939 matches
-
întunericului este legată de problema stărilor extatice. Nimeni nu ajunge să atribuie acestui dualism o valoare explicativă atât de mare, dacă n-a cunoscut obsesia complicată și ciudată a prizonieratului simultan sau succesiv în forțele luminii sau ale întunericului. Stările extatice amestecă umbrele cu scânteile, care joacă într-un dans bizar în întuneric, combină într-o viziune dramatică sclipiri instantanee cu un mister de umbre fugitive, alcătuiește o adevărată scară de nuanțe între lumină și întuneric. Dar nu această desfășurare este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
întuneric. Dar nu această desfășurare este impresionantă, ci faptul că ești dominat, ești cuprins și obsedat de ele. Culmea extazului o atingi în senzația finală, în care parcă mori din cauza luminii și a întunericului. Este infinit ciudat că în viziunea extatică dispar toate obiectele înconjurătoare, toate formele curente prin care lumea se individuează. Nu mai există decât o proiecție monumentală de umbre și de lumini. Cum se face această selecție și purificare e greu de explicat, precum tot atât de greu de explicat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și de lumini. Cum se face această selecție și purificare e greu de explicat, precum tot atât de greu de explicat este compatibilitatea între puterea lor de fascinare, de dominare, și imaterialitatea lor. Este o demonie atât de curioasă în orice exaltare extatică! Și când, din tot ce are lumea aceasta în extaz, nu mai rămâne decât întunericul și lumina, cum să nu le atribuim un caracter absolut? O constatare simplă, a alternanței exterioare a acestor două aspecte, nu poate duce niciodată la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aceasta în extaz, nu mai rămâne decât întunericul și lumina, cum să nu le atribuim un caracter absolut? O constatare simplă, a alternanței exterioare a acestor două aspecte, nu poate duce niciodată la o absolutizare în așa măsură. Frecvența stărilor extatice, în Orient și mistica tuturor veacurilor, este de natură a verifica presupunerea noastră. Nimeni nu găsește un absolut în afară, ci numai înăuntru. Or, extazul, acest paroxism al interiorității, nu revelează decât sclipiri și umbre interioare. Față de culoarea acestora, ziua
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
verifica presupunerea noastră. Nimeni nu găsește un absolut în afară, ci numai înăuntru. Or, extazul, acest paroxism al interiorității, nu revelează decât sclipiri și umbre interioare. Față de culoarea acestora, ziua și noaptea își pierd orice expresivitate, orice farmec deosebit. Stările extatice ating o astfel de esențialitate, încît accesul lor în zone profunde de existență produce o impresie de orbire și halucinație metafizică. Extazul nu prinde decât esențe pure și, ca atare, imateriale. Dar imaterialitatea lor produce vertigii și obsesii de care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
reflux care nu este un simbol de părăsire, ci seamănă ușurinței unui pas înapoi din nu știu care dans! Ritmul și evoluția sinuoasă a unei melodii interioare pun atunci stăpânire pe tine și te cuprind într-o încîntare ce nu poate fi extatică, fiindcă este prea mult regret în această tălăzuire melodică. Regret, după ce? Greu de spus, căci insomniile sânt atât de complicate, încît e imposibil să-ți dai seama ce-ai pierdut. Poate fiindcă pierderea e infinită... Obsesiile se individualizează numai în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
suflet, irațională, a vieții în genere, care crește în tine la paroxism. Orice iubire adevărată reprezintă o culme căreia sexualitatea nu-i răpește nimic din înălțimea ei. Sexualitatea nu atinge ea culmi? Nu se atinge în ea un paroxism unic, extatic până dincolo de orice margini? Decât, fenomenul curios al iubirii este de a deplasa din centrul conștiinței sexualitatea, deși iubirea fără sexualitate nu se poate concepe. Ființa iubită crește atunci în tine purificată și obsedantă, cu un nimb de transcendență și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
difuze pe înălțimi de cer și cu tristețea înălțimilor proprii. Cum să găsesc un triumf în marele gol, în atracția nelămurită pentru depărtările cosmice? Mă văd singur, în mijlocul unui peisaj nemărginit, sorbind prin toți porii aromele singurătății, încîntat de reveria extatică a melancoliei, îndepărtînd contururile ca pentru a face și mai ciudate depărtările, trăind euforia și neliniștea apocalipsului. Sânt atât de vesel și de trist, încît lacrimile din mine au în același timp reflexe de cer și de infern. Pentru bucuria
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neprevăzutul („Poemul se bucură de izbucnirea În argint a neprevăzutului”, de „scăpărarea neașteptatului” - se afirmă În Între mine și mine), iar cuvîntul devine „presimțire, umbră a unui obiect”, aproximînd În contururi fragile „substanța impalpabilă” a unei stări de spirit exacerbate, extatice: „Nu ți-ai exasperat niciodată dorința pînă la o extraterestră viziune, pînă la o exaltare În care ochii sticloși pierd contururile, aruncă În lături decorațiile, scuipă peste frecătura mulțumită a mîinilor”... Voronca Împinge În felul acesta spre ultimele limite o
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca și altele - dimensiuni hiperbolice, paroxistice, prin asocierea tensiunii spiritului creator „inspirat” cu sentimentul morții. Cum a observat cu justețe Nicolae Balotă, există la Ilarie Voronca „o complacere În reveria thanatică”, „termenii În care este tratată tema implică o voluptate extatică a morții asociată cu revelația poetică”. O asemenea atitudine poate fi interpretată, desigur, și În sensul unei „inițieri orfice”, dar ea trebuie pusă mai degrabă În legătură cu ceea ce același critic numește, În alt context, „trăirismul manifest al unor declarații cu privire la neliniștile
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al unor declarații cu privire la neliniștile existențiale”. „Suprema Înălțare din viață În moarte”, „apoteoza spasmului ultim” ca Împlinire Întru revelație, numesc de fapt, Într-o expresie retorică, punctul extrem al tensiunii și neliniștii, dincolo de care nu mai Încape nimic decît... Totul, extatica, suprema contopire cu cosmosul - În cea mai autentică tradiție romantică și... suprarealistă. Căci și pentru Voronca frumusețea nu poate fi - ca să preluăm un calificativ al lui André Breton - decît „convulsivă”, iar dimensiunea ontologică a poeziei, atît de frecvent evidențiată de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca niște polenuri / În gurile noastre devenite corole”, „Un geniu al apelor preschimba miresmele În luntri subțiri”, „Turme de curcubeie fumurii treceau prin zarea halucinată”, „Undițele au devenit harpe. Flintele flaute” etc. Într-un peisaj de empireu, amintind de viziunile extatice ale misticilor, mișcarea cuplului e pură levitație, „răpire” În zonele Înalte ale spiritului: „Simți - Îmi spuneai - prezența altor călători În jurul nostru. Invizibili”. Nori suflați cu aur ca niște calești Merg spre apus. Sub respirație se aburește ca o sticlă azurul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
donna angelicata nu mai este atât de mult spiritualizată, s-a umanizat, păstrează însușiri morale indiscutabil pozitive, este un exemplu, dar devine mult mai terestră decât fusese idealul feminin dantesc. Nu mai reprezintă, „ca la dolcestilnoviști subiectul contemplației în răpire extatică, există acum dorința de a o transforma în obiectul cucerii reale, al apropierii și în materie, nu numai în spirit.”20 Cu toate acestea pierde, asemenea modelelor care au inspirat-o, în planul veridicității, nu este credibilă, chiar naratorii care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
au oamenii purtați de impresiile mobile ale vieții și care nu-și dau osteneala de a se reculege și de a le analiza. Este o trăsătură care îl deosebește în mod substanțial de Dante și de Petrarca, spirite reculese și extatice. Boccaccio este în întregime aplecat spre viața exterioară, el trăiește între desfătările, trândăviile și 564 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 69. 565 Ibidem. 566 R. Hollander, Utilita in Boccaccio’s Decameron, în „Studi sul Boccaccio”, nr. 15, 1985-6, pp. 215-231 apud
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
daimonii, În calitatea lor de supraveghetori, de intendenți sau de păzitori ai corectei proporționări (harmonia), a acestui amestec (krasis) Îl fac să fie, după caz, când mai slab, când mai puternic, sau Înlătură din el ceea ce e prea tulburător și extatic și Îi potrivesc acțiunea În funcție de cei care Îl primesc, luând bine seama să nu fie nociv și dăunător pentru aceștia -, nu considerăm că susținem un lucru absurd sau imposibil”. În aceeași frază Lamprias face apel la vechea mitologie delfică pentru
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și o dispoziție aparte a corpului care se află atunci În schimbare - ceea ce noi denumim enthousiasmos 3. Corpul omenesc manifestă uneori de la sine o asemenea dispoziție; Însă cel mai adesea pământul este cel care produce oamenilor multe stări deosebite, unele extatice, maladive sau mortale, altele sănătoase, de folos și salvatoare. Acest lucru devine evident celor ce trec printr-o astfel de experiență. Dar, dintre toate, exalația șpneumaț sau suflul divinației este cel mai divin și cel mai sfânt, fie că se
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
calitatea lor de supraveghetori, de intendenți sau de păzitori - ca să zicem așa - ai corectei proporționări, a acestui amestec, (437) Îl fac să fie, după caz, când mai slab, când mai puternic, sau Înlătură din el ceea ce e prea tulburător și extatic și Îi potrivesc acțiunea În funcție de cei care Îl primesc, luând bine seama să nu fie nociv și dăunător pentru acesștia-, nu considerăm că susținem un lucru absurd șalogonț sau imposibil șadynatonț. 49. Când oferim sacrificiul preliminar, când Încununăm victimele și
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
donna angelicata nu mai este atât de mult spiritualizată, s-a umanizat, păstrează însușiri morale indiscutabil pozitive, este un exemplu, dar devine mult mai terestră decât fusese idealul feminin dantesc. Nu mai reprezintă, „ca la dolcestilnoviști subiectul contemplației în răpire extatică, există acum dorința de a o transforma în obiectul cucerii reale, al apropierii și în materie, nu numai în spirit.”20 Cu toate acestea pierde, asemenea modelelor care au inspirat-o, în planul veridicității, nu este credibilă, chiar naratorii care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
au oamenii purtați de impresiile mobile ale vieții și care nu-și dau osteneala de a se reculege și de a le analiza. Este o trăsătură care îl deosebește în mod substanțial de Dante și de Petrarca, spirite reculese și extatice. Boccaccio este în întregime aplecat spre viața exterioară, el trăiește între desfătările, trândăviile și 564 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 69. 565 Ibidem. 566 R. Hollander, Utilita in Boccaccio’s Decameron, în „Studi sul Boccaccio”, nr. 15, 1985-6, pp. 215-231 apud
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
corpul intelect supramental și bliss (bliss, termen din limba engleză denotă o stare psihică particulară, caracterizată printr-o trăire afectivă atât de intensă, Încât persoana În cauză pare a fi În afara lumii reale cu care nu mai comunică, sentimentele sale extatice nemaiputând fi exprimate - În limba română, termeni echivalenți ar putea fi fericire, beatitudine, extaz. În contextul folosit, bliss exprimă ideea de bucurie spirituală, de stare a conștiinței pure, În care individul Își transcede propriile simțuri, minte și intelect, pentru a
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
limba română, termeni echivalenți ar putea fi fericire, beatitudine, extaz. În contextul folosit, bliss exprimă ideea de bucurie spirituală, de stare a conștiinței pure, În care individul Își transcede propriile simțuri, minte și intelect, pentru a exprima realitatea sufletului. Corpul extatic este cunoscut În filosofia Vedanta sub numele Anandamayakossha, al cincilea nivel al conștienței. Când se realizează conectarea deplină cu acest corp persoana Își realizează adevărata natură). Meridianele. Meridianele sunt canale energetice, pe care vi le puteți imagina ca pe un
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
trebuie să oglindească. Eul trebuie să se oglindească. Eul rămâne, și În jurnalul intim, ca În orice scriere la persoana Întâi, semnul conștiinței care organizează discursul 51. El poate să-și aducă autorul, prin multiplicarea zilnică a semnificațiilor, până la limita extatică a lui „Tu ești asta”52. Iar dincolo nu există decât revelarea unui destin, piatra unghiulară a unei existențe. Însă revelația nu se produce decât sub forma exteriorității: adică a transcrierii care, pe de o parte, trimite la permanența mentală
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
rareori se extinde până la domeniul sexului. Crezul ei personal, ca și al lui Hadrian sau acel Hadrian în care a vrut să creadă proslăvește dragostea carnală. Nu a avut nici un motiv să ascundă tentațiile cărnii, pe care le-a considerat extatice și mai degrabă eliberatoare decât apăsătoare. Nici un moment înfățișat în opera ei nu este mai fericit decât cel al iubirii sexuale reciproce dintre Hadrian și Antinous. Cu toate acestea a fost o personalitate care a trăit într-un anumit moment
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
moară. Apoi a fost redeșteptat la o nouă viață și reunit iarăși marii mame. Acest mit, devenit fundamentul neobișnuit al unui cult al misterelor, era pătruns de nuanțe înfricoșătoare, avea în serviciul său corpul sacerdotal al galilor. Aceștia, prin dansuri extatice unite flagelărilor, suscitau într-înșii o stare mistică de frenezie ajungând până la autoevirație. În ritul de inițiere, misticul lui Attis retrăia simbolic soarta zeului său în moarte și înviere; era stropit cu sângele unui taur, pătrundea în camera nupțială, pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fusese venerat Dionysos chiar de către ei. Excesele cultului (de ex. automutilarea), nu le-a atras prea mulți simpatizanți, iar comedia greacă nu a pierdut ocazia de a-i ironiza sacerdoții Cybelei, care cutreierau țara propagând cultul acesteia. Tot un caracter extatic prezenta și cultul care provenea din orașul Byblos, de pe coastele Siriei, ale cărui reprezentări divine erau cele ale marii zeițe Atargatis, asemănătoare Cybelei, și ale frumosului tânăr Adonis, soțul ei. Și acesta din urmă era tot o divinitate a vegetației
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]