948 matches
-
85, Paris, 1962. (Pseudo-) Didim cel Orb, De trinitate (lib. 2.8-27), vol. 39, pp. 605 ; 732 ; 765 : éd. J. Honscheid, Didymus der Blinde. De trinitate, Buch 1 [Beitrage zur klassischen Philologie 44. Meisenheim am Glan : Hain, 1975], pp. 14-238. Epifanie, Panarion, vol. 1, p. 266 ; 295 ; vol. 2, p. 5 ; 221 ; 251 ; vol. 3, p. 305 : éd. K. Holl, Epiphanius, Bande 1-3: Ancoratus und Panarion [Die griechischen christlichen Schriftsteller 25, 31, 37. Leipzig, vol. 1, 1915 ; vol. 2, 1922 ; vol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
evidență structura morfologică a scenariilor mitologice. . Controversa, la Iustin, Dialogul cu Trifon, cap. 43‑44. . Deșertul ca loc de refugiu: Deut. 8,2‑3; 3Rg. 17,1‑7; 19,3‑9; 1Mac. 2,19. . Aripile de vultur ca semn al epifaniei lui Iahve: Ex. 19,4; Deut. 32,11‑12; Is. 40,31; 46,4; 63,9. . V, 6: „Dumnezeu va veni cu mânie mare asupra îngerilor săi, cei pe care i‑a trimis pe pământ. Va da poruncă să se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
schemă cronologică: Imperiul Roman, ultimul mare imperiu înainte de domnia Anticristului; dezintegrarea Imperiului în zece regate; venirea Anticristului și supunerea celor zece regate. Interpretarea celei de‑a patra fiare ca simbol al Imperiului Roman va fi întâlnită și la Hipolit. . Cf. Epifanie, Panarion 51. . Cf. Eusebiu, Istoria bisericească III, 28, 2. . Cf. excelenta expunere a lui P. de Labriolle, în La crise montaniste, pp. 190‑203. . Potrivit interpretării lui M. Simonetti, „L’Apocalissi e l’origine del millennio”, în Vetera Christianorum, 26
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că Îl scârbește pe Dumnezeu, pe un asemenea Dumnezeu blând și smerit, îi era de nesuportat. Trecea prin cele mai adânci suferințe ale conștiinței care greșește împotriva sfintei dragoste a lui Hristos“<footnote Arhim. Sofronie, Din învățăturile Sfântului Siluan, în „Epifania“, nr. 1, ian.-febr., 1998, p. 11. footnote>. Astfel, Dumnezeu, într-un chip neînțeles nouă, i-a dat Sfântului Siluan să cunoască esența păcatului atât de adânc și de puternic, încât el simțea cum trăiește muncile iadului aici, pe pământ
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
universal: atunci când te temi de un dușman puternic, ca să te simți eliberat de presiunea existenței lui, sau îi minimalizezi importanța, sau îi negi existența.“<footnote Dr. N. Mladin, Despre păcat, în „Prin zbuciumul vremii”, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1945, din „Epifania“, nr. 1, p. 6 footnote> Păcatul este dușmanul cel mai redutabil al vieții omenești și nu există om care să nu-i simtă mai ales urmările pierzătoare, într-un fel sau altul, fie că-i zice păcat, fie că-i
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
cartea nașterii lui Iisus Hristos din „arborele lui Iesei” - a trădat mereu fascinația lumii vechi pentru Antichitate. La întretăierea marilor culturi și civilizații - cu precădere în bazinul mediteranean - tradițiile s-au disputat mereu cu vehemență. Nimeni nu credea într-o epifanie a adevărului pe un suport tabula rasa. În ceea ce privește creștinismul primar, apartenența la tradiția (parádosis) apostolică era un mod indispensabil de supraviețuire. Din primele sale decenii, tradiția a devenit pecetea identității ecleziale. Edificiu teandric în care memoria sfântă a comunității era
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a ideii de întemeiere a valorilor printr-un recurs la o rațiune absolută, el sugerează o soluție teologico-politică. „Dumnezeu este Domnul” nu reprezintă o tautologie și nici doar o aluzie la faimosul text liturgic rostit înaintea sărbătorii Crăciunului și a Epifaniei: „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă: bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Domnia lui Dumnezeu - atribuită de Crezul nicean lui Hristos - indică sursa legitimă pe care orice autentică formă de exercițiu al autorității o poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Aceasta nu imită muțenia clocotitoare a stupefacției, ci se articulează ca fond de receptivitate pentru orice paradox. Mirarea, ca efect al unei spontane reducții fenomenologice, prin care orice neînțelegere e privată de conotații, nu împărtășește nimic din agresivitatea indignării. Ca epifanie a întâlnirii originare a sufletului cu ființa lumii, mirarea înviază făptura cu siguranța nevinovată a copilăriei. Stupefacția, în schimb, nutrește resentimentul și adumbrește răzbunarea. Celălalt sau tărâmul făgăduințeitc " Celălalt sau tărâmul făgăduinței" Există însă și o altfel de „neînțelegere”, consumată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Eusebiu de Nicomidia, scrisoarea către Alexandru al Alexan-driei, fragmente din Thalia, mărturisirea de credință a lui Arie către împăratul Constantin cel Mare, mai multe citări textuale reproduse de Sfântul Atanasie celMare, multe informații date de istorici: Socrat, Sozomen, Teodoret, Sfântul Epifanie, Filostorg. Cf. Tixeront, Histoire des Dogmes, vol. II, ed. 7, Paris, 1924, p. 24, înnotă, X. Le Bachelet, art. „Arianisme”, în Dict. Theol. Cath., vol. I, part. 2-a, col. 1784. footnote>, om instruit, abil, mândru și încăpățânat, admirator al
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
toate părțile și le-a împărțit alimente. Aici „fiecare boală își avea rezervată clădirea sa, mediul și personalul respectiv de îngrijire, iar orfanii erau întreținuți, educați și învățați în școli de artă și meserii înființate special în acest scop”<footnote † Epifanie Norocel Tomitanul, Învățătura Sfântului Vasile cel Mare pentru folosirea bunurilor materiale, în rev. Glasul Bisericii, Anul XXXVIII (1979), Nr. 5-6, p. 477. footnote>. În această instituție de binefacere s-a concretizat un întreg ansamblu de preocupări sociale și de acțiuni
Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
colonelul Bibescu. Ora 12 venit mitropolitul cu icoanele, reținut pe el și pe colonelul Bibescu la dejun, până la ora 1½. Îndelung în grădină, aer plăcut. Seara iluminat electric. Cu Elisabeta. Scris și citit până la ora 10½. Joi, 6/18 ianuarie. Epifania, Botezul Domnului Vreme mohorâtă, −7°R, vânt rece. Ora 10¼ plecat cu trăsura la Palat. Ora 10¾ în pavilionul de la Dâmbovița pentru sfințirea apei, trupele reprezentate prin delegați, aproape nici o autoritate de față, durat un sfert de oră. Defilare prin fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
nord. Înainte de amiază Stöhr, apoi Sturdza. Ora 12 venit mitropolitul cu icoanele. Rămâne la dejun. După-amiază Văcărescu, insistă să devină mareșal al Curții, eu refuz. Ora 5 prefectul Poliției. Basset, Petrescu. Seara scris până la ora 10½. Duminică, 6/18 ianuarie. Epifania. Botezul Domnului. -4°R, vânt rece. Ora 10 venit Stöhr. Ora 11¼ mers cu trăsura la pavilionul de la Dâmbovița, îndată sfințirea apei, mitropolitul acolo. La apă, în care e aruncată crucea. Defilare a trupelor, ora 12 totul se încheie. Vânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
pământ-cer, spațiu-timp. Orice simbol există în funcție doar de importanța pe care o are pentru un individ sau o colectivitate, ai cărei membri se identifică cu el. Astfel, simbolurile considerate sacre pentru unii, sunt profane pentru alții. Perceperea simbolului, adică epifania simbolică, situează individul într-un anumit univers spiritual, simbolurile nu trebuie să fie desprinse din viața cotidiană. Simbolul provine din mediul înconjurător, îndeplinind numeroase funcții: funcția de a explora tot ceea ce se află în jurul său, exprimând ceea ce rațiunea nu e
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
În Simfonia roșie, o mulțime de personaje generice monologhează în jurul unui iminent cataclism. Spaime atavice, reminiscențe ale pogromurilor și viziuni sumbre, premonitorii compun o atmosferă fantomatică, terorizantă, irizată intermitent de licăririle nădejdii. Drama În cimitir exploatează un alt motiv expresionist, epifania sacrului în realități umile, derizorii. Expresionismul pieselor este uneori prea acuzat și insuficient încorporat limbajului dramatic. Nuvelele, înscrise în aceeași paradigmă estetică, se situează într-o continuitate directă cu teatrul. Scriitor de tip obsesiv, cu o invenție săracă, B. a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
vede / 29. Ce rămâne în vedere / 36 • Ion Barbu. Lucrurile care se văd și forma increatului. Imaginea-undă / 40. Decreația vizibilului / 49 • B. Fundoianu sau inimaginabilul priveliștii. Lumină și transparență: o viziune a sufletului / 54. Scena originară / 62 • Ion Vinea și epifania vizibilului. Irealizare și desensibilizare / 67. Departele - un peisaj evacuat / 73 • Perspectiva inversă în poezia lui Adrian Maniu / 78 • Ion Pillat. Jocul imaginii în fuga ființării. Vederea din umbră - în lumina neobișnuitului / 87. Ce dă transparența / 93. Epifania ca dia-fanie / 95
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Ion Vinea și epifania vizibilului. Irealizare și desensibilizare / 67. Departele - un peisaj evacuat / 73 • Perspectiva inversă în poezia lui Adrian Maniu / 78 • Ion Pillat. Jocul imaginii în fuga ființării. Vederea din umbră - în lumina neobișnuitului / 87. Ce dă transparența / 93. Epifania ca dia-fanie / 95 • Dan Botta. Despre sufletul poemului. Diafanul ca unduire / 101. Khôra sau ovalul inimii / 105. Cerul, formă a inaparentului / 110 • Diafan și perspectivă a inaparentului în Patmos de Ilarie Voronca / 116 • Vasile Voiculescu. Cine duce cerul mai departe
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
invizibil, inaparent, cu ființa realului, derealizată, de-ființată, fluidizată până la forma pură a ființării, acolo unde inaparența este trans-aparență. Inaparentul nu are relație cu ființa și cu prezența, ci cu absența sau chiar cu nimicul revelat apofatic și a cărui epifanie are loc în trupul poetal al imaginii. Inaparent din care decurge de altfel și apofatismul unui demers care nu o poate circumscrie afirmativ, ci înaintând prin negații și interogații. Forma luminoasă pe care o îmbracă semnificabilul nu este forma poemului
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
increat inaparent, cu adevărat refondator: nimicul și tăcerea, natura - alta decât cultura - sălbatică, virgină, cuvântul frânt de anarhia sensului. Răzbătător prin palimpsestul faldurilor suprapuse, prin fisura cuvântului răsfrânt, traversat în tăcere, inaparentul se revelează el însuși în imaginea increatului nevăzut, epifanie a originarului în vederea creației. B. Fundoianu sau inimaginabilul priveliștii Lumină și transparență: o viziune a sufletului Atunci când B. Fundoianu proclamă, în prefața din 1929 la volumul Priveliști, că poezia lui de început "nu din imagini se încleia, nici din emoții
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aur", "coaja căzută din seară", "clopot de timp și de moarte", "sufletul meu de tăcere". Dar stingerea aceasta aprinde poemul, luminează mai intens decât orice apariție; ea lasă nespusul să ne atingă, dăruind priveliștea genuină a tăcerii. Ion Vinea și epifania vizibilului Irealizare și desensibilizare Vorbeam de trecere prin intermediul luminos al transparenței care este chiar trupul subtil, invizibil, al diafanului. Caz în care nu avem de a face propriu- zis cu apariția unei imagini clar conturate, ci cu imaginea clarității înseși
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca atare în cuprinsul unui cogito. Lumina întrupată (lux incorporata) face însă posibilă proiecția unei imagini pe ecranul invizibilului tocmai în virtutea eclipsării sensibilului. Tot ce era ecranat prin irealizare, învăluit prin desensibilizare dobândește o nouă realitate, cealaltă realitate posibilă a epifaniei invizibilului în vizibil. Funcționează aici o tehnică de vitraliu, întrucât ceea ce pare ocultat, pus în absență ontologică, transpare nu prin sine, ci prin filtrul luminii care îl pune în evidență. Nu e non-manifestatul absolut, nevăzutul inaccesibil; ceea ce începe să semnifice
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
interactivitate (o "interfață", s-ar spune în zilele noastre) care posedă, în afara calităților de strălucire a diafanului (captare a luminii, transluciditate sau claritas, receptacol și transmițător de luciditas), calități specifice de reactiv sensibil comparabil, pentru a folosi o metaforă, cu epifania unei "fețe""15. Ceea ce se înfățișează "pretutindeni unde-ți porți surâsul" nu e prin urmare doar ceea ce e intuit ca strălucire, imagine "la vedere" a unei rostiri care face semn, ci și drept cuprins elocvent al unei intermedieri, revelator al
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vede adevărul care se pune în vedere 26. Dacă în ochii deschiși dispariția aparenței lumești se deschide spre "nesfârșitul seninului curat", în ochii închiși apare posibilul imposibilului, al inimaginabilului, adevărul care se dă pe față, trece prin fața transparentă a imaginii. Epifania ca dia-fanie Epifania unui astfel de posibil inimaginabil ne întâmpină în poemul Norul 27. Deși primele versuri par să înfățișeze tabloul obișnuit al naturii limpezite după furtună, pasajul descriptiv adună semnele imaginale ale schimbării perspectivei, semne ce pregătesc ivirea neprevăzută
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se pune în vedere 26. Dacă în ochii deschiși dispariția aparenței lumești se deschide spre "nesfârșitul seninului curat", în ochii închiși apare posibilul imposibilului, al inimaginabilului, adevărul care se dă pe față, trece prin fața transparentă a imaginii. Epifania ca dia-fanie Epifania unui astfel de posibil inimaginabil ne întâmpină în poemul Norul 27. Deși primele versuri par să înfățișeze tabloul obișnuit al naturii limpezite după furtună, pasajul descriptiv adună semnele imaginale ale schimbării perspectivei, semne ce pregătesc ivirea neprevăzută a neobișnuitului: "Tot
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mare. Apariție intermediară, mijlocind între om și absolutul sacru, arătându-se pe fundalul mișcat al limpezimii din albastrul adânc; nu e acesta zeul? Deodată se opri stingher și mare,/ Atât de singur că părea un zeu". Nu suntem oare martorii epifaniei, ai luminii care aduce în lume chipul nevăzut al sacrului?28 Dar imaginea apariției diafanului nu e limpede; este chiar clar-obscurul ce joacă în privire și îi dejoacă perspectiva. Nici nor, nici zeu, sau poate ambele, în imaginea dublă a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
transparent dintre albastrul adânc și albastrul sfânt al cerului adânc: " Iar noi încremeniți priveam apusul,/ Albastrul sfânt al cerului adânc./ Se liniștise totul. Era pace./ Din pleoapa zării luneca pe ape/ O lacrimă de-argint, întâia stea". Și chiar dacă această epifanie ar fi rodul aparent al imaginației, ceea ce se vede e un nor, prin care se arată însă imaginea diafană a unui transcendent care nu este o creație a imaginarului. Steaua ce coboară în zare e martorul tăcut al minunii posibile
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]