571 matches
-
voi vorbi imediat, că ascensiunea capitalului privilegiază spațiul În detrimentul timpului. Desigur, este vorba despre Înlocuirea unui anumit concept temporal cu un altul al spațiului. Durata devenirii, În reprezentarea ei de cale inițiatică, viza atît individul, cum s-a Întîmplat În existențialisme, cît și societatea, cum apare În utopiile de tot felul, proliferante după secolul al XVIII-lea. În ambele variante, individul sau mulțimea urcă În timp, pe treptele unor revelații, spre emancipare (acesta este rezumatul metanarațiunii emancipării). Dar nimic nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
roman care, dincolo de parodierea unor rețete (romanul de aventuri, polițist, „commando”, etc.) propune un nou tip de erou, dator atît personajului romanelor „de gen” cît mai ales celor (mai bine zis celui) creat(e) de Samuel Beckett și de liderii existențialismului Sartre și Camus. Principala noutate a romunului propus de Echenoz este Înălțarea În rang a populației filmelor „de gen”, ale cinematografiei americane În special (un omgiu Îi este adus lui Hitchcock În 1985, cu romanul Les Grandes blondes). În prima
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
kiosquier sans convoitises, din Le Monde, 30 septembrie /1 octombrie 1990). Putem afirma fără să greșim că una dintre temele predilecte ale prozei franceze din ultimii zece ani este moartea. Pentru a constata mutațiile produse În literatura franceză din perioada existențialismului glorios și până În momentul actual, acela al unei retrageri de pe scena publică dublată de o Închidere În sine ca formă de rezistență, ar fi de ajuns un studiu comparativ al reprezentării morții În cele două ipostaze cronologice amintite. De ce a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
matin”; eroul interpretat de Kevin Spacey din American Beauty Își povestește ulimul an de viață de dincolo de moarte). Putem vorbi de reînnodarea unei tradiții: aceea a literaturii vii, Întrupate În personaje ancorate Într-o istorie, nu atât transcendentă, destinală - cazul existențialismului - ci personală, individualizată. Ambele istorii au Însă un element comun: sfârșitul. Numai că la Jean Rouaud, ca și la alți congeneri, sfârșitul acesta nu este privit ca un atentat absurd la libertatea umană sau la sensul vieții. Moartea, la personajele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
metafizică nu putea să-și înceapă cercetările (și, poate, să le sfârșească) decât începând de la om, de la modul lui de-a fi, de la existența sa. De aici au luat naștere două curente filosofice care au dominat secolul XX: fenomenologia și existențialismul. * Respectul bărbaților pentru cuvinte vine din epocile în care riscau să plătească cu viața pentru limba lor; în timp ce femeile au fost salvate mereu de interesul restrâns acordat vorbăriei lor. Ceea ce a condus la existența continuă a două moduri ale rostirii
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o modă a metodei în științe, în special în cele socio-umane. Idealul omului de știință contemporan: să descopere o nouă metodă. * Pentru o astfel de scriere metoda este omul. * Marea răsturnare a filosofiei o constituie trecerea de la universal la individual. Existențialismul este un exemplu de analiză a individualului, a personalului mai exact. Terenul i-a fost pregătit în bună măsură de fenomenologie. Două lucruri se cer de la discipol: să știe să asculte și să aibă capacitatea de a-și depăși maestrul
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
temporal, pe care persoana dorește să-l depășească. Ea caută să iasă din durata vieții, depășind În felul acesta, ca aspirație interioară, perisabilul. Omul nu poate accepta ideea Închiderii existenței odată cu moartea. Sentimus, experimurque nos aeternos esse, spunea B. Spinoza. Existențialismul subliniază criza morală pe care o dă neliniștea existenței, atunci când afirmă că omul este „ființa destinată morții” (M. Heideggeră. Filosofia creștină oferă Însă perspectiva optimistă a deschiderii prin iubire și mântuire, afirmând că omul este „ființă destinată eternității”, fiind „creația
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și stele”, după cum spune Dante. Trebuie remarcat faptul că, În acest caz, iubirea este mai mult decât un sentiment. Ea este forța morală, o valoare care apropie, menține și construiește relațiile dintre persoane, le dezvoltă și le consolidează În timp. Existențialismul nu a văzut acest aspect. Intimitatea Intimitatea continuă Întâlnirea și o completează. Ea este relația strict personală, de reciprocitate dintre un Eu și un Tu. Termenul de intimitate, de origine latină (inimusă, desemnează ceea ce se află Îndeaproape, prietenie (Unus ex
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
168 13. INTERESULUI CONTEMPORAN PENTRU ȘCOALĂ I SE OPUNE "DEȘCOLARIZAREA" 177 14. CONFRUNTĂRI ÎN FILOSOFIA EDUCAȚIEI 182 14.1. Neotomismul dezvoltarea omului ca expresie a unei voințe transcendente 182 14.2. Personalismul educația ca operă de caritate 186 14.3. Existențialismul educația ca proces de "trezire" 189 14.4. Critici aduse filosofiei pragmatice a educației 196 14.4.1. Perenialismul 196 14.4.2. Esențialismul 197 14.4.3. Reconstrucționismul 199 15. CERCETĂRILE PSIHOLOGICE ȘI INOVAREA PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV 202 15.1
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de seamă curente filosofice pentru problemele educației; aproape fiecare dintre ele are și o teorie asupra direcției de devenire a ființei umane și a condițiilor optime ale acestei deveniri. Nu puține sînt curentele filosofice, dezvoltate în acest secol neotomismul, personalismul, existențialismul ș.a. care, considerîndu-se expresii ale umanismului contemporan, și-au elaborat o teorie asupra devenirii ființei umane și a educației sale; cum afirmarea acestor teorii s-a produs într-o perioadă de puseu al filosofiei marxiste, ele au cel mai adesea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
care să nu fie înrădăcinată și orientată spiritual" 18, p. 58). Printr-o astfel de educație, Em. Mounier era convins că se construiește "persoana" care se împlinește pe sine și este capabilă să înfrunte lumea (19, p. 113). 14.3. Existențialismul educația ca proces de "trezire" Existențialismul este unul din curentele filosofice ale acestui secol care pune pe prim plan explicarea omului; nu însă pe cale discursivă, rațională, ci prin gîndire intuitivă care, după cum se apreciază, fiind nemijlocită, poate înțelege și explica
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
orientată spiritual" 18, p. 58). Printr-o astfel de educație, Em. Mounier era convins că se construiește "persoana" care se împlinește pe sine și este capabilă să înfrunte lumea (19, p. 113). 14.3. Existențialismul educația ca proces de "trezire" Existențialismul este unul din curentele filosofice ale acestui secol care pune pe prim plan explicarea omului; nu însă pe cale discursivă, rațională, ci prin gîndire intuitivă care, după cum se apreciază, fiind nemijlocită, poate înțelege și explica mai exact și în toată complexitatea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ca introducere la teoriile despre educație ale unor existențialiști, teorii care ca și cele personaliste chiar dacă nu vor fi adoptate, datorită valorii lor practice limitate oferă prin subtilele analize critice ale educației contemporane valoroase sugestii și subiecte de reflecție. Pentru existențialism importantă nu este atît cunoașterea, cît trăirea, interesînd mai puțin filosofia ca atare și mai mult filosofarea. Existența se relevă în "situații limită" ale condiției umane: suferință, îngrijorare, vină, singurătate, neliniște, disperare, moarte ș.a. Adepții acestei filosofii evită, din principiu
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
trei și patru ale acestui secol, într-un moment de puternică tensiune provocată de criza economică din jurul anului 1930, de către germanii KARL JASPERS (1883-1989) și MARTIN HEIDEGGER (1889-1976), de francezii GABRIEL MARCEL (1889-1973) și JEAN-PAUL SARTRE (1905-1980). În deceniile următoare, existențialismul s-a definit ca o filosofie neliniștită de unele consecințe dezumanizante ale progresului tehnic. În scrierea sa, Sein und Zeit (Ființă și timp, 1927), M. HEIDEGGER susține că ființa umană nu există în mod efectiv, ci devine ceea ce nu este
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
De aceea și pentru J.-P. Sartre omul nu e o realitate, ci o posibilitate; el nu este, ci devine. În libertatea de a alege stă măreția, dar și disperarea, neliniștea omului. Sartre a exprimat lapidar o teză fundamentală a existențialismului, cu profunde implicații în domeniul filosofiei educației: "existența precede esența". Aceasta înseamnă că ființa umană mai întîi este și apoi se definește, că ea însăși își alege valorile, își alege destinul; impunerea acestora de către altcineva înseamnă negarea libertății sale. Ce
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
filosofie învinuită că prin pesimismul ei subminează încrederea în puterea ființei umane de a se realiza și care, promovînd ideea libertății necondiționate a omului de a alege, îl poate rupe de realitățile în care trăiește. Toate aceste remarci vizează chiar existențialismul promovat de J. P. Sartre care, în analiza ce urmează, va fi avut în vedere cu prioritate. Din filosofia existențialistă se deduce insatisfacția profundă față de sistemul educațional cu care reprezentanții săi s-au confruntat. Insatisfacția are două surse: a) "nivelarea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
este liber să aleagă. Din ideea libertății de alegere este dedusă alta: responsabilitatea omului pentru actele sale. Astfel de idei sînt, fără îndoială, pozitive; ele au un caracter umanist. Teza existențialistă a primatului existenței asupra esenței a fost transformată de existențialism, de J.-P. Sartre în special, în temei al libertății, al unei libertății absolute, din moment ce omul își alege în mod necondiționat propria-i esență. O astfel de concepție presupune însă desprinderea totală a omului de realitățile social-istorice în care trăiește
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de sine se produce în jurul vîrstei de 12 ani; abia după această vîrstă se poate vorbi de o educație existențială, ca modalitate de "descoperire" a libertății și responsabilității personale implicate în actul devenirii proprii (24, p. 117). Tocmai de aceea, existențialismul, ca filosofie a educației, nu se interesează de teoria educației elementare. Deși ideea "trezirii" nu este cu totul nouă (ea poate fi depistată la Socrate, Platon, Montessori), existențialiștii fac din ea un concept de bază, prin care să depășească unilateralitatea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
umanistă, care nu decurge din logica internă a discursului filosofic existențialist. Nesocotind faptul că valorile morale nu au un caracter subiectiv, ci sînt o expresie a unor condiții sociale și că alegerea unora sau altora dintre valori este determinată social, existențialismul este acuzat uneori că a eșuat într-o teorie etică fără morală. Consecvenți concepției lor, existențialiștii critică practica educațională curentă tocmai pentru că inculcă tineretului un anumit cod etic, socialmente determinat; aceasta nu este altceva, după opinia lor, decît o înstrăinare
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
asupra unor aspecte generale privind concepția lui Moreno, se impun cîteva precizări. Potrivit teoriei sociometrice, fenomenele sociale sînt explicate prin trăsături psihologice ale indivizilor; socialul este astfel redus la lumea psihologică. În construirea teoriei sale, Moreno a fost influențat de existențialism (deși această influență este mai greu detectabilă și doar în unele aspecte ale sociometriei) și de freudism. Așa se face că, după ce a redus relațiile interpersonale la cele psihologice, realizează o nouă reducție, absolutizîndu-le pe cele afective. Mai mult, în
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mod de abordare a problemelor de filosofia educației, concretizată în studii dedicate unor concepții filosofice, cu aplicații în domeniul educației. Astfel, în 1970, Silvia Cernichevici, de la Universitatea din Iași, face o amplă analiză a concepției existențialiste cu privire la educație în volumul Existențialismul și problematica educativă contemporană. Un an mai tîrziu apare Antologia pedagogiei americane contemporane, în care se analizează teoriile pedagogice promovate de filosofia pragmatistă, precum și orientările opuse acestei filosofii perenialismul, esențialismul, reconstrucționismul și existențialismul (4). Chiar dacă analizele întreprinse cuprindeau și obiecții
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a concepției existențialiste cu privire la educație în volumul Existențialismul și problematica educativă contemporană. Un an mai tîrziu apare Antologia pedagogiei americane contemporane, în care se analizează teoriile pedagogice promovate de filosofia pragmatistă, precum și orientările opuse acestei filosofii perenialismul, esențialismul, reconstrucționismul și existențialismul (4). Chiar dacă analizele întreprinse cuprindeau și obiecții ce își aveau originea în ideologia marxistă, important era că se oferea cititorilor români posibilitatea de a cunoaște și alte moduri de a gîndi educația decît cel recunoscut oficial. 17.2.2. După
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
privind educația în viitor nu se opresc aici, se cer unele precizări vizînd "dezvoltarea personalității". Secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au promovat cu prioritate ideea dezvoltării rațiunii; secolul XX a reacționat prin numeroase tendințe antiintelectualiste (psihanaliza, personalismul, existențialismul, non-directivismul ș.a.). Realizările din domeniul științei și tehnicii impun, în continuare, dezvoltarea rațiunii, fără a se neglija însă cultivarea sensibilității. Oamenii speră că în viitor vor exista condiții mai bune pentru antrenarea și dezvoltarea tuturor posibilităților și resurselor ființei umane
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
GH. VLĂDUȚESCU, op. cit., p. 116. 19. J. LACROIX, Panorama de la philosophie française contemporaine, P.U.F., Paris, 1968. 20. Cf. MARTIN HEIDEGGER, Ființă și timp, traducere din limba germană de Dorin Tilinca, Editura Jurnalul Literar, 1994. 20 bis. DUMITRU GHIȘE, Existențialismul francez și problemele eticii, Editura Științifică, București, 1967. 21. AL. POSESCU, Pluralismul existențialist, în vol. Studii de istorie a filozofiei universale, Editura Academiei R.S.R., București, 1969. 22. J. P. SARTRE, L'Existentialisme est un humanisme, Les Éditions Nagel, 1960. 23
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Éditions Nagel, 1960. 23. O. F. BOLLNOW, Existenzphilosophie und Pädagogik, W. Kohlhammer Verlag, 1958. 24. VAN CLEVE MORRIS, Existentialism in Education, What it Means, New York, 1966. 25. J. LEIF, Philosophie de l'éducation, vol. II, Delgrave, 1967. 26. SILVIA CERNICHEVICI, Existențialismul și problematica educativă contemporană, E.D.P., București, 1970. 27. SIMONE DE BEAUVOIR, Pour une morale de l'ambiguité, Gallimard, 1947, apud D. GHIȘE, op. cit., p. 128. 28. VAN CLEVE MORRIS, "Existentialism and Education", în JOE PARK (ed.), Selected Readings in the
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]