767 matches
-
3R. 12,16; 2Cron. 10,16; Avacum 1,12; Mal. 1,12; Mal. 1,13; Zah. 2,12; Ier. 2,11; Ps. 106,20; Iov 7,20; Iov 32,3; Plâng. 3,20; Osea 4,7. Literatura rabinică și comentariile exegetice ale tradițiilor medievală și masoretică conțin indicii ale faptului că anumite versete ale Scripturii au în prezent o cu totul altă formă decât cea de la început (sau se intenționase a fi); în general, se apreciază că aceasta se datorează intervenției
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
P. Kahle 4, E. Wurthwein și A. Arzi5. La cealaltă extremă a înțelegerii tradiției tiqqune soferim se află W.E. Barnes, C. Levias 6, D. Barthélemy7, W. McKane 8 și Carmel McCarthy 9. Studiind mai multe materiale midrașice, masoretice și exegetice, Barnes concluzionează că: a. tradiția este lipsită de claritate; b. numărul pasajelor în cauză este afectat; c. identitatea pasajelor este discutabilă; d. natura schimbărilor operate în text nu este sigură 1. Părerea lui este că tradiția tiqqune soferim ține mai
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ca o combinare de variante textuale într-un text compozit, reprezintă una dintre procedurile importante întâlnite în multe tradiții textuale. Mai ales în acele secole în care nu exista noțiunea unui singur text standard care să fie folosit în scopuri exegetice, conflația reprezenta o practică foarte des întâlnită. Textele nu erau privite ca inalterabile. Prin urmare, dacă texte diferite exprimau aspecte diferite ale tradiției, era firesc să combine diferite mărturii într-una singură, pentru a nu pierde ceva din tradiție. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
puse una lângă alta, dau cuvântul d?, „demon”. Un alt exemplu îl constituie Fac. 1,1, care începe printr-un b mărit, întrucât aceasta este prima literă a Torei și a Bibliei. Uneori, literelor majuscule li se asociază o semnificație exegetică sau omiletică, atunci când, asemănarea unor litere ar duce la alterări grave ale înțelesului textului ebraic. De exemplu, la Ieș. 34,14, litera r este redată mărit, tocmai pentru a evita confundarea ei cu litera d; rezultatul grav al confuziei ar
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fapt forma ketiv a altora, și invers. II. Literatura rabinică 2 menționează și formula Al tiqre 3, „a nu se citi X, ci Y”, care se deosebește totuși de sistemul qere. În termeni simpli, această formulă se referă o încercare exegetică 1 de a introduce și alte interpretări bazate pe schimbări ale consoanelor sau vocalelor din textul biblic ebraic. Principalele tipuri de schimbări asociate acestei formule masoretice sunt2: a) schimbări ale vocalelor; de exemplu, la Ieș. 14,29, a nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Cui ie frică de Emil Cioran?tc "Cui i‑e fric\ de Emil Cioran ?" Mai mult decât orice altă încercare exegetică, o carte despre Cioran riscă să nu depășească limitele discursului tautologic. Oricum s-ar structura, scrisul Ă este convingerea lui Cioran însuși Ă nu are decât un singur obiect: autorul însuși. O lume de explorat și de întemeiat. O identitate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îmblânzească covârșitoarea ofertă (totuși specioasă pe alocuri pentru cititorii nedispuși "să refacă experiența autorului") printr-o punere în pagină judicioasă, narativă, sintetizând mai ales în partea de analiză textuală, țesând pe dedesubt și în spirala revenirilor, totul într-o demonstrație exegetică și stilistică de mare combustie ideatică. Ca să nu mai vorbim de probitatea bibliografică, copleșitoare și pilduitoare pentru orice întreprindere științifică. Filologul dublat de bibliofil, editorul dublat de detectivul-interpret apar îngemănăți ori de câte ori N. Georgescu, omul ce știe pe de rost atât
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
V. T. de mai multe ori, corect paliativ (palliativo, it.; palliatif, fr.) a textului poetic. Personajele din acest insolit "dicționar al iubăreților" apar în haloul și aura lor istorică, poetul dându-le o solemnitate iconografică, dar și un nou look exegetic plin de noime intraverbale și muzicale. Curățate cu grijă de orice trop al inflamării patetice și însoțite când pe la mijloc, când pe la încheieturi, ca de un prospect sau mod de întrebuințare erudit, poemele se succed conform unui bun-simț ca paradox
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Frumoasa carte cuprinde o prefață menită să-i motiveze dificila întreprindere de traducătoare ce nu intenționează să "creeze", ci să "transmită", dar mai ales să introducă lectorul în universul, sursele de inspirație și tematica respectivelor proze, păstrându-și reala forță exegetică în lămuririle și comentariile de la sfârșitul fiecărui text (foarte utile cititorului italofon). Un portret didactic al poetului făcut de Romeo Magherescu, ce ignoră de fapt, în ciuda titlului Un act de devotament și talent, chiar obiectul comentariului său: strădania ieșită din
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Marin Mincu, ce asigură o meritorie prezentare critică și bibliografică, și Sauro Albisani, ce semnează versiunea italiană a 31 de texte eminesciene între care amintim "Venere și Madonă", cele cinci "Scrisori", "Glossa" și bineînțeles "Luceafărul". Vom descrie mai întâi contextul exegetic ce-l propulsează pe poet în arena lirismului european, receptarea find bilunivocă, ca să zicem așa. Astfel, în afara eseului Geniul morții. Eminescu între romantism și decadentism de Sauro Albisani, cititorul italian și, în egală măsură, cel român au privilegiul să parcurgă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
cazul să privim în ansamblu fenomenul revoluționar românesc ca o "serie istorică" deschisă, al cărei capăt e încă greu de întrezărit. Să fie acest ciclu istoric și încheierea seriei? Mersul revoluției în istoria românilor rămâne un text susceptibil de aprofundare exegetică și o temă de meditație plină de resurse. Cronica, XXV, 21 (25 mai 1990) p. 1 CIVISM SAU VOINȚĂ DE PUTERE? Spectacolul ce ni-l oferă de la un timp gestionarii ordinii sociale, acum legitimați, vai, de un electorat în plină
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cu pas încă de la începutul cuvântării, Sfântul se înflăcăra, iar lumina gândirii ca și impetuozitatea sentimentului atrăgeau atenția auditoriului<footnote Bonifacio Borghini, Introduzione, în vol. S. Giovanni Crisostomo. Invito a penitenza, Edizioni Paoline, 1975, pp. 14-15. footnote>. Cele mai multe omilii sunt exegetice, ele interpretând textul Sfintei Scripturi : Geneza, unele capitole din Cărțile Regilor, un număr de Psalmi (58), ceva din Iov, ceva despre profeți, la puține capitole din opera unora, de exemplu Isaia, etc., apoi omiliile devenite clasice la Noul Testament : la Matei
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Eutropiu, etc.), și alte piese a căror autenticitate e încă discutată<footnote Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. Studii Teologice, Seria a II-a, Anul IX (1957), Nr. 9-10, p. 611. footnote>. Exegetice, panegirice, ascetice, praznicale, ocazionale, catehetice sau de diverse alte genuri, omiliile hrisostomice atrag în general și azi ca în vremea când au fost rostite; ele nu s-au învechit ca atâtea alte cuvântări rostite de oamenii lumii vechi, pentru că în
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
personajul său emblematic, Moș Nichifor, "autoritatea nediscutabilă în materie de viață și gândire țărănească" , cu totul deosebit de psihologia burghezului, a orășeanului sau a artistului. Aceste serii psihologice vor fi dezvoltate în articolele următoare, unde humuleșteanul devine reper în dezvoltarea vocației exegetice. E menționat în articolul referitor la Eminescu și ediția Morțun, unde Creangă devine termen de comparație pentru proza Fătfrumos din lacrimă și semnificarea optimă a termenului de "poveste". Iarăși este evocat Creangă, alături de Alecsandri și Eminescu, atunci când Iorga focalizează meritele
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
un loc, într-o capodoperă de humor, limba cea mai comică posibilă în care un singur cuvânt pus bine e de ajuns ca să producă impresia dorită de dânsul, cu schimonosirea ce trebuie adusă realității pentru a deveni ridiculă". Întreg demersul exegetic tinde spre o atare concluzie: "rezumat al chipului de a fi al țeranului român", Creangă e un "original", un "fatalist", cu idealul "în trecut", fiind "trăit mai aproape de popor". Astfel, prima cercetare a operei humuleșteanului deschide câteva piste importante de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
cu pas încă de la începutul cuvântării, Sfântul se înflăcăra, iar lumina gândirii ca și impetuozitatea sentimentului atrăgeau atenția auditoriului<footnote Bonifacio Borghini, Introduzione, în vol. S. Giovanni Crisostomo. Invito a penitenza, Edizioni Paoline, 1975, pp. 14-15. footnote>. Cele mai multe omilii sunt exegetice, ele interpretând textul Sfintei Scripturi : Geneza, unele capitole din Cărțile Regilor, un număr de Psalmi (58), ceva din Iov, ceva despre profeți, la puține capitole din opera unora, de exemplu Isaia, etc., apoi omiliile devenite clasice la Noul Testament : la Matei
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
Eutropiu, etc.), și alte piese a căror autenticitate e încă discutată<footnote Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. Studii Teologice, Seria a II-a, Anul IX (1957), Nr. 9-10, p. 611. footnote>. Exegetice, panegirice, ascetice, praznicale, ocazionale, catehetice sau de diverse alte genuri, omiliile hrisostomice atrag în general și azi ca în vremea când au fost rostite; ele nu s-au învechit ca atâtea alte cuvântări rostite de oamenii lumii vechi, pentru că în
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
dată „găsim în limbajul sau înțelept și natural, savant și înfrumusețat, o simplitate nobilă și delicată”{\cîte 41}. Sfanțul Vasile se deosebește de marii săi contemporani prin aceea că nu a scris comentarii științifice despre cărțile Sfintei Scripturi. Abilitatea să exegetica este evidentă în numeroasele omilii, în care a folosit artificiile retoricii antice. A utilizat generos instrumentele celei de a doua Sofistici, ale metaforei, comparației, ecfrazei, ale figurilor de stil și paralelismelor gorgianice, după obiceiul timpurilor, dar a fost mai rezervat
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
asta, pentru că opera shakesperiană reprezintă o sinteză a tuturor problemelor de natură intelectuală, care au frământat gândirea umană încă de la origini, cu un accent special pe formele cunoașterii. Alături de Platon și, dintr-o altă perspectivă, Biblia, Shakespeare este un moment exegetic, reușind să inducă cititorului o stare imprescriptibilă de aglomerare a contradicțiilor. Dramaturgul englez surprinde ca nimeni altul jocul antinomiilor prin ceea ce Camil Petrescu numește, cu o metaforă, "fiorul de vierme în trandafir", iar Binele, obsesia dilematică dintotdeauna a omenirii, rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Voci" critice mult mai avizate (G. Călinescu, Tudor Vianu, Al. George, Al. Paleologu, N. Manolescu) s-au pronunțat pe marginea acestei problematici. Cât despre Proust, mai ales în a doua jumătate a secolului XX, s-a remarcat o adevărată inflație exegetică. Mihai Zamfir, pe baza unui studiu statistic, constată cu stupoare că în perioada 1930-1970, despre autorul francez s-a scris mai mult decât despre Balzac, Stendhal și Tolstoi, considerați împreună, în ultimii 150 de ani.456 O a doua rezultantă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
al înaltei culturi elenice<footnote Bruno H. Vanderberghe, Saint Jean Chrysostome et la Parole de Dieu, Les Editions de Cerf, 29, Paris, 1961, p. 12. footnote>. Dar Antiohia ne mai este evocată și de marea școală teologică de aici: școala exegetică al cărei cel mai mare doctor a fost Sfântul Ioan Gură de Aur. Ioan era fiul unor oameni care au strălucit prin noblețe<footnote Paladie, Dialogul istoric al lui Paladie, Episcopul de Helenopolis, cu diaconul Teodor al Romei, cap. V
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
aventurile fictivului Baudolino, perfectul anonim cu mari șanse de simbol național, un fel de arhitalian de secol XII, sau un Ulise creștin, pelerin între Occident și Orient, creator de istorie prin mistica fabulației. Registrul ironic și parodic, insertul poematic și exegetic, citatul biblic pe fundalul unei mari risipe de comentarii religioase și teologale, reconfirmă relieful epic ce a contribuit la faima de romancier a lui Umberto Eco. Cascade de stil baroc, alegorii și simbologii medievale fac parte din recuzita grupului de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
în timp și spațiu garantează farmecul unei cărți de primă mărime în literatura spaniolă, dar și mondială. Stăpân pe tehnica numită mise en récit, Torrente Ballester păstrează un echilibru admirabil între convenția realistă, familiară informației reminiscente a cititorului, și demersul exegetic, decolând uneori în fantastic, rezultatul fiind acel inefabil elan de autenticitate la nivelul tuturor secvențelor, în ciuda deturnărilor de planuri epice, discursive, spațio-temporale. Așadar cititorul se lasă teleportat dus-întors între Parisul veacului XX, început și sfârșit al mitului revizitat (rescris) și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
imprecis modulata de Quasimodo, cănd urmând sugestii leopardiene, cănd independent de acestea, răspunde așteptărilor cititorilor a caror apetenta pentru rafinament nu este obnubilata de cunoașterea vocilor variate din ultimele decenii, de o cu totul altă factura, chiar si disonante. Semnalările exegetice cuprinse între paginile prezenței cărți, funcționale, desigur, prilejuiesc totodată parcurgerea sau, după caz, reparcurgerea pe un alt fond perceptiv a unor texte încă de mare rezonanță. Doina CONDREA DERER 1. Introducere În secolul al XIX-lea și mai ales la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
abordări hermeneutice ale unor opere din literatura universală. Comentariile critice urmăresc scriitori de prim rang ai patrimoniului cultural internațional, mergînd de la epocile elizabethană și iacobită, pînă la momentele modernității și postmodernității. Noi, românii, avem tendința uneori nu atît editorial, cît exegetic să ne izolăm într-un insularism artistic autohton, neglijînd universalitatea. În ciuda activității editoriale bogate (lucru nu doar îmbucurător, ci și lăudabil!) din spațiul "cărții beletristice străine", critica de specialitate (atît cît ea există) pare mai curînd refractară la acest gen
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]