542 matches
-
vedere că "incompetența (ne)vinovată" este un viciu inerent sistemului de organizare a lumii însăși. În consecință, generalizat fiind, acest viciu nu mai poate fi considerat o acuzație foarte gravă la adresa individului însuși. Adam și-a atins nivelul de "incompetență edenică" în momentul în care a cunoscut binele amestecat cu răul; și atunci a fost "promovat prin cădere". În virtutea acestui principiu se pare că așa cum autorii menționează "niciodată planurile utopice nu duc la edenuri". Cu siguranță că Dumnezeu a cunoscut și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
împlinit planul divin, dezvăluit de următoarea poruncă a Creatorului: "Stăpîniți pămîntul!" Dacă ar fi așteptat momentul stabilit de providență ne spune Jean Kovalewski s-ar fi îndestulat din el fără nici o primejdie" [1996:157]. Cum ar fi realizat divinitatea maturizarea edenică a ființei umane, pentru ca aceasta să se bucure de contemplația stăpînitoare a lumii, nu o știm și nu o vom ști niciodată. O istorie care nu s-a desfășurat este pierdută pentru vecie. Aceasta este rațiunea pentru care putem considera
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
aparținînd prin forța lucrurilor creaturii care își propune cel mult să gîndească, nu sînt altceva decît simple speculații, încărcate de toate posibilele slăbiciuni ale judecății umane. 1.3. GREȘEALA PROTOPĂRINȚILOR, MOTIV AL "CĂDERII ÎN MINCIUNĂ" A urmări situația de "comunicare edenică" din pespectiva modelului interogativ propus de sociologia comunicării a devenit deja un exercițiu de rutină. Să-l activăm, așadar, în contextul unei semioze edenice complicate de apariția unor noi personaje biblice și implicit de apariția primelor "relații sociale". 1.3
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
judecății umane. 1.3. GREȘEALA PROTOPĂRINȚILOR, MOTIV AL "CĂDERII ÎN MINCIUNĂ" A urmări situația de "comunicare edenică" din pespectiva modelului interogativ propus de sociologia comunicării a devenit deja un exercițiu de rutină. Să-l activăm, așadar, în contextul unei semioze edenice complicate de apariția unor noi personaje biblice și implicit de apariția primelor "relații sociale". 1.3.1. Actori ai scenariului edenic Dintotdeauna, lumea a fost o scenă, iar oamenii au fost actorii, cum fără să greșească a intuit Shakespeare. Pentru
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
propus de sociologia comunicării a devenit deja un exercițiu de rutină. Să-l activăm, așadar, în contextul unei semioze edenice complicate de apariția unor noi personaje biblice și implicit de apariția primelor "relații sociale". 1.3.1. Actori ai scenariului edenic Dintotdeauna, lumea a fost o scenă, iar oamenii au fost actorii, cum fără să greșească a intuit Shakespeare. Pentru scenariul biblic, grădina raiului va constitui scena unor nuanțate relații de "comunicare socială". Aceste relații încep a se constitui din momentul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciună implicită poate fi descoperită în această mascare de identitate, știut fiind faptul că în esență șarpele era asociat cu simbolul înțelepciunii 12. Șiretenia diavolului poate fi identificată cu cea dintîi prezență a răului, înșelăciunii, păcatului și minciunii în spațiul edenic. Această primă și diavolească viclenie a înșela implicit fără să minți explicit constituie un exemplu de referință pentru viitoarea ideologie cazuistă, care, analizînd obligațiile morale și religioase pe cazuri izolate, ancorate în relații și evenimente particulare, aplicau principiul "rezervației mintale
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
l-a așezat în preajma raiului celui din Eden... " [Facerea, 3:24]. "Căderea din rai" este, pe de o parte, atît o pedeapsă pentru minciuna protopărinților, cît și o măsură preventivă pentru ca aceasta să nu se instaureze definitiv la nivelul lumii edenice, concepute de Dumnezeu ca una dintre cele mai bune posibile. Pe de altă parte, însă, modelul păcatului originar se constituie ca "nucleu dur" pentru orice conduită umană păcătoasă. Să observăm, în acest sens, că succesiunea constatare › conștientizare › ascundere -› temere -› descoperire
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în acest sens, că succesiunea constatare › conștientizare › ascundere -› temere -› descoperire -› disculpare -› pedepsire -› stigmatizare -› execuție reprezintă "trama profundă" pe care orice scenariu judiciar modern se întemeiază. 1.3.5. Povara greșelii originare În finalul exercițiului hermeneutic pe care situația de "înșelăciune edenică" îl prilejuiește, este firesc să ne întrebăm: și totuși, CUI ÎI VA FI DE FOLOS actul "necugetat" al protopărinților? Va trebui să recunoaștem, într-o primă instanță, că o dată săvîrșită, minciuna originară se va întoarce cu o împovărătoare încărcătura de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
înșela așteptările omului, tot așa cum el le-a înșelat pe cele ale lui Dumnezeu; în locul plăcerii de a avea traiul fără de grijă asigurat, pîinea pe care o va produce va fi mîncată permanent în sudoarea frunții, simbol al înlocuirii situației edenice, de minim efort și maxim de beneficii, cu una total inversată; în locul vieții veșnice pe care putea să o aibe trăind în "sînul lui Dumnezeu", Adam va fi hărăzit să se întoarcă prin moarte la pămîntul din care a fost
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
raiului se aflau atît pomul vieții, cît și cel al cunoașterii binelui și răului; se pare că o predeterminare divină a însoțit orientarea primilor oameni către pomul cunoștinței, iar nu către acela al nemuririi; pe de o parte, în situația edenică omul se bucura deja de o anume nemurire; pe de altă parte, lipsit de posibilitatea cunoașterii autonome, șansa omului de a progresa prin proprie experiență ar fi fost practic nulă; alungarea din rai a fost justificată de evitarea riscului ca
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din raiul cel din Eden, ca să lucreze pămîntul din care fusese luat" [Facerea, 3:22, 23]. Cît să fi durat "temporal" vorbind (să ne amintim, totuși, că timpul pe care noi îl cunoaștem nu caracteriza, pare-se, starea primordială) experiența edenică a protopărinților? Nu foarte mult, ar trebui să spunem în consens cu părintele Stăniloae, căci omul "n-a apucat să se consolideze în ascultarea de Dumnezeu și să progreseze în cunoașterea Lui, pentru că în acest caz căderea nu s-ar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
al povestirii; 8) prejudicierea (răufăcătorul face un rău care aduce o pagubă unuia dintre actorii povestirii) vizează toate urmările pe care intriga șarpelui le va avea asupra destinului omului, care, în cele din urmă, își va pierde demnitatea de ființă edenică; 8a) lipsa (unuia/unora dintre personaje îi/le lipsește ceva) este percepută de Adam și Eva ca o stare de insatisfacție determinată de interdicția cunoașterii binelui și răului; 9) mijlocirea, momentul de legătură (nenorocirea sau lipsa i se comunică autorului
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fel de dubiu, o atare supoziție. Timpurile viitoare trebuie să o afle. 2.2. CONCLUZII PREFIGURATOARE Ca să conchidem: instaurarea răului și implicit a minciunii în lume s-a realizat în două etape, descrise de tot atîtea semioze esențiale. Astfel: • Semioza edenică descrie etapa manifestării omului la nivelul existenței paradisiace a omului, ca manifestare a voinței sale libere; căci, așa cum spune Sfîntul Ioan Damaschin: "Dumnezeu l-a făcut pe om prin fire fără păcat, prin voință liber. Spun fără de păcat nu pentru că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
harul cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni. De data aceasta, adevărul se ascunde în binele libertății de alegere. Putem constata că relația natură-cultură își inversează sensul pe parcursul celor două etape. Astfel, în prima etapă a existenței sale (etapa edenică) omul este prin excelență bun, așa fiind înzestrat de natura divină, pentru a se manifesta ca "rău" prin "cultura" dobîndită în sfera primelor sale relații social-edenice. În a doua etapă a existenței sale (etapa mundană), omul este deja hărăzit cu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
magic, mitico-ritualic, inițiatic, religios), de care numai hermeneutica poate da seama, i se supraordonează "limbajul profan" al discursului analitic, pentru a cărui manifestare semiotica este în întregime responsabilă. Iată de ce, ne propunem ca secvenței suspendate in illo tempore a existenței edenice a omului să îi asociem secvența ceva mai bine cunoscută a existenței lui mundane. Altfel spus, în orizontul de interes al problemei noastre, o abordare semiotică a situației de "comunicare mincinoasă" este posibilă și necesară la nivelul omului căzut deja
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu mai par deloc a fi prea aspre. Pe de altă parte, însă, să ne amintim și faptul că fără de înșelăciunea primordială nu am fi fost nici acum conștienți de noi înșine, că am trăi încă într-o dulce stare edenică sau poate am fi încă în stadiul animalității lipsite de frămîntări psihice. Să ne amintim că, fără șiretenia lui Ulysse de a folosi celebrul cal de lemn, războiul troian ar mai fi durat cine știe cîți ani, după cum fără de înșelarea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
generică: utilizînd "instrumente mincinoase" (sau, mai corect spus, "instrumente ale minciunii"), capabile să medieze circulația neadevărului în lume. Limbajul verbal și cele nonverbale definesc aceste categorii de instrumente. 3.3.1. Puterea înșelătoare a limbajului Să ne amintim, urmărind experiența edenică a ființei umane, că cel dintîi instrument de "putere mincinoasă" a fost cuvîntul. Iată cum dialectica "recesivității" a înzestrat cuvîntul, printr-o subtilă șiretenie, atît cu resurse constructive, dacă ne gîndim la faptul că lumea însăși este un rezultat al
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prețios "limbaj-obiect" pentru "metalimbajul" conturat de propriul nostru studiu introductiv; • urmărirea subiectului supus cercetării dintr-o dublă perspectivă: pe "verticala diacronică" a constituirii sale, pe de o parte, pe "orizontala sincronică" a actualității sale, pe de altă parte; abordarea "semiozei edenice" (a păcatului originar) cu instrumentele conjugate ale hermeneutului (analiza de conținut a textului biblic) și ale semioticianului (introducerea scenariului biblic în termenii situației semiotice), respectiv a "semiozei mundane" (a omului căzut în păcat), se constituie ca un demers complementar de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
asemeni tuturor naivilor” (4, pag. 7-8). Pentru artiștii naivi “Reculegerea, ca și visul, este o cale de detașare de cotidian, o compensare pentru concesiile utilitariste făcute zi de zi. Universul picturii naive ne ajută să Înțelegem mai ușor că spațiile edenice, atît de rîvnite, se află În adîncimile nealterate ale sensibilității noastre, departe de contradicțiile, deziluziile și violența care ne asediază necontenit iureșul vieții” (1). Dar tot la fel de bine ei sînt puternic ancorați În realitate, așa cum bine observa Valentin Ciucă: “Pictorii
PAGINI DE ARTĂ NAIVĂ IEŞEANĂ by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Science/91838_a_93005]
-
realități crâncene, versurile dobândesc intermitent o forță expresivă notabilă. V. devine poet autentic odată cu Pârgă, unde, substituind gustului sămănătorist pentru idilic, pentru grațios și suav curajul de a surprinde realul neînfrumusețat, expune priveliști de lume rurală frumoasă, dar nu neapărat edenică. Privirea e reținută mai mult de plante mustoase decât de flori gingașe, mai mult de reptile decât de vietăți paradisiace. Lexicul e pe măsura reprezentărilor: cuvinte dure, pământoase, bolovănoase, colțuroase, zgrunțuroase, țepoase, deseori clocotitoare, vuitoare. Frecvente sunt neaoșismele suculente, regionalismele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
poetului. Contesa Cezara e o instinctuală impulsivă care nu poate fi constrânsă la o căsătorie de convenție cu un om bătrân. Ea își alege, după un examen fizic, ca soț, putem spune, natural, pe călugărul Ieronim, căutîndu-l într-o insulă edenică. Schivnicia lui Ieronim este ea însăși semnificativă și nu se întemeiază pe regula ascezei și a macerației ci pe o regresiune spre viața instinctuală. Un bătrân călugăr, Euthanasius, care își caută moartea într-un torent, simbolizează euthanasia propusă de acel
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e absolută, mortală, pădurea se arată fantomatică, emițătoare de sonuri teribile, plină de batraciene hidoase. Scriitorul are o mare sensibilitate pentru elementul teluric, și munții iau sub pana lui siluete de monștri vii. Dimpotrivă, pajiștile cu flori colcăie de viață edenică în felul insulei din Cezara, și de pe ele fluturi se ridică în stoluri delirante. Hogaș pornește spre munții Neamțului, așa de lipsiți de mister pentru el, ca un explorator pe valea Yukonului sau pe muntele Kilimandjaro. Scoarța modestă a solului
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cosmice. Nu mai încape îndoială că elogiul florilor din În grădină de D. Anghel (1872-1914) e un ecou (prin Samain) al simbolismului mallarmean. Tema acestor poezii încărcate uneori de descripții și încercări de afabulație este intrarea în extaz sub valul edenic al mirosurilor: Ca o biserică miroasă seninul cucerit o clipă, Dar se trezesc în umbră crinii, vărsîndu-și boarea lor profană, Văzduhu-i greu cât n-ar fi-n stare vâslind să-l taie o aripă, Un trandafir murind se farmă pătând
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cerut dovezi. Legați de-același rit. MIHAI CRUCEANU, N. BUDURESCU, I. M. RAȘCU Din grupul de la Vieața nouă, M. Cruceanu se remarcă printr-o delicată tehnică poantilistă, prin care înfățișa mări de rubin cu vapoare albe, încărcate cu flamanzi, cetăți edenice cu porți de aramă, păduri arctice și cețoase: Ca-n visuri nebuloase pădurea e de gheață, Giganticele-i trunchiuri în palidă splendoare Adorm învăluite în fumul alb de ceață... N. Budurescu creiona cu fineță interiorul modern, salonul împodobit cu vase
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și pământul sunt două vase comunicante, materia fiind permeabilă prin spirit și spiritul arătând tendințe de degradare. În Vânt de toamnă întrepătrunderea celor doi factori ia forma unei stranii beții, asemănătoare cu amețeala produsă lui Dionis de aromatele și geologia edenică a lunei: E pardosită lumea cu lumină, Ca o biserică de fum și de rășină, Și oamenii, de ceruri beți, Se leagănă-n stihare de profeți. În Cântec de boală, urmarea întrepătrunderii este tânjirea, senzația de evaporare. Poetul a băut
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]