KorAP: Find »[drukola/base=ethos & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...36 >

878 matches

Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863

nu mai e de multișor una imberbă. Or, valorile pe care pariază Mircea Cărtărescu sunt specifice poporului "jeune", cum l-a numit Alain Finkielkraut, ceea ce denotă că postmoderniștii văd deja o generalizare a ethosului specific juvenilității. Adevărul e că un ethos transmodern ar rezolva asemenea exclusivisme, fiindcă întotdeauna vor fi și tineri care vor prefera nu doar muzica rock, ci și pe cea clasică, iar blugii lăudați cândva de Adrian Păunescu nu pot fi purtați, de aceeași persoană, chiar în orice

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
făcând saltul în transmodernism. Din păcate, tentativa lui Radu Enescu a rămas fără urmări și nici el n-a mai insistat pe calea noului concept, fiindcă nu-i sosise vremea. Primele semne veritabile se vor ivi pe fondul ofensivei noului ethos al transdisciplinarității. Piatra de hotar poate fi considerată Carta Transdisciplinarității consacrată în 1994, în Portugalia și asupra căreia voi reveni. Dar nici unul dintre autorii Cartei nu a utilizat termenul de transmodernism. Folosirea lui accidentală de până atunci a putut fi

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
fără de care el ar fi înghițit de acest mediu, aidoma animalelor. Ieșirea din sacralitatea logosului duce la același triumf al lui zombie, ca și în cazul exceselor postmoderniste asupra cărora ne-a atenționat Alain Finkielkraut. De aceea, Zerzan iese din ethosul transmodernist pe care pretinde a-l sluji, postându-se la antipodul acestuia. Transmodernismul nu are a se război cu nici unul dintre curentele literare și culturale, cu atât mai puțin cu limbile pământului, cu arta și cultura, în genere. Transmodernismul vede

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
provocările modernității, știind să le împace "transmodernist". Testamentul său e o ultimă confirmare și din el rezultă, între altele, că a știut să împace universalismul Bisericii cu polonitatea trăită până în clipa morții 239. Dar m-a interesat să văd dacă ethosul transmodernității a pătruns în limbajul teologic al occidentalilor. Surpriza nu a fost mică. Dacă teologia răsăriteană este transmodernistă fără asumare terminologică, cea occidentală a cunoscut efervescent provocările modernității, de la "școala" lui Karl Barth și până în zilele noastre. Se știe că

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
l-au dus la deces și încărcându-l cu semnificațiile unei noi paradigme culturale, căreia domnia sa nu i-a găsit un alt nume pe potrivă, deși el există și se află într-o tonică ofensivă. Acesta s-a născut din ethosul transdisciplinarității, care a părăsit logicile bivalente și pe care îl numim transmodernism. De aceea am spus că d-l Negoiță n-a fost receptiv la regula confuciană a "rectificării denumirilor", pariind pe un alt fenomen lingvistic, acela că, în timp

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
orice acces spre zonele abisale trece și prin "complexele de cultură". Cât îi privește pe creatorii considerați ca atare în mod tradițional, geniul imaginarului îi plasează de la sine în sfera transmodernului, indiferent din ce curent sau școală literar-artistică provin, căci ethosul transmodern exclude narcisismele de grup, plasându-ne într-o neutralitate dinamic-participativă în luminișul ființei. Se reabilitează noțiuni declarate anacronice precum geniu, capodoperă, hermeneutică, valoare, personalitate, profunzime etc. Dacă în cultura occidentală, în ultimii ani, deja s-au pus câteva jaloane

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
cum se mai poate interpreta în cazul lui Paul H. Ray și al altora din Statele Unite. În primul rând, fiindcă nu are în vedere crearea unei noi "subculturi" cu tentă populară sau de masă. Alții concep transmodernismul ca "atmosferă", ca ethos al vocației, evocând blagianul destin creator al omului sau filosofia vocației lui C. Rădulescu-Motru. Aspirația aceasta e percepută și-n Statele Unite ca dorință de transcendere a limitelor impuse de neomodernism și postmodernism, o trecere peste ceea ce Max Weber numea "cușca

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
deopotrivă simetria temporală, inversată, însă, căci trecutul apare ca "timp interior" (suflet), pe când viitorul ca "timp exterior" (spiritul). După filosofii transmodernismului, cele patru elemente binare (minte și trup, suflet și spirit) "ne trag în direcții opuse în spațiu și timp". Ethosul transmodernist constă în efortul de a le face coerente, în contra tendințelor dezintegratoare din nihilismul modernității și al postmodernității. În loc de paranoia ego-ului, metanoia tuturor eurilor. Dar deja ne reîntâlnim cu ontologia arheului, care ontologie este "dialogică", dincolo de monismele și dualismele metafizicii

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
disocieri prea tranșante, nemaivorbind de reticența în fața unor "legi" care pot induce ideea unei "clasicizări" a paradigmei avant la lettre. Istoria rămâne imprevizibilă și lucrurile pot evolua în contratimp cu dorințele noastre. Dar tocmai de aceea se simte nevoia unui ethos global transmodern. Se vorbește acum tot mai insistent de transformarea Organizației Națiunilor Unite dintr-o formă fundamental modernă (riscând a fi fără fond) în una cu față nouă, care va trebui să fie, fatalmente, transmodernă spre a-și dobândi funcționalitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
o formă fundamental modernă (riscând a fi fără fond) în una cu față nouă, care va trebui să fie, fatalmente, transmodernă spre a-și dobândi funcționalitatea cu adevărat globală, ceea ce, astăzi, îi lipsește. Ironia e că lipsește Americii "oficiale" un ethos transmodern în politica de "jandarm mondial", acum mai ales în cea din Orientul Mijlociu. Acolo, reperele transmoderniste enunțate de Ziauddin Sardar încă nu se fac auzite și receptate. Estimp, Uniunea Europeană continuă să se extindă. După opinia mea, ca să-l parafrazez de

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
a evoluției sale istorice, aceea în care ar trebui să fie "avangardă" a transmodernității. Încă Noica a intuit necesitatea acestui rol, în plin război rece. Filosoful a creat ontologia devenirii întru ființă și a logicii lui Hermes în spiritul unui ethos transmodern, într-o vreme când modernismul și postmodernismul erau la apogeu. Va trebui să-l recitim pe Noica și să descoperim că, alături de Ștefan Lupașcu, el este unul dintre cei mai de seamă filosofi transmoderni din ultima jumătate a secolului

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
Devenirea întru ființă (1981), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (1988), Modelul cultural european (1993) și Rugați-vă pentru fratele Alexandru (1990). În ele (și în altele, desigur) se găsește prefigurată paradigma ființei transmoderne de la ontologic până la ethos. Mai toate răstălmăcirile și atacurile care s-au produs împotriva lui Noica, mai ales în ultimii 15 ani, se datorează lecturii operei sale cu armătura culturală a postmodernismului. Asemenea tip de lectură se va dovedi tot mai anacronică și mai

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
Însă, în definitiv, neo-gnosticii extind conceptul de Dasein la întreg cosmosul, nemaiexistând diferență între Sein și Dasein, extirpând, altfel spus, orice diferență ontologică. De aceea, filosofia și teologia gnozei nu se diferențiază esențial de ale masoneriei, coborându-se la nivelul ethosului macrofizic din sistemul celor trei materii lupasciene, fiind, paradoxal, un soi de biologism atoateomogenizant. Nefamiliarizați cu subtilitățile filosofiei și teologiei, gnosticii riscă să alunece, cum observa în 1975 Louis Sableron, într-o "bâiguială filosofică". Și aceasta este, din păcate, impresia

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
s-a manifestat ca abatere de la ritualurile pur sexuale, peste care s-a suprapus doctrina nemuririi din Orient. Dar mariologia catară pornea de la Fecioara Maria, exprimând o atitudine elitară, cu disprețuirea bărbaților și respingerea căsătoriei creștine tradiționale. Dintr-un asemenea ethos s-a născut iubirea curtenească și cea a trubadurilor, iubirea pasională a contopirii cu divinitatea prin moarte. Iubirea-pasiune, ca pură adorare a femeii, a fost în secolul al XII-lea o religie, o erezie creștină, istoric determinată, de la catari la

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
socială, este mai importantă decât iubirea cultivată de ea și pretinde o altă temelie decât o fierbințeală frumoasă"297. Ceea ce în cadrele postmoderne ale feminismului, dualist din punct de vedere ontologic, este imposibil. Suntem cu atât mai departe de un ethos transmodern. Acesta rămâne de decriptat, la nivel teologic, în dogma Sfintei Treimi, pe când, la nivel filosofic, vom încerca să-l identificăm în ontologia triadică lupasciană. 4. Ontologia triadică. Al treilea mare gânditor român, adoptat, ca și Eliade, de mediul occidental

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
lor de a scrie este reprezentativă pentru arta de ultimă oră), dar mai cu seamă în "corectitudinea politică". Democrația americană, care se constituie ca opusă valorilor islamului, încât valorile vestice devin singurele demne de îmbrățișat, este încă foarte departe de ethosul transmodern, căci se nutrește din eticile omogenizantă și eterogenizantă din primele două niveluri de Realitate. Transmoderne, în schimb, sunt eticile rezultate din logica nicasiană a lui Hermes, din logica transdisciplinară și din cea concrescută din Treimea creștină, sau cea taoistă

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
eon în istoria culturii și civilizației. Deschide, de aceea, și o nouă perspectivă asupra religiei, politicii, filosofiei, artei, educației și vieții sociale. Toate acestea sunt de deconstruit și de reconstruit, printr-o recuperare amplă a tot ce nu obstaculează deschiderea ethosului transmodern. Iar în asemenea privință suntem abia la început. Aici, mă văd nevoit să le simplific și să le reduc la minimum de semne, căci opera transmodernității nu poate sta la îndemâna unui singur om. În sânul culturii, arta pare să

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
Nietzsche. E marea diferență, cum am mai sesizat, dintre ludicul postmoderniștilor (care au pierdut inocența și credința) și ludicul transmodern. Să redevenim copii! este și îndemnul filosofiei transdisciplinare. Iată cum Nietzsche e departe de a fi un precursor postmodernist, căci ethosul său este transmodern, ca și al lui Eminescu sau al lui Heidegger. Svetlana Paleologu-Matta a înțeles această uimitoare afinitate dintre Eminescu, Nietzsche și Heidegger. Autoarea elvețiană a zăbovit îndelung asupra luminișului ființei la Eminescu și Heidegger, luminiș care nu-i

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
342. Este evident că transnaționalul devine opusul internaționalismului. Dar problematica naționalului am mai discutat-o într-un capitol anterior. Transdisciplinaritatea e menită să împiedice dezastrele naționale din secolul al XX-lea prin rigoare, deschidere, toleranță. O piatră de încercare pentru ethosul transdisciplinar este religiosul. S-a înțeles din cele spuse până aici că transmodernismul recâștigă pariul cu sacrul. Totuși, din perspectiva transdisciplinarității chestiunea nu e deloc simplă, căci ajungem la trei tipuri de religii raportabile la cele trei materii lupasciene. După

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
creației lui Dumnezeu, cu uneltele unei logici epistemologice pe care un J. J. Fanella nu le-ar recunoaște, convins că din interiorul culturii Tatăl ceresc nu poate fi cunoscut. Și totuși suntem condamnați s-o facem. 6. În loc de concluzie. Importanța ethosului transdisciplinar pentru cristalizarea unei noi paradigme culturale, dincolo de modernism și de postmodernism, e presimțită foarte bine de marii poeți, îndeosebi. Cazul lui Cezar Ivănescu, bunăoară, poet transmodernist prin excelență. Iată cum receptează el filosofia transdisciplinară, ca fenomen românesc: "România a

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
specializări, încât, de la T. Maiorescu încoace, și în cultura noastră a funcționat neîncrederea în întâlnirile transdisciplinare. Arta era strict opusă științei și filosofiei. O asemenea mentalitate n-a funcționat în cazul lui Eminescu, apropiatul lui T. Maiorescu. Cei doi trăiau ethos-uri total diferite, în logici diferite, deși erau contemporani. De aceea, Maiorescu este învechit și istoricizat pe spații ample ale operei, pe când Eminescu, nu. Când Ion Barbu afirma împotriva cutumei moderniste lovinesciene, că există undeva un domeniu înalt al spiritului

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
În 1993, autoarea a putut înțelege că postmodernismul și neopragmatismul american "tind spre o expansiune planetară tehnico-științifică care schimbă modul de viață", dar pe un drum alimentat de orori și de rătăciri. S-a opus, în acel moment, printr-un ethos transdisciplinar, chiar dacă nu și în termenii conceptualizanți ai transmodernismului. Intuiția lor se găsea deja în luminișul eminescian și în Lichtung-ul heideggerian. Situația contradicțională transmodernă a ontologiei fundamentale este surprinsă astfel: "Heidegger nu este deci un creștin, respingând dogmatismul teologic (dar

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
simplificare nonhermeneutică la nivelul "complexelor de cultură", cum am demonstrat în două dintre cărțile mele413. Este adevărat că Milan Kundera se slujește de recuzita filosofico-estetică a postmodernismului, dar o face parcă pentru a-i submina obsesiile, ajungând, intuitiv, în plin ethos transmodernist. Prozatorul ceh, dublat de un gânditor profund, ilustrează, mai degrabă, modelul de romancier-filosof, așa cum l-a definit Albert Camus, adică opusul romancierilor cu teză. Kundera pare să plece de la o "teză" postmodernistă, aceea a reinterpretării enigmaticei eterne reîntoarceri din

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
lui poligamă și dragostea lui pentru Tereza"425. Acesta e și raționamentul pragmatic al individului care a scăpat de povara credinței în Dumnezeu și care privește ca atare căsătoria laică. Altfel zis, Tomas se bucură de ușurătatea ființei în plin ethos modern și postmodern. Concesia raționalistă pe care o face e modul de a supraviețui compasiunii sau milei creștine. Pentru el, compasiunea (pitié, pity, pietà) încă nu e dragoste, ci cosentiment: "a trăi cu cineva nenorocirea lui, dar, totodată, a împărtăși

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
și de neînlocuit". Aceasta este cea mai adâncă "definiție" a dragostei, dincolo de nediferențierea totalitară, dincolo de experimentele moderniste și postmoderniste ale lui Tomas și ale Sabinei. Este dragostea ca "reabilitare" a sacrului, dragostea creștină a familiei creștine, care ține de un ethos transmodern. Revelația acestui ethos o datorăm femeii numite poate nu întâmplător Tereza. O asemenea iubire, cea mai firească dintre toate, trece dincolo de miturile-cheie ale iubirii concepute în Occident prin cel al lui Don Juan și cel al lui Tristan și

[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]