881 matches
-
cazuri În care, În timp ce Își chinuia victima, torționarul plângea, iar victima Îi cerea să fie lovită, astfel ca torționarul să nu fie schingiuit la rândul său. Maltratat de prieteni siliți să-l chinuie, Dumitru Gh. Bordeianu mărturisește despre o trăire exaltată și maladivă: „În loc să trăiesc ura și răzbunarea, trăiam plăcerea și satisfacția - s-ar părea paradoxal - că cei care mă loveau nu o făceau din ură, ci pentru că erau nebuni, constrânși și torturați să facă ceea ce făceau. În clipa aceea, i-
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
din decembrie 1989, așa cum au apărut ele pe ecranele de televiziune din toată lumea. Fusese, s-a spus, prima revoluție „în direct”: un dictator fugea cu elicopterul de pe clădirea guvernului, străzile erau pline de tancuri, de soldați descumpăniți și de civili exaltați. Se trăgea din toate părțile. Euforia nu se putea încă deosebi de teroare, speranța se asocia cu doliul. Ulterior, analiști de toate felurile, din România și din afara ei, au căutat și au găsit argumente pentru a relativiza dimensiunea revoluționară a
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
și obiecte se înscriu într-o muzică gravă, liturgică, eliminate parcă în absențe: turme de zei, copii, femei, bărbați, oase ce plâng, viermi, pământ, iarba și trupul lui Socrate în "întregime au plâns". Lumea lui N. Ioana este izolată și exaltată, euforică în sine, fără a se reporta intim la obiectele din jar, fiecare plângându-și parcă suferința independent. Nisipul și iarba sunt prezențe simbolice: nisipul este zeul schimbător, alunecător și nesigur, iarba sugerează stări fragile, ea crește în cuvânt, se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
insulă a somnului în care poetul se refugiază beat de nostalgia depărtărilor și sufocat de orașul îmbâcsit de fum. Metaforele continuă să fie susținute de sugestii simbolice; astfel, în orașul cu fabrici de conserve și de spirit: "Fântânile în timpul nopții exaltate se resemnau/ într-o răcoare mai mult făgăduită, așteptând"2. Fără să fie poet suprarealist, Dan Mutașcu a asimilat tehnica imaginilor și universul suprarealiștilor cu topo-sintaxa care te invită să citești poezia, nu s-o asculți: "Coniacul e un prieten
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o sală pusă la dispoziție de Raluca Nathan, i-am putut vedea filmul Înghițitorul de săbii. ...mesaj dramatic din România îndepărtată ce-mi parvenea avându-l pe Alexa așezat lângă mine, urmărindu-i filmul. Un moment de afecțiune complice și exaltată. O însângerare... o răscumpărare. Pe de o parte mă tulbura cruzimea acestei istorii care răsuna în privitorul ce eram ca o reverberație de acolo, din lumea părăsită dar definitiv conservată a țării, iar pe de alta mă bucuram să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
invitat pe Alexa la Teatrul Odéon pentru a prezenta, imediat după 22 decembrie '89, monologurile shakespeariene puse în scenă cu același actor de neînlocuit, Ștefan Iordache, de care acum era nedisociat. Celălalt "dublu" al sau... Dincolo de spectacol, în acel context exaltat, amprenta momentului e mai puțin o amprentă artistică, cât una biografică. În seara aceea, la Odéon, mi se confirma că intram împreună într-o nouă secvență a istoriei noastre, a țării, a prieteniei. Pe scenă, Iordache fascina prin amestecul de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pietrișului cu care era acoperită dușumeaua scenei scrâșnet îngemănându-se straniu cu melodia suferințelor mocnite și, de câteva ori, explozive ale personajelor cehoviene. Cum nu pot uita nici momentul magnific din celălalt spectacol, când unul din meșterii lui Manole șuiera exaltat: "Noi suntem dracii lui Cristos !" iar gigantica schelă, mirosind a lemn proaspăt geluit, construită de regretatul Vittorio Holtier din fosa orchestrei și până în tavanul boltit al sălii Teatrului Național, devenea, sub ochii noștri, zidul bisericii care se clădea, magic, în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pe el însuși cu fiecare rol interpretat: ce mai poate? cât mai poate? oare chiar nu mai poate ? Costumul lui e ca o prelungire a corpului, vocea ca o orchestră de instrumente și fiecare ton, o lume de nuanțe. Energic, exaltat, începe să recite monoloage și să-l facă pe Sufleor complice în acest act de virtuozitate teatrală pe care-l vânează. Joacă de parcă n-ar mai fi jucat nicicând și știind că n-o să mai joace nicicând. Că vremea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu farmecul unei simplități cuceritoare. Prin asta, spectacolul lui Alexa Visarion pare să omogenizeze insăși esența teatrului, ca joc și ca viață. (Ion Parhon) O parte din publicul prezent la premieră. 1997 PESCĂRUȘUL A.P. Cehov Teatrul Dramatic "Metamorfoze" Constanța ...Disperarea exaltată e atmosfera vitală a personajelor, atmosferă în care nu mai putem respira. Un Cehov cu sufletul la gură. La Cehov și în acest spectacol totul se duce spre țipăt. Țipătul ca stare permanentă, existențială. Starea de țipăt. Este marele strigăt
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
intensitate partenerii. De aceea se spune că reprezentația nu se termină când s-a tras ultima cortină, când jocul actorilor, misterios, agresiv și poetic se stinge. Ea se împlinește în aplauze, acele aplauze emoționante și ele, pătrunse de bun gust, exaltate și totodată liniștitoare. Spectacolul se sfârșește acasă, vorbind despre el sau neștiind ce să spui, căci multele întrebări nu s-au sfârșit. Le-ați spus actorilor la finalul repetițiilor că "detaliile contează foarte mult, altfel se pot uniformiza sensurile". Da
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și ocoluri și totuși noi suntem azi față în față, căci între noi este tot iubirea de atunci. Ce pot să însemne câteva clipe de rătăcire?... O neînțelegere trecătoare... Când viața întreagă este înaintea noastră?... GELU (tulburat de această dăruire exaltată a ei, o privește totuși cu un zâmbet neînduplecat): A fost un vas scump dintrun cristal „fără pată“, fără pereche și vasul acesta stă înaintea noastră în cioburi. Știu că adeseori și cioburile pot fi reunite la un loc, dar
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sintagma lama rece a minții tale se sugerează ideea că rațiunea este distructivă în raport cu trăirile afective, fiind o barieră în calea iubirii. 6. În scena citată, caracterizarea directă a eroilor se realizează în indicațiile scenice, din perspectiva dramaturgului (această dăruire exaltată a ei), ori în replicile altui personaj (— Tu, imprudentă...)./ Caracterizarea indirectă vizează comportamentul, gestica, mimica, precizate în didascalii (tulburat [...] o privește totuși cu un zâmbet neînduplecat), precum și ideile formulate de personaje, limbajul lor, relațiile dintre ele: MARIA: Suntem oa meni
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nonverbale ale discursului [MARIA (înnebunită de durere/exasperată)]. 8. O trăsătură a genului dramatic este prezența didascaliilor, prin care se precizează elemente ale spectacolului teatral. Deși în număr redus, indicațiile scenice apar și în fragmentul citat: tulburat de această dăruire exaltată a ei, o privește totuși cu un zâmbet neînduplecat. O altă particularitate a genului este structurarea textului în unități compoziționale specifice - acte, tablouri, scene. De exemplu, fragmentul dat a fost selectat din Actul III, Tabloul XII, Scena II. Caracteristică creației
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
vlăstarul>> unui Dumnezeu desăvîrșit în sine. În existența lui umană, care este una a deciziei, omul deține rangul superior de camarad de luptă (Mitstreiter), ba chiar de colaborator al lui Dumnezeu (Mitwirker Gottes)". În aceeași operă într-un limbaj cam exaltat, dar în orice caz semnificativ pentru vocația demiurgică a oricărei filozofii "autoîntemeietoare" -, Scheler îl mai numește pe om "comodelatorul (Mitbildner), cofondatorul (Mitstifter) și coautorul (Mitvollzieher) unei evoluții ideale, ce implică atât procesul universal, cât și pe el însuși"105. "Autoîntemeierea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sociabilitate, depresiunea reactivă la primejdiile și structurile clevetitoare, la cabala de tip conspirativ. Eminescu n-a fost un deznădăjduit organic, alienarea sa motivându-se punctual, dependentă de "problema astei vieți cu care lupt". Prevalându-se de firea sa demonstrativă și exaltată, poetul a supralicitat fantezia și năzuința spre valorile afective ale artelor. A reușit astfel, în virtutea tipologiei hăruite al cărei exponent era, să se sustragă rulajelor vieții, ispitit irepresibil de abstracțiunea structurilor poetice, alegorice, simbolice. Evident, poezia eminesciană rămâne o realitate
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
fi călcat în China; era o performanță a imaginarului, rod al unei simulări și al unui talent ieșit din comun. Romanul, distins în 1933 cu Prix Goncourt și apreciat în chip surprinzător în "Nouvelle Revue Française" de însuși exilatul și exaltatul Léon Trotzki, adeptul revoluției permanente, îi va aduce tânărului autor francez faimă mondială. Prinzând gustul politicii, Malraux se apropie de centrele militante antifasciste. Va avea nevoie de zece ani să se convingă asupra degenerării revoluției în teroare și intoleranță, să
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Îl simți cu bucurie zidit în iubirea ei ocrotitoare. Fu sigură că înțelesul adorabil al legendei închise acolo, în ziduri trainice, o dată cu trupul gingaș al femeii, un simbol fericit." Metafora continuă a "aderențelor" între ființă și casa fetiș, între sufletul exaltat și "sufletul" Cetății adaugă noi accente modului existențial "alveolar" pe care personajele romanelor îl configurează inconștient și îl reiterează. Ca și raportul dintre "casa de zid și casa de simțire", variantele tematice apar într-o dublă expresie. Cochilia sau scoica
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
servitori, acum Maxențiu, acolo, departe, era ca și mort, și Lică stăpîn"), personajul se identifică prin două adrese / domicilii, între care unul, al Elenei Drăgănescu, fantasmat: "În adevăr, Maxențiu își declarase la Leysins două domicilii, prin una din acele fantezii exaltate (...)." Sensul dat de autoare nebuniei erotizante a bolnavului trebuie căutat în solidaritatea simbolică (axată pe motivul posesiunii) între destinul insului și așezarea casei lui. Cazul lui Maxențiu, proiecția intempestivă în viața / casa Elenei Drăgănescu dublează într-o variantă derizorie, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
în acest caz, este de ordin intelectual și monden. Rică, poet, student, publicist, teoretician politic și, numai de nevoie, arhivar, desconsideră un simplu negustor, fără nici un orizont cultural și fără maniere. Rică este de fapt un semidoct, un incoerent, un exaltat nesincer, care a văzut poate în Zița o văduvă cu dare de mână, capabilă să îl întrețină până la terminarea studiilor. Nu greșim dacă afirmăm că mobilul permanent al eroului este parvenirea. La sfârșitul scenei, Veta încearcă să îl salveze pe
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Julieta Szönyi) să citească o scrisoare de la Felix (scenograful Radu Boruzescu, într-una dintre foarte puținele sale apariții ca actor principal) în fața unui foarte curios Pascalopol (Sergiu Nicolaescu, care nu apăruse încă în rol de comisar). Însă, odată cu pătrunderea junelui exaltat și ingenuu în casa hiperavarului unchi-tutore Costache (Hermann Chrodower), care e și tatăl adoptiv al Otiliei, lumea de pe ecran devine foarte... gecălinesciană. Într-o secvență antologica, obiectivul camerei "împrumuta" perspectiva outsider-ului Felix, căruia "verișoară" Otilia îi prezintă fauna umană
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
dragoste îndepărtată și vaporoasa că schizofrenia unui parfum." (Cioran, Pe culmile disperării) Dragostea este un subiect ce nu intră în sfera de interes a lui Cioran, femeia este ca și absența în opera să, el rămânând la nivelul unui teoretician exaltat, cu o imaginație debordanta ce dă naștere unor adevărate revoluții ale universului, expresie a unui perpetuu sentiment de neputința: Totul este posibil și nimic nu este posibil; totul e permis și nimic. În orice direcție ai apucă, nu este mai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
arătă interesat de fenomenul Gărzii de Fier și fascinat de figură liderului acesteia, în care vede "un gospodar instalat în absolut", care, "într-o nație de slugi, a introdus onoarea și într-o turmă fără vertebre, orgoliul". Prin el, continuă, exaltat, Cioran, "peste țară a trecut un fior nou. O regiune umană bântuita de esențial", unde "suferință devine criteriul vredniciei și moartea, al chemării. În câțiva ani, România a cunoscut o palpitație tragică, a cărei intensitate ne consolează de lașitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
asupra lor. Interesează acum interpretarea specială pe care Paul Diel o dă făpturii ofidiene, în totală contradicție cu cea teologico-metafizică. Referindu-se la mitologia generală a șarpelui, autorul francez este convins că aceasta simbolizează "spaima nespiritualizată și nesublimată a imaginației exaltate: vanitatea culpabilă, principiul răului".19 Mușcătura dureroasă, veninoasă și mortală a șarpelui s-ar traduce pe planul simbolismului psihic "prin remușcare sau prin tortura culpabilității refulate, care nu este altceva decît vanitate".20 Nu întîmplător la vechii greci, șarpele îmblînzit
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
urmărește satisfacerea nevoilor sale elementare nutriția și reproducerea , valori ale vieții indispensabile supraviețuirii individului și a speciei. Spre deosebire de animal, apetențele s-au diversificat la om într-o multitudine de dorințe adesea contradictorii și care, pe deasupra, sînt susceptibile să fie imaginativ exaltate. Această diferență are o importanță atît de mare pentru toate evoluțiile ulterioare, încît nu putem să nu o menționăm. Devenit conștient, omul trebuie să mediteze asupra vieții intime a dorințelor lui, care, valorificate conform promisiunilor lor de satisfacere, devin motive
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
dorințele contrarii realității (dat fiind faptul că sînt imaginativ exaltate), care, din această cauză, nu pot fi satisfăcute prin intermediul replicii organice automate a inconștientului și cărora, în plus, conștientul refuză să le împrumute capacitatea lui de realizare logică. Fiind imaginativ exaltate, aceste dorințe materiale sau sexuale nu mai pot fi deci realizate nici cu ajutorul acțiunii reflexe a inconștientului, nici cu cel al reflecției conștiente, nici automat, nici logic. Ele nu mai pot fi exprimate decît într-o manieră ilogică. Rupte de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]