962 matches
-
a neamului. Sunt evocați Ștefan cel Mare, Heliade („nemuritorul”), Bălcescu („martirul fără mormânt”), Alecsandri (poetul „deșteptării”). Stanțele antimonarhice au vigoare protestatară și limpezime, dar aparțin mai mult cronicii politice decât liricii. Volumul Poeme și maxime (1885) cuprinde versuri erotice și elegiace, fade ca expresie a sentimentului, precum și declarații de adeziune la o poezie militantă. SCRIERI: Procesul epocei în versuri, București, 1883; Poeme și maxime, București, 1885; George Crețeanu, pref. G. Missail, București, 1888; Grigore H. Grandea, București, 1902. Repere bibliografice: Afacerea
SONŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289790_a_291119]
-
de ocazie și tristeți confecționate, aripile poeziei bat în gol, cu referire la antologia din 1972. Apoi, prin Nicolae Manolescu, Ștefan Aug. Doinaș, Mihai Dinu Gheorghiu, Laurențiu Ulici ș.a., au urmat lecturi adecvate și o dreaptă evaluare: modalitatea imnică și elegiacă va fi apreciată, iar originalitatea viziunii recunoscută. Poeme istorice, primul ciclu din Apărătorii, figurează, într-o stilizare subtilă, o mitologie în care eroii naționali obiectivează ipostaze ale umanului. Sentimentul duratei este transpus într-o ordine simbolică și evocatoare, într-o
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
pe un fundal biografic. Poetul cultivă „pastelul” intelectualizat, meditația, elegia, incantația, în transcrieri notabile prin finețea imaginilor și simțul limbii. Această direcție a liricii continuă în volumele Altminteri (1979) și Anotimpuri (1986), unde modul imnic este adaptat la o formulă elegiacă fie suav melancolică, fie liric eroică, sub semnul virtuozității formale. Reportajele din Privire de pe Cetățuie (1978) sunt, de fapt, poeme în proză, în care observația se întemeiază pe sentimentul duratei și al apartenenței la un topos mitic. SCRIERI: Apărătorii, Cluj-Napoca
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
de gol prin care trecuse deja o împăturisem o pusesem cu grijă în buzunar să o citesc în liniște acasă cu întreaga familie ca pe orice scrisoare de duminică” (Scrisoare de duminică). În Privighetoarea (1989) se accentuează elementul metafizic-vizionar, caracterul elegiac, livresc și discursiv, uneori abundă termenii neologici și parantezele: „Nu-mi mai dicta domnule poemele mele sunt scrise demult anotimpurile au trecut cuviincios de cuminți în fiecare am o naștere sigură privesc în cana cu ceai și nu-mi recunosc
SAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289516_a_290845]
-
copilăria / mă-mpiedic de amintiri ca de niște bolovani / și în față / îmi joacă mereu începutul de dimineață / în care / pentru mine zările și-au pus zăvoare. / Doamne, pentru cine să aprind aici o lumânare?” (Casa bătrânească). Tonul general este elegiac, poetul dedicând versuri delicate iubitei pierdute, confesându-se trist într-un decor de „aducere-aminte”, ton ce se păstrează și în Nopțile din underground (1972), unde meditația horațiană asupra trecerii timpului ia forme dramatice, iar nostalgia după dragostea apusă se transformă
SCARLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289538_a_290867]
-
intră intimitate sobră, confidențe cuminți, melancolie discretă și, mai ales, contemplație interiorizantă. O figurație rurală, în covârșitoare proporție, devine suportul unei sensibilități ușor maladive. Factura versurilor, libere cu moderație, când albe, când rimate, fluente în permanență, la modul minor, adesea elegiace, produce o tonalitate vag simbolistă: „Puțin dacă în toamnă ar mai tăcea salcâmii / Și plopii s-ar opri din foșnetul știut / Și păsările albe de-a pururi migratoare / În apa nopții somnul cu vaier nu l-ar sparge, / Ni s-
SCHIOPU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289556_a_290885]
-
1; Constantin Cubleșan, Vârste poetice, ST, 1996, 7-8; Ioan Țepelea, O linie a echilibrului și a candorii, „Unu”, 1996, 7-8; Titu Popescu, „Rouă medievală”, „Observator” (München), 1996, septembrie-octombrie; Nicolae Savin, Mic tratat despre rouă, VTRA, 1996, 10; Ștefan Melancu, Contemplația elegiacă, APF, 1997, 1-2; Gheorghe Grigurcu, Dualități lirice, VR, 1997, 5-6; George Vulturescu, „Rouă medievală”, PSS, 1997, 7-8; Augustin Cozmuța, Himera ca o ultimă paranteză, „Graiul Maramureșului”, 1998, 21 iunie; Alexandru Pintescu, „Țărmul himerei”, PSS, 1998, 5-6; Titu Popescu, „Țărmul himerei
SCARLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
versuri din Testament (1991) evoluează spre Georg Trakl și Gottfried Benn (nu fără a trece și prin Lucian Blaga), devenind, cu intermitențe, un vehicul al grotescului terifiant. Imaginația edifică un spațiu de coșmar, de lume întoarsă pe dos. Dacă tonul elegiac al unor versuri scrise în țara natală emană dintr-o neputincioasă exasperare a individului și a istoriei, mesajele poemelor ulterioare comunică sentimentul unei damnări inerente destinului omenesc. S. o face adoptând mijloace expresive diverse, fără obsesia sincronizării cu ultimele performanțe
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
C. W. Schenk, PSS, 1997, 1-2; Cassian Maria Spiridon, „Mandala”, „Poezia”, 1997, 3; Mircea M. Pop, România și literatura română în Germania, „Arca”, 1997, 7-9; Al. Pintescu, „Două anotimpuri, toamna”, PSS, 1997, 11-12; Borbély, Xenograme, 161-221; Laurențiu Pop, Un poet elegiac, ST, 1998, 4-5; Mircea A. Diaconu, Christian W. Schenk, CL, 1999, 11; Tatiana Rădulescu, Rostiri și identități paralele, VR, 2000, 7-8; Mircea M. Pop, „Poeme vechi și noi”, CRC, 2000, 8; Valeriu Stancu, Cristian W. Schenk - ziditor în Catedrala Cuvântului
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
colective sau dureri intime (La sfințirea temeliei Academiei Moldovei, Vocea patriei, inspirată de înființarea școlii din Fălticeni, Liberarea sclavilor în Moldova la 1856, La unirea românilor, La moartea fratelui meu Gavriil Scriban ș.a.), precum și câteva compuneri de tinerețe cu caracter elegiac și meditativ (Lumea, Cătră cel mâhnit, Norocul, Exilul meu în pustie, la 1840, la mănăstirea Neamț, Salutare Sucevei, vechea capitală a Moldovei), ce eșuează, toate, în prozaism, ca și mai târziile stihuri din Plângerile unui sihastru pentru România (1875), cu
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
copilării întunecate de moartea mamei, de meditații triste și resemnare dureroasă. Timpul pare comprimat într-un prezent fără viitor, umbrele celor duși apasă obsesiv sufletul, provocând o stare de „durere trudită”, toamna trezește „o cântare strunată-n plâns” etc. Deși tonul elegiac mai persistă o vreme, primăvara, cu „înfiorate balsamuri dulci”, activează altă zonă a sensibilității, prilejuind intuiții subtile, traduse în imagini nu lipsite de finețe. Evoluând spre o atitudine lirică mai impersonală, dar și sub o evidentă influență parnasiană, poeta înclină
SCURTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289587_a_290916]
-
oarecare viabilitate prin implicarea și entuziasmul autorului. Atmosfera luminoasă a fost pusă de critică pe seama spontaneității juvenile, Ș. fiind considerat un poet care respinge prețiozitatea, poza și care arborează un ton de confesiune sinceră. O modificare a discursului, prin nota elegiacă, se întrevede în Lirice (1969), unde elementele împrumutate din poezia populară aduc un plus de culoare și o versificație clară, muzicală (Dac-ar fi, Șade astru lângă astru..., Cântec de dragoste și dor), iar tensiunea lirică se amplifică în erotică
SERBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289635_a_290964]
-
poet, în sensul unei anumite discursivități combinatorice, pare mai percutantă decât poezia în sine. Scrierea principală a lui S. e ciclul de poeme Către Sing, răsfirat, începând din 1995, de-a lungul mai multor volume. Aici autorul apare ca un elegiac cu manifestare epistolară. Textele întocmesc un jurnal al unor dispoziții și situații diverse, trecând de la cotidianul trivial la corespondența dintr-un aerostat sentențios. Epistolele sunt, în fond, cărți poștale ilustrate cu figura expeditorului. SCRIERI: Dezvăluiri, București, 1989; Către Sing, Oradea
SFARLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289656_a_290985]
-
fân/ în aer umed ofilit/ copacul strânge prunci la sân/ și îi sufocă liniștit”. În Case de piatră (1997) și în Poarta raiului - The Heaven’s Gate (2000) S. revine la formula inițială a simplității - lirică de factură meditativă, vag elegiacă, ulterior naiv-religioasă -, realizată însă cu mijloace datate. SCRIERI: Cineva mai tânăr, București, 1978; Înfriguratul fierbinte, Craiova, 1980; Cartea de pământ, f.l., 1992; Tu să-mi spui de unde vii și ce poezii mai știi, Râmnicu Vâlcea, 1993; Ridică-te, negură!. Fereastra
SIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289674_a_291003]
-
și noapte - / în valul din heleșteu / spărturi de lună”; „În balconul meu - / greierele nu știe / că ninge de ieri”. Volumul antologic bilingv Pasagerul de seară - The Evening Passenger (2001) cuprinde toată recolta poetică a autorului, de la poezia discursivă, cu nuanțe elegiace, la poemul scurt și la cel dialectal. S. scrie și proză umoristică, reportaj, eseu etc. SCRIERI: Interogația adevărului, Iași, 1981; Discurs despre judecata cea dreaptă, Cluj-Napoca, 1982; Exclamația muritorului, București, 1984; Cimitirul ploilor, Cluj-Napoca, 1985; Așezări pentru toate veacurile (în
SMARANDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289732_a_291061]
-
Măgura cu mii de ugere de struguri tămâioși - / ca să-mi duceți la măcinat tot ce-mi mai rămăsese / din grâul zilelor mele-mpuținate”. Un plop revăzut după treizeci de ani, în jurul căruia se juca la vârsta inocenței, îi inspiră o odă elegiacă: „Salve, populus tremula! / Aici te pomenisem / și-acum trei decenii - / Cine știe, poate suntem chiar de-o vârstă / și de-o seamă... / Dar precum văd, încă și azi, / ești un falnic semn al exclamării - / ești un mesaj mândru / al acestei
SIREAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289707_a_291036]
-
A.E. și I. S. (împreună cu Artur Enășescu), Ion Balica, Ianus, Polux și Castor (împreună cu Artur Enășescu). S.-G. devine cunoscut, mai întâi, ca poet și dramaturg. Primul său volum de versuri, Freamăt (1915), e străbătut de un discret ton elegiac. Scrise în manieră clasică, fluide și expresive, stihurile dau glas cu precădere melancoliei, singurătății și dorului de ființa dragă. În perioada primului război mondial S.-G. scrie o înflăcărată poezie patriotică - Ruguri (1918) -, mobilizatoare, de evocare a trecutului glorios și
SAN-GIORGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
a lui Schiller, creației lui Hölderlin și „expresionismului dramatic”. După Lirica germană contimporană (1927), cuprinzând un studiu asupra câștigurilor modernității în poezia de expresie germană, va oferi altă imagine critică în Generația nouă în lirica germană (1931), insistând asupra poeziei elegiace a lui Jakob Haringer și a liricii de cabaret a lui Hermann Kästner. Cercetările comparatiste sunt inițiate cu lucrarea Mihail Eminescu și Goethe (1929), unde susține, între altele, că Luceafărul ar avea ca izvor și poemul Hochbild de Goethe. Aceleiași
SAN-GIORGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
perfecționat numai o parte din oameni, cei mai mulți sunt numai spoiți, și simțul natural, perind supt această mască fără fond (subl. ns.), lasă un gol ce-l ocupă superficialitatea și minciuna”. Ochiul moralistului identifică „egoism”, „indiferență”, „profanațiuni”, „viclenii”, „șaralatanii”: Însă accentele elegiace sunt abandonate subit. Boerescu părea să găsească În progres explicația consolatoare: „În fine toate acelle societăți, cari sunt destinate ca prin experinția lor să ajungă la veritate, cată a trece din fatalitate prin toate aceste mizerii și contradicțiuni”. În fine
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
reunește notații lirice, caligrafii, miniaturi, confesiuni, în care palpitul unei sensibilități delicate e traversat - adesea ca de un fir subțire, diafan - de reflecție. Ulterior va scrie și poeme de alt gen, mai consistente: contemplative, meditative, „de sentiment”, multe în notă elegiacă. Autorul operează adesea cu mijloace ale prozodiei clasice, comunicând însă efuziuni romantice, bine temperate prin intelectualizare. Rețin atenția în special gingașe cadențe de timbru blagian postbelic: „Prăpăstii moi cu umbre calde / ivesc măceluri printre raze; Zvon aprig, necurmat, în tâmple
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
a ajuns la stână nici acum. Încremenit sub gluga lui așteaptă / un semn divin cu magii austeri /, iar pe la spartul plaiului, pe toamnă, / pornește după steaua lui din cer”. Tonul jubilant și encomiastic, atitudinile euforice sunt contrapunctate intermitent de tonalități elegiace, cu vagi tente simboliste, pe alocuri date de terminologia neologistică: „Trec ființe morgane și tremură-n zare / schelete de berze muiate în clor, / mileniul a stat, nici un om nu mai moare”. Cuprinzând câteva zeci de poeme de dragoste, versurile din
TUDOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
și imaginile de sursă simbolistă. Dar T. și-a adjudecat o notorietate inalienabilă ca autor al unui discurs poetic aliniat programului naționalist oficial din anii ’80 ai secolului trecut. Și aici trece cu ușurință de la elogiu la imprecație, de la stihuirea elegiacă la timbrul pamfletar vituperant. Asumându-și, programatic, statutul de poeta vates și uzând de o retorică tumultuoasă, el celebrează nu numai Miorița sau „mărețele umbre” (Decebal, Niceta Remesianul, Ștefan cel Mare, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu ș.a.), ci și pe
TUDOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
fiecărei zile/sunt oamenii și cărțile./ Primii mă îmbrâncesc,/fac haz, mă plâng./ Cărțile mă obligă/să-mi semnez sentința/cu propria mână” (Punct de sprijin). Discursul poetic se structurează într-un balans nesfârșit între viziunea expresionistă tragică și fiorul elegiac, aproape imnic. Livrești ca sursă de inspirație (Biblia, doctrinele mistice, poetul Odysseas Elytis), empatice din perspectiva efectului scontat, poemele din volumul Ce-ar fi să-i dezbrăcăm sufletul?, subintitulat Fabula rasa II (2003), aduc în prim-plan oscilațiile eului liric
URBANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290369_a_291698]
-
autorului, care sunt în cu totul altă notă. Unele, datate 1942-1944, vor intra în volumul Cornul pădurarului (1957) și, în număr sporit, în antologia de autor Vioara roșie (1968). Multe sunt notații lirice, în vers liber, în stilul cu inflexiuni elegiace al poeților tineri (mai cu seamă ardeleni, bucovineni și basarabeni) din anii ’40, nu fără ecouri din Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Poetul încearcă să descopere divinitatea în propriul suflet: „Lângă inima nopții veghez/ luceferii stinși din sufletul meu./ Poate
TULBURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
București, 1982; Astrele negre, București, 1983; Sintagmele nopții, București, 1987; Sonete din Nord, București, 1990; Ce mai e nou cu Apocalipsa, Timișoara, 1997; Climatul fulgerului, Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Dan Ciachir, Un debut remarcabil, SPM, 1979, 470; Nicolae Ciobanu, Un elegiac modern, LCF, 1979, 14; Gheorghe Pituț, „Neobosita căutare a luminii”, LCF, 1979, 14; Ion Murgeanu, Ceva foarte aproape de torță, RMB, 1979, 10 864; Adrian Popescu, Ipostaze lirice, ST, 1979, 6; Laurențiu Ulici, Un poet..., RL, 1979, 25; Eugen Simion, Tineri
ULMEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290330_a_291659]