12,301 matches
-
al nostru, dar ce știu sigur este că drumul de întoarcere va cere mult efort și numai o navă rapidă și manevrabila ne va putea aduce înapoi acasă. Tapú Tetuanúi, care nu renunțase la hotărârea de a lua parte la expediție, se prezenta la casa fostului său maestru, venerabilul Hiro Tavaeárii, să îi ceară sprijinul, insă bătrânul îi arată că, în situația dată, el era ultima persoană care putea interveni în favoarea lui. —Acum eu reprezint legea, îi spuse. Iar legea prevede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în sfârșit să se liniștească, se așezară roată, privindu-se fericiți, dar nevenindu-le încă să creadă că era adevărat. —O să mergem!... exclama până la urmă Tapú Tetuanúi, ca și cum încă ar mai fi fost în tranșă. Vă imaginați? Cea mai grozavă expediție care s-a organizat vreodată, iar noi vom lua parte la ea! Aproape că nu-mi vine să cred. Nici mie! recunoscu Vetéa Pitó. Dar adevărul este că am riscat mult. Dacă ieșea prost, stăteam trei luni cu fundul plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vasul fără un sacrificiu, afirmă cu încăpățânare Tevé Salmón. Dacă aș accepta, sunt sigur că nu ar ajunge nici până pe coastele Rairateei. Atunci va trebui să găsim pe altcineva, insistă Navigatorul-Căpitan. De sălbaticul asta am nevoie. Roonuí-Roonuí propuse organizarea unei expediții rapide în oricare dintre insulele învecinate, cu scopul de a captura un prizonier, insă Hiro Tavaeárii se opuse cu fermitate: —Pentru prima oara în ultimii ani este pace între noi și vecinii noștri, spuse. Și nu mi se pare potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-ar fi întâmplat, căci nimeni nu trebuie să afle că o să rămânem fără apărare. — Am auzit că bătrânul Traqui nu mai e-n toate mințile, propuse kahuna, fără prea multa convingere. — Doi dintre fiii lui vor lua parte la expediție, răspunse Roonuí-Roonuí cu tonul lui acru dintotdeauna. Cu ce simțăminte s-ar îmbarcă, dacă ar ști că vasul a trecut peste trupul tatălui lor? În cele din urmă, privirile celor prezenți se întoarseră către Hiro Tavaeárii, căci în definitiv el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un aspect aproape magic. A doua zi, cănd Consiliul se reuni din nou în jurul lui, se întoarse către Miti Matái și-l întreba cu un calm prefăcut: — Chiar ai nevoie de sălbaticul ăla? Celălalt confirmă cu hotărâre: — Dacă vrem ca expediția asta să aibă vreun sens, da. Dar ai nevoie de el sau doar de tatuajele lui? — El nu-mi servește la nimic, recunoscu Navigatorul-Căpitan. Nu face altceva decât să răcnească și să amenințe. Însă tatuajele sunt de o valoare inestimabila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și să amenințe. Însă tatuajele sunt de o valoare inestimabila. De acord! admise bătrânul. Nu-mi face nici o plăcere, dar iată care este decizia mea: prizonierul va fi sacrificat zeului Tané, insă pielea va fi îndepărtată și păstrată, pentru nevoile expediției. Dar nu va mai fi bună de nimic dacă trece Marara peste el. Răspunsul fu rece și dur, desi bătrânul îl rosti aproape cu scârba: — Când o să treacă Marara peste el, pielea va fi deja pusă bine. Hinói Tefaatáu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se trecu la selecționarea celor trei Pahí-Vahínes1. Miti Matái hotărâse să fie numai trei, cu toate că erau mai mult de zece doritoare. Așa-numitele Pahí-Vahínes, care erau alese dintre văduvele fără copii mici, urmau să se îngrijească de toate nevoile membrilor expediției, de la prepararea mâncării, întreținerea curățeniei pe navă și îngrijirea celor bolnavi, până la incitarea la discuții, atunci când aveau să-i vadă deprimați, sau satisfacerea dorințelor sexuale, în zilele caniculare și în nopțile friguroase pe mare. Din acest motiv, selecția se dovedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
evoluau lucrurile. Cu toate acestea, zâmbi ușor când citi mândria și satisfacția de pe chipul băiatului. Am venit ca să mă binecuvântezi, maestre, începu Tapú, îngenunchind în fața lui. Știu că fără ajutorul tău n-aș fi ajuns niciodată să iau parte la expediție. —Carevasăzică știi... răspunse el cu un ton care încerca să fie aspru, însă fără a reuși acest lucru. Ai abuzat de bunăvoință mea, încrezându-te că, după moartea regelui și a Marelui Preot, eu eram singurul care puteam să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
insulei Bora Bora, iar inima lor avea să aparțină în continuare Primei Insule Născute. Deja femeile deparazitaseră cu mare grijă toate animalele care urmau să fie îmbarcate, folosindu-se de seva unui arbust care creștea pe înălțimile insulei, iar membrii expediției se supuseseră și ei ritualului obligatoriu, căci știau, din experiența, că nu există nimic mai supărător în timpul unei lungi traversări decât atacurile puricilor, ploșnițelor sau păduchilor. Muștele și țânțarii aveau să fie îndepărtați de primele adieri de vânt din larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se află tot timpul un „aruncător“, care scotea apă cu un fel de pantof mare de lemn cu coada. Era o muncă banală și plictisitoare, dar care trebuia făcută, daca voiau să rămână pe linia de plutire, așa încât toți membrii expediției erau nevoiți să o desfășoare cel puțin două ore pe zi. După ce îi salută cu un zâmbet și cu un semn al mâinii, Tapú Tetuanúi se apropie de vasul mare aflat în mijlocul punții, în centrul căruia ardea zi și noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de vechii lui prieteni, fiindcă sectă se transformă, puțin câte puțin, într-un cancer care consumă structura socială a insulei Bora Bora, de aceea există riscul că locuitorii insulei să sfârșească prin a se împărți în două facțiuni ireconciliabile. Membrii expediției își dedicară timpul petrecut pe insula îndeosebi consumării multor fructe, pescuitului în laguna, strângerii de apă și de provizii și pentru a face dragoste cu vahínes, singurele care nu reușiră să se bucure de nici un minut de odihnă, căci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mare, ar fi fost aruncat pe plaja din nord. În ciuda aparentei inutilități a macabreidescoperiri, Navigatorul-Căpitan păru să considere că aceasta ar putea avea o semnificație ascunsă. De aceea îi ordona Omului-Memorie să o aibă în vedere atunci cand va relata aventurile expediției și îi ceru bătrânului kahuna să înceapă să tatueze acest lucru pe Omul-Întoarcere. Astfel că, în aceeași zi, Vetéa Pitó, tremurând tot, era întins pe puntea Mararei și, după ce îi strânse în jurul lui pe toți membrii expediției, Miti Matái așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
va relata aventurile expediției și îi ceru bătrânului kahuna să înceapă să tatueze acest lucru pe Omul-Întoarcere. Astfel că, în aceeași zi, Vetéa Pitó, tremurând tot, era întins pe puntea Mararei și, după ce îi strânse în jurul lui pe toți membrii expediției, Miti Matái așeza cu fermitate degetul pe buricul băiatului, spunând: —Vreau să vă fie foarte clar, în cazul că mi se va întâmpla ceva, că vom începe tatuajele de întoarcere pornind de la această insulă, care se găsește la unsprezece zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
rechin alb! se alarmă celălalt, schimbându-se la culoare. Cand v-a atacat? —Ieri la amiază. De atunci nu l-am mai văzut, dar cu Teatea Maó nu se știe niciodată. —Știu, recunoscu bătrânul. De unde veniți? —De pe Marara. Suntem o expediție de pedepsire, în căutarea unor sălbatici care ne-au atacat insula. Navigatorul-Căpitan îl privi cu deosebită atenție pe interlocutorul sau, încercând să descopere o cât de mică reacție la cuvintele lui. Ați suferit vreo agresiune în ultima vreme? Bătrânul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care urmărea cu sufletul la gură povestirea idolului sau. — La început am crezut că au să mă omoare, răspunse el liniștit. Oamenii aceia îi bănuiesc pe toți cei care ajung pe coastele lor că ar fi iscoade sau avangardă unei expediții armate. Apoi, adaugă, când le-am povestit, în amănunt, întâmplările prin care am trecut, s-au liniștit. Au devenit amabili? Ar fi cam mult spus amabili. S-au mulțumit să fie respectuoși, convinși fiind că eu îmi consider călătoria încheiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
le silea, să se arunce la unison asupra oricărei ființe vii și s-o devoreze. Miti Matái și Roonuí-Roonuí căzură de acord că nu puteau accepta ca niște oameni aflați într-o asemenea stare să-i însoțească în lungă lor expediție, deci erau nevoiți ori să-i lase acolo, conștienți fiind că nu vor putea supraviețui, ori să le asigure propriul lor mijloc de transport, cu speranța că vor reuși să găsească drumul de întoarcere către căminele lor. Din fericire, descoperiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fu lungă și mai ales dificilă, dat fiind că dialectul acelor oameni primitivi diferea foarte mult de cel al locuitorilor din sudul Pacificului, desi existau destule cuvinte comune ca să le permită un schimb simplu de idei. Roonuí-Roonuí îi explică motivul expediției Mararei și dorința de răzbunare pe care o purtau în suflete cei de la bord, iar interlocutorul sau îi povești la rândul lui că oamenii care erau acoperiți cu acele oribile tatuaje fuseseră dintotdeauna dușmanii lor cei mai aprigi, ucigași fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să știe foarte clar încotro trebuia să se îndrepte și cum arată, în linii mari, insula. Roonuí-Roonuí îl surprinse totuși cu vestea că patru războinici locali, cărora Te-Onó le decimaseră familiile cu ceva timp in urma, doreau să se alăture expediției și, pentru această, pe lângă armele lor, aveau să aducă și o mică piroga pe care catamaranul o putea trage după el, precum și o importanță cantitate de carne și de fructe proaspete. Miti Matái accepta propunerea, nu numai pentru că era conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în încercarea de a-i mai detensiona pe bărbați, aflați pe punctul de a porni lupta, la mii de mile depărtare de căminele lor. Nici unul dintre cei aflați la bordul Mararei nu mai luase parte până atunci la o asemenea expediție. Nimeni nu omorâse vreodată pe cineva. În ultimii treizeci de ani, Bora Bora se aflase în pace cu vecinii ei și, în ciuda serioasei pregătiri teoretice, nici macar RoonuíRoonuí și cu iscoadele lui nu puteau conta pe o experiență reală când ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
neam de asasini, nimănui nu i s-ar fi năzărit să vină să-i încolțească la ei acasă. Poate că acela pe care l-ai omorât era foarte tânăr, continuă. Dar în mod sigur ar fi luat parte la următoarea expediție și poate c-ar fi răpit-o și violat-o pe însăși Maiana... Ți-o imaginezi pe Maiana noastră în mâinile ăstora? întreba, în timp ce clatină din cap. Sunt niște animale, încheie. Trebuie să terminăm cu ei înainte să termine ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că oceanul - sau poate taifunul- le înghițise pentru totdeauna. Ce facem dacă nu se-ntorc? întreba Chimé din Farepíti într-o seară, pe când se află așezat lângă cei doi prieteni ai lui, la pupă catamaranului, exprimând teamă tuturor participanților la expediție. Nu mă-ncântă ideea să rămân aici pentru tot restul vieții. Bănuiesc că va veni o zi când Miti Matái o să dea ordinul de plecare, observă Vetéa Pitó. El este singurul care-l poate forță pe Roonuí-Roonuí să renunțe. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
spiță regală În secolul al șaptesprezecelea. Dată fiind relativa sărăcie a insulei, aceste explicații nu sunt de crezut (zvonul despre zăcămintele de aur fusese doar o legendă). Nu mult mai probabilă, deși mai aventuroasă, e și ideea că nava unei expediții portugheze de recunoaștere de pe la Începutul veacului al șaisprezecelea ar fi naufragiat pe coasta stâncoasă a insulei, asemenea atâtor altora În secolele următoare. Izolați la sute de mile de căile navale dintre Malacca și China, i-au spus Insula pierdută, Nusa
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ferestrele nu fuseseră deschise de ceva vreme. Margaret se grăbea pe urmele tână rului, străduindu-se să țină pasul. Au traversat un birou plin de bărbați și de femei În uniforme kaki, păreau să fie pregătiți de plecare Într-o expediție În locuri Îndepărtate. Nu s-au uitat la ea, și-au văzut de treabă, aplecați asupra sertarelor de clasare, a mașinilor de scris ori a hărților. Pe birouri erau sticle deschise de Fanta și scrumiere care dădeau pe dinafară, iar
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
tăcuți și se arătau atașați unul față de celălalt. Parcă deasupra lor plutea un pericol, parcă petreceau împreună ultimele ore și nu voiau să lase să treacă nici o secundă fără să se țină de mână, fără să se privească lacom. Șeful expediției, Alexe, căuta să le impună ritmul de mers. Auzi, Nik, a spus la masă Nina, arătând către perechea ce mânca piure de cartofi din aceeași farfurie de tablă, când vezi atâta amor mare, mare amor mare, ți se strepezesc dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din care, pun piciorul pe peronul din gara Medelenilor, dar mă întorc pentru că locul îmi era cunoscut. Pe o altă ușă am ieșit pe un munte, de unde zării un grup de copii; erau Cireșarii, dar iam lăsat să-și continue expediția. Din sala imensă, după întâlniri cu multe personaje literare, am intrat într-o bibliotecă. Aici erau cărți vechi, așa-zise manuscrise din hârtie de papirus, până la noile cărți de astăzi cu file foarte fine. Dar în toată această fascinație a
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]