566 matches
-
Tema martiriului primilor creștini este însă expusă neconvingător, autorul transferă, neadecvat, gânduri proprii unor personaje incapabile să reflecteze asupra marilor întrebări. Și Maximian, înainte de a-și da sufletul, găsește puterea de a ține un discurs, christic în intenție, dar arid, emfatic. Negru pe alb este o proză mai izbutită, folosind drept artificiu compozițional motivul scrisorilor găsite. Aproape toată nuvela e alcătuită din epistole. Naturalețea exprimărilor, verosimilitatea și viața ce se degajă dau acestor pagini un parfum aparte. Dar T. înregistrează cele mai multe
THEODORIAN-CARADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290162_a_291491]
-
direcție ar merge și preferința pentru proza scurtă în detrimentul romanului. În poezie, dincolo de sentimentul apartenenței de grup, diferențele specifice copleșesc genul proxim, care se reduce la conștiința acută a succesoratului cultural - de unde și cultivarea parodică a livrescului - sau la prezența emfatică în prim-planul textului a unei instanțe personalizate. În fine, critica promoției - crede Ț. - reușește o sinteză între profesionistul excelând tehnic, informat la zi, și scriitorul de talent. Cartea acestui autor „afabil și caustic în același timp”, ale cărui propoziții
ŢEPOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290153_a_291482]
-
ori schimbat, căci, acum În el vreau să adaug niște mici momente de Întâmplări tot mici, care devin extrem de grave dacă se Înțelege subtextul tragic. Caiețelul În care sunt notate aceste creionări l-am intitulat „Trâmbițe mute” și-mi pare emfatic. Apoi am o piesă de teatru „Omătul negru”, temă de tragedie antică Într-o formă de teatru esențializat, costume și decor. Ce frumoasă-i părerea dv. de a ne vedea cu toții În casa noastră cu masă mare de grădină, sub
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
-se astfel și pe sine contra acuzațiilor de a-i fi fost amic. „Apărare” mai curând parțială, desigur, ambiguă, ironică, deviată de o confuză culpabilitate. „Grielescu era un urmaș al lui Nae Ionescu care a Întemeiat Garda de Fier”, anunță, emfatic, Ravelstein, de parcă ar fi familiar cu aceste nume, cu care cititorul american deloc nu este. Habar nu are, de fapt, că nu Nae Ionescu a Întemeiat Garda, or lansează anume enormitatea, pentru a-l copleși pe Chick? Are Însă răspunsul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Dinicu Golescu, călător grav, genuin, limitat cu modestie la trăirile proprii. El își construiește jurnalul având în minte modele și țintește, concomitent, intrarea în literatură. Deocamdată este în posesia unei maniere de literaturizare și alternează notația documentară cu evocări avântate, emfatice, așternând tenace și o sumedenie de istorii romanțioase. Monumentul domenicanilor dupe colina Fiesole, republicată separat cu titlul Mateo Cipriani, „novela” Friederich Staaps sau Atentatul de la Schönbrunn în contra vieței lui Napoleon I, dar și alte fragmente ale memorialului, reluate ulterior ca
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
le reflectă acest patetic „cult” arghezian, într-un moment de confuzie a criteriilor de evaluare estetică, nu pot fi trecute cu vederea. Unele reflecții de la rubricile „Prin ganguri de idei” și „Frondări” sau din alte texte cu asemenea implicații sunt emfatice și redundante (Moartea filosofului, Timpul, ce e timpul?, Emoții sintetice, Afirmații ș.a.), rămânând totuși interesante în ce privește paleta relativ largă a lecturilor ce rețineau atenția tinerilor literatori de la F.: Arghezi, firește, Ștefan Petică, Ovid Densusianu, Ion Minulescu, I. M. Rașcu, Emil
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
și proza care dezvoltă o narațiune lirică. Înzestrat pentru cea dintâi categorie, nuvelistul creionează cu ironie o serie de portrete: oameni de mahala, mici funcționari, avocați „fără pricine”. O lume pestriță, care își trăiește eșecul cu amărăciune. Din transcrierea oratoriei emfatice, incoerente, a veleitarilor politici, sunt scoase câteva efecte comice notabile. Nuvele ca Popa Timofte Bondoroagă și Chira mențin un bun echilibru între tabloul de gen și intriga foiletonistică. D. a scris însă multe alte nuvele năpădite de sentimentalism, de prolixe
DEMETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286724_a_288053]
-
este hibridă și greoaie, fără suflu poetic. În manieră clasicistă a scris o tragedie în versuri, în cinci acte, Optum (1897). Acțiunea este plasată în anul 1031 d.Hr., la Curtea domnului Timișanei. Personajele, puse în situații dramatice neverosimile, declamă emfatic și fără convingere. A mai compus câteva poeme dramatice, rămase în manuscris, nefinisate. D. a tradus Arta poetică a lui Horațiu (1882), versuri din Camões, capitole din Dante (Paradisul pământesc) și Tasso (Ierusalimul liberat) și poezii din Silvio Pellico și
DENSUSIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286734_a_288063]
-
poezie patriotică, civică și militantă, larg cunoscută și recunoscută în epocă. În afara volumelor axate exclusiv pe această temă, La stema țării (1977), Cu inima curată (1977) și Pentru eterna vatră românească (1983), poezii patriotice conțin majoritatea cărților lui D., vorbind emfatic de istorie și strămoși. SCRIERI: Moartea calului troian, București, 1968; Coloană de-a lungul, București, 1971; Zăpezi fără întoarcere, București, 1973; Scut de etern, București, 1974; Scrisoare în sat, București, 1975; La stema țării, București, 1977; Cu inima curată, București
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
de contemporani. Volumele Preludele (1862), Miosotis (1865), Poezii noue (I, 1873), Nostalgia (1885) relevă un autor inegal, cu pâlpâiri de poezie bună, departe însă de ceea ce prevestiseră la debut D. Bolintineanu, Gh. Sion și G. Crețeanu. G. scrie versuri patriotice emfatice, prolixe, compune lungi balade istorice ori fantastice, legende de factură populară. Era, de altfel, un neistovit culegător de folclor. Cu toate că adesea poezia lui are aspectul unei narațiuni dezlânate, unde lirismul se revarsă necenzurat, în imagini grandilocvente, există și câteva semne
GRANDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
divinității. Moartea este ubicuă În acest roman. Moartea, percepută ca “zgomot de fond”, este cea În fața căreia individul contemporan demisionează progresiv pe parcursul unei lupte Încrâncenate cu două arme disponiobile: pasiunea intelectuală (Michel) sau sexualitatea (Bruno). Prelevarea morții dintr-o perspectivă emfatică, metafizică și așezarea ei sub lentila microscopului din laboratorul de biologie este unul dintre vaccinurile administrate de literatura contemporană cititorilor săi. Pagina 51, de pildă, descrie rece, tehnic, descompunerea cadavrului omenesc, În cele trei etape ale sale, până la reziduurile uscate
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
soț, amanți, necunoscuți, Iisus, poartă mlădierile unei blondine care nu se dă În lături de la ospățul rezervat ei de un destin - iată, de un destin - capricios, dar furnizîndu-i lui Cupidon săgeți pe bandă rulantă. și nu e vorba despre iubiri emfatice, orgolioase, prefabricate, ci despre o constantă și dureroasă nu de puține ori iubire a Ei pentru bărbați. De data aceasta femeia are curajul să vorbească despre sine prin intermediul Lor, al bărbaților, așa cum aproape Întotdeauna a făcut-o, cu sadism sistematic
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dungă”. Invarianta producției sale poetice, de la debut până la senectute, adunată în 1996 în volumul Poezii, e propensiunea spre meditație: nu coborând de la idee la imagine, ci ridicând la gândire emoția contactului cu palpitul vital. Sensibilitatea individuală devine, într-o manieră emfatică, grandilocvent-retorică, o cutie de rezonanță a istoriei mondiale și a vieții cosmice. Versurile mai noi comunică anxietăți existențiale, prezente anterior doar în stare latentă, stări de teroare lăuntrică, viziuni de coșmar. Se înmulțesc referirile și aluziile de natură religioasă. Sugestii
IGNAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287508_a_288837]
-
apropiindu-se în felul acesta de ardeleni”, iar E. Lovinescu aprecia că poezia lui C. „e eruptivă, oarecum primară, dar viguroasă, cu adevărat lirică și patetică”. Atitudinea, de esență expresionistă, este a unui poet planetar, cu gesturi de o teatralitate emfatică, larg democratică în cheia lui Walt Whitman și Vladimir Maiakovski. Viforos, eruptiv, pătruns de o durere intensă, dominat de o imaginație „aprigă” și „învolburată de enigme”, poetul cântă la o liră „nebună” sau „suavă”, pusă să vibreze în ritmurile cosmosului
CAVARNALI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286146_a_287475]
-
sub directoratul său, C. îi atribuie virtuți superioare, percepând deviat sensul lor politic. Prin aspectul stilistic, scrierile criticului contrastează izbitor cu cele maioresciene, precum și cu ale confraților de aproximativ aceeași vârstă sau mai tineri. E un stil de prelegere, digresiv, emfatic, repetitiv, plin de oralități, cu introduceri prolixe, cu zăboviri patriarhale și formulări uneori contorsionate, alteori crispate și confuze, cu termeni neologistici excesivi. Literatura secolului al XIX-lea a stimulat elanurile de cercetător și exeget ale lui C. îndeosebi prin Gh.
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
lipsite, altfel, de orice consistență și dând să se piardă într-un verbiaj obositor. Morala nu e absentă niciodată. Debitor literaturii franțuzești, comediograful preia de acolo subiecte, motive, uneori maniera. A mai însăilat piese istorice (Mircea cel Bătrân), cu monoloage emfatice, o ambianță lugubră și multe anacronisme, cuplete, pe care le interpreta amicul său I.D. Ionescu, „cânticele comice”, o revistă slabă, Ai cuvântul!, și o alta, de umor politic, Aripile furtunoase. S-a încercat și în dramatizări, ca de pildă aceea
GHICA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
dinamic, reconfortant. Avangarda românească s-a aflat la un moment dat în avangarda modernismului european, reușind să depășească decalajele și desincronizările naționale cronicizate. Dincolo de ele însă, modernitatea (modernizarea) reală - culturală, socială, politică - a rămas epidermică. Românii au fost zgomotos și emfatic moderniști, fără să fi devenit cu adevărat moderni. Statul român, structurile românești de mentalitate și de civilizație n-au devenit decât parțial sau deloc moderne - ceea ce, în sistemul de referință al autorului, înseamnă adecvate exigențelor istoriei moderne. Dacă în Paradoxul
ALEXANDRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285241_a_286570]
-
Distincția între imoral, amoral și moral, străină personajelor (ipostaze ale candorii, crede I. Negoițescu), este trimisă la plimbare și de autor. Se reiterează în exces, cu tente de rău gust literar, descrierea unor momente de explozie a senzualității. Un laitmotiv emfatic trece în prim-plan în Omul descompus..., unde personajul, un frustrat, brutal descurajat de urâciunea celor din jur, caută cu exasperare ceva, fie și o manie, în jurul căreia să i „se grupeze zilele”; șansa de recoagulare a personalității și de
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
lui Pierre Michon (Vies minuscules) despre viețile mărunte ale unor fermieri sau poștași, eșuate de la început, nu prin înfrângere, ci prin insignifianța traseului de viață în care se angajează. Față de această lipsă de semnificație a biografiei, orice stilizare ar fi emfatică, și prin exces, și prin deficit: Compagnon vorbește de căutarea unei scriituri care încearcă să se desfacă de orice ostentație, chiar și de aceea a epurării. Un minimalism, care vrea să "uite" tot ceea ce tradițiile literare au constituit ca normă
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Andrei Mureșanu, nici să caracterizăm măreața sa activitate atât pe terenul muzelor, cât și pre cel politic-națiunal"95. De fiecare dată când are ocazia, Iosif Vulcan își mărturisește neputința de a susține o analiză critică și o face cu fraze emfatice și umilință prefăcută: "Simțim debilitatea puterilor noastre" spune undeva. E o retorică, desigur. Însă în spatele ei trebuie să distingem și o admirație care s-a "specializat". Vulcan, care revendică pentru sine o apreciere a vieților geniale, lasă altora aprecierea operelor
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
rima. E diferența dintre un procedeu care creează continuități arbitrare și un altul care generează continuități "justificate", pe baza sensului. Rima "leagă" aleatoriu, fără idee, urmărind strict hazardul fonetic, în vreme ce "îndoita dicție" e condusă de idee - de "adevăr" cum spune emfatic Heliade Rădulescu. Sigur, nici rima nu e atât de indiferentă la sens, nici îndoita dicție nu e atât de distinctă de mecanica repetiției formale. Însă această opoziție arată în ce măsură Heliade Rădulescu căuta un model prin care capodopera să circule liber
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
curajul să facă lucruri cu adevărat riscante. A.V. Din tot ce ați spus până acum, mai ales cei tineri au aflat multe despre Dumneavoastră, despre condiția spectacolului de teatru din zilele noastre. Și totuși, dacă ar fi (poate e emfatic) să dați o sugestie, un sfat celor care vor să devină actori sau regizori de teatru, ce le-ați spune? A.Ș. Să fie ei înșiși! Să nu imite, să nu copieze... A.V. Cum? Într-o primă fază, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
său, L'expressionisme littéraire (Paris, 1990), Jean-Michel Glicksohn observă că, din tendințele extrem de variate ale mișcării expresioniste, "două sînt esențiale, una care face din artă un instrument de critică a societății și culturii, cealaltă care face din aceasta suportul, adeseori emfatic, al unei viziuni idealiste a umanității viitoare". Viziunea lui Aron Cotruș e afină cu cea a unor Ernst Stadler și Georg Trakl, deopotrivă roade ale unui timp bolnav, ivite în Imperiul austriac cuprins de criza crepusculului încă înainte de 1914, o
Metalirismul lui Aron Cotruș (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12535_a_13860]
-
vizitat niciodată Galeria șoaptelor să precizez ( ...) că o vorbă sau o întrebare, rostită la un capăt al galeriei în cea mai înceată șoaptă, e transmisă la celălalt ca o bubuitură de tunet." Autorul descrie locul unde "se puteau vedea fluturând emfatic... numeroase drapele capturate în Franța, Spania și Olanda, simboluri ale destinului schimbător" tot atât de schimbător ca al gândurilor omenești ceea ce îl face să mediteze asupra deciziei luate de a-și părăsi brusc școala. Era un gând ce se învârtea în jurul nenorocirilor
Galeria șoaptelor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13713_a_15038]
-
și Méliès în cinematografie etc.) sunt ultimii care au nevoie. Pentru că am început cu ceea ce ar putea conta ca defecte ale cărții, să mai consemnez tentația nu întotdeauna bine strunită a autorului către beția de cuvinte și către exprimarea patetic emfatică - și aceasta suficient de discretă, notabilă poate mai ales prin înseriere cu alți autori. Într-un plan mai general, Borges constata odată, cu toată grija în a menaja susceptibilități, o anume "nesinceritate" (ca investiție de sentiment) a limbii în care
O carte bună, În pofida autorului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16662_a_17987]