681 matches
-
Interesant și paradoxal în același timp, cu toții - sunt convins - s-au transformat, au devenit înțelepți, buni, și sfinți. Din multitudinea de fragmente ce ar putea inspira contemplația și rugăciunea noastră, acum la final, am ales doar câteva, ca pe niște epitafuri eterne și ca pe o floare ce aș dori să o depun, metaforic și de departe, pe mormintele unde acum dorm tăcuți și în pace: Bătaia bronzului de miez de noapte/mă-ntreabă cu misterioase șoapte,/de-s pregătit la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
împreună, dar ea s-a dus până acasă, după bani“. Privirea de o indicibilă recunoștință a Florenței - singuratica veșnic bodogănitoare. Simt că nu atât pentru lămâi, cât pentru „sora mea“. A doua zi găsesc în cutia de scrisori volumul ei Epitaf, cu dedicația „Surorii mele dragi“. Cu Mircea Suntimbreanu am avut de curând un episod penibil. Îmi era antipatic, fiindcă, de câte ori îi întâlneam în jurul Pieței Rosetti, silueta uriașă însoțită de cățelul pitic, nu-mi răspundea la salut. De știut mă știa
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
acolo unde vechiul dascăl și-a desfășurat o mare parte din activitatea sa culturală. Sub soclul statuei, într-o cutie de metal, se găsesc osemintele lui Asaki, strămutate din cimitirul bisericii Patruzeci de Sfinți. Pe crucea vechiului mormânt figura următorul epitaf pe care Asaki l-a scris cu mâna sa proprie, cu puțin înainte de moarte: Aici zace corpul celui care în viață purta numele de Gheorghe Asaki. Ear după ani, recăzând în pulbere, sufletul ce-l învia se întoarse în sânul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fost domolită setea care l-a măcinat toată viața de a se comporta vitejește În bătălie, setea de acel ultim galop curajos cu pistolul pregătit sau cu sabia scoasă din teacă. Dacă aș fi fost În stare să-i scriu epitaful, aș fi rezumat poate totul spunând - În cuvinte mai frumoase decât cele pe care le-am improvizat aici - că toate sentimentele, toate gândurile lui Iuri erau dominate de un unic dar: un simț al onoarei echivalent, din punct de vedere
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
în discuție pentru a releva aptitudinea poetului de a citi cu o optică imaginativă în planul posibilului o simplă inserție publicitară de un rând, găsită întâmplător într-o colecție din vechea presă românească, după cum desigur tot întâmplător a dat de epitaful latinesc de la Sâmbăta de Sus. Nu mi-am propus să urmăresc aici evoluția de peste jumătate de secol a poeziei lui Radu Boureanu. E de notat faptul că el a scris și o proză remarcabilă, din care vreau să semnalez cele
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
liceului Național din Iași și ajunge profesor la Fălticeni (unde, după cum susține G. Călinescu, ar fi fost o vreme subcomisar), apoi la Botoșani și la Iași. Moare în vârstă de 42 de ani, la 26 ianuarie 1896, „devorsat” de soție. Epitaful i-a fost găsit la Bunești. Puțin cunoscut de posteritatea pentru care a rămas un poet obscur, Neculai Beldiceanu are o activitate de arheolog (săpături la Baia, Rădășeni, în cetățuia de la MănăstioaraPreutești etc.) și de poet, calitate în care „cântă
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
ce le purtăm de mult în suflet, pentru că Eminescu este o forță vie care trăiește permanent în conștiința noastră a tuturor. Și niciodată nu a grăit mai înțelepțește Hașdeu, decât atunci când a rezumat viața și moartea lui Eminescu cu acest epitaf clasic: „Eminescu a murit nebun, dar va trăi veșnic. Vor muri deapururi însă toți acei înțelepți cari au lăsat și vor lăsa să moară un Eminescu.”! Hașdeu lovea crud și nedrept aici pe Titu Maiorescu, dar scoțând din cauză pe
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de ninsori.// Dalajun de trei rădine,/ Îndoiți, fără tulpine,/ Mor tufanii în uimire,/ Pe genunchi de coviltire./ Dalajun, colind, Le-roi,/ Dau de știre câte doi,/ Cu frânghii și cu ciuperci/ La ferestrele de melci” (Ierugă la dalajun). Versurile din Epitaf pentru iarbă (1972) se plasează sub o zodie întunecată, sub care poeta va rămâne, marcată pentru totdeauna de pierderea, la numai optsprezece ani, a fiului, Cătălin Bursaci. Schimbările sunt relevante: un stil solemn, ermetic, mai livresc, amintind de maniera lui
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
de la artista angoasată și obsedată de ea însăși la mama metamorfozată prin suferință, întoarsă tardiv și imaginar spre un „tu” absent. SCRIERI: Așezare de lucruri, București, 1968; Ierugi, București, 1969; Hesperara, pref. Emil Botta, București, 1971; ed. 2, București, 2003; Epitaf pentru iarbă, București, 1972; Câmpia pierdută, București, 1978; Gențiane, București, 1979; Multcălătoare / Preatrecătoare, București, 1981; Anotimpuri, București, 1983; Plâng, iubite prinț, București, 1984; Călătorie în absență, București, 1987; Fascinația clipei, București, 1991; Prințul chiparos, cu desene de Cătălin Bursaci, București
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
Morărescu, „Așezare de lucruri”, R, 1969, 2; Valentin Tașcu, „Ierugi”, TR, 1970, 29; Dan Laurențiu, „Ierugi”, LCF, 1970, 27; Sorin Titel, „Hesperara”, RL, 1971, 47; Marcel Corniș-Pop, Prejudecata debutului comod și trei debuturi de „excepție”, O, 1972, 2; Daniel Dimitriu, „Epitaf pentru iarbă”, CL, 1972, 19; Constantin, A doua carte, 249-252; Piru, Poezia, II, 317-318; Dana Dumitriu, Interpretări lirice și epice, RL, 1979, 16; Ion Caraion, Mamă și fiu, LCF, 1979, 11; Ana Selejan, Câmpii pierdute, inspirații regăsite, T, 1979, 2
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
de breaslă, scriitorul, măruntul funcționar, marii șefi, ca și „monștrii sacri”, fenomenul social ori situația cotidiană, prozaică: „Orice imperiu /Are un criteriu/ Reducerea statelor/Cu forța armatelor” (Diplomatică); „A pățit-o și el, deci/ L-a furat somnul de veci” (Epitaful unui hoț). Cultivând discret sau în forme violente, demascatoare, spiritul critic, T. explorează umorul la nivele diferite: de la jocul verbal, calamburistic, la textul parodiat după principiul împingerii la absurd. Sunt găsite și valorificate chei și registre, situații și stări variate
TARLAPAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
e sângele meu” - Andante). Actul creator impune o comparație cu Meșterul Manole, altundeva se vorbește despre cuprinderea demiurgică a lumii: „În fiecare verb o bătaie a inimii, / în fiecare substantiv - o monadă, / în fiecare adjectiv - ochii apoși ai unei căprioare” (Epitaful cuvintelor). Forța ce propulsează eul spre găsirea „țărmului de aur” al poeziei nu poate fi decât erosul, care înseamnă idealizare și proiecție cosmică a iubitei. De aceea, absența ei este resimțită acut: „Ne-am despărțit ca două continente” (Poem pentru
TAUTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
Catargiu, general Florescu, Vasile Boerescu etc. anunțăm moartea bravilor noștri Ilie Geambașu și Temelie Trancă, morți întru partid în zilele de... și de ... Rugați-vă pentru ei.“ Iar un poet de oarecare talent, anume Nicolae Safir 42 a scris următorul epitaf: Aicea răposează cu jale, în vecie, llie zis Geambașul și Trancă Temelie. Ei fură-n a lor viață iluștri căuzași Vestiți în reteveie și groaznici ciomăgași.43 Moartea lui Ilie Geambașul și strivirea lui Temelie Trancă exasperă presa guvernamentală și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
42. Poetul Demetru Nicolae Saphir (1847-1883), epigon al lui Bolintineanu, în anii aceștia apropiat de cercurile liberale, fusese, pare se, redactor al revistei Oltul, dirijată de Al. Macedonski. Peste puțin timp îl vom reîntâlni în primele cercuri socialiste românești. 43. Epitaful, semnat cu inițiala X. a apărut, într-o versiune puțin deosebită de aceea reprodusă de Bacalbașa, în Ghimpele: „Acilea reposează cu jale, în vecie / Ilie zis Geambașul și Trancă Temelie. / Ei fură-n a lor viață vestiții sugători / Eroi cu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
lor viață vestiții sugători / Eroi cu bâta-n mână și groaznici luptători. Îi plânge popa Tache, îi plânge Beizadeaua, / Îi plânge boieritul, căci îi ținea ortaua. / Ei singuri puteau numai să scoată deputați / Aleși prin teșcherele, cu țuică botezați“ (X., „Epitaful ce se va pune pe mormântul lui Ilie Geambașu și Temelie Trancă“, Ghimpele, an. XVI, 11 mai 1875, p. 3). Nu avem certitudinea că autorul acestor versuri ar fi D.N. Saphir. 44. T. Greceanu și Ion Dumitru, acuzați de uciderea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
În anii de după război. Fostul comunist Înțelesese relativ repede monstruozitatea sistemului de care profitase, totuși, când și când, pentru a deschide fante de libertate, de aer curat, exploziv. O notație din Jurnalul său, datată 4 martie 1956, poate sluji ca epitaf, nu doar pentru el Însuși: „Opera de artă, ca orice realitate de sine stătătoare, ce altceva poate fi decât restul aritmetic al unei scăderi dintre ceea ce noi Înșine am fi vrut să fim și ceea ce suntem cu adevărat?”. Rest ne-
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a visului și a focului. Fernando Vidal este un damnat care a forțat limitele omenescului, Marcelo Carranza este un tânăr rebel care refuză aneantizarea și tirania, apt a se sacrifica printr-un act absolut. Abaddón, el exterminador se Încheie cu epitaful lui Sábato Însuși, pe a cărui piatră funerară ar fi gravat un singur cuvânt: Pace... „La pace aspira... ca orice creator, ca toți cei născuți cu blestemul de a nu se resemna cu realitatea ce le-a fost dată ca
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pârcălab la Turnu Roșu, în 1681 notar, apoi consilier al principelui Mihai Apafi, judecător regal la Sibiu; în 1686 primește titlul de comite al sașilor. Poet talentat, poliglot, istoric al sașilor și reprezentant al umanismului din Transilvania, F. scrie versuri (epitafuri, panegirice) în limbile pe care le cunoștea. Cea mai importantă operă a sa, în versuri plurilingve (în latină, germană, saxonă, maghiară și română), este Hecatombe Sententiarum Ovidianarum Germanice imitatarum, tipărită la Sibiu în 1679. Este o transpunere liberă, urmând moda
FRANCK VON FRANCKENSTEIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287076_a_288405]
-
matură condescendență (De-a Moș Crăciun)” (Nicolae Manolescu). Prin opoziție cu acest univers miraculos, se prefigurează refuzul lumii în care poetul trăiește. Aceasta îi apare maculată și metafora ei este „zăpada ca un câine mort / călcată de mașini pe stradă” (Epitaf). Poemele din Visul și veghea (1972) ilustrează și o sensibilă primenire formală. Locul vechilor compuneri narative și declamative e luat de piese concentrate și elaborate (rondele, de exemplu), corectând, uneori bacovian, fostele elanuri juvenile. D. își ia dreptul de a
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
morții devine semnul unui apetit debordant pentru viață. Personajul morții, viu, cu profilul desprins parcă din textul medieval german Plugarul și moartea, de Johannes von Tepl, este și eroul următorului roman, Le Démarcheur (Agentul comercial, 1989). Aici Monge, maniac al epitafului funerar, Încearcă pe diverse căi să recruteze clientelă pentru un serviciu de calitate post mortem: epitafuri gravate pe toate soiurile de marmură (enumerate cu delectare). La granița dintre lepidopter și pachiderm, extras dintr-un ou pe masa unui ambasador britanic
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
textul medieval german Plugarul și moartea, de Johannes von Tepl, este și eroul următorului roman, Le Démarcheur (Agentul comercial, 1989). Aici Monge, maniac al epitafului funerar, Încearcă pe diverse căi să recruteze clientelă pentru un serviciu de calitate post mortem: epitafuri gravate pe toate soiurile de marmură (enumerate cu delectare). La granița dintre lepidopter și pachiderm, extras dintr-un ou pe masa unui ambasador britanic ieșit la pensie, Palafox (1990) este creatura potrivită pentru a Înlocui moartea, cu care Împărtășește cel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și scriitorilor români”, „Raza literară”, „Sfarmă-Piatră”, „Secolul”, „Tribuna tineretului”, „Universul”, „Universul literar”. Scoate volumele Simfonii de seară (1926), Calea sângelui. 1916-1917 (1929), Acorduri (1930), Draperii negre (1932), Caietul cu simfonii (1935), Cântece din sat (1941). O culegere din epigramele și „epitafele” sale, Ad memoriam, i-a apărut în 1931. A semnat și G. Șt. Cazacu-Delarast sau Șt. Delarast. C. unește o atmosferă a tristeților evanescente și a armoniei muzicale, de sorginte simbolistă, cu poezia satului și, paradoxal, cu aceea a războiului
CAZACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286150_a_287479]
-
cu termeni sadici, dar care nu are nimic pornografic. Numai dacă nu cumva considerăm că înfățișarea ticăloșiilor săvârșite de patronii media înseamnă pornografie. Revista își încheie existența cu numărul 200, care conține un articol de Michael Moorcock în chip de epitaf: "New Worlds a fost prima revistă care a înțeles că, pornind de la materia brută a SF-ului, s-ar putea dezvolta o literatură modernă, coerentă și dinamică". Revista dispare în 197975. Asta putem afirma pe scurt despre perioada respectivă. Dar
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
preferată efigia omului politic ceși asumă modestia obiectivelor, în numele prudenței și al experienței. Scriind, în 1936, la aniversarea Junimii, Ioan C. Filitti rezuma, în formule lapidare, esența acestei „școli junimiste“, de la care se revendica el însuși. Rândurile sale sunt un epitaf pe piatra tombală a unei asocieri de spirite ce întruchipează o viziune a libertății. Dar atunci de unde a derivat judecata greșită asupra concepțiilor politice ale Junimii? [...] A derivat din atitudinea de critică rece a acestei grupări, care voia supremația rațiunii
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
o eminesciană Nirvana (cupio dissolvi), precum și o senzitivă a stărilor purgatoriale cu cromatica și sonurile lor de precursori ai morții (întreg amurg și zori, zăbranic și lumină, nenuntire și sacră eflorescență), volumul de față bate monedă pe aforismul elegiac, pe epitaful - artă poetică, pe confesiunea ultimativă emisă parcă dintr-un limb postum. Sunt mesaje venite parcă dintr-un laborator tombal în care poezia se contemplă în emitent în virtutea unui legământ pe viață și pe moarte. „Am venit pe lume/, c’era
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]