2,401 matches
-
un tip de lecția care se folosește în ocazii anumite: introducerea elevilor în atmosfera unei discipline, sinteza aspectelor principale ale unui capitol, tratarea amplă a unei probleme științifice etc. Structura lecției de comunicare cuprinde următoarele verigi: momentul organizatoric, captarea atenției; enunțarea subiectului lecției; predarea-învățarea conținutului lecției; fixarea cunoștințelor; îndrumări suplimentare. Cum se poate observa, lecția de comunicare este semănătoare cu tipul de bază a lecției precedente, de la care lipsesc unele verigi. VERIGI Momentul organizatoric decurge după aceleași reguli ca la lecția
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
etc. Un auditoriu - fie el format și din elevi - dezinteresat, apatic, incapabil să vibreze la adevărurile lecției, sau chiar ostil, constituie condiții de compromitere totală a lecției. Nici cel mai bun profesor nu poate obține rezultate în astfel de condiții. Enunțarea subiectului lecției se face cu voce tare, clară și pentru siguranță, el se scrie pe tablă. Subiectul lecției trebuie să decurgă ca o necesitate din conținutul momentului anterior. Odată cu subiectul enunțat, profesorul scoate în evidență importanța acestuia, pentru pregătirea elevilor
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
de lucru cu manualul); laboratorul de specialitate/laboratorul tehnologic (de exemplu, temele de lucrări practice de laborator, tematica de instruire tehnologică); pe loturile școală; în ferma școală. Structura lecției de formare de deprinderi și obișnuințe cuprinde următoarele verigi: momentul organizatoric; enunțarea subiectului lecției; introducerea elevilor în lecție; activitatea independentă a elevilor; analiza rezultatelor și evaluarea; îndrumări suplimentare. Definiție: Priceperile, deprinderile și obișnuințele sunt: comportamente care se constituie sub influența procesului instructiveducativ, în raport cu obiective educative stabilite cu anticipație. Pentru pregătirea
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
exercițiu repetat, ceea ce formează esența acestui tip de lecție. Sunt verigi comune cu ale unei lecții combinate, presupunând activități didactice similare, precum se vede, momentul organizatoric și îndrumările suplimentare. Celelalte verigi au un anumit specific. Să le examinăm pe rând. Enunțarea subiectului lecției se face cu glas răspicat și eventual se scrie pe tablă; totodată profesorul explică elevilor scopul și importanța lucrării anunțate; totul trebuie să se termine în 1-2 minute. Introducerea elevilor în lecție durează 5-10 minute și presupune următoarele
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
și economici (de exemplu, valoarea manoperei prestate) reali în agricultură, pentru oricare lucrare agricolă. Lecțiile intergrative au o structură similară cu a celorlalte forme de organizare a activităților didactice. Instructajul introductiv la lecțiile integrative cuprinde următoarele activități didactice: - măsuri organizatorice; - enunțarea temei aplicației și explicarea pe scurt a conținutului activităților, a duratei în timp, a sarcinilor de lucru, a indicilor de calitate, cantitate și economici; - prezentarea structurii fluxului tehnologic, cu accentuarea operațiunilor specifice fiecărui loc de aplicație; - repartizarea elevilor la locurile
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
se pot încheia cu programe de ameliorare a pregătirii elevilor la disciplină sau la practică. CAP. VII. PROIECTAREA DIDACTICĂ ÎN SPECIALITATE 1. Proiectarea demersului didactic în concordanță cu noile programe Prin proiectare înțelegem formularea misiunii, a scopurilor și a motivelor, enunțarea strategiei de acțiune. Proiectarea demersului didactic este acea activitate desfășurată de profesor care constă în anticiparea etapelor și a acțiunilor concrete de realizare a predării. Proiectarea demersului didactic presupune: - lectura atentă a programei - planificarea calendaristică - Proiectarea secvențială - a unităților de
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
aceasta, un spor de înțelegere. 1. Ce este „înțelegerea“ și cum poate fi ea obținută? Convingerea statornică a lui Wittgenstein a fost că, dacă este vorba de schimbarea orientării gândirii oamenilor, atunci calea regală, urmată îndeobște de filozofi, cea a enunțării unor principii noi, nu este calea potrivită. Unui cititor asiduu al Bibliei, cum a fost el, i-a atras probabil atenția faptul că Iisus încerca să modeleze sensibilitatea morală a celor care îl urmau mai mult prin istorisiri și parabole
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pariziana face să nască misterul, apoi îl face mai dens și nu se grăbește să-l devoaleze. N.Ferrier-Caverivière [p.605, 608] subliniază că imaginea mitică a unui personaj este simplificată, amplificata, idealizata (sau divinizata) și repetabila 44. Pornind de la enunțarea acestui, de fapt, mecanism de mitizare, ne-am propus să urmărim aceste și alte mecanisme în cadrul genezei mitului Parizienei pentru a vedea dacă putem vorbi de un atare mit în sensul deplin al cuvântului. Pariziana este un cuvant cu încărcătură
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
p.11]. 12 Modernitatea se alimentează din noutăți, se constituie prin singularitatea privirii și acuitatea unei percepții. Pentru J.-F.Lyotard "modernitatea nu este o epocă, ci mai curând un mod (aceasta este originea latină a cuvântului) de gândire, de enunțare, de afirmare a sensibilității" [p.44]. Michel Foucault enunța și el o idee asemănătoare "mă întreb dacă modernitatea nu poate fi privită mai curând că o atitudine decât că o perioadă a istoriei; (...) un mod de relatie cu actualitatea; o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
16. El se oprește la romanul Ulise de James Joyce. Textul literar își asumă, prin intertextualitate, locul geometric în care texte străine îl străbat și îl informează. El încetează să se bucure de frontiere stabile și de instanțe clare ale enunțării. Lasă să se vadă o configurație deschisă, brăzdată de rețele de referințe, reminiscențe, conotații, ecouri, citate, pseudo-citate, paralele, reactivări. Citatul a avut, până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, un statut preponderent ilustrativ, adică un rol auxiliar consideră autorul articolului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
avea să devină afacerea Ben Barka. J. Echenoz Acum că sunteți în fața mea, pot să vă pun în sfîrșit întrebarea care mă bîntuie de multă vreme: cum găsiți numele personajelor dvs.? Sunt întotdeauna atît de bine alese că simpla lor enunțare e suficientă pentru a le descrie fizic. P. Modiano O, e foarte simplu, folosesc nume de persoane reale, găsite în cartea de telefon sau în memoria mea, și pe care le deturnez... E foarte important pentru mine ca aceste nume
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ba chiar și pe alte meleaguri, spaniole sau americane, spre exemplu. Dar în omul Cioran, această răsturnare biografică a deschis o rană ce a sîngerat pînă la capăt, punctînd răzbunarea inimii umilite asupra spiritului autoritar, introducînd o disjuncție în eul enunțării, căci în loc să reacționeze unitar, acesta apare ca scindat, el însuși locatar precar al unei contradicții fără sfîrșit: N-am coincis niciodată decît cu intervalul care mă separă de ființe și de lucruri, decît cu vidul ce se deschide în mijlocul fiecăreia
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ci pe cale să se nască, iar această stare este constantă"157. Iată o interpretare care respinge în mod extrem de explicit înțelegerea celor două concepte din perspectivă periodizatoare și care impune conceperea lor sub forma unor moduri diferite de sensibilitate, gândire, enunțare, critică etc. (viziune care îi permite lui Lyotard să nu țină cont de vreo succesiune necesară a lor, și chiar să vorbească despre postmodernism după modelul viitorului anterior). În dorința de a accede la un înțeles al postmodernismului, Hal Foster
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursive care "maschează" linearitatea discursului, ca digresiunile, revenirile la direcția inițială, jocul anticipărilor (de tipul "vom vedea că...") etc. 3) Discursul este o formă de acțiune. Maingueneau precizează contribuțiile lui Austin și Searle la înțelegerea ideii că orice tip de enunțare constituie un act ce vizează modificarea unei situații. În această perspectivă, enunțurile verbale mențin permanent un raport cu situațiile de comunicare specifice, ceea ce presupune luarea în considerare a genurilor discursive și acționale și a comportamentelor non-verbale. 4) Discursul este interactiv
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu toate formele de discurs sunt interactive, ele presupun o formă de schimb cu alți locutori, fie ei reali sau virtuali. Acest lucru nu înseamnă că interacțiunea orală, în speță conversația, ar reprezenta discursul prin excelență, ci doar că orice enunțare "presupune întotdeauna prezența unei alte instanțe de enunțare căreia i se adresează locutorul și prin raportare la care își construiește propriul discurs"257. 5) Discursul este contextualizat. Chiar dacă este un truism a afirma că "nu există discurs în afara unui context
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
presupun o formă de schimb cu alți locutori, fie ei reali sau virtuali. Acest lucru nu înseamnă că interacțiunea orală, în speță conversația, ar reprezenta discursul prin excelență, ci doar că orice enunțare "presupune întotdeauna prezența unei alte instanțe de enunțare căreia i se adresează locutorul și prin raportare la care își construiește propriul discurs"257. 5) Discursul este contextualizat. Chiar dacă este un truism a afirma că "nu există discurs în afara unui context", contextul nu trebuie înțeles în termenii unui cadru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
iar, pe de altă parte, indică atitudinile față de temă sau de situația respectivă. 7) Discursul este reglementat. Orice discurs implică respectarea unui set de norme, de la cele generale, sociale, până la cele specifice și la cele care îi legitimează existența și enunțarea. 8) Discursul este integrat într-un interdiscurs. Relația discurs interdiscurs completează sau chiar dublează relațiile discurs intertextualitate sau discurs univers de discurs. Așa cum remarcă Maingueneau, un discurs are sens "doar în interiorul unui univers de alte discursuri de-a lungul căruia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
orice identitate, inclusiv aceea a subiectului. Scriitura pare a fi prezentată aici ca fiind cea care scrie un text, și nu autorul său. De asemenea, autorului i se neagă anterioritatea în raport cu textul, singurul timp care este acceptat fiind acela al enunțării, precum și instituirea de sensuri ascunse pe care doar el le poate descoperi și interpreta în mod corespunzător. Dimpotrivă, textul nu mai este lecturat linear, din perspectiva căutării unui înțeles unic, originar, postat acolo de către autorul său, ci în termenii unui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
imagine a autorului ca "scriptor textual" sau "producător". Dar, chiar dacă întreaga rețea contextuală a unei scrieri este activată de cititorul său, "se poate susține că această poziție a autorității discursive mai trăiește încă, pentru că este codificată în actul însuși al enunțării"300. Barthes mărturisește, de altfel, că, în pofida destituirii autorului din funcția sa clasică, "în text, într-un anumit fel, eu îl doresc pe autor: am nevoie de figura sa (care nu e nici reprezentarea sa, nici proiecția sa), așa cum el
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
menținerea disocierii dintre discursul literar și cel non-literar. Conform noțiunii introduse de D. Maingueneau și F. Cossutta, discursurile literare și cele filosofice sunt, de fapt, discursuri constituente, care se prezintă drept "discursuri de Origine, validate fiind de o scenă de enunțare care se autorizează de la sine putere"318, astfel încât, din această perspectivă, ele nu mai pot fi analizate izolat. Categoria discursurilor constituente se dovedește importantă deoarece permite o mai bună cercetare a raporturilor dintre filosofie și literatură, dar și dintre religie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se vor extinde prin intermediul unei scriituri care începe să împrumute din ce în ce mai mult din frenezia schimbărilor descrise. Baudrillard nu adoptă stilul neutru al cercetătorului modern, ci intervine constant în textura discursivă a lucrărilor sale pentru a le transforma în scene ale enunțării postmoderne. Mai mult decât atât, ultimele sale texte conțin reluări obsesive ale unor subiecte, pastișe ale scrierilor anterioare, "mixaje" ideatice ce vor să transpună în spațiul discursului sentimentul vitezei, devenind ele însele exemple ale ideilor descrise (unii interpreți susțin că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
facultate de a cerceta, pentru fiecare caz în parte, ceea ce poate fi capabil de a convinge"531. Comentând această definiție, Tzvetan Todorov surprinde atât orientarea spre acțiune "Retorica nu se folosește de limbaj ca formă ea nu se preocupă de enunțare ca atare ci de limbaj ca acțiune; forma lingvistică devine ingredientul unui act global de comunicare (pentru care persuasiunea este specia cea mai caracteristică)"532, cât și spre spiritul pragmatic în retorică. De altfel, persuasiunea ca scop al argumentării se
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Pandora, Târgoviște, 2001. LYOTARD, Jean-François, L'Inhumain. Causeries sur le temps, Galilée, Paris, 1988. LYOTARD, Jean-François, Postmodernul pe înțelesul copiilor. Corespondență 1982-1985, traducere și postfață de Ciprian Mihali, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1997. MAINGUENEAU, Dominique, Discursul literar. Paratopie și scenă de enunțare, trad. de Nicoleta Loredana Moroșan, Editura Institutul European, Iași, 2007. MCHOUL, A., "Discourse", în R. E. Asher (editor-in-chief), J. M. Y. Simpson (coordinating editor), The Encyclopedia of Language and Linguistics, Pergamon Press, Oxford, New York, Seoul, Tokyo, 1994, pp. 940-951. MEYER
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
că "limbajul" poate face ceva de acest gen" (Richard Rorty, Adevăr și progres. Eseuri filosofice 3, trad. de Mihaela Căbulea, Editura Univers, București, 2003, p. 226, [s. a.]). 317 Ibidem, p. 227. 318 Dominique Maingueneau, Discursul literar. Paratopie și scenă de enunțare, trad. de Nicoleta Loredana Moroșan, Editura Institutul European, Iași, 2007, p. 64. 319 Maingueneau îl citează în sprijinul acestui argument pe P. Macherey (A quoi pense la littérature?, PUF, Paris, 1990, p. 426), care consideră că "nu există tipuri pure
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pot fi externe (norme deja instituite social, larg acceptate de către o comunitate în ceea ce privește activitatea discursivă) și interne (instituite în însuși demersul scriiturii, care poate adapta și transforma normele discursive general acceptate). 320 Dominique Maingueneau, Discursul literar. Paratopie și scenă de enunțare, p. 69. 321 Søren Gosvig Olesen, "Filosofia franceză mai recentă", în Anton Hügli, Poul Lübcke (coord.), Filosofia în secolul XX, vol. 1, p. 508. 322 Paul Ricœur, Metafora vie, trad. de Irina Mavrodin, Editura Univers, București, 1984, p. 444. 323
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]