940 matches
-
de permisivitate superficială și mediocră, sau de omnipotență și de narcisism rigid. Nu se poate, deci, vorbi de vocație la fericire nici de consacrați „fericiți în mod natural”, dacă nu se îndeplinește această misiune de disponibilitate continuă pentru a deveni epifania și transparența Celui care cheamă persoana să împartă lumina adevăratei fericiri cu o lume flămândă și însetată de adevăr. De aceea, este important ca, în diferitele câmpuri de acțiune, consacrații și consacratele să aibă o atenție constantă față de modul specific
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Totuși, nu o anumită strategie de lectură (i.e. alegoria) avea să ofere dezlegarea cu privire la problema unității lui Dumnezeu din perspectiva proclamării dumnezeirii lui Hristos. Este adevărat: reacția împotriva marcionismului poate să fi creat un anume consens cu privire la interpretarea corectă a epifaniilor Vechiului Testament. În tumultuosul secol al IV-lea, arienii și ortodocșii împărtășeau aceeași convingere cu privire la subiectul teofaniilor, în care teologii citeau nestingherit revelația lui Hristos. Atât pentru Arie, cât și pentru Grigorie de Nyssa, proorocul Moise a vorbit pe muntele
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cuvântul întrupat trebuia văzut din perspectiva dublei Sale relații - cea de filiație ontologică față de Tatăl, și cea de paternitate duhovnicească față de umanitate 1. Fără a intra în detalii (cum ar fi relația între decizia de recunoaștere a Vechiului Testament ca epifanie a Cuvântului și dogma de la Niceea), să reținem aici aspectul hermeneutic al problemei. În confruntarea cu imensa sarcină de a articula în chip responsabil problema unității revelației lui Dumnezeu în Scripturi, teologia a trebuit să găsească un limbaj nou, gata
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
contestat de săracul invidios. Solidaritatea și binele comun ies, neobservate, din orice discuție. Dialogul academic al teologiei cu alte discipline „hegemonice” precum filozofia continentală dă naștere acuzei de „elitism”. Articularea unei viziuni metafizice despre om sau univers - ancorată eventual în epifania unui Bine transcendent - e socotită dacă nu direct „fundamentalistă”, măcar potențial „intolerantă”. Limbajul neutru al „diferenței” descalifică orice discurs „fundaționalist” sau proiect misionar. După 1968, marea majoritate a universităților occidentale au blocat, în vertijul intepretărilor relativiste, accesul către însuși conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru spectatorul obosit de monotonia sarcinilor vieții serioase”. În ce privește celălalt aspect al fenomenului, relevat de criticul citat, și anume identificarea poetului (artistului) cu condiția bufonului, saltimbancului sau clovnului, ca „mod deturnat și parodic de a pune problema artei” sau ca „epifanie derizorie a artei și a artistului În societatea modernă”, el nu va fi esențial la Voronca (deși nu va lipsi cu totul), poetul român fiind atras mai degrabă de desfășurările feerice ale acestui univers ce putea să se Înscrie În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cîteva poezii, precum Cloroform sau Sfîrșit, elementele specifice universului spectacular al circului suferă o distorsiune, fiind remodelate Într-o perspectivă de contraste și stridențe expresioniste, din care clovnul, ca „reprezentant alegoric al poetului”, e văzut mai degrabă sub semnul acelei „epifanii derizorii a artei și a artistului”, prin excelență ambiguă, asociind rîsul exterior cu plînsul lăuntric, Într-un peisaj el Însuși tulburat: De sus vîntul Înșurubat. Clovnul: floare de făină vie. Îți spun, catalogul Îngerilor lăuntric fard RÎsul se rupe În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sporadic tratată de Eliade. Imposibilitatea cunoașterii miracolului, dragostea și timpul sunt teme majore, ce devin obsedant În literară a filosofului român, ce reușește să contureze precis un roman al cunoașterii, abia schițat de Camil Petrescu. Este „misterioasă și miraculoasă această epifanie a sacrului Într-un obiect sau context profan, adică această incognoscibilitate a sacrului, pentru cel care nu crede În sacru, Într un obiect care pentru el este un obiect profan”. Subliniind Încă o dată sensul sacrului ca Însușirea de a semnifica
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
conținutul și sensul mistico religios, ci este expresia capacității omului de a semnifica” ( /23). Manifestându-se printr-un fragment material oarecare ce se identifică cu profanul, sacrul Îi modifică acestuia propria realitate de a fi. „De fapt, fără profan, fără epifanie, fără forme Într-o existență profană, sacrul nu poate fi accesibil omului... orice hierofanie este un paradox, deoarece sacrul se manifestă Într-un obiect profan.” ( ). Distincția fanic-criptic este opera momentului gnoseologic. „Aspectul fanic și aspectul criptic se echilibrează În structura
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ceea ce crede el că este vocația sa; el își trage legitimitatea din propriul fond, independent de orice criteriu exterior [...]. Smulge oamenii din rutina și plictiseala vieții cotidiene exaltând aspectele iraționale ale vieții [...]. Noțiunea charismatică este, în fiecare clipă, propria-i "epifanie"". Julien Freund, Sociologie de Max Weber, PUF, Paris, 1983, pp. 203-205. • Banalizarea charismei Sociologia religioasă a lui Weber descrie trecerea de la charisma magicienilor și profeților la funcțiile preoției. Această translație se desfășoară într-o mișcare descendentă. Ea se întinde istoric
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
specific Apusului. Discuția se prelungește în posibilitatea spargerii granițelor culturale românești în stilul generației spaniole de la 1896, care intră spectaculos în circuit european. Există poate și un Dumnezeu al culturii noastre și de ce nu ar fi al nostru ceasul marii epifanii? Seara bem ceai în camera lui Andrei. Acesta ne povestește ideea cărții sale Elemente de filozofie a peisajului și ne citește câteva pagini remarcabile despre disjuncția natură-peisaj în civilizația europeană. Noica îi dă ideea deschiderii cărții către un peisaj al
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în Cimitirul Buna-Vestire călugării care învie în masă îi găsesc pe confrații lor de peste câteva generații mai dedați cu ale lumii, odoarele rămase fără nestematele originale și pictura murală stricată de intervenții moderniste deșuchiate. Povestirile ortodoxiste relatează diferite miracole și epifanii, apar și convertiri, dar ele sunt prea teziste ca să intereseze cititorul. După 1990, proza ar găsi subiecte suculente în conflictele religioase, proliferarea sectelor, tratată schematic în unele romane de dinainte de 1989, pelerinajele și arătările de moaște care mobilizează mii de
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
precizare: numai că idealul capătă alte forme, mai feminine, Francion fiind purtătorul tuturor armelor de seducție pe care le folosește cu același succes ca și Don Juan, nu este intangibil, dimpotrivă, pare să-și provoace necontenit și sub diverse măști "epifaniile"... Aceeași dorință de răsturnare a idealului l-a motivat și pe Ludovico Ariosto (1474-1533), cel care și-a făcut apariția în peisajul literelor umaniste anume parcă pentru a încerca să ducă la perfecțiune munca extenuantă de parodist începută de Pulci
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
acestora, bine știind că „... de nevoie este câștigarea cărților creștinești la cei ce pot să le dobândească. Că și singură vederea cărților mai pregetători către păcat ne face pe noi și către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm”<footnote Sf. Epifanie, Episcopul Ciprului, în Patericul, ediție îngrijită de Pr. Petru Pleșa, tipărit de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, 1999, p. 69. footnote>. Sfântul Paisie de la Neamț, cel mai mare propagator al filosofiei patristice din secolul al XVIII-lea și cel
Actualitatea şi folosul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. In: Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
sfințitoare a Sfântului Duh. În privința lucrării sfințitoare a Duhului Sfânt în lume și în Biserică au scris, sub formă de tratate, sau parțial în alte lucrări, Sfântul Atanasie cel Mare (†373), Didim cel Orb (†398), Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Epifanie de Salamina (†403), Sfântul Vasile cel Mare (†379), Sfântul Grigorie de Nazianz (†389), Sfântul Grigorie de Nyssa (†394), Diodor de Tars († înainte de 394), Sfântul Ambrozie (†397), Sfântul Niceta de Remesiana, Fericitul Augustin și alții. Din bogata literatură patristică epistolară se
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
ceea ce denotă că cei doi călugări nu erau goți. Ei aveau metania într-o mănăstire din cuprinsul Eparhiei Tomisului, undeva aproape de Niculițel, unde s-au găsit și moaștele unor martiri. În această mănăstire, probabil identică cu cea menționată de Sfântul Epifanie în aceste părți, își avea metania și Ioan Maxențiu, despre a cărui viață avem foarte puține informații. Pe când era la Constantinopol, a scris mai multe opuscule și un răspuns la o scrisoare atribuită papei Hormisdas. Știm că monahii locali, apărând
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
idee frumoasă și nici darul lui Dumnezeu nu pătrunde. Sălășluind în gânduri strălucitoare și profunde, suntem îmbrăcați într-o adevărată purpură împărătească. Prieten al Sfântului Ioan Gură de Aur (pe care l-a apărat de acuzația de origenism în fața Sfântului Epifanie), episcopul Teotim I a mers pe linia de desăvârșire duhovnicească pe care se angajase deja Sfântul Ioan Casian. Pentru ca nici nestorienii să nu mai acuze pe ortodocși de eutihianism, nici eutihienii să nu mai acuze pe aceiași ortodocși de nestorianism
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
unui smerit teolog și înțelept ierarh. Un alt ierarh al Tomisului, Paternus, „episcopul mitropolit al provinciei Scythia”, semna al șaptelea între cei 20 de mitropoliți prezenți la Constantinopol. Într-o scrisoare adresată papei Hormisdas despre alegerea ca patriarh a lui Epifanie, Paternus îndemna pe cei doi conducători de Biserică (al Romei noi și al Romei vechi) să se înțeleagă prin legătura păcii, smerenie și blândețe. „Socotim de obște - glăsuiește scrisoarea în cauză - ca prin voi (episcopul Romei vechi) și fratele și
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
dar, simultan, atitudinile și aspirațiile individualiste capătă alura unei forțe irezistibile. Cu cât sistemele de referință ludico-festive câștigă în anvergură, cu atât societatea reală se prezintă într-o lumină mai radical antidionisiacă. Ne este dat să asistăm nu la noile epifanii ale Stăpânului plăcerilor, ci la punerea în scena ludico-hedonistă a funeraliilor sale. Nu reîncarnarea valorilor orgiastice, ci inventarea unui univers paradoxal al hipermodernității individualiste. În culturile vechi, oamenii așteptau de la cultul dionisiac să-i elibereze de individualitatea lor terestră. Prin
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
contempla moartea”. Grecii, ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis și Gorgo, legate de spațiul rămas în sălbăticie și de alteritate, Gorgo figurând, în opinia lui, alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie a alterității, masca propune privirii, în reciprocitatea viziunilor, în schimbul dintre a vedea și a fi văzut, o experiență a posesiunii și a identificării. „Dacă se uită în ochii stranii ai măștii, omul nu va mai putea să se vadă așa cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spre înălțimi, spre o idilică fraternitate”, când „spre adâncuri, spre confuzia haotică născută dintr-un înfricoșător sentiment al ororii”. Dionysos din Bacantele este, fără îndoială, zeul parousiei (adică al celei de-a doua veniri a lui Iisus pe pământ), al epifaniei unei alterități divine cu valoare de acces la adevăr. Fondator al unei relații inițiatice - răvășitoare, dar devenită, în cele din urmă, suportabilă - cu diferența, cu diferitul, fondator al unui soi de integrare a alterității în deschiderea către Celălalt, el este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
simulacre căreia poți să i te sustragi; îți afirmi puterea asupra ființei prin intermediul percepțiilor; iată tot atâtea îndemnuri la voluntarismul filosofic hedonist care permite, evitând prilejurile de neplăcere sau de tulburare, să te construiești ca individualitate senină și radioasă. 6 Epifanie a corpului material. Pe teren filosofic, Democrit îl reia pur și simplu pe Leucip: realul este constituit din atomi înlănțuiți între ei în vid; cauzalitatea este imanentă și materială; nu există rațiune divină; totul trece, eternitatea e o ficțiune - sau
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sine. Nici vorbă să nu reflectezi, să te supui pornirilor, să fii jucăria pulsiunilor. Filosoful, înțeleptul meditează, reflectează, gândesc, calculează: dietetica dorințelor și aritmetica plăcerilor presupun o ajustare permanentă a teoriei și a practicii, a faptelor și a doctrinei, a epifaniei oricărui eveniment și a reacției celei mai adecvate pentru a o trăi ca pe o ocazie de jubilare, și nu ca pe un factor de tulburare. Această prudență face ca practica imediată să fie privită ca fiind cea mai în
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
alții, responsabilitatea individuală, dragă adepților oricărei ordini colective... Un asemenea capriciu al atomilor inaugurează un antidestin. Din clipa în care niște atomi se întâlnesc, lumea se constituie. În dezordine, în haos, desigur, dar formele adecvate persistă, dăinuie. Astfel încât, în urma acestei epifanii a materiei, lumea efectuează niște variațiuni: trăsnetul, tunetul și vulcanii, germinația, reproducerea și pasiunea, foamea, setea și libidoul, sufletul, trupul și spiritul, limbajul, cuvântul și poemul, sănătatea, boala, moartea. Să nu trecem pe lângă ceea ce doar o privire pătrunzătoare ne dezvăluie
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și vin, împărțindu-și realul într-o logică oarbă și implacabilă. Lucrețiu vorbește despre amanți, desigur, despre dorință și plăcere, evident, abordează chestiunea voluptății, a bucuriei, da, poemul său povestește genealogiile, facerea lumii, progresul omenirii, bineînțeles, citim în el condițiile epifaniei norilor sau a fulgerelor, a vorbirii sau a muzicii, clinamen-ul dovedește vitalitatea, libertatea chiar în sânul necesității, incontestabil; dar el vorbește și despre mizerii, durere și suferințe, despre epidemii, războaie și nemernicia oamenilor sau despre crimele politice, sacrificiile religioase și
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
anatomii și a tuturor determinismelor posibile și imaginabile, individul dispune de o singură soluție: să consimtă la ceea ce-l face să fie ceea ce este. Libertatea lui se rezumă la a voi ceea ce se întâmplă sau chiar la a îndrăgi orice epifanie, oricare i-ar fi formula. Epicur, șubred, pipernicit, firav de constituție, teoretizează un hedonism ascetic; Lucrețiu, despre care se crede că avea o sănătate mai robustă, legitimează teoretic un alt raport cu dorințele și cu plăcerile. Pus în fața pasiunii amoroase
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]