2,337 matches
-
decorul este unul din elementele care permit crearea iluziei teatrale, ce urmărește tocmai neidentificarea corectă a locului enunțării. Acest lucru este și mai evident în cazul faimosului "no man's land" din teatrul "absurdului". Deicticele temporale se raportează la momentul enunțării, la prezentul lingvistic. În această clasă nu sunt incluse doar elementele cu funcție de "complemente circumstanțiale", ci și mărcile de "timp" înscrise în morfologia verbală a indicativului: "Doar paradigmele indicativului pot avea o valoare deictică". Deicticele temporale sunt dominante în tehnica
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
circumstanțiale", ci și mărcile de "timp" înscrise în morfologia verbală a indicativului: "Doar paradigmele indicativului pot avea o valoare deictică". Deicticele temporale sunt dominante în tehnica monologului interior. În cazul narațiunii literare, este necesară stabilirea relației între locul și momentul enunțării. Observația ne amintește de cronotopul bahtinian, dar și de faptul că teatrul clasic a elaborat o adevărată "rețetă" de scriitură ce sugera debutul in medias res al unui text dramatic, obligat să precizeze locul și timpul acțiunii: "Abner: Da, spre
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat de situația de enunțare (eu tu, aici, acum); registrul verbal este mai larg și persoana a treia este o "absență de persoană". Toate timpurile pot fi folosite, cu excepția perfectului simplu.17 Aflăm că discursul în forma sa orală sau scrisă se găsește în majoritatea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
scrisă, nu este reprezentată la fel de bine. Nu așa stau lucrurile în literatură, îndeosebi în roman, unde narațiunea predomină. Înțelegem astfel caracterul novator al romanului lui Camus, Străinul, din această perspectivă lingvistică: avem un narator "homodiegetic", implicat într-o situație de enunțare ce se dorește cât mai precisă, dar, în care, paradoxal, din cauza alienării, dialogul (specific discursului) eșuează. Prin urmare, avem un incipit, la fel de celebru, dar total diferit în ceea ce privește modul de structurare în plan lingvistic: "Astăzi a murit mama. Sau poate ieri
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
necesitatea de a trece peste un obstacol, de a umple golul dintre situația prezentă și realizarea sa", valori semantice atribuite de lingvistică acestui viitor simplu. Viitorul perifrastic presupune contiguitate, continuitate, certitudine: "VP presupune contiguitatea, iar VS ruptura cu situația de enunțare. Recurgând la VP, enunțătorul își prezintă enunțul drept sigur, validat, în timp ce cu un VS l-ar plasa în afara validării."20 În text, această formă apare odată cu portarul azilului, cel cu care dialogul pare posibil și care, ulterior, la proces, apare
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
planuri enunțiative pot alterna într-un același text cu efecte stilistice diverse: evenimentul povestit devine contemporan cu momentul lecturii, se obține un "efect de natural", autorul și personajul par a împărtăși același punct de vedere; se combină un tip de enunțare literară cu alta populară. În afara narațiunii, există și alte tipuri de enunțuri care nu conțin mărci legate de enunțare: proverbele, articolele de dicționar, legile fizicii etc. În ceea ce privește enunțarea, legătura sa cu subiectivitatea locutorului se concretizează și în particularități sintactice și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
se obține un "efect de natural", autorul și personajul par a împărtăși același punct de vedere; se combină un tip de enunțare literară cu alta populară. În afara narațiunii, există și alte tipuri de enunțuri care nu conțin mărci legate de enunțare: proverbele, articolele de dicționar, legile fizicii etc. În ceea ce privește enunțarea, legătura sa cu subiectivitatea locutorului se concretizează și în particularități sintactice și semantice: vocativ, interogativ, enunțuri neterminate, substantive care califică etc. Naratorul își poate manifesta punctul de vedere și prin substantive
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
par a împărtăși același punct de vedere; se combină un tip de enunțare literară cu alta populară. În afara narațiunii, există și alte tipuri de enunțuri care nu conțin mărci legate de enunțare: proverbele, articolele de dicționar, legile fizicii etc. În ceea ce privește enunțarea, legătura sa cu subiectivitatea locutorului se concretizează și în particularități sintactice și semantice: vocativ, interogativ, enunțuri neterminate, substantive care califică etc. Naratorul își poate manifesta punctul de vedere și prin substantive ce califică și prin prezentul istoric (sau de narațiune
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
culoarea are prioritate și conturul se estompează; prin analogie, stilul pictural presupune absorbția discursului străin în discursul subiectului vorbitor. Fără a dezvolta o teorie a polifoniei, O. Ducrot a reflectat asupra modului în care subiectul vorbitor își asumă sau nu enunțarea și a introdus distincția dintre locutor (cel care este responsabil de enunț) și enunțători, ființe abstracte ("êtres discursifs") ce reprezintă diverse puncte de vedere, pe care locutorul le poate prezenta. Textele literare exploatează deseori, cu virtuozitate, acest decalaj. Faptul că
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în vedere raporturile multiple dintre narator, personaje, voci anonime (se zice) sau diferite niveluri stilistice. Dintre numeroasele exemple consacrate polifoniei ne vom referi doar la două: polifonia specifică dialogului teatral și ironia. Se știe că, în cazul unui text științific, enunțarea nu este importantă, deoarece cadrul spațio-temporal (crono-topul bahtinian) nu are niciun impact asupra sensului. În cazul discursului teatral, circumstanțele enunțării sunt esențiale pentru determinarea sensului și semnificației unui spectacol. Redactată în primăvara anului 1935, Războiul cu Troia nu se face
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ne vom referi doar la două: polifonia specifică dialogului teatral și ironia. Se știe că, în cazul unui text științific, enunțarea nu este importantă, deoarece cadrul spațio-temporal (crono-topul bahtinian) nu are niciun impact asupra sensului. În cazul discursului teatral, circumstanțele enunțării sunt esențiale pentru determinarea sensului și semnificației unui spectacol. Redactată în primăvara anului 1935, Războiul cu Troia nu se face cea mai celebră piesă a lui Jean Giraudoux era direct legată de zvonurile, din ce în ce mai alarmante, care agitau scena politică și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
într-un spectacol depinde de dialogul regizor / actori spectatori ce se suprapune peste mesajul adresat de dramaturg spectatorilor, prin intermediul personajelor. Pentru a răspunde corect la întrebarea "cine vorbește într-un spectacol teatral?" atunci când nu ne mulțumește soluția dublei sau triplei enunțări 35 și receptări, trebuie să avem în vedere o adevărată polifonie de tip bahtinian. Într-un spectacol de calitate, această polifonie este potențată de gradul înalt de semioticitate al fiecărui obiect, gest, element de decor, fond muzical sau variație de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
scris, o formulare exagerată, adverbe și expresii (de tipul firește, desigur, după cum se știe) sunt indici facultativi ai prezenței ironiei. Sensul implicit este evident, adevăratul sens. Dan Sperber și Deidre Wilson analizând modalizarea autonimică (decalajul enunțiativ ce se produce atunci când enunțarea presupune și un comentariu asupra enunțului) au ajuns la concluzia că ironia funcționează asemeni unui ecou (Echoïc mention), mai mult sau mai puțin îndepărtat, al unor gânduri sau vorbe reale, sau imaginare, atribuite unor indivizi. În momentul enunțării ironice, locutorul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
produce atunci când enunțarea presupune și un comentariu asupra enunțului) au ajuns la concluzia că ironia funcționează asemeni unui ecou (Echoïc mention), mai mult sau mai puțin îndepărtat, al unor gânduri sau vorbe reale, sau imaginare, atribuite unor indivizi. În momentul enunțării ironice, locutorul se disociază de acele gânduri sau vorbe. Chiar dacă teoriile lui Sperber și Wilson au fost contestate, ele au avut meritul semnalării prezenței celuilalt în discursul eului. Și alți cercetători au analizat ironia ca pe un fenomen privilegiat de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de obiectivitate. C. Kerbrat-Orecchioni exemplifică astfel 39: OBIECTIV SUBIECTIV Celibatar galben mic bun În cazul adjectivelor asupra cărora insistă analiza propusă de Dominique Maingueneau se face distincția între adjective clasificatoare și neclasificatoare. Adjectivele clasificatoare prezintă o proprietate obiectivă independentă de enunțare; de aceea, aprecieri de tipul adevărat sau fals pot funcționa. Acesta este cazul adjectivelor ce precizează forma, culoarea și a adjectivelor "relaționale" care stabilesc o relație între două noțiuni sau doi referenți: curenți oceanici, climă tropicală, energie solară, teatrul renascentist
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
aspect direct legat de gramatică, coerența este construită de coenunțător, în funcție de competența sa, de cunoștințele sale în domeniul tipologiilor discursive. Factorii de coeziune sunt doar indici pentru coerența argumentată de o lectură avizată, receptivă la ceea ce analiza discursului numește "scena enunțării". Mihaela MÎRȚU CUVÂNT ÎNAINTE În momentul apariției primei ediții a acestei cărți, în 1986, relațiile dintre lingvistică și literatură erau total diferite de cele existente astăzi. Se deplângea, pe atunci, distanța instaurată între cele două discipline. Lingviștii se retrăseseră în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mare pentru a-și populariza lucrările; cât despre "literați", ei erau convinși că textele pe care le studiau erau ireductibile la grilele construite de celelalte discipline, printre care și lingvistica. Lucrarea Elemente de lingvistică pentru textul literar, fondată pe teoriile enunțării lingvistice, își propunea să restabilească legăturile între cele două universuri. Scopul acestui manual era modest; este adevărat că nu propunea o teorie generală a literaturii întemeiată pe lingvistică, un tratat complet al figurilor de "stil", o serie de modele de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
stil", o serie de modele de explicare a textului. După cum reieșea și din titlu, manualul dorea doar să le furnizeze studenților care studiau literatura un anumit număr de noțiuni de lingvistică utile pentru studiul textelor, având ca fir conductor problematica enunțării, cu simplificările și restricțiile impuse de necesitățile pedagogice. De aceea am renunțat să mai ținem cont de subiectele deja îndelung tratate în manualele de studiu literar, în special de cele referitoare la naratologie și la problematica "figurilor" de retorică. De
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
introducerea aparatului deosebit de complex al pragmaticii conversaționale. Astfel, într-o mare măsură am privilegiat textele narative, care au întotdeauna întâietate în predarea literaturii. De la prima ediție a acestei cărți, situația s-a schimbat radical, în sensul bun al cuvântului. Problematica enunțării s-a impus la toate nivelurile învățământului, de la școala generală la universitate, atât în cazul studierii textelor, cât și a limbii. Prin urmare, ele nu mai pot fi ignorate de candidații la concursuri de specialitate. În paralel, cercetările din acest
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
studierii textelor, cât și a limbii. Prin urmare, ele nu mai pot fi ignorate de candidații la concursuri de specialitate. În paralel, cercetările din acest domeniu au cunoscut un avânt considerabil. La începutul anilor '80, erau foarte puține lucrări despre enunțarea literară; în prezent, până și celui mai mic subiect i se acordă deja un număr impresionant de lucrări: este suficient să ne gândim la tot ce a fost scris doar despre discursul indirect liber, despre demonstrative sau despre reperele temporale
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
detaliu, iar în plus au fost intoduse și noi problematici. Sperăm că această lucrare astfel reactualizată, cu un titlu ușor schimbat, se va bucura de o primire la fel de favorabilă precum cartea care îi stă la bază. Capitolul 1 SITUAȚIA DE ENUNȚARE 1.1. Stilistica și teoriile enunțării Ideea potrivit căreia lingvistica (respectiv gramatica) a fost mobilizată dintotdeauna în studierea textelor literare este eronată. Apariția unei discipline, și anume stilistica, care își propunea să faciliteze interpretarea textelor sprijinindu-se pe studiul figurilor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
intoduse și noi problematici. Sperăm că această lucrare astfel reactualizată, cu un titlu ușor schimbat, se va bucura de o primire la fel de favorabilă precum cartea care îi stă la bază. Capitolul 1 SITUAȚIA DE ENUNȚARE 1.1. Stilistica și teoriile enunțării Ideea potrivit căreia lingvistica (respectiv gramatica) a fost mobilizată dintotdeauna în studierea textelor literare este eronată. Apariția unei discipline, și anume stilistica, care își propunea să faciliteze interpretarea textelor sprijinindu-se pe studiul figurilor de limbă specifice "stilului" unui sau
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lingvistică s-a făcut tot mai rar. Doar poetica (în calitate de știință a poeziei), prin tehnicitatea sa și prin rădăcinile pe care le are în fonetică, a rămas un câmp de studiu privilegiat de lingviști 43. La începutul anilor '80, teoriile enunțării și abordarea lingvistică a coeziunii și a coerenței textuale au permis definirea, pe noi baze, a relațiilor dintre lingvistică și literatură. O asemenea problematică garanta accederea la operă. De acum înainte, apelul la lingvistică nu mai înseamnă doar recurgerea la
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
recurgerea la o serie de instrumente gramaticale elementare (ca în stilistica tradițională) sau la câteva principii de organizare foarte generoase (ca în structuralism), ci se constituie într-un adevărat instrument de investigație. Făcând o analiză din punctul de vedere al enunțării, descoperim fenomene lingvistice de o mare finețe (modalități, discurs indirect, polifonie, temporalitate, determinare temporală, meta-enunțare...), în care referința la lume și înscrierea partenerilor enunțării în discurs se întrepătrund. Or, literatura mizează enorm pe aceste detalii lingvistice, pe care un comentariu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
se constituie într-un adevărat instrument de investigație. Făcând o analiză din punctul de vedere al enunțării, descoperim fenomene lingvistice de o mare finețe (modalități, discurs indirect, polifonie, temporalitate, determinare temporală, meta-enunțare...), în care referința la lume și înscrierea partenerilor enunțării în discurs se întrepătrund. Or, literatura mizează enorm pe aceste detalii lingvistice, pe care un comentariu tradițional nu-și poate permite să le analizeze. În plus, reflectarea asupra enunțării permite trecerea bruscă de la text, ca înlănțuire de mărci lingvistice, la
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]