat de lupi! Încordarea acelei situații se spulberă repede, deoarece nu departe de ei se arătă neînfricatul Napoleon. Zic "neînfricatul", deoarece nu Napoleon era fugăritul, ci cel care fugărea. Și, în goana lui, ținea capul sus, cu mîndrie de dulău sadea, iar coada o flutura ca pe un steag. Un ied! Un ied! strigară cu toții ușurați de povara fricii. Napoleon fugărește un ied de căprioară! Într-adevăr așa era. La cîțiva metri în fața lui Napoleon abia mai putea alerga de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
totul este numai scorneala gloatei înfierbântate de mânie. Burzuluiala-i mare și la Galați. Din Nord se așteaptă sosirea unor trenuri ticsite cu protestatari. Buboiul coace și în Transilvania... Peste tot, Vetucă, potera-i pe picior de război... Se pregătesc dulăii de marea confruntare cu Țara... Gloata nu mai poate fi întoarsă din drum... Pâine și libertate, asta-i cerința întregii nații. Mâine-poimâine buboiul crapă! Va fi potop, Vetucă! Va fi poc-poc și bum-bum, vorba lui Papagal. Și de-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]