590 matches
-
mundi presupune, așadar, un spectacol planetar din care nimeni nu este exclus și în care orice ființă trebuie să se integreze. Să trăiești înseamnă să îți asumi un rol sub privirea Stăpânului Suprem. Gândit ca inițiator al spectacolului, Dumnezeu se erijează și în supraveghetor intransigent, condiție indispensabilă pentru a verifica derularea perfectă a reprezentației și inserarea exactă a fiecăruia în rolul care îi este conferit. Lumea este o scenă supravegheată. Supraveghere divină, supraveghere generalizată. În această organizare care a dominat universul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dă târcoale prin preajmă, aidoma unui zeu căruia el, biet om vânat cu insistență, îi uzurpă statutul de omniprezență invizibilă tocmai prin faptul că a aflat de existența lui, că îl „simte” pândindu-l... Într-adevăr, prin „anonimizare”, supraveghetorul se erijează în făptura divină care, odinioară, judeca muritorii de rând de la înălțimea tronului său ceresc. Numai că postura lui de supraveghetor pământean este complet lipsită de legitimitate spirituală și asta îl face detestabil: ceea ce putea fi acceptat ca un drept de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
absent” vede totul, nimic nu-i scapă, aidoma unei puteri anonime care și-a propus să cunoască adevărul oamenilor, să-l testeze și să-l evalueze. Un Duce vizibil nu este oare mult mai neliniștitor decât unul invizibil? Primul se erijează în substitut profan al supravegherii divine, pe când celălalt ar oferi imaginea unui politician versat, controlând din umbră uneltirile colaboratorilor săi cu un scop strict pragmatic. Dar chiar și aici, supravegherea îl marchează într-un anume fel pe cel ce o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
surprinde inițiative „ilicite”. Acestei supravegheri meticulos pregătite și temeinic motivate, căreia tragedia și drama îi furnizează dovezile cele mai flagrante, îi corespunde o alta, diferită, pe care comedia de bulevard o cultivă într-o asemenea măsură, încât aproape că a erijat-o în marca identității sale. Se confirmă astfel, încă o dată, acea particularitate a teatrului - veritabilă filosofie! - de a putea transforma orice în ceva opus, de a opera inversări care, relativizând sensul valorilor, interzice imobilitatea. Astfel, perspectiva „contrariului”, ca o imagine
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ceea ce scapă unui autocontrol sever, ciudățenii care, interpretate, ar putea permite mai târziu descoperirea secretului atât de bine ascuns. Metoda? Suspectul trebuie spionat necontenit, urmărit pretutindeni, ținut sub observație, pândit - procedee politice pe care Polonius, maestru al acestor „tehnici”, le erijează în principii de educație și în măsuri preventive pentru evitarea oricărui risc. Preceptele lui Polonius alcătuiesc un întreg program comportamental, pe care prim-ministrul îl expune explicit fiului său, Laertes: „Pleacă-ți auzul la ceea ce spun toți ceilalți, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
evită „sinuciderea morală” către care îl împingea, încet, dar sigur, Nero. El va adopta de acum încolo o conduită morală plasată sub semnul „dezvăluirii”, eliberată de supraveghere și de spaimele pe care aceasta le trezește. Britannicus respinge supravegherea, manevrele oculte, erijându-se astfel în partizan al unei transparențe care îi interzice succesul politic, dar îi garantează, în schimb, izbânda etică. „Măcar eu nu-i pândesc fiecare vorbă/ O las să-mi lămurească lucrurile ce mă privesc cu adevărat/ Și nu mă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, societatea burgheză are ca principale preocupări banii și... sexul. În ciuda unei pudori (ipocrite) și a unei sobrietăți (afișate) a moravurilor, în ciuda rigorilor impuse de normele sociale, zbenguielile erotice zgâlțâie instituția căsătoriei, erijată în temelie oficială a ansamblului social, și aduc dovada fragilității ei. Dorința fizică se strecoară acolo unde se credea că ordinea economică eradicase totul și-și impusese domnia absolută. Neprevăzutul trupului vine să clatine solidul edificiu conjugal și, luat cu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care o ridică la rangul de practică favorită: ea devine o anticameră a terorii, conducând (sau încercând să o facă) spre uitarea de sine prin teama de sancțiuni pe care orice nesupunere o produce. În Casa Bernardei Alba, îngrădirea se erijează în condiție esențială pentru exercitarea deplină a supravegherii impuse de către o mamă singuratică, tiranică, o femeie ce-și construiește o aparență masculină de împărat roman, potrivită pentru a interzice orice eschivare sau tentativă de autonomie. García Lorca organizează un univers
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care poate să transgreseze limitele și să treacă de la un cadru de supraveghere la altul, căci este socotit a priori îndreptățit să controleze această subtilă „mise en abyme”, în care privirile și funcțiile de reprezentare sunt strict distribuite. Directorul se erijează în garant al ordinii, în cauțiune a programului ce trebuie să evite orice accident. Weiss, era limpede atunci, propunea un text despre Revoluția Franceză redusă la un spectacol dat de câțiva bolnavi mintal, plasați sub autoritatea unui pervers și chemați
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
imagini menite să amintească publicului că trăiește într-o lume constant supravegheată. De data aceasta, scena nu e refractară la modernitate; din contră, se arată disponibilă, deschisă, permeabilă. Asistăm când la captarea imaginilor, când la proiectarea lor, iar scena se erijează într-un veritabil dublu al lumii actuale, fiind, ca și lumea, supusă unei perpetue supravegheri. Utilizarea tehnologiei moderne a supravegherii este dovada unei voințe de contemporaneizare preocupate să disimuleze vârsta atât de înaintată a teatrului, să-i camufleze ridurile, să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
vede bine, pentru o politică generalizată a comunicării, cum acționează aceste două moduri de legătură. Pe de o parte, o reprezentare care multiplică semnele și semnele semnelor, pentru a încerca să regăsească realul concret al indivizilor și al grupurilor, care erijează subiecți-reprezentanțe, cu decupajele lor teritoriale și sociale și care se smulge curînd din sine către o mecanică de separare, către o totală derealizare. Pe de altă parte, o viziune expresivă a comunicării repară aceste diviziuni, prezentînd o legătură de alt
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Pre-press Adi Center, Iași, 2007; Pavilioane cu ruj, Princeps Edit, Iași, 2010; Submarinul karmei, Princeps Edit, Iași, 2011; Caii din Perugia, Editura Paralela 45, Pitești, 2012. Autor al monografiei Mișcarea în infinit a lui Grigore Vieru, Princeps Edit, Iași, 2011. Erijându-se, încă din primele sale plachete de poezii (Primul val, Editura Alfa, Iași, 2004, Îngerii mint femeile, Pre-press Adi Center, Iași, 2007, Galeria de artă vie, Pre-press Adi Center, Iași, 2007), într-un estet, id est un îndrăgostit deopotrivă de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al drumurilor și căilor de acces, trimite în special tensiunea dintre jos și sus, dintre terestru și transcendent, dintre materie și spirit. În oricare dintre aceste căi spre relevarea adevărului suprem în nuntirile cosmogonice sau pur ideatice, Liviu Pendefunda se erijează într-un homo viator, eternul călător și mesager intermundic, prin care se dă relief tentației unificării. De Hermes Trismegistus, zeul sapiențial, cu atribute profetice, astrologice și didactice, apologetul cosmografiei și al riturilor sacrificiale, în fine, zeul cunoașterii secretelor divine, amintește
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a devenirii istorice 48. Mereu reluată, sub cele mai diferite forme, tema esențială rămîne aceeași: istoria omului înțeleasă ca un proces de irevocabilă decadență. "Totul degenerează în mîinile omului". Printr-un același demers, omul se degradează, se pierde și se erijează în ființă istorică. Ceea ce atîția exaltă prin termenul de progres nu poate fi înțeles decît ca o dovadă în plus a corupției. "Fierul și grîul, scrie Rousseau, au civilizat omul și au pierdut speța umană". Îndepărtîndu-se din ce în ce mai mult de starea
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Wylie Sypher. Matematica a invadat atît de profund toate științele și filosofia, încît nu mai e posibil să exprimi realitatea printr-un limbaj verbal din moment ce lumea în care trăim seamănă cu un joc jucat în cadrul topologiei, care este capabilă să erijeze structuri mult dincolo de frontierele vechii logici, structuri care nu mai pot fi descrise printr-un vocabular, cu excepția celui non-verbal."15 Vechea logică a exclus sentimentele. Sentimentele, scrie Wylie Sypher, sunt "unice nici un sentiment nu este exact același cu alt sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
grija de a dezvălui trama profundă care le unește. Începem să înțelegem că această cultură planetară nu reclamă nicidecum o omogenizare, ci, dimpotrivă, dezvoltarea liberă a culturilor prin intermediul formelor complexe de schimburi dialogice. Abandonînd pentru totdeauna ambiția de a se erija în punct de vedere unic și raționalizator, Europa poate juca în raport cu celelalte culturi rolul punctului de vedere diferit și neașteptat, care facilitează cunoașterea și dezvoltarea prin sine însuși. Abandonînd pentru totdeauna rolul de centru privilegiat al lumii, Europa poate deveni
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
în ce mă privește, de strania simetrie a evenimentelor în curs cu cele din 1944-1947, când s-a instaurat, prin violență și fraudă, dictatura comunistă. Se vorbea și atunci de haos, iar un grup de comuniști (sub o mie) se erijau în postura de unici salvatori ai țării. Se vorbea de democrație, dar se atribuia conceptului un sens aparte, o conotație ale cărei urmări le-am trăit, vai, timp de câteva decenii. Se nega rolul jucat de partidele istorice, interpunându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
genere cu destul de puțin pentru ca sarcina emisiei de ucazuri să devină relativ comodă. Stăpânul își cunoaște sluga, iar aceasta se complace în situația ei de făptură supusă, nevolnică, resemnată. Un paternalism anacronic, același în fond ca înainte de Revoluție, s-a erijat în sursă unică de remediere a răului. El mimează la nevoie discursul liberal, în timp ce faptele îl arată captiv al vechilor deprinderi de gândire și acțiune. Nu vrea sau nu poate altfel? Răspunsul, în ambele cazuri, e de natură a indispune
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și mai ales prin Fața a doua (ambele apărute în 1967), expresia se decantează, glasul de trâmbiță al poetului coborând spre șoaptă. Chiar dacă obsesia ororilor războiului nu a dispărut, o tristețe gravă ia locul tumultului de blesteme. Renunțând să se mai erijeze în răzbunătorul lumii, să se considere purtătorul de cuvânt al unei generații, M. începe aventura căutării de sine, continuată, în alt plan, prin versurile din Până la Iov (1970). Acum el ambiționează sondarea universului mitic, ancestral, abandonând discursivitatea tumultuoasă și exaltată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
colective în ceea ce privește viitorul. Astfel, patrimoniul apare structural dependent de măsura în care națiunea protectoare este conștientă de el, pentru a descoperi și aprecia în el marca propriei măreții istorice și a alegerilor responsabile care o leagă de ea [...]. Statul se erijează în moștenitor legitim al șirului de generații care au constituit națiunea, luând în posesie bunurile culturale considerate reprezentative și transformându-le în vectori ai unității naționale. Acest demers implică o veritabilă deturnare a sensului și un fel de captare oficială
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
partizane. Este detașat de rude, de prieteni și chiar de neamul moldovenilor - boieri și prostime -, care nu scapă nici el de critici și remarci dure. Dacă apără totuși ceva, apără două categorii abstracte - țara și marea boierime (clasa, nu indivizii) -, erijându-se într-un judecător imparțial (nu și rece), neiertător cu toți. O conștiință singulară, izolată, care privea lumea cam de sus, surprinzând prin acuitatea observației, un spirit ciudat de modern (în pofida aparenței de bătrân boier în caftan, om care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
poziția în Principatele Române, instituind, prin pacea de la Kuciuk Kainardji ( 1774), protectoratul de facto asupra acestora, iar ulterior a obținut recunoașterea, din partea marilor puteri europene, a statutului de jure, în urma tratatului de la Adrianopol, din anul 1829. Atitudinea Rusiei, care se erija în protectoare a creștinilor ortodocși din partea europeană a Turciei, a devenit tot mai clară pentru cele două țări românești, mai ales după răpirea teritoriului Moldovei dintre Prut și Nistru, în anul 1812, denumit ulterior, impropriu, de noii stăpâni, Basarabia. În contrast cu
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]
-
contestări deschise înaintea deschiderii celui de-al XIV-lea Congres al Partidului. Și Bârlădeanu ajunge să afirme că nu a existat o scrisoare a celor Șase! Era vorba pur și simplu de un mod al lui Brucan de a se erija în creier al revoluției, sub egida ambasadei Statelor Unite, unde se grăbise să se ducă, pentru "a ne trăda pe toți". Potrivit lui Bârlădeanu, tovarășul Pârvulescu ar fi acceptat să semneze dar cu o condiție: ca faimoasa scrisoare să apară mai întâi
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
doar de lentoare, ci chiar tărăgănată de instinctul conservator al elitei politice. În miezul evenimentelor tulburătoare din decembrie 1989, garnitura membrilor revizioniști ai PCR, marginalizați în cadrul structurilor centrale partinice, s-au organizat în Frontul Salvării Naționale (FSN), reușind să se erijeze ca portavocea politică a revoluției. Istoriografia recentă nu a reușit încă să lămurească maniera exactă în care FSN a reușit să acapareze revoluția, cert este însă că această organizație intrată oficial în scenă pe 22 decembrie 1989 a reușit să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a demersului analitic realizat în paginile Raportului, și ridică alte îngrijorătoare semne de întrebare cu privire la statutul epistemic general al istoriografiei sponsorizate statal: care este validitatea epistemologică a adevărului istoric (pre-concluzionat) produs la comandă politică? Este istoricul în măsură să se erijeze într-o instanță morală și să emită sentințe condamnatorii? Pe linia clasică trasată de Leopold von Ranke încă din mijlocul secolului al XIX-lea, continuată de Max Weber prin postulatul său al "neutralității axiologice", se poate răspunde negativ la această
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]