711 matches
-
al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe măsura creșterii nevoii de noi piețe de desfacere a diferitelor produse industriale, s-a impus necesitatea formării unor escale suplimentare, deși secundare, în partea de nord a Ecuatorului, în zona Pacificului, deci și în arhipelagul nipon. După un secol de contact direct cu Europa, început prin naufragiul unor portughezi pe țărmul japonez în anul 1543, Japonia și-a închis porțile în anul 1638, intrând într-o perioadă de
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
de 15 minute. Întârzierea și atenuarea semnalelor transmise, sunt reduse. Timpul de viață se limitează de la câteva luni, la maxim un an. În prezent, se află 470 sateliți cu orbita joasă. Orbitează pe orbite eliptice dispuse deasupra polilor sau deasupra Ecuatorului la distanțe cuprinse între 10.000 și 20.000 Km. Timpul în care un punct aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este 120 ... 360 de minute. Întârzierea și atenuarea semnalelor transmise prin acest tip de sateliti, sunt destul de
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
de sateliti, sunt destul de mari. Sunt utilizați în special în rețele GPS și pentru comunicații de voce și date. La momentul actual pe orbita Pământului se află 69 sateliți cu orbita medie. Sateliții geostaționari sunt plasați pe orbite situate deasupra Ecuatorului la distanța fixă de 35.786 Km. Se rotesc cu aceeași viteză și în același sens cu Pământul. Un satelit geostationar poate acoperi în orice moment 42,2% din suprafața planetei. Timpul în care un punct aflat pe Pământ are
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
orbită sunt de asemenea foarte mari. Sunt utilizați în general pentru comunicații de orice tip, supravegherea militară sau meteorologică. Pe orbita Pământului se afla 423 sateliți cu orbita geostaționară. Sateliții cu orbite polare orbitează Pământul la unghiuri de 90° față de Ecuator și față de poli. Doi astfel de sateliți aparținând National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), furnizează informații despre vreme pentru toate zonele la fiecare 6 ore. Aceștia realizează hărți ale nivelului de ozon al atmosferei, incluzând și zonele de deasupra polilor
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
cu o astfel de orbită trece pe deasupra unui punct al Pământului în același moment în care Soarele este în aceeași poziție pe cer. Acesta are o orbită retrogradă (în sensul acelor de ceasornic), la un unghi de aproximativ 98° față de Ecuator. Această orbită este folosită de către sateliții care fotografiază diferite zone ale Terrei, deoarece Soarele va fi mereu la același unghi față de locul fixat pe sol. Sateliții sunt realizați pentru a servi unui anumit scop sau misiune. Sateliții de comunicații sunt
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
în alte romane (cum sunt "Căpitan la cincisprezece ani" sau "Minunatul Orinoco"), Jules Verne întreprinde o sinteză a cunoștințelor de ordin general legate de o anumită arie geografică. În cazul de față, este vorba de ocolul Pământului la sud de Ecuator, de-a lungul paralelei sudice de 37°. Sunt vizitate America de Sud, Oceania, Australia. Africa este omisă, deoarece Capul Bunei Speranțe, punctul ei cel mai sudic, este situat la 34°21′29″ latitudine sudică. La trecerea prin Australia autorul prezintă intensa activitate
Copiii căpitanului Grant () [Corola-website/Science/306613_a_307942]
-
este cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflat în Oceanul Pacific, având 11.022 m adâncime. Ea a avut în trecut 10.911 metri. se află la nord de ecuator în apropiere de Insulele Mariane ce aparțin de Melanezia. Groapa se află situată la circa 2.000 km est de Insulele Filipine și la sud de insula Guam. La nord groapa se continuă în groapa Bonin, care continuă, la rândul ei
Groapa Marianelor () [Corola-website/Science/306617_a_307946]
-
este în preajma a 1,5 milioane de kilocalorii. Hrănirea lor este afectată de variații sezoniere. Balenele albastre se hrănesc masiv cu krill în apele bogate din Antarctica înainte de a migra spre zonele de împerechere din apele mai puțin bogate din preajma Ecuatorului. Balena albastră poate acumula de 90 de ori mai multă energie decât consumă, ceea ce îi permite constituirea de considerabile rezerve de energie. Întrucât krillul se deplasează, balenele albastre se hrănesc de regulă la adâncimi de peste în timpul zilei, hrănindu-se și
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
Bunei Speranțe. La latitudini mai mari curentul devine variabil, apoi înspre nord are direcție progresivă spre vest menținând o viteză de jumătate de nod. Se dezvoltă între august și octombrie, cât mai departe de Golful Walvis. O deplasare considerabilă spre ecuator a izotermelor este constantă de-a lungul coastelor de sud-vest ale Africii, unde acțiunea curenților reci determină o temperatură mai scazută ("curentul Benguelei"). Temperaturile pe timpul iernii scad dinspre ecuator (25șC) spre sud ajungând până la 0șC, iar pe timpul verii ajung până la
Oceanul Atlantic de Sud () [Corola-website/Science/307404_a_308733]
-
octombrie, cât mai departe de Golful Walvis. O deplasare considerabilă spre ecuator a izotermelor este constantă de-a lungul coastelor de sud-vest ale Africii, unde acțiunea curenților reci determină o temperatură mai scazută ("curentul Benguelei"). Temperaturile pe timpul iernii scad dinspre ecuator (25șC) spre sud ajungând până la 0șC, iar pe timpul verii ajung până la 10șC în zona de sud; la ecuator temperatura rămâne constantă pe tot timpul anului. În regiunea ecuatorială se distinge o centură de presiune caracterizată prin valori de presiune cu
Oceanul Atlantic de Sud () [Corola-website/Science/307404_a_308733]
-
lungul coastelor de sud-vest ale Africii, unde acțiunea curenților reci determină o temperatură mai scazută ("curentul Benguelei"). Temperaturile pe timpul iernii scad dinspre ecuator (25șC) spre sud ajungând până la 0șC, iar pe timpul verii ajung până la 10șC în zona de sud; la ecuator temperatura rămâne constantă pe tot timpul anului. În regiunea ecuatorială se distinge o centură de presiune caracterizată prin valori de presiune cu puțin mai mici decât cea a presiunii normale (1011 - 1018 mbar). Această zonă se numește "talveg ecuatorial", deoarece
Oceanul Atlantic de Sud () [Corola-website/Science/307404_a_308733]
-
sudul Africii, în centrul lor presiunea atingând valori de 1027 mbar, îndeosebi în luna iulie. Spre nord și sud de centurile subtropicale de înaltă presiune se întâlnesc centuri de joasă presiune, care se extind până în zonele arctice (984 mbar). La ecuator umiditatea relativă oscilează în jurul a 85% în tot cursul anului. Valorile medii anuale ale umidității relative sunt în general mai ridicate în emisfera sudică decât în cea nordică. În partea inferioară a zonei, valorile maxime ale umezilii relative oscilează în jurul
Oceanul Atlantic de Sud () [Corola-website/Science/307404_a_308733]
-
umezeala relativă înregistrând valori de 85%. Zona ecuatorială se caracterizează printr-o nebulozitate ridicată, practic constantă pe tot timpul anului. Valorile medii identificate sunt 6 și 7. Regiunea cu nebulozitate maximă (media anuala 7) se află situată la sud de ecuator, în apropierea coastelor africane. În regiunile tropicale se înregistrează nebulozitate scăzută (valoare medie 2-4). În regiunile cu climă temperată nebulozitatea este maximă în timpul iernii și minimă în timpul verii, cu unele excepții: zona situată pe coastele de est ale Americii de Sud până în
Oceanul Atlantic de Sud () [Corola-website/Science/307404_a_308733]
-
fost denumite „radiații cosmice” și „ultraradiații gamma”. Mai târziu s-a descoperit că nu este vorba de raze sau radiații propriu-zise, ci de particule. În 1927 fizicianul olandez Jacob Clay a descoperit că intensitatea radiației cosmice descrește de la pol spre ecuator (efectul de latitudine). În 1927 Dmitri Skobelțîn, folosind o cameră Wilson, a fotografiat traiectoria particulelor încărcate din radiația cosmică secundară și a determinat impulsul particulelor. În 1933 a fost descoperit și efectul est-vest, caracterizat prin acumularea unui surplus de particule
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
secundă, deși o mare parte din acesta se condensează înapoi la suprafață. O mare parte din dioxid de sulf din atmosfera lui Io este întreținut și de topirea de înghețat cu ajutorul luminii solare. Atmosfera este cel mai bine subliniată la ecuator, unde suprafața este caldă și cea mai activă vulcanic. În timp ce Io trecea printr-un fenomen de eclipsă, imaginile de înaltă rezoluție dezvăluie o luminescență asemănătoare aurorei. Ca și pe Pământ, acest fenomen se întâmplă datorită radiațiilor ce lovesc atmosfera. Aurorele
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
eclipsă, imaginile de înaltă rezoluție dezvăluie o luminescență asemănătoare aurorei. Ca și pe Pământ, acest fenomen se întâmplă datorită radiațiilor ce lovesc atmosfera. Aurorele de obicei au loc la polii magnetici ai planetelor, dar pe Io acestea au loc la ecuator. Io nu are un câmp magnetic, drept urmare, electronii săi călătoresc de-a lungul câmpului magnetic al lui Jupiter, lovind direct atmosfera lui Io.
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
Europa Centrală reprezintă cel mai sudic punct al migrării. Lebăda pitică, de exemplu, migrează din zonele de clocit ale Siberiei de Nord până la malul Mării Nordice. Păsările migratoare nu se întâlnesc doar în emisfera nordică; dar, deoarece la Sud de Ecuator suprafața uscată este mult mai mică, numărul lor este redus, fiindcă au mai puține locuri pentru clocit. Cel mai departe migrează chira arctică. Ea cuibărește la Polul Nord și iernează în Africa de Sud, America de Sud și Antarctica; aceasta înseamnă că parcurge anual 35
Migrarea păsărilor () [Corola-website/Science/302559_a_303888]
-
relativ mică 16 km/s, care nu produce nici o aplatizare semnificativă a discului său. Acest lucru este în contradicție cu caracteristicile stelei de aceeași mărime Vega, care se rotește mult mai rapid 274 km/s și se umflă vizibil în jurul ecuatorului. Pe suprafața lui Sirius A a fost detectat un câmp magnetic slab. Modele stelare sugereaza ca steaua format în timpul prăbușirii unui nor molecular și că, după de ani, generare de energie internă a fost obținută în întregime din reacții nucleare
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
limba triburilor Bantu. Munții sunt un lanț muntos mic, dar spectaculos din Africa centrală, situat la granița dintre Uganda și Congo, între lacurile Albert și Edward, cu înălțimi de până la 5109 m. Deși se află la numai 48 km de Ecuator, cele mai înalte vârfuri din Ruwenzori sunt în permanență acoperite de zăpadă, ceea ce se mai întâmplă în Africa doar cu Kilimanjaro și Kenya. Ruwenzori sunt adesea identificați cu "Munții Lunii", la care s-a referit geograful grec Ptolemeu în scrierile
Ruwenzori () [Corola-website/Science/299517_a_300846]
-
global. Fosile de plante adaptate la căldură au fost găsite în zonele de la latitudini înalte, precum Alaska și Groenlanda și fosile de dinozauri s-au găseit în latitudini sudice aflate la numai 15° de Pol. O temperatură foarte blândă de la ecuator la poli a însemnat vânturi globale slabe și oceane mai stagnante decât în prezent. Acest lucru este demonstrat de depunerea pe scară largă de șist negru. Sedimentele arată că temperaturile la suprafața mării tropicale ar fi putut fi între 42
Cretacic () [Corola-website/Science/304552_a_305881]
-
atunci Titania are numele de '. Titania orbitează pe Uranus la o distanță de aproximativ , fiind al doilea ca distanță față de planetă între cei cinci sateliți majori ai acesteia. Orbita Titaniei are o mică excentricitate și este înclinată foarte puțin în raport cu ecuatorul lui Uranus. Perioada sa orbitală este de aproximativ , aceeași cu cea de rotație. Cu alte cuvinte, Titania este pe orbită sincronă, având permanent aceeași față îndreptată spre Uranus. Orbita Titaniei se află în întregime în interiorul magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Titaniei este intersectată de un sistem de falii enorme. În unele locuri, două falii paralele marchează depresiuni în scoarța satelitului, formând grabene, denumite uneori „canioane”. Cel mai mare canion al Titaniei este Chasma Messina, care are aproximativ 1500 km de la ecuator până aproape de polul sud. Grabenele de pe Titania au lățimi de și o lărgime de aproximativ . Faliile care nu sunt legate de canioane se numesc "rupes", cum ar fi Rupes Rousillon lângă craterul Ursula. Regiunile de-a lungul unor falii din apropierea
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Așezarea geografică a masivului este la 340 km sud de ecuator, la granița dintre Tanzania și Kenya, fiind situat în nord-vest pe teritoriul Tanzaniei , la circa 500 km de Dar es Salaam, 200 km de Nairobi și 560 km de lacul Victoria. Un platou înalt cu altitudinea între 750 și 1000
Kilimanjaro () [Corola-website/Science/304042_a_305371]
-
de hidrocarburi lichide în regiunile polare ale satelitului. Suprafața este tânără din punct de vedere geologic, dar au fost descoperite și câteva cratere de impact. Suprafața conține mai mulți munți și câțiva posibili criovulcani, dar este în general netedă. La ecuator se mai găsesc deșerturi cu dune de nisip, în care „nisipul” este alcătuit din gheață. Atmosfera lui Titan este compusă în mare parte din azot sub formă gazoasă; alte componente minore ducând la formarea de nori de metan și etan
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
care planeta Saturn pare să stea direct deasupra capului. Longitudinile pe Titan sunt măsurate la vest de meridianul care trece prin acest punct. Excentricitatea sa orbitală este de 0,0288 și planul orbital este înclinat cu 0,348 grade în raport cu ecuatorul lui Saturn. Privit de pe Pământ, satelitul are o distanță unghiulară de aproximativ 20 de raze saturniene (în jur de peste 1,2 milioane de kilometri) față de Saturn și subscrie un disc de 0,8 secunde de arc în diametru. Titan este
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]