685 matches
-
a cercurilor și cenaclurilor de umor din țară. Cu acest prilej s-a organizat un concurs de creație. Printre premianți se află și Dimitrie Jega, președintele cenaclului «Ridendo» al casei de cultură din municipiul Timișoara, la capitolul «cel mai bun epitaf»“. (Drapelul Roșu din 27 iulie 1979). „O nouă stație «Dacia-Service». Întreprinderea de asistență tehnică «Dacia-Service» Timișoara a deschis ieri, la Teremia Mare, o nouă stație“. (Drapelul Roșu din 28 iulie 1979). 5 ani „Palatul Poștelor Timișoara. Luni - inaugurare oficială... Cu
Agenda2004-30-04-cultura () [Corola-journal/Journalistic/282679_a_284008]
-
mare, se află trupurile înecate cu / cărțile în mână/ Pe fiecare carte scrie:/ democrație, libertate". Dacă elegia XXVI ne dă o idee-imagine despre condiția noastră de ostateci damnați și condamnați sub zodia morții nivelatoare, ultima elegie este un fel de epitaf și profeție politico-poetică: Nu m-am gândit / ce am să fac în timpul morții/de atâta democrație și libertate.// Morții mele cel mai rău îi pare/ că și-a pierdut mințile pentru poezie./ De aceea, eternitatea mea o puteți/ vinde în
Înger strâmtorat by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7127_a_8452]
-
sunt consecințele trădării, de multe ori catastrofale pentru oameni și state. Marele poet vizionar, Rainer Maria Rilke, a lăsat un fel de teorie a relațiilor interumane într-o singură propoziție. Cuprinde obositoarea obsesie pentru frumos și inaccesibilitatea totală la el, epitaful său, pe care l-am ales ca motto. Poetul îndrăgostit de trandafiri, care a murit, spune un mit, din cauza unei infecții pe care i-a provocat-o înțepătura unui spin. El a avut curajul să prezică într-un poem scris
Teoria și practica puterii by Flaviu Pre () [Corola-journal/Journalistic/2431_a_3756]
-
și mușcă.// Parcă ai și mușcat:/ Am buzele arse și însângerate." Peste cîteva pagini de revistă, acestor scrisori-poeme le răspund alte, din nefericire, postume, cele ale Florenței însăși, predate de ea Vieții Românești în același decembrie cînd presimțea... Ciclul intitulat Epitafuri are dedicații pentru artiști-prieteni plecați înaintea ei și pe care ar fi dorit să-i reîntîlnească, Acolo. Pentru Ștefan Bănulescu a scris Drumul subțire: "Și el trecînd tăcut/ în marea tăcere/ lăsîndu-se prins înghițit/ de cîmpia vulcanică/ și-acolo un
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16919_a_18244]
-
să intre în grevă, după program, dar care au preferat să-și vadă de lucru fiindcă programul de la centru nu avea nici o legătură cu problemele și cu strategia particulare sindicatelor reprezentate de ei. După eșecul moțiunii de cenzură al carei epitaf l-a facut Radu Vasile, premierul care a spus că nu mai avem de nici unele, pînă acolo că nici de furat n-a mai rămas mare lucru, eșecul grevei generale de 24 de ore e o dovadă că moțiunea pe
Un nou Stoenesti sindical by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17884_a_19209]
-
a comportat demn în timpul ocupației, refuzând, de exemplu, să-l primească pe fiul Mitei Kremnitz, pe care, cu decenii în urmă, îl învățase românește, dar care era acum ofițerul însărcinat de Statul Major german cu propaganda!), iar Călinescu scria teribilul epitaf înainte de un război care reațâța focul sacru al naționalismului. Nici atitudinea lui Slavici față de evrei nu s-a bucurat de un tratament corect. O veche broșură a lui pe această temă n-a fost reeditată vreme de un secol, iar
Cui i-e frică de Slavici? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4315_a_5640]
-
canoanele ei. Dată fiind pluralitatea punctelor de vedere, fiecare cititor culege nuanțele care i se potrivesc: poate ignora perspectiva creștină sau poate face abstracție de latura frivolă a amorului curtezan. Oricum, toată pledoaria se petrece în preambulul iubirii și în epitaful ei, importanță avînd detaliile ce preced iubirea și îi urmează, sentimentul fiind dezbărat de intimitate, spre a fi îmbrăcat în argumente, temeiuri ale rațiunii, consecințe morale, exemple etc. Din acest motiv, relicva aceasta scolastică, ajunsă pînă la noi sub forma
Argumente și alegorii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3162_a_4487]
-
chestiuni. N-a avut alți maeștri afară de el însuși. (Apropierea de Mazilescu fiind una, să zicem, mai mult morală și mai puțin stilistică). De ce să-și fi schimbat acum, trente ans après, capriciile? Alexandria din Motanul e aceeași Alexandrie din Epitaful primei cărți: „A locuit în singurătate/ cum alții în Alexandria// zile întregi pășea prin odaie/ pentru a uita cine este// și el a fost carnea/ care a aprins trompetele.” Iar finalul amintește de finalul unui alt poem din junețe: „Mai
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
ia recursul de ordin tematic la subiectele, așa-zicând, dark. Nu numai că moartea e scoasă din pălărie cu sau fără rost (de obicei fără), dar tonului elegiac i se adaugă o stranie resurecție a unui gen mai degrabă obștesc: epitaful. Nu e locul să dau exemple, de vreme ce m-am abținut, dintr-un soi de politețe să scriu despre ele. Destulă satisfacție îmi oferă Daniel Pișcu luându-le, cu umor, în balon chiar în poemul titular al cărții: „A murit prietenul
Saturnalii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3050_a_4375]
-
tulbureala profană și de vremelnicie, Ion Horea nu pregetă să facă din enigma morții o obsesie a scrisului, încredințând povara atotputerniciei divine. Încă sensibil la miracolul naturii, regretând ruptura artistului de perena ofrandă germinativă, poetul nu se cruță într-un epitaf autoironic exhaustiv: "Ca un nebun/ mă-nvârt în cerc/ și-n tot ce spun/ încerc, încerc// Și-n tot ce fac/ așa rămân/ Sisif sărac,/ Sisif bătrân". Scriind sub o dublă ispită, a sublimului și a entropiei, poetul nu-și
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
După atîția ani de muncă, nu e ciudat ca ventrilocul să ajungă să vorbească la fel ca păpușa lui, iar păpușa ca ventrilocul. Pare însă un exces ca păpușa, fără urmă de compasiune, să dezvăluie faptul că ventrilocul e mut. Epitaful lui Borges Aici zace celălalt. Selecție și traducere de Simona Sora și Claudiu Constantinescu
Cîntecul (mexican) al salamandrei () [Corola-journal/Journalistic/2807_a_4132]
-
îi păstrează pentru final pe campioni, om și lup. Nu mai are nicio importanță cine va câștiga meciul, cel mai probabil omul va pierde, ci momentul de înălțare stoică prin care legatul pattern de expresie lirică servește de deviză și epitaf deopotrivă. The Hunter al lui Daniel Nettheim, celălalt film în care vânătoarea joacă un rol esențial nu apare, din păcate, în cinematografele românești. Dacă o bună doză de predictibil și ferocitate ancestrală reda o esență a sălbăticiei în Grey, în
Vânat și vânător by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4807_a_6132]
-
sau nu: fixațiile, angoasele, depresiile, tulburările, alienările. Primordială între ele (și astfel ajungem la ultima cale de acces) e frica de moarte, care, ascunsă bine în primele cicluri ale volumului, răbufnește în penultimul, Zmeie pe cer, o colecție de lungi epitafuri ceremonioase. Nu m-aș încumeta să spun că e cea mai reușită secțiune din carte, dar cu siguranță e cel mai prietenos și, în definitiv, mai poetic. De un estetism desăvârșit, aceste câteva poeme (Daniela, Cumergetreaba, Zmeie pe cer și
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
14-15, chiar mai numeroase - prezintă viața defunctului, cu date despre familie, școală, ocupație/ funcție. Comun tuturor acestor adevărate (pseudo-auto)biografii abreviate este că apar scrise la persoana I, ca și cînd ar fi fost "dictate" de cel decedat. În fapt, epitafele din Săpînța sînt opera integrală (text, scriere, pictură policromă, cioplirea crucii, executarea "portretelor" morților, a motivelor florale sau geometrice ce însoțesc textul), încă din anii '30, a meșterului Ion Stan Pătraș, artist naiv total-poet, sculptor, pictor - ajutat de "elevii" săi
Prima ediție a epitafelor de la Săpînța by Florica Dimitrescu () [Corola-journal/Journalistic/17309_a_18634]
-
o eminesciană Nirvana (cupio dissolvi), precum și o senzitivă a stărilor purgatoriale cu cromatica și sonurile lor de precursori ai morții (întreg amurg și zori, zăbranic și lumină, nenuntire și sacră eflorescență), volumul de față bate monedă pe aforismul elegiac, pe epitaful - artă poetică, pe confesiunea ultimativă emisă parcă dintr-un limb postum. Sunt mesaje venite parcă dintr-un laborator tombal în care poezia se contemplă în emitent în virtutea unui legământ pe viață și pe moarte. „Am venit pe lume/, c’era
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
cămașă cu muzicuță/ În cleiul prunilor." În Nouă nopți cu Tremens viziunea e pe alocuri terifiantă și absurdă, sugerată și prin titlu, beția, narcoza fiind o abstragere din lume, din "vara cu miros de beton/ mai rece ca ochii pasărilor". Epitaful are un lexic ce trece în poezie prozaicul și grotescul într-o explozie a deriziunii totale: Aici zace/ Bodnaru Adrian/ cel ce/ după Hristos/ în nouă sute nouăj' nouă an/ ca-n Rubens/ de frumos/ a vomitat/ cu fratele Tremens/ pe
Toate drepturile rezervate... by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/17124_a_18449]
-
cap. Văzînd că dirijorul campaniei electorale a fost uns Cozminca, nu el, așa cum s-ar fi cuvenit conform cu organigrama de partid, Gușa a plecat din PSD. Nu a plîns nimeni după el, iar Adrian Nastase i-a consacrat un mic epitaf politic pe tema Și era tînăr, săracul.... Dacă avea mai mult instinct politic, Cozmin Gușa ori ar fi rămas în PSD, încercînd să cîștige puncte din această înfrîngere, ori ar fi provocat un scandal răsunător. Cu dezvăluiri și cu imprecații
Si, totusi, de ce a demisionat Cozmin Gusa? by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13758_a_15083]
-
motive, cu marii stiliști - de narațiunile întinse, versurile lui Radu Cosașu merită, măcar acum, tratate în virtutea unei bune conștiințe a autonomiei. Interesant e însă că, spre deosebire de proza conținută în acest prim volum de Opere, poezia refuză să omologheze, ca gen, epitaful. Fraza opune rezistență temei morbide și ajunge chiar, deloc accidental, să i se substituie: " Mi-a murit un poet necunoscut din orașul natal,/ un critic îmi anunță vestea acestei morți,/ un alt poet mă întâlnește pe culoarul redacției și-mi
Delfinii personali by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7728_a_9053]
-
28șC, Împreună cu prietenul meu canadian, inginerul, poetul și scriitorul Alexandru Cetățeanu, cu un braț de flori, luat din Piața Coșbuc, ne-am dus la Bellu să-i mulțumim lui Augustin Z. N. Pop, pe a cărui piatră funerară stă scris epitaful sub semnătura lui autentică, scris cu caractere gotice: „Cred În Eminescu ca În soare, În magia frumosului și În veșnicia neamului românesc”. Bineînțeles, că același gest de Închinăciune și respect nețărmurit, l-am făcut și la mormântul geniului poeziei românești
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
în automatismul suprarealist, avînd, în acest context sensibil, o încărcătură revendicativa. Prin absurdul pur, poetul ajunge la o impersonalitate caricaturala, deci paradoxal tendențioasa: " copilul meu are o mie de porecle, / fragile și cuminți, precum diminețile mele - / copilul meu, e un epitaf malițios / care merge la serviciu, lîngă Hubertus - / în timp ce lăuntricul meu copil a luat, deja, / formă de lift..." (Lunecînd). Sau într-o panoramare sentimental-geologică, parodica în ondulația îndrăznelilor asociative: "viorile curg printre mari straturi / de lucruri - / trupurile lor ard pînă la
Formă si existentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17692_a_19017]
-
fu adevărul valabil atuncea... / Privind prin istorii, cercetând profund, / „fruncea“ de peatuncea devenit-a fund... [Geminae frontis...]) etc. Ar mai fi de observat că pe tulpina împrimăvărată a epigramei, Ion Pachia-Tatomirescu a altoit exemplar nu numai autoepigrama (supra), ci și epitaful: Pe-al meu mormânt zac multe oale sparte - / că doar de viespi în viață-avusei parte ...! («Epitaful epigramistului Ioan Viespan» / Ion Pachia-Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003, p. 134). Tot în revista Tim 17 (nr.
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
frontis...]) etc. Ar mai fi de observat că pe tulpina împrimăvărată a epigramei, Ion Pachia-Tatomirescu a altoit exemplar nu numai autoepigrama (supra), ci și epitaful: Pe-al meu mormânt zac multe oale sparte - / că doar de viespi în viață-avusei parte ...! («Epitaful epigramistului Ioan Viespan» / Ion Pachia-Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003, p. 134). Tot în revista Tim 17 (nr. 2, 27 februarie 1990, p. 8), Ioan Viespan, adică Ion Pachia-Tatomirescu, publică o electrizantă parodie (în
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
îmi pasă/ De țâfne, socoteli, dobânzi, arvună!/ Tot poezia Vieții-i mai frumoasă/ Ia să vedem balanțele cum sună!/” Dincolo de toate, însă poetul are conștiința propriei valori. și de aceea în Autoepitaf singaporean el scrie: E timpul ca să-mi sânger epitaful/ într-un sonet geometru și claustru/ De mine demn, de-al meu stilou ilustru,/ Cât nu s-alege, încă, de noi, praful!// Pe nimenea nu-l judec nici nu-l mustru,/ Dar nici nu-i sufăr nimănui perdaful/ C-am
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
rememorează casele de odinioară, mobilierul, aranjamentele florale, cluburile, pasiunea pentru velociped (cu povestea amazoanei Mița Biciclista); apoi parcurile (Cișmigiul, odinioară parc al servitorimii), Teatrul Național, cimitirul Bellu (spațiu unde putea fi făcut un adevărat studiu de mentalitate datorită panopliei de epitafuri), cofetăria-lume Capșa, halele (corn al abundenței), gările, filantropia, serbările urbane. Nu este vorba neapărat de paseism delicios, ci și de recuperare boemă și revitalizatoare. Este rememorat, de aceea, și Bucureștiul supus ochilor venetici, ca oraș-cocteil, o pizza orientalo-occidentală (am putea
"Misterele" Bucurestilor -de la miresme la miasme- by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12910_a_14235]
-
femeile nu vor ofta de dor, doliu nu ne vom pune peste ușă. Doar o secundă, patetic, vom visa la ochii lor cu cearcăne și prapuri, la fruntea cu albaștri solzi pe ea, pe care azi nu-s cruci, nici epitafuri. Apoi vom sparge un pahar cu vin de-asfaltul plin de moaște și vom plînge pentru poeții care trec și vin cu patru lacrimi și un strop de sînge fără să ne dăm seama că-i tîrziu și nu avem
Poezie by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Imaginative/12045_a_13370]