628 matches
-
Hitler, impunând la rândul lor ceea ce se numește Weltanschauug 160, propria lor viziune asupra lumii și a ființei umane, moștenită de la Freud. Eminentul fondator al psihanalizei, acest "nou mesia al psihismului"161, murise în 1939 la Londra, de cancer. Însă epigonii și emulii săi preiau ștafeta după război, propagând, fiecare în felul lui, propriile teorii revoluționare. La fel ca umaniștii Renașterii, toți acești psihanaliști Sigmund Freud, Carl Jung, Alfred Adler, Bruno Bettelheim etc. au în comun recentrarea omului asupra omului. Încercarea
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Este o substituire. Rog În mod deosebit pe domnii Murărașu și Corcaci să confirme neapartenența subsemnatului la acest text! Sfidând ipocrizia, mărturisesc public părerea că politica așazisei ,,epoci de aur” a avut și părți de aport excelent și că diletantismul epigonilor tranzitomani a cariat cu o inconștiență sadica averea țării constituită de valorile umane Într-o performanță recunoscută. Nu știu dacă este de datoria mea să obțin de la farisei clauză de cenzură pentru conștiința. Când scriu o poezie, numai pe Dumnezeul
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
cu Slavici, prietenul său, scrieri despre confucianism și budism, despre doctrinele Extremului Orient, revenea asupra dialogurilor lui Platon. În paralel, elaborează unele articole social-economice și istorice, lucrează "posedat de fantazie" după expresia călinesciană la poeme, între care "Venere și Madonă", "Epigonii" pe care le trimite în țară la "Convorbiri literare". Îl bucură întâlnirea cu Iacob Negruzzi, redactorul revistei ieșene, care-i dăruie în semn de prețuire a talentului poetic și filozofic setul complet din opera lui Schopenhauer. Este tot perioada când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ediție și cu ce a venit nou în acest an? Ni se potrivește totul aici: Iașii cu ramele umbrelor vechi ale Junimii, străzile cu terasele cafenelelor unde, de fapt, se-ntâmplă/ continuă "convorbirile literare". Chiar și epitetul lui Eminescu de "epigoni" ai celor de ieri: îmbătrânim pe pagini bătrâne, visătorind pe pagini noi... Ideea de-a rememora fondatorii Junimii Convorbirilor literare trece dincolo de didacticismul universitar: prin abordări noi și revizuiri ale unor lacune din tomurile critice. Sunt profesori de elită în jurul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Tăutu, Gh. Noveanu, Teofil Lianu, Dragoș Vicol, G. Voievidea, G. Drumar, Dimitrie I. Păcurariu. În proză erau prezenți: N. Tcaciuc - Albu, E. Ar. Zaharia, Mircea Streinul, Traian Cantemir. Iacobeni, vedere din Bucovina Articolele de istorie literară purtau semnătura: Const. Loghin (Epigonii lui Eminescu), Dragoș Vitencu (Cincinat Pavelescu. Cel din urmă trubadur), Aurel Vasiliu (Din lecturile lui Eminescu la Cernăuți, Eminescu și Rusia), Melania Livadă (Satul și poezia lui Lucian Blaga, Nichifor Crainic, (Avram Iancu), Vasile Netea (Șt. O. Iosif în actualitate
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
critică literară: "Două lucrări scrise (o compoziție liberă și o recenzie asupra uneia din operele literare menționată în bibliografia de mai jos). O examinare orală din Constituția R.P.R. Probleme de literatură. Bibliografia obligatorie: M. Eminescu: Scrisoarea III, Împărat și proletar, Epigonii, Criticilor mei G. Coșbuc: Decebal către popor, Noi vrem pămînt Creangă: Moș Ion Roată și Unirea, Moș Ion Roată și Vodă Cuza I.L. Caragiale: 2 schițe (la alegere) M. Sadoveanu: Mitrea Cocor D. Deșliu: Lazăr de la Rusca M. Beniuc: Cîntec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Mircea A. Diaconu? Mai bine mă puneai să-mi imaginez cum ar arăta ultimul scriitor în limba română? Ar fi ca gâtul unei clepsidre prin care se scurg Istoria ieroglifică, Țiganiada, Eminescu și aici ar urma canonul meu, al unui epigon, singurul în stare să mai citească scrierile ultimului scriitor. Fără îndoială, scriitorul ăla n-ar exista dacă n-ar fi însoțit, ca de umbra lui, de un critic. Și dacă scriitorul (ultimul, totuși, ar trebui să fie, ca și primul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Labiș și l-a introdus pe Petru Dumitriu, mai bine lăsăm timpul să lucreze... La Concursul național de poezie "Aurel Dumitrașcu" de la Piatra Neamț, ediția 1999, am premiat un foarte tânăr poet din Târgoviște, Constantin-Virgil Bănescu care pare a fi un epigon al dumneavoastră. Și-a însușit bine maniera, are talent. Vă stimulați epigonii? Care e șansa epigonilor în literatură? La români, epigonii sunt mai respectați decât maeștrii... Dar Constantin-Virgil Bănescu nu este un epigon al meu. Când l-am descoperit, la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
să lucreze... La Concursul național de poezie "Aurel Dumitrașcu" de la Piatra Neamț, ediția 1999, am premiat un foarte tânăr poet din Târgoviște, Constantin-Virgil Bănescu care pare a fi un epigon al dumneavoastră. Și-a însușit bine maniera, are talent. Vă stimulați epigonii? Care e șansa epigonilor în literatură? La români, epigonii sunt mai respectați decât maeștrii... Dar Constantin-Virgil Bănescu nu este un epigon al meu. Când l-am descoperit, la Târgoviște, acum doi ani aproape, era mai degrabă un epigon stănesciano-sorescian, dovadă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
național de poezie "Aurel Dumitrașcu" de la Piatra Neamț, ediția 1999, am premiat un foarte tânăr poet din Târgoviște, Constantin-Virgil Bănescu care pare a fi un epigon al dumneavoastră. Și-a însușit bine maniera, are talent. Vă stimulați epigonii? Care e șansa epigonilor în literatură? La români, epigonii sunt mai respectați decât maeștrii... Dar Constantin-Virgil Bănescu nu este un epigon al meu. Când l-am descoperit, la Târgoviște, acum doi ani aproape, era mai degrabă un epigon stănesciano-sorescian, dovadă că l-am și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de la Piatra Neamț, ediția 1999, am premiat un foarte tânăr poet din Târgoviște, Constantin-Virgil Bănescu care pare a fi un epigon al dumneavoastră. Și-a însușit bine maniera, are talent. Vă stimulați epigonii? Care e șansa epigonilor în literatură? La români, epigonii sunt mai respectați decât maeștrii... Dar Constantin-Virgil Bănescu nu este un epigon al meu. Când l-am descoperit, la Târgoviște, acum doi ani aproape, era mai degrabă un epigon stănesciano-sorescian, dovadă că l-am și obligat să poarte cu mine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Constantin-Virgil Bănescu care pare a fi un epigon al dumneavoastră. Și-a însușit bine maniera, are talent. Vă stimulați epigonii? Care e șansa epigonilor în literatură? La români, epigonii sunt mai respectați decât maeștrii... Dar Constantin-Virgil Bănescu nu este un epigon al meu. Când l-am descoperit, la Târgoviște, acum doi ani aproape, era mai degrabă un epigon stănesciano-sorescian, dovadă că l-am și obligat să poarte cu mine un dialog și să-mi aducă argumente sau citate în apărarea celor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Vă stimulați epigonii? Care e șansa epigonilor în literatură? La români, epigonii sunt mai respectați decât maeștrii... Dar Constantin-Virgil Bănescu nu este un epigon al meu. Când l-am descoperit, la Târgoviște, acum doi ani aproape, era mai degrabă un epigon stănesciano-sorescian, dovadă că l-am și obligat să poarte cu mine un dialog și să-mi aducă argumente sau citate în apărarea celor doi care, după părerea mea, sunt o primejdie, mai ales pentru tineri... Mi-a plăcut poezia lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
poeme "infamante" la Botoșani și, cu primul prilej, chiar în casă la Lucian Vasiliu l-am pus să ne recite câteva ... După ce ne-a recitat două-trei poeme, verdictul a sunat ca o ghilotină: "Încetezi cu treaba asta!". Nu-mi încurajez epigonii, numai că epigonii în general nu au nevoie de încurajări... Vă rog frumos, în încheiere, să dați un răspuns la o întrebare pe care nu v-o pun... Fraza dumitale pare a fi un enunț zen. Iată răspunsul: Ha! 20-25
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Botoșani și, cu primul prilej, chiar în casă la Lucian Vasiliu l-am pus să ne recite câteva ... După ce ne-a recitat două-trei poeme, verdictul a sunat ca o ghilotină: "Încetezi cu treaba asta!". Nu-mi încurajez epigonii, numai că epigonii în general nu au nevoie de încurajări... Vă rog frumos, în încheiere, să dați un răspuns la o întrebare pe care nu v-o pun... Fraza dumitale pare a fi un enunț zen. Iată răspunsul: Ha! 20-25 martie, 2000/ București
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe tine să răspunzi! Nicolae Breban ar fi meritat de nu știu câte ori premiul Nobel pentru "Animale bolnave", un roman care după părerea mea se ridică la nivelul "Tobei de tinichea" a lui Günter Grass. Herta Müller poate fi considerată un epigon al acestora. Să zicem că redacția revistei "Conta", prin influențele pe care le are la nivelul Academiei Suedeze (că eu am fost o dată la Stockholm în interes de serviciu!), te propune la premiul Nobel și îl și iei...! Cam care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
îmi datorează nimeni nimic. Lor le datorez eu totul. Ce am fost și ce-am ajuns, lor, POEȚILOR, le datorez. Și încă și mai mult. Cred că sunt doar trena unei mari poezii. Gheorghe Grigurcu spunea într-un interviu că "epigonii nu sunt decât niște sinucigași"... Dar nu sunt inspirat, așa că te rog a mă absolvi de a da un răspuns mai detaliat la această întrebare. Laurențiu Ulici a fost, în perioada postbelică, cel mai aprig și mai consecvent apărător al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
care produce "schimbarea canonului de interpretare a operei eminesciene", în perspectiva Sămănătorului, G. Ibrăileanu (discuția privind "oportunitatea sau inoportunitatea publicării postumelor"), bineînțeles Macedonski și de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga retorică stârnită în jurul ei, cu valul epigonilor (Al. Vlahuță mai ales), făcând un portret robot al acestora ("Cu cine seamănă epigonul:") și cu o amplă tratare a romanței eminesciene ("romanța eminesciană prefigurează marile teme ale poeziei eminesciene. De fapt, ea cântă, pe alte voci, temele marilor creații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
discuția privind "oportunitatea sau inoportunitatea publicării postumelor"), bineînțeles Macedonski și de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga retorică stârnită în jurul ei, cu valul epigonilor (Al. Vlahuță mai ales), făcând un portret robot al acestora ("Cu cine seamănă epigonul:") și cu o amplă tratare a romanței eminesciene ("romanța eminesciană prefigurează marile teme ale poeziei eminesciene. De fapt, ea cântă, pe alte voci, temele marilor creații") și cu cercetarea "identității editoriale" care oferă "stabilitatea reprezentărilor pe care publicul epocii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fi un "interpret al semnelor din Cartea lumii". Vorbind apoi de scriitura tragică, constată că și la Eminescu, precum la Rimbaud, "rătăcirea existențială este o rătăcire a scriiturii". În Glossă, Paul Iruc vede "crearea unei poezii a dialecticii imaginarului". În Epigonii, Eminescu "inventa trecutul, inventându-se de fapt pe sine", ș.a.m.d, urmărind ideea de modernitate în creația acestuia, el fiind, în concepția despre poet și poezie, "mult mai modern decât erau romanticii în opoziție cu clasicii. Opera sa poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
complex metaforic al definirii poeziei ca intercesor între cer și pământ". Iată, selectat acest exemplu: "Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate/ Voluptuos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). Pe vremea lui Eminescu, notează autoarea eseului, termenul imagine era considerat a fi un neologism. Tocmai de aceea, poetul și utilizează frecvent termenul de icoană pentru sensurile de imagine artistică, așa încât comentariul efectuat asupra contextelor în care cuvântul imagine se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
gramaticale, el preferând a-și conduce, oarecum cozeur, cititorii pe terenul plin de surprize al prozodiei unui mare înnoitor de limbă. "Eminescu spune domnia sa nu a îmbogățit lexicul românesc prin ceea ce se cheamă "formații personale", confecționând ca atâția confrați și epigoni ai săi cuvinte noi, cu ajutorul mijloacelor derivative, bogate și ispititoare, ale limbii noastre. De cele mai multe ori Poetul a preferat calea "derivării semantice", actualizând și valorificând artistic disponibilitățile cuvintelor din fondul statornic al vocabularului de a se "primeni", de a-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ale degradării fizice, nu lipsită, totuși, de acea simțire tandră, sfiită, pe care o trăim față de manuscrisele, cărțile, slovele vechimii [...]. Îmbinarea galbenele file cheamă lângă ea, printr-o asociere firească, alta, la fel de "eminesciană", strecurată într-o antologie de portrete din Epigonii: "mucedele pagini stau domniile române" [...] reabilitarea stilistică a unui epitet (muced) ce stârnește, îndeobște, reprezentări dezagreabile este înnobilat, în Epigonii, datorită alianțelor contextuale în care este prins". Ș.a.m.d. Discursul analitic de acest fel trădează plăcerea unei cozerii culturale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Îmbinarea galbenele file cheamă lângă ea, printr-o asociere firească, alta, la fel de "eminesciană", strecurată într-o antologie de portrete din Epigonii: "mucedele pagini stau domniile române" [...] reabilitarea stilistică a unui epitet (muced) ce stârnește, îndeobște, reprezentări dezagreabile este înnobilat, în Epigonii, datorită alianțelor contextuale în care este prins". Ș.a.m.d. Discursul analitic de acest fel trădează plăcerea unei cozerii culturale implicate pe care Gh. I. Tohăneanu o întreține cu finețe și provocatoare trimitere la un enciclopedism de care făcea caz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Memento mori, Mureșanu, Gemenii, Rugăciunea unui dac, Scrisoarea I ș.a., în care subiectele se rulează pe axul fabulos al "mașinăriei lumii". Cel de al doilea, "mitul istoriei", aduce în viziune poetică "mersul lumii", trecutul, judecat din "perspectivă istorică și morală": Epigonii, Împărat și proletar, Scrisoarea III ș.a. Aici, Eminescu e vizionar, satiric prin excelență, e poetul unei imense scârbe sau dimpotrivă un "înflăcărat apărător al valorilor tradiționale", decantând totul într-un mare număr de "teme fantastice". Un alt mit este cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]