1,814 matches
-
plasează în perimetrul tematic, dar câteodată și stilistic al sămănătorismului. Direcțiile principale ale scrisului său, anunțate chiar de prima culegere de povestiri, În vraja trecutului (1908), sunt istoria națională și universul rural, a căror evocare este, în general, lipsită de exaltări și deformări idilice. Scrierile dedicate satului bănățean dezvoltă conflicte politice (Românii din Potlogi), naționale (Părintele Vichentie) sau între generații (Casa cu obloane verzi) și sunt străbătute de un evident moralism. Nuvelele istorice (Rada, La Podul Înalt, Pace, Moartea hotnogului ș.a.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287171_a_288500]
-
o „arhitectură” narativă savantă. Afinități între lumea - și scriitura - „ciclului bănățean” și cele ale operei lui Ion Creangă au fost semnalate, pertinent, de mai mulți comentatori. S-ar mai putea adăuga și observația - sau ipoteza - că, în ultimă instanță, această exaltare a unei interiorități colective provine dintr-o dramă individuală, implicit a autorului, apăsat de presentimentul morții. Individul e nesigur, fragil și pieritor, în vreme ce colectivitatea e sau pare perenă. Extinderea introspecției la scara comunității poate fi interpretată și ca un procedeu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
rapoarte./ Am pierdut de pe dânsele semnul/ Ce le desparte de moarte.” SCRIERI: A fi, București, 1968; Umbra punților, Iași, 1970; Starea a treia, Iași, 1974; Țara somnului, pref. Valentin F. Mihăescu, București, 1994. Repere bibliografice: Doinaș, Diogene, 215-216; Dana Dumitriu, Exaltare romantică, RL, 1974, 36; Piru, Poezia, II, 441-442; Iorgulescu, Scriitori, 50-52; Saviana Stănescu, Un poet adevărat pe dinafara „șaptezecismului”, ALA, 1995; Dicț. scriit. rom., I, 745-746; Ulici, Lit. rom., I, 260-261. C.B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286609_a_287938]
-
mai năstrușnice (ca, de pildă, Kinderfus, Calyope Fourreau, Abayados de Calatrava y Rigolo Năbădayos). Copil teribil al presei socialiste, iubitor de farse și bufonerii, B. era, în campaniile pe care le susținea, un gazetar de temut. Scria cu patimă, cu exaltări de vizionar, știind să fie dur, șfichiuitor, vindicativ. Virulența lui pamfletară - prevestindu-l pe N. D. Cocea - nu cruță deloc instituțiile timpului. Totul, sau aproape totul, i se pare o farsă sinistră, un spectacol de bâlci, penibil și caraghios. Verva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
Scara” care trebuia să ducă spre vederea „luminii de pe muntele Tabor” începe prin postularea opțiunii în afara oricăror presiuni: „Cine vrea la aceste virtuți să ajungă...”. Alegând „calea de mijloc” (Antonie Plămădeală), traseul ghidat de măsura obișnuită a lucrurilor, străin de exaltările ascetice, dar condamnând vehement - cum face o superbă „cuvântare” intitulată Spunere și încredințare pentru frica și dragostea lui Dumnezeu - ipocrizia morală, isihasmul lui N.B. își adaugă o trăsătură ce ține - spun cercetătorii - de spiritualitatea românească. Drumul spre perfecțiune conturat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
sfărmat cu mânie înzecită, ca pedeapsă i-am poruncit să înceteze șarada. Euridice locuia în apropierea templului jupiterian, când o bacantă îi oferi o cupă de vin otrăvit, convingând-o să bea, asigurând-o că va cunoaște alt destin. În exaltarea ei a băut, dar vai căzu trăznită de prematur sfârșit. După pierderea trupului, i-am căutat cu disperare sufletul. Ea plutea ca un nimb palid, ca o rază de lună. Euridice locuia între două hotare unde-i zbura duhul. Am
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ceresc. Robert un cavaler rătăcitor aștepta pe marmura treptelor catedralei, scrutând intrarea acesteia. Frumos cu trăsături fine, simțea în piept iubirea triumfală. Văzând-o pe Roberta inima-i tresaltă, când liturghia suna-n divină simfonie, în trupul tânăr simțea armonia, exaltarea și triumful fluidului dragostei. Cu stirpea-i din prinți cu blazon, Roberta o prea frumoasă fată, dânsa bogată prințesă, Robert un cavaler cazon. Prăpastia socială dintre ei și statutul bogaților nobili făcea ca dragostea dintre ei să nu fie numai
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
aibă necazuri în caz că s-ar fi aflat. Eu care mai botezasem fetița prietenei mele din Tecuci în timpul studenției, m-am oferit foarte repede să o botez, fără știrea tatălui. Dar chiar atunci când pregătisem totul, într- un moment de exaltare, fetița i-a povestit tatălui ei despre evenimentul care urma să aibă loc în acea zi. Evident că dl. Matei s-a supărat foarte tare pe mine și mai ales pe soția lui. Iar eu mi- am luat sacoșa cu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
tine, șerpuind printre grupurile care conversau. Când ochii ni s-au întâlnit, am văzut trecând peste fruntea ta umbra, repede ascunsă, a unei foarte mari oboseli. Mi-a fost ciudă pe tine că ai rupt astfel, preț de câteva clipe, exaltarea primei zile din noua mea viață. Dar tu-mi vorbeai deja ca unei vechi cunoștințe și mă lăsai să te sărut pe obraz. Am imitat hoinăreala celorlalți. Apoi, când l-am zărit pe Șah în compania unui bărbat cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
foametea organizată în Ucraina și de milioanele de morți, își spuse că trebuia să extindă amorțeala aceea pe toată durata zilelor, pentru a nu-și pierde mințile... Marelst avea zece ani în vara anului l934, când se duseră în Crimeea. Exaltarea produsă de lunga călătorie cu trenul împreună cu părinții, fratele și sora lui, îl împiedica să doarmă. Văzu ce nu trebuia să vadă. Într-o gară, într-o noapte orbită de reflectoare, mulțimea de femei și de copii pe care soldații
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
viață. Dar și În această situație, cîinele rămîne candid tot cu coada covrig. Este vocația lui și, În ciuda a tot și a toate, bruma nu-l impresionează. Sau se dovedește doar o provocare și mai atrăgătoare, Încă un motiv de exaltare. O să spuneți că e un haiku făcut, prea mult gîndit, prea tehnic. Unde este momentul haiku? Fără să pun, patetic, mîna pe inimă, o să vă mărturisesc că el există, dar nu este unul recent. Cred că atunci cînd am văzut
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
mai frecvente sunt: • crizele convulsive simple, însoțite de scăderea nivelului conștienței și demonstrații teatrale • lipotimiile scurte, căderile brutale de alură sincopală, crize tetaniforme și crize scurte letargice. Fenomenele amintite apar de obicei pe fondul unei personalități patologice (caracterizată prin mimetism, exaltare imaginativă, dependență și imaturitate afectivă) care în situații aparent limită, recurge la acest refugiu, printr-un comandament subconștient. Simularea pierderii conștienței la pacienții cu personalitate histrionică poate fi destul de des întâlnită în cabinetele stomatologice. În timpul crizei tensiunea arterială și pulsul
Actualitati privind riscul urgentelor medicale in cabinetul de medicina dentara by ALEXANDRU BUCUR, MARIA VORONEANU, CARMEN VICOL, DINESCU NEDIM NICOLAE () [Corola-publishinghouse/Science/83704_a_85029]
-
lor caste, ochi arzând de puritate și de o complicitate inocentă. Cât de sublim este dezinteresul complet și total arătat de Penna față de ceea ce se întâmpla în afara acestei existențe în rândul poporului! Nimic n-a fost mai antifascist decât această exaltare a lui Penna în Italia fascistă, văzută ca un loc de o frumusețe și de o bunătate de nedescris. Penna a ignorat absurditatea și cruzimea fascismului, a considerat că acestea nu există. O insultă mai gravă nici că putea să
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sa infantilă sau soldățească. De parcă abia ar fi sosit pe acest pământ din locurile de unde vin copiii, Comisso a devorat acolo darul vieții, neîntrebându-se nimic; gustarea sa a fost eternă, vorace, lipsită de bucurie adevărată, mai degrabă plină de exaltare. Rațiunea sa și judecățile pe care le împărtășea cu societatea au fost mimetice, el fiind complet irațional și neinteresat de ce crede lumea (dar avea bunul-simț al țăranului). Pământul pe care a coborât prin naștere era Italia, dar aceasta nu era
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
întreaga lume, voiam să facem să se vorbească despre noi (...). A face istorie era cuvântul care ne revenea fără încetare pe buze. Ne improvizam destinul, eram în revoltă deschisă împotriva neantului nostru"8. E perioadă lor de "total anarhism", cu exaltarea specifică lui Cioran, care credea că cel care între douăzeci și treizeci de ani nu subscrie la fanatism, la furie și la demență, este un imbecil, iar nenorocirea este rezervată tinerilor. Europa credea pe vremea aceea în tineri, iar tinerii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cioran o religie "perversa", spune Parfait. Născută din neputința oamenilor de a-și găsi prin ei înșiși rațiunile de a exista și de a fi fericiți în limitele condiției lor de muritori, creștinismul se folosește de două perversități, evidente în exaltarea credincioșilor: prima ar fi un masochism incorigibil, care nu se mulțumește doar cu a scoate în evidență negarea vieții, ci face din dragostea pentru suferință marca însăși a sfințeniei. "Întregul arsenal pe care il desfășoară sfinții în a se autoflagela
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
același dezgust de viață". Dar femeia este și simbolul vieții, pentru că teroriștii, înainte de acte sinucigașe, își iau rămas bun de la o femeie, mama sau iubita, deși poate că bărbații caută tovărășia femeii din frică, își spune imediat Cioran. Lecuit de exaltările erotice, Cioran mărturisește că, adolescent fiind, perspectiva morții îi trezea o spaimă cumplită de care, ca să scape, dădea fugă la bordel sau îi chema în ajutor pe îngeri, dar, "cu vremea, ne obișnuim cu propriile frici, nu mai facem nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a prelua asupra să suferințele și blestemul ce-l au asupra lor, ca să-i aducă la o viață de care el însuși nu se poate bucura; sacrificiul de sine ce-l implică această iubire pentru semeni produce în Cioran o exaltare a renunțării care îl face fericit. Sacrificiul pentru altcineva, spune Cioran, se naște din descoperirea unei valori mai prețioase decât propria ta viață: "Sacrificiul meu da existenței o altă formă de viață. A da existenței expresie caracteristică lui Cioran, care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
este esența tangoului, dar și a baladei, a doinei românești, a fado-ului portughez sau a flamenco-ului andaluz. În toate aceste forme de expresie a dorului (saudade, anoranza), se evocă paradisul pierdut al copilăriei, nostalgia după zile mai bune, exaltarea iubirilor de altădată, cu note de neputința și de pasivitate în fața unei rupturi ireversibile, ca aceea de țară. Spune Julio Cortázar, el însuși trăind departe de patrie, într-un tangou de nostalgie pentru Buenos Aires: "Mi-e dor de Crucea Sudului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în Germania, unde trăiește, alături de mare parte a intelectualității europene, credința că democrația este un sistem politic definitiv compromis. Ascensiunea hitlerista, pe care o urmărește pe viu, îi apare că "un nou stil de viață", în care cultul iraționalului și exaltarea vitalității sunt elementele hotărâtoare. "Și cine știe dacă vitalitatea acestui popor nu ne va costa mult?"18, notează Cioran, premonitor, în decembrie 1933. Este contemporan cu crimele făcute în numele, dar mai ales pe seama acestei generații teribile, care a ucis prin
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Alexandru, București, 1976; Petrecere la Mirmidon, București, 1979; La revedere, Cassiopeea!, București, 1980. Repere bibliografice: George Muntean, „Orbit de prea multă dragoste”, RL, 1972, 36; Florin Faifer, „Eram fericit în noaptea cu lună”, CRC, 1974, 13; Sorin Titel, Tinerețe și exaltare romantică, RL, 1976, 3; Valentin F. Mihăescu, Delicatețea ironică, LCF, 1976, 17; Victor Atanasiu, Un posibil roman satiric, VR, 1976, 9; Florin Mugur, Un basm pentru oameni mari, „Scânteia tineretului”, 1977, 8764; Valentin F. Mihăescu, Literatură pentru adolescenți, LCF, 1977
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288626_a_289955]
-
Capitala pierde însă motivația și ocaziile de a organiza marile ceremonii, respectiv adventus, funus și consecratio, inclusiv cortegiile triumfale, care se vor modifica semnificativ în urma unei singure domnii, cea a lui Constantin I. Ceremonialul basileic devine prin excelență unul de exaltare a virtuților autocratului, cum spuneam, combinând modelul de sorginte orientală Sol invictus (apare și în cultura Palmirei; spre exemplu, în triada divină, zeul Malakbel, v. fig. 20) cu trăsăturile creștine pe care le va "instituționaliza" panegiricul lui Eusebiu din Cesareea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
delegată a autocratului, chiar de către Iisus însuși (figurile celor doi co-domnitori ai lumii creștine apar alăturate, reprezentare ce va deveni canonică). Iconografia puterii va renunța cu timpul − mai ales după epoca lui Iustinian I - la realismul expresiei umane și la exaltarea frumuseții fizice, cult moștenit de creștinismul timpuriu din sculptura greacă și din cea romană imperială. Dacă mozaicurile din basilicile Sant'Appollinare Nuovo, San Vitale și Sant'Appollinare in Classe de la Ravenna (realizate în secolul VI) sunt încă tributare artei portretistice
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
optimismul manifest al creatorului ce-și vrea roadele muncii împrăștiate în mulțime. Copacul roditor, mărul cules de toți, extrăgându-și sevele din grădina patriei, devine motiv fundamental al liricii sale. Poet al stărilor antinomice, ignorând nuanțele intermediare, nu departe de exaltările lui B. se află și opusul acelei atitudini, la fel de radical afirmată. Temperament al extremelor, poetul se vrea însă în fiecare moment - exemplar. Trăirea timpului individual înseamnă, pentru gustul lui negator și polemic, o luptă neîncetată cu materia, cu atât mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
bine că fac moarte de om !”. Impulsul pentru posesiune persistă energetic în erou,dar mai puternică este iubirea, care- i cu atât mai fascinantă,cu cât are o funcție vitală. Oroarea de moralitatea ipocrită, nu-l împinge pe scriitor la exaltarea sexualității și în pofida faptului că motivul pasional al erotismului devastator apare frecvent în scrierile sale, iubirea alături de celelalte capitole fundamentale scrise în legile omenești, nașterea, nunta, moartea, ca un fenomen existențial pe care cunoașterea nu le frustrează de un ritual
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]